Dacă vă gândiţi că dependenţa de droguri și slăbiciunea în faţa gustului irezistibil al alimentelor junk food sunt subiecte la un univers distanţă unul de celălalt, studiile indică o conexiune neașteptată între cele două.

Sunt șanse destul de mari să compătimim sau să taxăm lipsa de voinţă a unei persoane care fumează de ani de zile ori nu poate refuza (încă) un pahar de alcool, chiar dacă a ajuns într-o fază în care coordonarea motorie e mai mult decât deficitară. Câtă vreme n-avem aceleași obiceiuri nocive e greu să înţelegem cum își poate cineva pierde voinţa și bunele intenţii în faţa unei ispite cu gust de fum sau a uneia cu bule urzicătoare în cerul gurii.

Ce spuneţi însă de o prajitură fină, cu blat ca de spumă, invadat de valuri de ciocolată și cu un moţ irezistibil de frișcă deasupra? Dar de o pizza rumenă, cu blat gustos (și cu zahăr și aditivi care potenţează gustul) și o devălmășie de brânză, salam și sos doldora de conservanţi? Cum fiecare are slăbiciunile lui culinare, lista alimentelor cu gust magic și calorii pe măsură se poate lungi indefinit – ciocolate cremoase, îngheţate cu glazură savuroasă, cartofi prăjiţi cu o doză de ketchup picant alături, sucuri acidulate cu zeci de arome și de culori atrăgătoare.

Gustul delicios al alimentelor de acest tip e o carte de vizită suficient de convingătoare, dar atunci când i se adaugă și preţul scăzut, ultimele bariere ale reticenţei cad fără zgomot. E drept, preţul mic se traduce în ingrediente ieftine, în adaos masiv de zahăr și aditivi alimentari care să creioneze gustul unic, degrabă aducător înapoi pe consumatorul care i-a încercat aromele.

E puţin probabil ca nocivitatea alimentelor junk food să mai constituie un secret pentru cineva, totuși amatorii de delicatese cu calorii goale nu-și subţiază rândurile prea ușor. Ar fi și dificil să o facă, arată un studiu realizat de Universitatea din Michigan, primul care demonstrează că renunţarea la junk food provoacă simptome de sevraj similare celor pe care le au persoanele care renunţă la droguri.

Dependenţa de alcool, tutun sau droguri e suficient de adâncă pentru a provoca efecte secundare puternice și neplăcute, care fac din renunţare un drum anevoios de urmat, presărat la fiecare cotitură cu migrene, iritabilitate sau depresie. Faptul că aceleași simptome se fac simţite și la persoanele care elimină din meniul lor alimentele foarte procesate arată că este vorba de o veritabilă dependenţă de aceste alimente, spun cercetătorii.

Cei 231 de adulţi care au participat la studiu au raportat că tristeţea, starea de iritabilitate și pofta după alimentele interzise au ajuns la apogeu în primele 2 până la 5 zile de la eliminarea acestor alimente, efectele neplăcute diminuându-se în timp, după un model foarte asemănător celui specific renunţării la droguri.

Studiul are meritul de a sublinia dificultatea renunţării la mâncarea nesănătoasă și la posibilitatea mare a recidivei, a subliniat profesorul Ashley Gearhardt, coautor al studiului.

O ecuaţie a dependenţei în care nu ar trebui să vorbim doar despre voinţa slabă a consumatorilor, deși ar trebui să ne exercităm libertatea de a alege cu mai mult discernământ.

Rădăcinile dependenţei cresc în laboratoarele industriei

Producătorii s-au specializat în combinaţii de grăsimi, zahăr și sare care au un gust irezistibil pentru mulţi consumatori, unul căruia nu sunt în stare să-i reziste nici măcar atunci când au stomacul plin, susţine profesorul David Kessler, fost comisar al Administraţiei SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA).

„Este timpul să nu mai dăm vina pe indivizi pentru a fi supraponderali sau obezi. Problema reală este că am creat o lume în care alimentele sunt întotdeauna disponibile și unde hrana este proiectată să te facă să vrei să consumi mai mult“, afirmă Kessler.

În cartea sa, Sfârșitul supraalimentării, profesorul Kessler oferă exemple de alimente în care un amalgam de zahăr, de sare și de grăsimi a fost manipulat pentru a obţine reţete „hiper-gustoase“ – ketchupul Heinz sau frapuccino cu ciocolată albă de la Starbucks.

Între timp, gusturile delicioase ale alimentelor procesate își arată consecinţele: mai mult de jumătate dintre adulţii americani sunt supraponderali, iar 40 de milioane suferă de obezitate. Rata copiilor supraponderali s-a dublat faţă de anii ’80, iar 12 milioane dintre ei sunt deja obezi.

Reporterul de investigaţie Michael Moss, distins cu Premiul Pulitzer, a scris un articol în care sondează eforturile conștiente ale industriei alimentare de a atrage consumatorii spre articolele alimentare ieftine, procesate și, în consecinţă, nesănătoase.

După ce a vorbit cu mai mult de 300 de persoane din interior, care lucrează ca experţi, specialiști în marketing sau manageri, Moss prezintă poziţia inflexibilă a companiilor în faţa dovezilor că alimentaţia junk food are un cost mare în sănătatea și bunăstarea populaţiei. Afirmaţia lui Stephen Sanger, director al companiei General Mills, ilustrează, de fapt, atitudinea generală a giganţilor acestei industrii. „Nu-mi vorbi despre nutriţie. Vorbește cu mine despre gust și, dacă aceste alimente au gust mai bun, nu te obosi încercând să mă convingi să vând lucruri care nu au gust bun.“

Howard Moskowitz, care deţine un doctorat la Harvard în psihologie experimentală, conduce de 30 de ani o firmă de consultanţă care a „optimizat“ produsele alimentare ale multor companii celebre. Sosurile Prego, la a căror îmbunătăţire a lucrat, au al doilea ingredient principal zahărul – lucru firesc, câtă vreme experimentele sale au arătat cum consumatorii preferă produsele mai dulci, până la un prag numit de experţi „punctul de fericire“. Sarea din sos ajunge și ea la o treime din doza recomandată unui adult pentru o zi întreagă. Activitatea de pionierat a lui Moskowitz în generarea gustului perfect, care fidelizează consumatorii, nu-i provoacă nicio undă de vinovăţie legată de problemele de sănătate pe care le pot provoca aceste alimente. „Nu există nicio problemă morală pentru mine. Mă luptam să supravieţuiesc și nu îmi permiteam luxul de a fi o fiinţă morală. Ca cercetător, am fost înaintea timpului meu“, a declarat cercetătorul jurnalistului de la The New York Times.

Problemele consumatorilor, mai ales cele de gestionare a timpului mereu limitat, pot fi o mină de aur pentru o industrie care se scufundă. O demonstrează compania Oscar Meyer, care și-a văzut vânzările scăzând cu 10% în anii ’80, în urma campaniilor de sănătate care demonizau carnea roșie. Omul care a salvat compania a fost vicepreședintele Bob Drane, care a avut ideea de a organiza focus-grupuri în care a discutat cu mamele și a aflat de coșmarul lor – pregătirea pachetelor de prânz. O nevoie care a relansat compania, Oscar Meyer aruncând imediat pe piaţă sendviciurile de prânz în care stăteau ascunse salamurile și șunca abandonate în rafturile magazinelor de cumpărătorii îngrijoraţi de starea arterelor lor.

De fapt, companiile nu se preocupă de cât de sănătoase sunt produsele lor, ci privesc problema în termeni de cerere și ofertă, explică Geoffrey Bible, fost director al companiei Philip Morris. Deși alimentele pot conţine zahăr, sare și grăsime în exces, „asta vrea consumatorul și nu le punem pistolul la cap să cumpere”, punctează el, explicând că un consumator nemulţumit de gust va migra spre produsele unei companii rivale.

Iar crizele de conștiinţă se plătesc scump într-o industrie de miliarde de dolari. Atunci când Jeffrey Dunn, unul dintre directorii de succes ai Coca-Cola, a fost indignat de politica managerială de a suplini pierderea clienţilor grei prin cooptarea unui număr mare de clienţi din categoriile defavorizate, el a venit cu propuneri considerate inacceptabile de către șefii. Una dintre ele, etichetată de staff drept cea mai proastă idee a ultimilor 50 de ani, se referea la retragerea băuturilor Cola din școlile publice, care i-a și adus concedierea.

Faptul că suntem invadaţi de alimente cu aspect atrăgător, cu gust savuros și, adesea, cu un miros care înduplecă și consumatorii reticenţi în faţa produselor procesate nu poate fi, totuși, un motiv ca să cedăm șirului prea lung de ispite. Existenţa ofertei nu ne așază automat în rândul clienţilor fideli decât cu consimţământul nostru, iar informaţiile despre calitatea alimentelor și despre efectele alegerilor noastre sunt mult mai accesibile decât erau atunci când se deschidea, timid, în faţa noastră, evantaiul primelor oferte junk food.

În secolul XXI poate fi greu să mânânci numai ceea ce ai pregătit în bucătăria ta. Dar o doză de precauţie și de cumpătare e indispensabilă – așa cum spunea un articol pe care Bible îl amintea zâmbind, „atunci când iei masa în oraș, trebuie să știi că, uneori, cel mai sănătos element din meniu este șerveţelul“.