Conferinţa Europeană de Sănătate (CES), organizată în luna aprilie de Diviziunea Inter-Europeană a Bisericii Adventiste, a adus la București nu mai puţin de 15 specialiști din domeniul sănătăţii – majoritatea medici, dar și experţi în sănătate publică – toţi reuniţi în jurul ideii că stilul de viaţă poate fi un adjuvant puternic în tratarea bolilor cronice netransmisibile.

Dr. Raniero Facchini s-a specializat în chirurgia aparatului digestiv și endoscopie digestivă la Universitatea Sapienza din Roma. Este master în nutriţie clinică și a cumulat experienţe formative în medicină și chirurgie la universităţi din Malaga, Valencia, Londra, Paris și Havana. În prezent, dr. Facchini este directorul general al Fundaţiei „Vita e Salute” din Italia și membru ARTOI (Asociaţia de Cercetare în domeniul Terapiei Oncologice Integrate).

Facchini a vorbit în cadrul CES despre impactul real al medicinei lifestyle în oncologie și a făcut o trecere în revistă a celor mai recente și relevante studii clinice care atestă beneficiile pentru sănătate ale oncologiei de tip integrativ. Fiind un domeniu nou, aflat la frontiera cu medicina viitorului (despre care se știe deja că este personalizată), oncologia integrativă este uneori percepută ca fiind din aceeași tulpină ideologică din care s-a desprins pleiada de terapii alternative pseudoștiinţifice atât de populare astăzi. De aceea, și pentru că cei predispuși la această confuzie sunt primii în dezavantaj, am stat de vorbă cu dr. Facchini pentru a afla mai multe despre domeniul în care practică și pentru a lămuri câteva dintre punctele sensibile pe care le-a atins în prezentările sale de la CES.

ST: Ce înseamnă oncologie integrativă?

Dr. R. Facchini: Abordarea integrativă a oncologiei închide cercul tratamentului oncologic incluzând în acesta schimbările de stil de viaţă pe care le poate face pacientul pentru a-și ameliora boala. Oncologul integrativ nu gândește în termenii chirurgiei chimioterapiei, radioterapiei, imunoterapiei, hormonoterapiei – care ţin de terapia oncologică normală. În schimb, tratează pacientul în acord cu terapia oncologică – asta este foarte important: nu îi cerem pacientului să înceteze tratamentul său – și se concentrează pe modificările de stil de viaţă pe care pacientul le poate face pentru a potenţa succesul tratamentului oficial. A trata integrat bolnavul de cancer înseamnă să adaugi la oncologia tipică o medicină complementară, susţinută știinţific.

Să înţeleg deci că oncologia integrativă nu este o formă de terapie alternativă…

Nu, nu este alternativă, ci complementară. Acesta este cel mai important aspect: este un tratament complementar și bazat pe dovezi știinţifice.

Așadar, sugeraţi că un bolnav de cancer ar trebui să apeleze, pe lângă oncologul curant, și la un practician al oncologiei integrative?

Există oncologi care studiază și oncologia integrativă, care se specializează și în aceasta.

Am observat că, în ocaziile în care aţi luat cuvântul în public la CES, aţi spus de multe ori „depinde”. Pe ce să se bazeze pacientul atunci când ia o decizie privind tratamentul său? Ce criterii să avem în minte atunci când alegem un tratament în defavoarea altuia?

Primul criteriu este etapa în care se află boala. Un cancer agresiv, care nu răspunde la nicio formă de terapie, te lasă fără altă posibilitate decât să forţezi indicaţiile privind anumite substanţe, chiar și atunci când acestea nu au fost validate complet prin studii. Însă rezultatele trebuie să poată fi verificate în cel mai scurt timp. De exemplu, planta Artemisia este un chimioterapic natural, însă nu poate fi folosită decât pe termen foarte scurt, pentru că după o anumită perioadă nu mai este activă. De aceea, ne-am putea gândi că dacă mărim doza, și o administrăm de mai multe ori pe zi, devine mai eficace. Însă, în același timp, o doză mai mare este mai toxică pentru organism. Tocmai de aceea spuneam că este foarte important ca tratamentul să urmeze indicaţiile unui medic. Unul care să știe dacă ficatul tău poate sau nu poate duce o doză mai mare de artemisin, de exemplu.

V-am auzit spunând că, atunci când un pacient oncologic decide să înceapă un tratament bazat pe suplimente pentru a-și ajuta tratamentul oncologic, el trebuie neapărat să își informeze medicul curant cu privire la acest lucru. De ce?

E important ca pacientul să își informeze oncologul pentru că unele plante, unele suplimente pot schimba absorbţia chimioterapicelor sau a altor medicamente. În egală măsură, unele ar putea și să îmbunătăţească biodisponibilitatea ingredientelor active dintr-un medicament. Problema este că, uneori, oncologii își sfătuiesc pacienţii să nu recurgă la niciun alt tratament în afară de cel prescris de ei.

Pentru că oncologii nu se specializează în remedii naturale, uneori este nevoie ca pacientul să apeleze și la un specialist medical care cunoaște aceste remedii. Dar este foarte important ca persoana la care apelăm să fie un profesionist în domeniul sănătăţii. Nu ne apucăm să luăm suplimente după ureche, pentru că am auzit că nu știu ce plantă este bună. Nu. Pentru că orice plantă are niște efecte. Unele chiar ca niște medicamente, chiar dacă nu sunt medicamente.

Astăzi foarte multe persoane se erijează în specialiști, promovând „remedii naturale” împotriva cancerului. Cum putem știi cine este demn de încredere și cine nu?

Există un limbaj comun obiectiv: cel al știinţei. Atunci când aflăm de vreun remediu fitoterapic nou trebuie să ne întrebăm: Există vreun studiu despre acest remediu, în ce stadiu se află cercetările cu privire la el? Niciodată să nu acceptăm pretenţia de expertiză a unei persoane fără să avem dovezi știinţifice pentru recomandările lor. “De ce îmi recomanzi turmeric în cazul tipului de cancer de care sufăr eu? Ce dovezi ai că îmi este util?” Sigur, e adevărat că nu avem dovezi pentru toate remediile pe care le folosim. Și, uneori, în cazul în care pacientul nu are suficient timp la dispoziţie pentru a găsi o soluţie, ajunge să încerci și alte căi, chiar dacă eficacitatea acestora nu a fost dovedită. Însă, de cele mai multe ori, această cale se dovedește una prin care pacientul mai degrabă irosește timp preţios.

Să vă spun de ce este foarte important să apelaţi la un medic. Gândiţi-vă că tatăl dumneavoastră ar avea cancer și ar merge la un naturopat, care i-ar da niște plante despre care i-ar spune că au vindecat mai multe tipuri de cancer. Ar putea fi așa sau ar putea să nu fie așa cum pretinde omul. Dar, dacă pe parcursul tratamentului, starea tatălui dvs. s-ar înrăutăţi, dacă ar apărea o problemă din cauza acestui tratament, dacă cel care l-a prescris este medic, el ar fi răspunzător în faţa autorităţilor (tip Colegiul Medicilor) și în faţa pacientului. Atunci când urmezi un tratament recomandat de cineva care nu este medic și se întâmplă ceva rău, aceasta nu este problema celui care a făcut recomandarea și care îţi va zice: “Te-am avertizat că nu sunt doctor.” Aceasta este problema ta. Responsabilitatea ta.

Ce înseamnă „stil de viaţă” în expresia „medicina stilului de viaţă”? Sunt confuză: în timpul prezentării dvs. aţi spus că acest tip de medicină este o formă de tratament, nu este doar pentru prevenirea bolilor, însă tot dvs. aţi spus că nu tot ce este bun pentru prevenţie este bun și pentru tratament. Și v-aţi referit la dieta vegană care, deși este considerată o parte semnificativă a unui stil de viaţă sănătos, totuși nu este recomandată în toate tipurile de cancer.

Mi-aţi dat un exemplu, așa că voi răspunde și eu oferindu-vă tot un exemplu. Știm că munca în trei schimburi, mai bine zis că schimbul de noapte este foarte dăunător pentru sănătate. Dar să presupunem că aveţi o criză de apendicită în mijlocul nopţii. Ce e de făcut? Nu merg la spital pentru că tura de noapte nu e sănătoasă pentru mine, și îmi las pacientul să moară?

Există ocazii în viaţa mea în care deși știu că anumite lucruri nu sunt bune, știu în același timp că trebuie să le fac. Dacă sunt integralist, chirurg, și știu că tura de noapte e dăunătoare pentru sănătate, nu mă duc să-mi operez pacienţii. Uneori un lucru care este bun acum, nu este bun întotdeauna. Trebuie să avem deschidere faţă de excepţii.

Alt exemplu: am apendicită. Sunt vegan. Și încep să beau ceaiuri de ierburi. Nu recunosc medicina normală și vreau să mă tratez singur, cu plante, cu sucuri, tot ce știu că e bun. Dar eu am apendicită. Și, în acel moment, îmi risc viaţa dacă nu acţionez invaziv. De aceea zic că, în anumite momente – scurte – ale vieţii, trebuie să ne schimbăm obiceiurile bune, pentru că, în acel moment, schimbarea aceea ar putea fi ceea ce avem nevoie ca să ne facem bine.

Deci stilul de viaţă este regula generală care este doar întărită, nu contestată de excepţii.

Exact.

Schimbând registrul, știu că sunteţi o persoană credincioasă. Consideraţi că există vreo legătură între cancer și păcat?

(Râde) Ce fel de legătură? Depinde ce fel de păcat avem în vedere. Dacă vom considera fumatul un păcat, atunci da, cancerul pulmonar este rezultatul unui păcat. Dacă vom considera consumul de alcool un păcat, atunci da, există o legătură între cancer și păcat. Dar, în același timp, trebuie să admitem că nu cunoaștem relaţia cauză-efect în toate incidenţele de cancer. Uneori, moștenirea genetică joacă un rol decisiv. Între 5 și 10% din toate cancerele au o cauză genetică. Alteori, cauza poate ţine de mediul în care trăiește pacientul. Deci nu putem spune că boala canceroasă apare întotdeauna din vina pacientului.

Pentru un creștin, a trăi din belșug, adică într-o bogăţie de emoţii bune, este un obiectiv de viaţă. Dacă îmi ajut aproapele, voi avea sentimente pozitive, pe care le putem traduce în hormoni buni, un mesaj bun pentru organismul meu. Dar, dacă religia este ceva care mi-este impus din exterior, dacă îmi trăiesc religia cu forţa, atunci – am să spun ceva foarte dur acum – mai bine să nu fiu religios deloc. Dacă îţi trăiești frumos viaţa spirituală, lucrul acesta este o reţetă anticancer. Există o legătură între boală și emoţiile negative – ipocrizie, invidie, tristeţe, furie continuă. Există o disciplină medicală, psiho-neuro-endocrino-imunologia, care asta studiază: modul în care emoţiile noastre, chiar și viaţa noastră spirituală, ne pot influenţa sănătatea fizică.

Cu toţii ne atingem obiectivele de îmbunătăţire a stilului de viaţă urmând căi mai mult sau mai puţin diferite. Unii mai devreme, altii mai târziu. Nimeni nu are dreptul să îl judece pe celălalt.

V-am auzit spunând într-o prezentare că “e nevoie de mai mult decât broccoli ca să salvezi o viaţă”. Ce mai trebuie pe lângă?

(Râde) Am vrut să spun că stilul de viaţă nu se rezumă doar la nutriţie. Ca adventiști, suntem foarte familiarizaţi cu beneficiile unei alimentaţii sănătoase, dar ne concentrăm mult mai puţin pe activitatea fizică. Pe a menţine relaţii bune cu ceilalţi, pe a ne respecta reciproc locul în care ne aflăm în prezent, din punct de vedere emoţional. De aceea am spus că e nevoie și de altceva, nu doar de broccoli. Și iată că acum și știinţa susţine același lucru.