Pe cine să ascultăm? Cine are dreptate? Cine e echilibrat? Cum să reacţionăm în faţa riscului adus de noul coronavirus?

Mai ales după ce numărul de cazuri confirmate a început să crească vizibil în România și după ce OMS a transmis că avem de-a face cu o pandemie, reacţiile oamenilor au devenit tot mai evidente și mai diferite unele de altele.

Descoperă colecţia integrală de analize ST pe tema COVID-19

Resturi de marfă, aruncate dezordonat pe rafturi mai mult goale, borcane sparte pe podeaua magazinelor, lipsa coșurilor disponibile pentru cumpărături sau cozile de 3-4 ori mai lungi la casele de marcat ilustrează un prim tip de reacţie. În ansamblu mai agitaţi decât de obicei, mai vocali și mai neatenţi cu ceilalţi, oamenii s-au grăbit să-și facă provizii. Nu știau la început neapărat ce să cumpere, nu făcuseră calcule amănunţite, așa că treceau din instinct prin faţa rafturilor vizitate de obicei și cumpărau de 4-5 ori sau de 10 ori mai mult decât de obicei.

În supermarketuri nu am văzut pe nimeni făcând poze altora… În schimb, mulţi dintre cei care treceau prin faţa unei farmacii în care aproximativ 100 de oameni se înghesuiau ca de obicei la coadă se opreau câteva secunde pentru a face poze mulţimii. Unii chiar selfie-uri. Am văzut acolo probabil toată gama de expresii faciale care ţin de uimire, consternare sau amuzament. Dar am fost martor și la verbalizarea frustrării unui alt trecător: „N-am pomenit așa ceva, toată lumea face poze… Ce au dom’le toţi de fac poze?”

Un domn de peste 55 de ani, cu un ton calm, didactic, ușor condescendent și persuasiv, îi explica unei doamne că e suficient să te speli pe mâini și nu e nevoie de atâta panică. Virusul este eliminat prin spălare, e suficient să avem grijă la igienă. Doamna nu a răspuns nimic.

Pe WhatsApp și Facebook, mesajele redirecţionate ne avertizează cu privire la iminenţa celor mai sumbre scenarii. Alţii, în schimb, susţin senin că nu avem de ce să ne îngrijorăm – avem de-a face doar cu o altă formă de gripă, puţin mai mortală, totuși.

Cât mai multă zeamă de lămâie și vitamina C, insistă rudele, cunoscuţii și binevoitorii. În timp ce, într-un mesaj vocal, un alt cadru medical, cu o voce surescitată, spune că a lua vitamina C este chiar cea mai mare greșeală.

Pe harta tuturor acestor opinii și reacţii avem și noi dreptul să desenăm un punct, pe care ne străduim cu toţii să-l așezăm cât mai aproape de centrul de echilibru, subiectiv desigur, al spectrului. Căutăm fiecare, pentru noi înșine și pentru cei dragi ai noștri, reacţia optimă. Care este însă cel mai simplu drum până acolo? Primii la care ne gândim sunt, probabil, specialiștii.

Cum distingi un sfat bun de unul nociv, pe timp de criză?

Din păcate, nu toţi specialiștii vor vorbi la fel, ne amintește Peter M. Sandman, unul dintre cei mai proeminenţi experţi în comunicarea de criză din SUA.

Dar tot Sandman ne dă de înţeles că adevăratul specialist poate fi totuși identificat ușor: în loc să critice și să ridiculizeze reacţiile de adaptare sau de ajustare la criză ale oamenilor, expertul adevărat încurajează aceste reacţii legitime și firești și îi asistă pe oameni în găsirea reacţiei echilibrate.

În loc să critice și să ridiculizeze reacţiile de adaptare sau de ajustare la criză ale oamenilor, expertul adevărat încurajează aceste reacţii legitime și firești și îi asistă pe oameni în găsirea reacţiei echilibrate.

Un astfel de specialist ne va atrage atenţia când tindem să exagerăm și ne va sfătui să manifestăm o precauţie proporţională cu mărimea riscului la momentul discuţiei (să nu luăm măsuri drastice înainte ca riscul să se apropie cu adevărat de noi). Pentru că măsurile disproporţionate ne împovărează nenecesar psihic și fizic. În egală măsură însă, adevăratul specialist ne va atrage atenţia că nimeni nu știe în ce direcţie vor evolua lucrurile și, de aceea, e bine să rămânem constant atenţi și pregătiţi să ne ridicăm nivelul de alertă și preocupare.

Există și specialiști pe care să nu-i ascultăm, spune Sandman – cei care ne sugerează că încă nu trebuie să ne îngrijorăm, că nu ar trebui încă să ne luăm măsuri de precauţie sau că nici măcar nu ar trebui să ne gândim la ele, dacă nu ni s-a transmis specific că e timpul să o facem. Nu merită atenţia noastră nici expertul care spune că reacţiile noastre firești și impulsul de a lua măsuri preventive sunt gesturi iraţionale sau exagerate. Oamenii normali fac astfel de proiecţii și calcule. Își imaginează cele mai rele scenarii posibile și iau măsuri, chiar dacă uneori prematur.

Adevăratul specialist știe că intrarea în procesul de adaptare la criză este un mare pas înainte faţă de a fi prins de criză nepregătit. De aceea nu merită ascultaţi cei care spun că nu ar trebui să avem asemenea reacţii, conchide Sandman. Ce ne trebuie nouă cu adevărat este susţinerea necesară pentru a ne modela reacţiile și a le echilibra.

Dar cum le-am putea echilibra fără ca, mai întâi, să le înţelegem?

Ce înseamnă reacţia de adaptare la criză?

Există patru aspecte ale unei reacţii de adaptare la criză, care, deși sănătoasă, poate fi considerată, într-un sens, o suprareacţie:

Oprirea. Când află de apariţia unui risc, oamenii intră într-o stare de expectativă caracterizată de tendinţa de a înceta să mai facă lucruri care pot crește riscul. În cazul coronavirusului, mulţi au tendinţa de a înceta să mai meargă în locuri aglomerate, își anulează vacanţele sau caută să nu mai meargă în magazine.

Hipervigilenţa. Oamenii urmăresc mai mult televiziunile de știri, citesc mai des presa tipărită sau pe cea din mediul online. Devin mai precauţi cu oamenii din preajmă, pe care îi consideră potenţiali purtători de virus, și mai intoleranţi cu comportamentele pe care le consideră potenţatoare de risc.

Personalizarea riscului. Oamenii încep să își imagineze cum ar fi dacă s-ar îmbolnăvi. Nu după mult timp încep să își imagineze că virusul ar putea fi deja în preajma lor sau că poate deja l-au contactat.

Precauţiile suplimentare. Apare astfel tendinţa de a lua extra măsuri de precauţie, multe dintre ele cel puţin premature sau cu totul nenecesare. De exemplu, în cazul coronavirusului, oamenii nu mai vor să mănânce mâncare chinezească sau să recepţioneze colete din Italia.

În ciuda temerii multora că aceste caracteristici sunt tot atâtea indicii ale unei reacţii disproporţionate, Peter Sandman argumentează în favoarea unei cu totul alte percepţii. Reacţia de adaptare la criză ar putea fi de fapt benefică și necesară.

Amuzantă sau nu, reacţia de adaptare este sănătoasă

Mai întâi, pentru că este rezultatul unor instincte perfect sănătoase. Faptul că unele dintre reacţiile noastre spontane ajung subiect de glume pentru cei din jur se explică prin faptul că reacţiile de ajustare la criză nu sunt total controlabile conștient. Dar nici măcar glumele altora nu ar trebui să ne determine să ne reprimăm instinctul de adaptare la criză. Este suficient, pe baza informării corecte și a discernământului, să ne ponderăm reacţiile. Rușinea de ceilalţi nu ar trebui să fie însă un factor. Nici presiunea de grup.

Cei care proclamă cu sarcasm sau superioritate că frica de virus e mai contagioasă decât virusul n-au înţeles ce e mai important, și anume că ultimul lucru pe care ni-l dorim este ca un virus să se răspândească mai rapid decât teama de el!

În al doilea rând, faptul că teama – ca resort principal al reacţiei de adaptare la criză – apare foarte repede după întâlnirea cu riscul este de fapt o altă sursă de beneficii. Cei care proclamă cu sarcasm sau superioritate că frica de virus e mai contagioasă decât virusul n-au înţeles ce e mai important, și anume că ultimul lucru pe care ni-l dorim este ca un virus să se răspândească mai rapid decât teama de el! Să iei în serios un potenţial risc e o reacţie fundamentală pentru supravieţuire. Evident că reacţia de teamă trebuie temperată de cele mai bune informaţii disponibile, astfel încât să nu se transforme în panică. Cu alte cuvinte, e bine să te temi și să devii precaut (să te gândești ce măsuri să iei ca să te protejezi de o ameninţare de care te temi) și e la fel de important să nu devii paranoic sau conspiraţionist (să te temi de o intenţie criminală sau de o mare conspiraţie în spatele noului coronavirus).

De departe însă, cele mai importante aspecte benefice ale reacţiei de adaptare sunt, în al treilea rând, anticiparea crizei, care creează contextul unei pregătirii pentru ea, și, în al patrulea rând, reducerea riscului de a suprareacţiona mai târziu, când criza deja s-a instalat. Altfel spus, este mai bine să intrăm în alertă mai devreme, să ne pregătim din timp, cu riscul de a lua unele măsuri ușor exagerate, decât să ne trezim nepregătiţi atunci când criza s-a instalat. Principiul e să fii mai degrabă precaut decât să regreţi ulterior. Bineînţeles, păstrând o marjă, un interval rezonabil de aproximare a riscului și a nevoii de a lua măsuri.

În final, chiar și când este ușor exagerată, reacţia de adaptare la criză nu apucă în mod normal să devină nocivă, pentru că este temporară. Foarte puţini oameni rămân blocaţi pe termen lung într-o suprareacţie, subliniază Sandman.

Cum să faci faţă Coroanxietăţii?

Mici concluzii sigure la mari întrebări nesigure

Așadar reacţiile de adaptare sunt firești, sănătoase și benefice. Chiar dacă tind să fie ușor exagerate, ele sunt temporare și, prin faptul că apar foarte repede după întâlnirea cu riscul unei crize, ne protejează de reacţii exagerate mai târziu, când e vital să reacţionăm potrivit în faţa crizei instalate.

Ca să evităm totuși reacţiile puternic disproporţionate, este important să ne informăm bine, din mai multe surse verificate. Nu e suficient să avem reacţii, e important ca ele să fie în direcţia corectă și totodată echilibrate.

Mai-binele este de multe ori dușmanul binelui. De exemplu, cei care se grăbesc să poarte măști chirurgicale de protecţie ar trebui să știe că acestea le pot mări riscul de contaminare, pentru că măștile sunt atinse adesea repetat pentru ajustarea poziţiei. Specialiștii recomandă ca măștile să fie purtate doar de cei la care prezenţa virusului este deja suspectată sau confirmată, pentru a-i proteja astfel pe cei din jurul lor de o potenţială infectare. Acești oameni ar trebui să știe, de asemenea, că măștile cele mai disponibile și ieftine de pe piaţă nu sunt recomandate pentru o utilizare mai lungă de două ore.

Mai-binele este de multe ori dușmanul binelui. De exemplu, cei care se grăbesc să poarte măști chirurgicale de protecţie ar trebui să știe că acestea le pot mări riscul de contaminare, pentru că măștile sunt atinse adesea repetat pentru ajustarea poziţiei.

Să fii, prin măsurile de prevenire adoptate, cu unul sau doi pași în faţa riscului nu e o dovadă de hazardare sau de panică, ci o dovadă de clarviziune și precauţie. Să nu râzi de reacţiile celorlalţi, ci să le recunoști motivele firești și să cauţi să le ghidezi către o zonă de echilibru e o dovadă de simţ civic și de morală creștină. Să contribui la propagarea informaţiei de calitate, care a fost verificată, și să eviţi difuzarea informaţiilor care nu pot fi verificate e o dovadă de discernământ și responsabilitate.[1]

Și, în final, să fii dispus să-i ajuţi pe alţii, fără să te neglijezi pe tine, în loc să devii absorbit exclusiv de propria persoană sau de propria familie, e probabil un gest dintre cele mai puţin discutate, totuși unul dintre cele mai veritabil umane gesturi pe care le putem face. O asociaţie din Varșovia ne-a amintit frumos că suntem capabili de asemenea gesturi.

Descoperă colecţia integrală de analize ST pe tema COVID-19

Norel Iacob este redactorul-șef al revistei Semnele timpului.

Footnotes
[1]„Pentru știri oficiale, consultaţi https://stirioficiale.ro/despre. Proiectul este realizat în cadrul Code for Romania Task Force în parteneriat cu Guvernul României prin Autoritatea pentru Digitalizarea României și Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.”

„Pentru știri oficiale, consultaţi https://stirioficiale.ro/despre. Proiectul este realizat în cadrul Code for Romania Task Force în parteneriat cu Guvernul României prin Autoritatea pentru Digitalizarea României și Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.”