Să nu ne întoarcem la anormalitatea de dinainte” – acesta a fost unul dintre mesajele pe care francezii le-au afișat pe balcoanele lor de 1 mai, când manifestaţiile obișnuite cu ocazia acestei zile nu au mai putut avea loc. Ce putem și ar merita să schimbăm după criza COVID-19?

Descoperă colecţia de analize ST pe tema COVID-19

Mult înainte de pandemie am acceptat tacit, atât individual, cât și colectiv, un lung lanţ de anormalităţi, de care am devenit brusc conștienţi în ochiul furtunii, notează scriitorul Matei Vișniec într-un articol din Dilema veche.

Pandemia ne-a arătat însă că nici la noi acasă nu mergea totul chiar pe roate și că erau multe de schimbat pe ici, pe colo, prin punctele esenţiale, vorba lui Farfuridi.

Să ne întoarcem la simplitate

Economii, nimic irosit, mai puţine deșeuri

Ceea ce nu înţeleg este de ce nu am făcut schimbările astea mai înainte”, spune Cathy, profesoară și mamă a trei copii.

Izolarea a găsit-o în concediu maternal, concentrată asupra casei și a copiilor, prinsă într-o rutină bine cunoscută. Totuși, pandemia a ajutat-o nu doar să structureze și să domesticească timpul, dar și să se bucure de fiecare sarcină pe care o bifa mecanic înainte.

Cea mai importantă lecţie pe care a învăţat-o este că poate trăi simplu și îmbelșugat deopotrivă.

Pentru început, a ţinut o contabilitate exactă a tot ce se cumpără și se consumă în casă. Economia a devenit aliatul bugetului niciodată îndestulător, care a reușit să acopere în această perioadă chiar și câteva pachete cu alimente pentru oameni în nevoie. Acum familia ei nu mai aruncă mâncare, pregătește maia pentru pâine, refolosește pungile și nu mai irosește nimic, nici măcar beţe de chibrit, spune Cathy.

Simplificarea garderobei a fost următorul pas. Cathy a decis să se debaraseze de o parte din lucruri, în special de haine, realizând că „și în carantină, și fără carantină, tot atâtea lucruri îmbrăcăm”. 

E un mozaic de schimbări pe care Cathy își dorește să le fi iniţiat mai devreme, în timp ce savurează micile bucurii zilnice și se simte binecuvântată alături de ceea ce numește „echipa ei de ţopăitori”.

Mai puţine cumpărături, mai mult timp cu familia

Pandemia i-a învăţat și pe Ela și pe Arian cum să reziste nevoilor artificiale și le-a deslușit și mai limpede faptul că există viaţă fericită și departe de rumoarea ofertelor, a reducerilor și a promoţiilor. „Am învăţat că putem trăi și fără cumpărăturile care deveniseră un mod de relaxare și o sursă de plăcere”, spune Arian.

Ela este economistă, iar Arian este agent comercial. În ultimii ani, programul de lucru al amândurora a fost solicitant, iar timpul alocat muncii și cel destinat familiei s-au aflat mereu într-o echilibristică fragilă.

Am avut timp să înţelegem că viaţa poate și merită trăită altfel”, spune Ela, inventariind preocupările domestice de care s-au bucurat în izolare: activităţi cu copiii, grădinărit, reparaţii în gospodărie.

Să reînvăţăm sunetul liniștii

Pentru Elena, profesoară în mediul rural, e prima oară în 14 ani când a avut timp să observe o floare care se deschide, să se bucure de pomii care înfloresc și-și ning apoi florile ofilite. Casa a devenit un spaţiu prietenos pentru somn, pentru cititul cărţilor care așteptau pe noptieră, pentru depănarea amintirilor fericite și pentru analiza tihnită a stilului de viaţă și a schimbărilor care merită încercate și menţinute.

Elena admite că i-a priit această experienţă a izolării, după o perioadă foarte lungă de stres, în care avea senzaţia că viaţa își pierduse din prospeţime, că i se scurgea printre degete, iar mintea nu mai înregistra detaliile frumuseţii din jur, ca și cum ar fi fost comutată pe pilot automat.

Învăţământul online reprezintă o soluţie temporară, dar nu poate fi o alternativă pentru toată lumea, spune Elena. Pandemia a sistat avalanșa de simulări și de testări caracteristice lunilor martie-aprilie, dar Elena se teme de recuperările care vor urma, într-o formă sau alta, după ce se vor deschide școlile.

Să trăim mai încet

Pandemia și cortegiul de restricţii care au secondat-o au însemnat un salutar „stop joc”, spune Persida, economist și administrator al unei policlinici. Și nu pentru că nu i-ar lipsi nimic în această perioadă. Duce dorul copiilor și al prietenilor și îi lipsesc escapadele prin ţară sau străinătate (pe 5 mai ar fi trebuit să fie, de altfel, la Sankt Petersburg).

În ultimii ani însă, casa ei devenise un teritoriu asediat, în care sarcinile de serviciu și cele domestice se amestecaseră precum culorile unei ţesături ieftine, iar telefonul suna încontinuu. Acum, casa e neobișnuit de tăcută, iar în acest răgaz a redescoperit cât de bine este să ai liniște în jur și în minte.

Decantate de ingerinţele și presiunile exterioare, spaţiul și timpul au început să se umple cu alt gen de experienţe, cu o sarabandă de detalii atât de ușor de ignorat înainte. S-a bucurat, de pildă, de cuibul pe care l-au construit păsările în grădina ei.

Își apără fiecare parcelă din acest tărâm regăsit al liniștii și nu lasă nici măcar știrile zilnice să-și picure vacarmul aici. Știe că virusul e primejdios, suferă de afecţiuni care o predispun la complicaţii în cazul îmbolnăvirii de COVID-19, dar vrea să ia fiecare zi așa cum vine și să se bucure de ea, fără panică sau vești demobilizatoare: „Dacă e să murim sau să trăim nu aflăm oricum noi primii lucrul ăsta?”.

Să nu ne mai confudăm viaţa cu profesia

Nu aveam timp să respir”, mărturisește Naomi Macaru, medic rezident la gastroenterologie, inventariind toate sarcinile cu care încerca să jongleze în același timp: gărzi, cursuri de master, examene, participarea la un studiu și coordonarea unei formaţii corale compuse din studenţi.

Perioada de izolare a învăţat-o cum să găsească ieșirea din vria sarcinilor cotidiene și să-și ia timp pentru sine, conștientizând că nu poţi merge la nesfârșit cu motoarele turate la maximum și nici nu poţi lua deciziile cele mai bune atunci când viaţa are un ritm trepidant.

De asemenea, a realizat că nu se definește doar prin profesia ei, pe care a ales-o, de altfel, din pasiune. Criza i-a recalibrat percepţia asupra relaţiilor umane, de asemenea: „Îţi dai seama că în viaţă, dincolo de titlurile după care alergi, de profesie, de realizări, rămân oamenii. Ei sunt cei mai importanţi și ar trebui să investim mai mult în domeniul relaţional.”

Să descoperim adevărata libertate

Atunci când întâlnirile cu ceilalţi n-au mai fost posibile decât prin mijlocirea ecranului, relaţia cu Dumnezeu a prins un contur și mai ferm, povestește bloggerul și fotograful Andreea Stanciu.

„I-am spus Lui ce mă apasă, I-am mărturisit toate lucrurile care stau ca bolovanii peste inima mea, I-am pus în palme îngrijorările și nevoile mele, de la cele mărunte… că nu mai avem ceapă în cămară, la cele mari… că nu mai găsesc calea spre inima copiilor mei”, spune Andreea.

Iar rugăciunea din vremurile de criză a însemnat mai mult decât un monolog la porţile unui cer de aramă: Dumnezeu i-a răspuns, a adus vindecare și lumină în beznă, „a despietrit inimi și a mutat munţi” și a devenit un loc de adăpost cu adevărat sigur.

O a doua lecţie pe care a învăţat-o în izolare, spune Andreea, poate fi rezumată de un citat pe care l-a găsit recent într-o carte de Antonie Bloom:

„Cândva a fost găsită o inscripţie în închisoarea din Schliselbourg: Cu Hristos suntem liberi și aici, iar fără El și libertatea este închisoare.”

Să ne întoarcem la iubire

Pandemia și izolarea ne-au predat lecţii unice despre impredictibilitate, egoism, frică și iubirea semenilor, crede Daniel, care este pastor.

Daniel a învăţat că planurile și proiectele se pot face ţăndări în numai câteva zile. Așa s-a întâmplat, de exemplu, cu un proiect care l-ar fi purtat vara aceasta până în Papua Noua Guinee. O perioadă de criză ne arată, spune el, cum să trăim construind planuri pe termen scurt și foarte scurt.

Timpul acesta ne-a arătat însă și faţete noi ale fricii și egoismului, spune Daniel. Ne-am descoperit privindu-ne semenul ca pe un posibil purtător de coronavirus înainte de orice, dar am trăit și teama că noi înșine am putea fi infectaţi fără s-o știm, îmbolnăvind astfel persoane dragi și semănând moarte și suferinţă în jur.

Tendinţa de a arunca în propriul coș de cumpărături mai multe articole alimentare decât aveam nevoie (și care au lipsit pentru o vreme din rafturi) ne-a conștientizat că egoismul e un balaur cu multe capete și că, în vreme de criză, suntem prea orbiţi de noi înșine ca să putem distinge și nevoia celui de lângă noi.

Și tot pandemia ne-a învăţat că adevărata credinţă nu alege drumul iresponsabilităţii, diseminând dezinformare și scepticism în jur, după cum nici nu minimizează riscurile.

De fapt, creștinismul autentic caută întotdeauna echilibrul, înţelege valoarea infinită a vieţii umane și manifestă compasiune pentru cei care și-au pierdut persoane dragi.

De asemenea, Daniel spune că a învăţat că închinarea autentică rezistă și chiar se fortifică și atunci când adunarea laolaltă a credincioșilor nu este posibilă și că oamenii pot fi vectori ai speranţei în această criză unică, slujind, sacrificând, manifestându-și solidaritatea cu semenii loviţi de criză. De fapt, pandemia a fost o oglindă a ceea ce am devenit în vremurile de prosperitate de dinainte, dar și o ocazie de a vedea cum arată iubirea în haine de lucru.

Normalitatea de dinainte? Sau o nouă normalitate?

Înainte de pandemie, obișnuiam să clamăm nevoia de schimbare individuală și colectivă, dar există riscul ca acum, în mijlocul crizei, să nu ne dorim cu adevărat schimbarea, punctează Matei Vișniec. De altfel, flămânzi după predictibilitatea și stabilitatea de dinainte, suntem tentaţi să amânăm învăţarea lecţiei pe care o dă COVID-19 umanităţii, pentru a o metaboliza mai târziu, „dacă vom reuși să ne recuperăm preţioasa noastră normalitate”, scrie Vișniec.

Înainte de a ne grăbi să cerem ceea ce oricum nu avem garanţia că vom recăpăta, să ne gândim dacă nu ne-ar fi mai util să ne analizăm viaţa, priorităţile și valorile și să remodelăm tot ce s-a dovedit strâmb ori friabil, pentru a trăi diferit în lumea de mâine, oricât de familiară sau stranie ar fi ea.

Descoperă colecţia de analize ST pe tema COVID-19

Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului.