Pare straniu să spui că bucăţile de dimensiuni tot mai generoase de friptură din meniul chinezilor ne afectează pe toţi, dar afirmaţia este cât se poate de adevărată. Iar înainte de a arăta cu degetul spre apetitul în creștere al asiaticilor pentru dieta cu carne, ar trebui să ne scrutăm ceva mai critic propria noastră farfurie.

Jian Zhang este unul dintre milioanele de chinezi care se așază la masa cu o rugăciune de mulţumire, în timp ce carnea preparată apetisant tronează în meniurile zilnice. Mulţumirea pe care o resimte Zang în faţa acestui festin alimentar nu e una formală – provine dintr-o familie de agricultori care și-a permis carnea doar foarte rar, considerând-o un produs de lux (de altfel, pentru multă vreme, carnea de vită era etichetată drept „carnea milionarilor”). Deceniile în care alimentele erau greu accesibile au rămas în urmă însă, dezvoltarea industrială din ultimii 30 de ani determinând creșterea populaţiei urbane și facilitând accesul la o dietă variată, în care carnea a devenit elementul cel mai atractiv.

Un miraj devenit realitate

Pentru mulţi chinezi, a avea carne la prânz sau la cină în oricare zi și în orice cantitate doresc, e un vis de plenitudine alimentară care se concretizează cu fiecare bucăţică rumenă de carne de la capătul beţișoarelor tradiţionale.

În numai trei decenii și jumătate, consumul de carne a crescut de 7 ori în China: dacă la începutul anilor 80, când populaţia nu atinsese încă un miliard de locuitori, un chinez consuma, în medie, 13,5 kilograme de carne pe an, în prezent, la o populaţie de aproape 1,4 miliarde de locuitori, consumul a crescut la 63,5 kilograme de persoană anual, iar dacă tendinţa se menţine, încă 30 de kg de carne se vor adăuga la dieta unui chinez până în 2030. De altfel, în ultimii 50 ani, și la nivel global cantitatea de carne consumată anual de un individ în medie aproape că s-a dublat, de la 23 de kg în 1961, la 43 de kg în 2014.

În timp ce consumul de carne pe cap de locuitor se ridică deocamdată doar la jumătate din cel al unui american sau australian, per total, China consumă de două ori mai multă carne decât SUA, pentru că vorbim de ţara care găzduiește a cincea parte din locuitorii planetei. Iar cererea de carne este în continuă creștere.

Industria zootehnică a Chinei produce jumătate din carnea de porc și un sfert din carnea de pui din lume. De asemenea, 10% din carnea de vită produsă la nivel global. Cu toate acestea, producţia internă nu poate ţine pasul cu cererea explozivă de carne, China importând doar în iunie 2018 produse de carne în valoare totală de aproape 900 de milioane de dolari. În ansamblu, ţara consumă 28% din toată carnea disponibilă la nivel mondial, și de aceea China a dat undă verde importului din ţări ca Africa de Sud, Irlanda sau Namibia, devenind al doilea importator de carne după Statele Unite.

Consumul de carne de vită crește cu 15% pe an, notează cotidianul That’s Shangai, care analizează modul în care clasa mijlocie chineză, formată în urma boomul-ului economic, se bucură de cosmopolitismul culinar. În numai 5 ani China va fi pe locul secund în clasamentul ţărilor care importă acest produs, iar viitorul nu sună deloc bine dacă tot mai mulţi chinezi din mediul rural vor ajunge să adopte această dietă, după modelul conaţionalilor lor mai prosperi din mediul urban. În prezent, există o discrepanţă majoră între consumul de carne din mediul urban și cel din mediul rural, care rămâne la 30 de ani în urma festinului din zonele urbane.

Cum ne afectează pe toţi pofta de carne a chinezilor

Modul în care China va gestiona apetitul pentru carne al cetăţenilor ei este vital pentru viitorul ei, ca și pentru restul lumii, afirmă jurnalistul Marcello Rossi într-un articol care analizează faţetele întunecate ale revărsării cornului abundenţei peste chinezii clasei de mijloc.

Emisiile de metan provenite din activităţile agricole desfășurate la nivel mondial vor crește cu 80% până în 2050, conform unui studiu efectuat în 2104 de cercetători de la Universitatea Cambridge și Universitatea Aberdeen, creștere ce ar submina planul de a menţine încălzirea planetară cu doar două grade Celsius peste nivelul pre-industrial, conform acordului climatic de la Paris, din 2015.

China are o contribuţie semnificativă în creșterea emisiilor globale de carbon, iar ultimele cifre oficiale, făcute publice în 2005, indicau faptul că sectorul zootehnic al ţării era responsabil de mai bine de jumătate din nivelul emisiilor provenite din suma activităţilor sale agricole. De fapt, dacă ţara rămâne pe trendul ascendent actual în ce privește consumul de carne, ea va produce încă o gigatonă de dioxid de carbon, echivalentul emisiilor actuale ale industriei aviatice mondiale și o creștere cu 10% a nivelului actual al emisiilor de gaze de seră din China, susţine Marco Springmann, cercetător în domeniul sustenabilităţii la Oxford Martin School.

Mai multă carne în farfuriile chinezilor va constitui o provocare pentru ţara care găzduiește 20% din populaţia lumii, dar deţine doar 7% din suprafaţa arabilă mondială, cu atât mai mult cu cât urbanizarea începută în anii 70 a redus deja suprafaţa terenurilor agricole. Cu presiunea creșterii consumului de carne pe umerii ei, ţara ar putea recurge la defrișări pentru a obţine mai multă pășune, iar prin importurile sale va afecta mediul din alte părţi ale lumii. În căutare de cereale și de furaje cu care să-și hrănească efectivul uriaș de animale, China deja importă 100 de milioane de tone de soia, peste 60% din comerţul mondial cu această plantă de cultură. Ţările care cultivă pe scară mare soia pentru export, a cărei destinaţie este hrănirea animalelor, consumă apă, nutrienţi și teren obţinut din defrișări. Brazilia, Argentina și Paraguay au recurs la defrișări masive pentru a obţine terenul arabil necesar acestor culturi, contribuind astfel la creșterea emisiei gazelor cu efect de seră, deoarece pădurile defrișate consumau dioxid de carbon în procesul fotosintezei.

Estimările conform cărora importurile de carne ale Chinei ar putea crește cu 3500% până în 2050 sugerează că impactul negativ asupra mediului va crește dramatic. China adoptă modelul cu care a obișnuit-o lumea occidentală, care a exportat propriile ei emisii de gaze atunci când și-a relocat fabricile, punctează Richard Waite, asociat la the World Resources Institute’s Food Program.

Cutia Pandorei nu-și epuizează însă tot conţinutul câtă vreme nu este amintit și subiectul antibioticelor, strâns legat de creșterea intensivă a animalelor. Utilizarea globală a antibioticelor în agricultură va crește cu două treimi până în anul 2030, în timp ce utilizarea acestora în economiile emergente, cum sunt cele din Chia sau India, se va dubla, potrivit unui studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences și efectuat de specialiști din 8 instituţii diferite.

Creșterea explozivă a folosirii antibioticelor va fi determinată de nevoia ca animalele să crească în greutate și de a fi protejate de bolile frecvente în spaţiile închise în care sunt crescute. Cel mai mare utilizator de antibiotice de uz agricol va fi China (care va folosi în 2030 circa 30% din totalul antibioticelor folosite la nivel mondial), urmată de SUA (10% din total). Utilizarea antibioticelor în ferme conduce însă la apariţia bacteriilor rezistente, bacterii ce trec de la animale la consumatorii de carne. „Rezistenţa la antibiotice este o ameninţare periculoasă și în continuă creștere a sănătăţii publice la nivel global, care nu arată niciun semn de încetinire”, declară Ramanan Laxminarayan, cercetător la Institutul de Mediu Princeton.

Eficienţa antibioticelor, care au revoluţionat sănătatea publică în secolul XX este în pericol, avertiza cercetătorul, și odată cu ea, vieţile milioanelor de oameni.

Virajul brusc al Chinei de la o dietă pe bază de orez la una pe bază de carne, are un impact global deloc neglijabil, susţine Patrick Vizzone, de la Banca Naţională a Australiei. Acesta subliniază că până și modificările mici în consumul alimentar chinez au un impact considerabil în străinătate. Astfel, dacă China ar modifica doar două procente în cifra de importuri la carne de porc, acest lucru ar echivala cu 10% din piaţa americană și de trei ori valoarea pieţei australiene de carne de acest sortiment.

În cele din urmă, în cuvintele lui Vizzone, „Râurile care pornesc din China devin tsunami în afara graniţelor ei”. O realitate pe care n-o putem ignora, dar care nu trebuie să monopolizeze atenţia globală, pentru că și restul lumii dezvoltate are aceeași problemă, deloc simplu de soluţionat – un apetit rapace pentru textura și aroma preparatelor din carne.

Planeta nu poate susţine la nesfârșit o dietă bogată în carne

Surprinzător, sau poate nu, obiceiurile noastre alimentare sunt printre factorii cei mai importanţi ai încălzirii globale. Creșterea animalelor este responsabilă pentru 14-18% din emisiile globale de gaze cu efect de seră cauzate de om, potrivit World Resources Institute. Cifra poate să nu pară uriașă, dar reprezintă mai mult decât cantitatea de emisii produsă de întregul sector al transporturilor.

Modificările medii sau de anvergură ale dietei pot să atragă scăderi uriașe ale emisiilor de gaze cu efect de seră, conform unui raport realizat în 2016 de cercetătorii de la Oxford Martin School. Astfel, reducerea consumului de carne în acord cu recomandările ghidurilor de sănătate emise de organismele medicale s-ar putea solda cu reducerea cu o treime a cantităţii de emisii provenită din alimentaţie. Adoptarea pe scară largă a unei diete vegetariane poate diminua cu 63% aceste emisii, iar un regim vegan chiar cu 70%.

Până în 2050, jumătate dintre culturi ar putea avea această destinaţie, ceea ce înseamnă că mai mulţi oameni vor suferi de foame – dieta săracilor se axează pe cereale, iar livrarea lor spre ferme le crește preţul.

Numai că, din păcate, alegerile noastre alimentare nu merg în direcţia suprimării sau măcar a diminuării porţiilor de carne din meniul obișnuit. O analiză a Organizaţiei pentru Alimentaţie și Agricultură a Naţiunilor Unite estimează o dublare a consumului de păsări de curte, o creștere cu 69% a consumului cărnii de vită și cu 42% a celui de carne de porc până în 2050, creșterea având la bază sporirea numerică a locuitorilor planetei, dar și accesul lor la un stil modern de viaţă.

Dieta cu carne nu are doar o amprentă de carbon considerabilă, ci de asemenea deturnează cantităţi mari de apă și suprafeţe întinse de teren, care ar putea fi folosite cu o eficienţă mult mai mare pentru producerea cerealelor care să fie destinate consumului direct. Astfel, producerea unui kilogram de carne de vită poate necesita până la 15.000 de litri de apă și 5m2 de teren, generând 30 de kg de dioxid de carbon. Prin comparaţie, obţinerea unui kilogram de cartofi consumă numai 290 de litri de apă și 0,6m2 de teren, iar emisia de dioxid de carbon este de numai 0,5 kg.

Consumul de carne are implicaţii etice greu de ocolit, câtă vreme această dietă secătuiește pământul de resurse, în timp ce foametea n-a reușit încă să fie eradicată. Creșterea animalelor utilizează deja trei sferturi din suprafaţa agricolă a lumii, o treime dintre cerealele cultivate fiind alocate animalelor din ferme. Până în 2050, jumătate dintre culturi ar putea avea această destinaţie, ceea ce înseamnă că mai mulţi oameni vor suferi de foame – dieta săracilor se axează pe cereale, iar livrarea lor spre ferme le crește preţul, notează The Guardian. Deși pare o idee contraintuitivă, dacă ne-am hrăni direct cu soia, culturile ar putea fi reduse cu 94% pentru a ne oferi o cantitate de proteine echivalente cu cele obţinute din folosirea lor indirectă, prin consumul de carne.

Pe deasupra, abundenţa de carne din farfuriile noastre, deși este pentru mulţi emblema belșugului, nici măcar nu ne protejează sănătatea.

Dietele bogate în carne roșie și procesată poartă responsabilitatea pentru cele mai mari probleme de sănătate de pe glob, în cele mai multe regiuni ale acestuia, afirmă Marco Springmann, cercetător la Centre on Population Approaches for Non-Communicable Disease Prevention in the Nuffield Department of Population Health.

Datele disponibile arată că 5 milioane de decese premature ar putea fi evitate la nivel global, până în 2050, doar respectând linia recomandărilor medicale cu privire la consumul de carne. Vegetarianismul ar putea salva 7 milioane de vieţi, iar veganismul 8 milioane, ceea ce ar însemna o reducere cu 1 miliard de dolari în fiecare an a costurilor globale de asistenţă medicală. Doar în Marea Britanie, de exemplu, dacă nu ar exista niciun consumator de carne roșie sau procesată, rata apariţiei cancerului ar scădea cu 8.800 de cazuri pe an, potrivit Cancer Research UK.

Oricât de negative ar putea fi efectele consumului de carne asupra sănătăţii iubitorilor de proteine animale, impactul asupra mediului este cu mult mai nociv, susţine un studiu publicat în Science, care avertizează că o creștere a consumului de carne la nivel global va avea efecte devastatoare asupra mediului.

Hotărâm astăzi ce se întâmplă cu planeta de mâine și locuitorii ei

Lista de efecte negative a dietei bazate pe carne e greu de cuprins în câteva pagini (vezi analiza detaliată din articolul „Azi mâncăm, mâine murim. Nesustenabilitatea consumului de carne”, de Eliza Văldescu), dar mai importantă decât cunoașterea exhaustivă a subiectului este decizia de a face schimbările care să împiedice degradarea și mai accelerată a planetei care ar trebui să ofere și copiilor noștri bogăţia de resurse cu care a fost familiarizată generaţia noastră.

China își duce lupta ei cu reducerea consumului de carne, după campanii de conștientizare a populaţiei despre efectele mai puţin benefice ale unui consum de carne fără restricţii și după ce Societatea Chineză de Nutriţie a oferit noi linii directoare în ce privește dieta, recomandând reducerea la jumătate a cantităţii de carne consumată. Eforturile guvernamentale suferă însă de o dublă limitare: pe de o parte, un meniu cu carne a rămas ca un vis de dorit în conștiinţa celor care au suferit deprivări alimentare. Iar dacă populaţia conștientizează impactul încălzirii globale mai bine decât o fac americanii, nu e mai puţin adevărat că întâmpină dificultăţi în a face legătura între biftecul din farfurie și schimbările climatice, punctează Steve Blake, șeful interimar al WildAid din China. Pe de altă parte, nici China nu transmite un semnal clar cetăţenilor ei, câtă vreme investește masiv în agricultură, inclusiv în afara graniţelor ei.

Studiile arată că populaţia lumii crește cu 1,2% pe an, în timp ce procentul cu care cresc animalele este dublu, de 2,4% pe an. Prin urmare, în 2050, ecosistemul va trebui să susţină un supliment de 120 de milioane de oameni, dar și de 400 de milioane de animale. E necesar ca planeta să facă efortul de a hrăni aceste animale, în ciuda tuturor efectelor nocive care vor decurge de aici?

Pentru că în ultimii ani ţara a arătat că poate să gestioneze eficient problema riscurilor de mediu, îndreptându-se către energia regenerabilă, ea are o ocazie unică de a soluţiona și problema reducerii emisiilor din sectorul zootehnic, oferind un exemplu ţărilor în curs de dezvoltare, punctează Jeremy Haft, autorul cărţii Unmade in China: The Hidden Truth about China’s Economic Miracle.

Între timp, ţările dezvoltate economic nu pot folosi un standard dublu, așteptând de la statul chinez ceea ce ele nu sunt dispuse să facă, în timp ce deturnează problema spre zone asupra cărora nu există control.

Nu creșterea populaţiei este problema cu care se confruntă Terra, în ciuda tuturor temerilor și previziunilor sumbre lansate în spaţiul public, scrie George Monbiot într-un articol publicat în The Guardian. Monbiot citează studii care demonstrează că suntem pe o pistă greșită atunci când ne îngrijorăm de creșterea populaţiei lumii. Deși există o adevărată logoree a oamenilor prosperi pe tema înmulţirii populaţiei din zonele defavorizate, domnește o tăcere adâncă în cazul numărului de animale din fermele industriale. Dar studiile arată că populaţia lumii crește cu 1,2% pe an, în timp ce procentul cu care cresc animalele este dublu, de 2,4% pe an. Prin urmare, în 2050, ecosistemul va trebui să susţină un supliment de 120 de milioane de oameni, dar și de 400 de milioane de animale. E necesar ca planeta să facă efortul de a hrăni aceste animale, în ciuda tuturor efectelor nocive care vor decurge de aici?

Răspunsul rămâne da, câtă vreme, de pildă, britanicii vor continua să consume într-un an o cantitate de carne echivalentă cu masa lor corporală, iar americanii cu 50% mai mult, în timp ce ţările în curs de dezvoltare jinduiesc să se poată înfrupta după pofta inimii din acest ospăţ pantagruelic.

În loc să navigăm în apele tulburi ale dezbaterii despre înmulţirea rasei umane, ar trebui să mergem bărbătește spre rădăcina problemei, afirmă tranșant Monbiot – risipa cu care ne consumăm resursele. Și asta pentru că, argumentează jurnalistul, în timp ce planeta noastră, poate hrăni 10 miliarde de oameni, este totuși neputincioasă când vine vorba să întreţină chiar și 2 miliarde, dacă apetitul lor pentru consum este unul vorace.

În timp ce populaţiile defavorizate nu au în zona lor de control nici măcar lucruri simple, cum ar fi binecuvântarea unui prânz decent, în mâna milioanelor de persoane favorizate, decizii complicate – de la reducerea amprentei ecologice a hranei până la consolidarea unei sănătăţi individuale și publice mai robuste – își pot găsi, cu un dram de bunăvoinţa, soluţiile cele mai bune. Iar uneori soluţia nici nu trebuie căutată mai departe de capătul furculiţei noastre.