Trăim, în feluri diferite, o stare de nestare”, cu ochii pe cifrele care indică numărul tot mai mare de infectaţi cu COVID-19, în timp ce încercăm să ne pliem pe restricţiile impuse de starea de urgenţă. Dar trăim și momente luminoase, care erau de nebănuit acum câteva săptămâni.

Descoperă colecţia integrală de analize ST pe tema COVID-19

E greu să te mai concentrezi la altceva. Chiar și imersiunea în pasiunile sau obiceiurile de-o viaţă se poate dovedi pe alocuri anevoioasă. Bonusul de timp primit vine la pachet cu o incertitudine densă, care ne privează întrucâtva de bucuria cu care l-am fi primit altă dată.

Dar suntem zilele acestea martori ai unor scene pe care nu le-am mai văzut și care ne trezesc sentimente pe care nu le-am mai trăit neapărat, dar de care simţim că ne era dor. Sunt acele schimbările uimitoare și de nebănuit cu numai câteva săptămâni în urmă, care ne capturează pentru scurte perioade de timp întreaga atenţie, precum florile de primăvară care schimbă, ca o mult așteptată promisiune, faţa neagră a pământului rânced al pădurii.

O planetă care respiră mai liber

Ai văzut vreodată stele?” întreba jurnalista Chai Jing în cadrul documentarului său celebru despre poluare, „Sub cupolă”, o fetiţă de numai 6 ani, din provincia minieră Shanxi. Fetiţa răspunse trist că n-a văzut niciodată stele sau nori albi, dar a povestit că a avut ocazia să vadă cerul atunci când este „doar foarte puţin albastru”.

Nimeni nu se gândea că, după 5 ani de la apariţia documentarului, cerul de deasupra Chinei avea să redevină albastru, după ce epidemia a obligat autorităţile să închidă fabrici și să restricţioneze drastic traficul.

Numărul mediu de zile „cu o bună calitate a aerului” a crescut cu 21,5% în februarie 2020, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, potrivit declaraţiilor Ministerului Ecologiei și Mediului din China. Poluarea nu s-a redus doar în Hubei; emisiile de dioxid de azot din marile orașe ale ţării au scăzut dramatic între ianuarie și februarie 2020, după cum au arătat imaginile prin satelit publicate de NASA și de Agenţia Spaţială Europeană. De asemenea, emisiile de dioxid de carbon au scăzut cu 25% în perioada 3 februarie-1 martie, potrivit Centrului de Cercetări pentru Energie și Aer Curat (CREA). Impactul acestei scăderi este remarcabil, chiar dacă are loc pe o perioadă limitată, China fiind generatoarea a 30% din emisiile de CO2 de la nivel global.

Este prima dată când am văzut o scădere atât de dramatică, pe o zonă atât de largă, pentru un eveniment specific”, a declarat cercetătorul Fei Liu, de la Centrul de Zbor Spaţial Goddard.

Și în Hong Kong, principalii poluanţi atmosferici au scăzut cu aproape o treime în perioada ianuarie-februarie, după ce în ultimii 10 ani concentraţia lor a fost de două ori mai mare decât nivelul recomandat de OMS, după cum explică Patrick Fung, președintele organizaţiei Clean Air.

Și în Europa s-a înregistrat o diminuare a concentraţiei de poluanţi din aer, în special a dioxidului de azot (NO2), un poluant emis în special de traficul rutier. Reducerea poluării a avut loc pe fondul scăderii masive a traficului obișnuit. Astfel, Bruxelles-ul a ajuns la un trafic de 7% faţă de nivelul obișnuit, de 100%, iar Madridul și Barcelona, la un trafic de 4%.

În Milano, concentraţia de NO2 a scăzut cu cel puţin 24% în ultima lună faţă de începutul anului, iar în Bergamo, poluarea cu NO2 a scăzut în săptămâna 16-22 martie cu 47% faţă de aceeași perioadă a anului trecut.

În Madrid și Lisabona, nivelul dioxidului de carbon (CO2) a scăzut în luna martie cu 41%, respectiv 51%, faţă de aceeași perioadă a anului trecut.

Natura își reocupă spaţiul în timpul carantinei din Italia”, a comentat un utilizator pe Twitter. Într-adevăr, cu oamenii închiși în case și fără turiști, apa canalelor din Veneţia a devenit atât de limpede încât pot fi văzuţi peștii. Cormoranii și egretele se bucură de apă, după ce bărcile și oamenii care aruncau deșeuri s-au făcut nevăzuţi, iar delfinii au apărut în portul Cagliari, din insula Sardinia, profitând de absenţa navelor de croazieră.

S-a spus că, în mod ironic, în timp ce noul coronavirus atacă plămânii celor mai vulnerabili dintre noi, acesta este un timp în care plămânii planetei respiră ceva mai lejer.

Așa că acesta poate fi un timp în care nu doar guvernele, ci fiecare dintre noi să medităm la întrebarea pe care o rostogolea în 2015 Bianca Yamaguchi, fondatoarea site-ului Zero Waste Japan: Sunteţi de acord, cred, că dacă dintr-odată ar dispărea toate insectele din lume, viaţa de pe planetă va dispărea complet în câţiva ani. În schimb, dacă oamenii ar dispărea, viaţa pe planetă ar înflori! Cum te simţi ştiind că eşti mai puţin indispensabil decât o râmă?

Întoarcerea spre noi

În criza iscată de noul coronavirus, lumea pare să se fi oprit pentru o vreme, și noi împreună cu ea. Ne-am trezit, unii mai mult decât alţii, într-un spaţiu care s-a tot îngustat, obligându-ne să petrecem tot mai mult timp într-un perimetru în care ne plângeam că poposim prea puţin: acasă. Și ne-am trezit, după o lipsă cruntă de timp, cu timp berechet pentru a ne diseca toate alegerile și valorile trecutului și a ne întreba dacă a meritat să trăim viaţa exact în felul în care ne-am trăit-o.

Criza asta ne scutură ca pe niște copii răsfăţaţi”, scrie fostul jurnalist Emanuel Ciocu, stabilit în prezent în Tenerife, într-o postare care inventariază priorităţile greșite pe care le-a desfrunzit noul coronavirus. Și începe cu restaurantele, pentru că în Spania și-a deschis o afacere în domeniu, una pe care se teme că n-o va mai putea așeza pe șinele ei după ce criza coronavirusului va rămâne doar o amintire.

Perioada dificilă pe care o traversăm „ne vindecă de snobismul ultimelor decenii. De haute couture-ul culinar. Și ne reamintește că (…) mâncăm pentru a trăi, nu pentru a ne da în spectacol. Ne reamintește că mor copii de foame în timp ce noi dăm sute de euro pe un meniu de degustare.”

Criza ne-a luat un văl de pe ochi, arătându-ne că putem trăi foarte bine și fără bunuri și servicii care înghiţeau felii uriașe din bugetul nostru în trecut. Că atunci când stăm baricadaţi în case, „în lipsa relaţiilor și aparenţelor sociale”, ni se limpezește ce este esenţial și ce nu. Parfumurile, hainele, poșetele și ceasurile de firmă au rămas, pentru moment, fără un podium pe care să defileze, așa că nu mai sunt, nici pe departe, atât de valoroase cum ni se părea ieri, punctează Ciocu.

Poate că respirăm mai greu, sufocaţi să ne știm zi de zi între pereţii casei, dar ne-a sporit acuitatea vizuală, așa că ne sar în ochi erorile de apreciere din vremurile ceva mai însorite. Realizăm acum că avem nevoie de medici şi cercetători, mai mulţi şi mai bine plătiţi, decât de fotbaliştii şi vedetele tv. (…) Fotbalişti plătiţi cu sume astronomice, care fac reclame la exact lucrurile de care nu mai avem nevoie în momentele astea”, scrie Ciocu, concluzionând că avem ocazia, mai mult decât oricând, „să învăţăm adevărata valoare a lucrurilor”.

Întoarcerea spre familiile noastre

Un virus atât de mic a reușit să așeze distanţe neobișnuite între noi și cei dragi. Medici care își văd copiii printr-un geam, de teamă să nu-i infecteze, fii care lasă cumpărăturile în faţa ușii părinţilor ori, așa cum citeam zilele trecute, găsesc un scăunel așezat lângă poartă, pe care se așază să schimbe o vorbă cu ai lor, care îi așteaptă la fereastră.

Pe de altă parte, carantina a adunat membrii familiei într-un snop, iar dincolo de inconvenientele inevitabile (școala online îi împovărează pe părinţi, lucrul de acasă nu are eficienţa celui de la birou atunci când cei mici sunt acasă și cer atenţia părinţilor), mulţi spun că a fi toată ziua împreună e o experienţă după care tânjeau. Grijile pentru ziua de mâine sunt acolo, veștile îngrijorătoare încă dau ocol planetei, dar părinţii și copiii se întâlnesc la fiecare masă, se joacă împreună și creează mica lor oază de liniște, recalibrându-și relaţiile în matca unui timp domolit.

În această eră a distanţării sociale, unele familii sunt mai apropiate ca niciodată”, scrie Raquel Laneri într-un articol publicat în The New York Post, care prezintă povestea mai multor mileniali reveniţi în casa părinţilor, odată ce a devenit clar că epidemia va dura o vreme.

Există beneficii enorme la locuirea împreună cu familia în acest moment, de la accesul la alimente sănătoase până la sprijin pentru sănătatea mintală”, spune dr. David Markenson, director al Centrului pentru Medicină în Timpul Dezastrelor, de la Colegiul Medical New York. Markenson avertizează însă că există și un risc oriunde oamenii se adună la un loc, chiar dacă sunt membri ai aceleiași familii, pentru că riscul de infectare crește, iar persoanele vârstnice și cele cu boli cronice sunt deosebit de vulnerabile.

Familia Carrigans consideră că pandemia este traversată cel mai bine împreună, așa că cele trei fiice, Laura (29 de ani, împreună cu soţul ei, Ciara (23 de ani) și Nieve (21) s-au întors în casa primitoare a părinţilor. Deși nu au locuit niciodată la distanţe mari unii de alţii, fetele spun că această experienţă i-a apropiat mai mult: „E mai bine să fim împreună sub același acoperiș decât singuri și la kilometri distanţă unul de altul.”

Citește și

Ne apropiem la fel de ușor de oameni, în lipsa prezenţei fizice?” se întreabă Cristina Ștefan, autoarea unui articol din Dilema Veche care nu și-a mai văzut familia și prietenii de 3 săptămâni cel puţin nu faţă în faţă. Se pare că da, răspund Raisa Hagiu și Manuela Dospina, fondatoarele Muzeului Intimităţii, un spaţiu virtual în care oamenii își postează propriile povești despre vulnerabilitate. În ultimele zile și săptămâni au apărut aici tot mai multe povești despre cum se gestionează singurătatea și relaţiile în vremea pandemiei.

Nu cred că intimitatea se pierde, ci se coagulează. Se formează pe alte căi. Suntem mai apropiaţi decât am fost vreodată”, susţine Raisa Hagiu. Comentând mesajele primite, Manuela Dospina spune că acestea probează „o grijă mai mare pentru cei de lângă noi, dar și un buton mare, roșu, de reset, pe care mulţi voiau de mult să-l apese și nu apucaseră”.

Desigur, nu toate familiile sunt împreună (iar unora nu le priește deloc carantina, probabil din motive ce datează mult dinaintea pandemiei), dar cuplurile blocate la distanţă redescoperă noi modalităţi de a se conecta.

Jean Perez, un muzician care locuiește în Madrid, a rămas blocat în Puerto Rico, după ce graniţele s-au închis, în timp ce soţia sa, Maria, a rămas în Spania, fără prieteni sau familie la care să apeleze.

Chiar și acum, în timp ce scriu asta, nu sunt sigur când voi putea să mă întorc în Spania. Ne aflăm la 6.427 de kilometri distanţă unul de celălalt, cu o diferenţă de fus orar de 6 ore”, povestește bărbatul, explicând că acum el și soţia lui vorbesc foarte mult pe FaceTime. În plus, îi place să-i lase mesaje la orele în care ea doarme, pentru ca să le găsească dimineaţa. „În toată pandemia și momentele de «sfârșit de lume» pe care le trăim, mă pot bucura în continuare de timpul și intimitatea noastră. Pot aprecia relaţia noastră cu atât mai mult”, scrie Perez, adăugând că, deși nu știe când se vor vedea faţă în faţă, este convins că acela va fi un moment magic.

Veștile tivite cu speranţă

Poate că știrile despre răspândirea noului coronavirus sau cele despre timpul lung pe care l-am putea petrece în carantină până ce oamenii de știinţă vor găsi un remediu nu ne insuflă prea mult curaj, dar trebuie doar să privim în direcţia potrivită pentru a găsi motive de speranţă.

Criza a insuflat un sentiment extraordinar de solidaritate. Zeci de companii din România au donat spitalelor bani, aparatură medicală, echipamente de protecţie și produse de igienă. La fel au făcut și unele ONG-uri, o asociaţie bine cunoscută care construiește un spital din donaţii hotărând ca toate donaţiile primite după 11 martie să fie redirecţionate spre lupta cu COVID-19.

Citește și

Au apărut iniţiative precum „Cumpărături la ușa ta”, prin care grupuri de voluntari livrează pachete de alimente de strictă necesitate persoanelor în vârstă sau care nu se pot deplasa. De altfel, la nivelul întregii ţări, mii de voluntari s-au mobilizat pe reţelele sociale, oferindu-se să-i ajute pe cei vulnerabili, care ar trebui să rămână în siguranţă acasă.

Membrii Asociaţiei Studenţilor de la Facultatea de Construcţii din București au organizat o reţea de voluntari care petrec 10-12 ore pe zi pe străzile capitalei, livrând mâncare și medicamente. O companie le-a oferit câteva scutere, pentru ca livrarea să se poată face mai repede, iar un lanţ de supermarketuri le-a promis alimente de bază, care să fie donate celor nedeplasabili, dar și persoanelor cu o situaţie financiară precară.

Patroni de restaurante s-au oferit să le furnizeze mâncare celor aflaţi în carantină, dar și personalului din centrele respective. O asociaţie de constructori din Constanţa igienizează trotuare, drumuri și spaţii cu materiale cărora le achită costul.

Mai mulţi psihologi s-au oferit să facă gratuit terapie la distanţă cu persoanele copleșite de această criză.

O florărie afectată de anularea mai multor evenimente a livrat florile rămase medicilor, funcţionarilor publici, iniţiatorilor de proiecte sociale.

În timp de criză, suntem tentaţi să căutăm febril speranţă și ajutor din exterior, dar poate că ar trebui să ne gândim mai întâi în ce fel putem fi noi înșine parte din speranţa și ajutorul de care alţii au nevoie, ancoraţi fiind, la rândul nostru, într-o speranţă mai robustă decât orice criză planetară.

După cum scria pastorul Ovidiu Rădulescu, „ajutorul este pe drum, speranţa este însuși drumul”.

Descoperă colecţia integrală de analize ST pe tema COVID-19

Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului.