Mai puţină carne consumată, mai multe beneficii

1288

Reducerea până la renunţare a cantităţii de carne din dietă poate aduce multiple beneficii atât pentru sănătatea ta, cât și pentru mediul înconjurător. Iată doar câteva motive care te pot determina să faci o schimbare în regimul alimentar.

O dietă vegetariană este asociată cu o speranţă mai mare de viaţă, arată un studiu la care au luat parte 70.000 de adventiști de ziua a șaptea. Rezultatele obţinute au arătat că un regim alimentar din care sunt excluse toate produsele de origine animală contribuie la reducerea pericolului dezvoltării bolilor cronice, precum diabetul, cardiopatia ischemică, hipertensiunea sau sindromul metabolic.

Concluziile „demonstrează și anumite asocieri de mortalitate mai redusă în cazul dietelor pesco-vegetariene, vegane și lacto-ovo-vegetariene, în comparaţie cu cele nonvegetariene”, precizează autorii.

Experţii de la Mayo Clinic punctează, de asemenea, că o dietă vegetariană sănătoasă conţine mai puţine grăsimi și calorii, în raport cu regimul în care este integrată carnea. De aceea, greutatea corporală a vegetarienilor este mai mică, dar și riscul de dezvoltare a bolilor cardiovasculare este redus.

Pe lângă pericolul apariţiei problemelor de greutate excesivă și a obezităţii, o dietă bogată în carne poate conduce la dezvoltarea diabetului de tip 2, punctează dr. endocrinolog Dan Nadeau, de la Centrul pentru Diabet Mary și Dick Allen, citat de Prevention. Persoanele care consumă 51 de grame de carne procesată sau aproximativ 100 de grame de carne roșie cresc semnificativ riscul dezvoltării afecţiunii, cu 51%, respectiv 19%, precizează expertul.

De asemenea, creierul tău poate avea de suferit din cauza unui consum excesiv de carne. Acest aliment are un conţinut bogat de fier. Acumularea acestui element în creier ar putea influenţa riscul de dezvoltare a Alzheimerului, sugerează experţii de la UCLA.

Consumul de carne crește, de asemenea, riscul de dezvoltare a cancerului. Din cauza conţinutului de hormoni, carnea contribuie la alimentarea pericolului de dezvoltare a tumorilor de prostată, a cancerului de sân, de colon, pancreatic și gastric, notează Women’s Health Magazine.

 Diminuarea cantităţii de carne consumată poate avea un impact pozitiv și în ceea ce privește reducerea poluării mediului. Aproximativ 9 milioane de tone de dioxid de carbon ar putea fi economisite în cazul în care consumul de carne ar fi redus pentru o singură zi pe săptămână, arată rezultatele unui studiu efectuat în Germania de Organizaţia World Wide Fund for Nature (WWF).

Foto: stockvault.net

Niciun articol afișat