Organizaţia Mondială a Sănătăţii, braţul Organizaţiei Naţiunilor Unite care se preocupă cu starea de sănătate pe glob de 60 de ani, tocmai a declarat război celui mai periculos tip de grăsimi alimentare – grăsimile trans artificiale. Miza? Să salveze 500.000 de vieţi anual.
Industria alimentară face abuz de acizii grași trans, introduși la începutul secolului al XX-lea, când producătorii industriali și-au dat seama că, pentru a prelungi viaţa la raft a alimentelor, pot să înlocuiască untul cu uleiuri vegetale parţial hidrogenate. Mai târziu, după anii 1950, mișcarea a fost susţinută de studii guvernamentale care atrăgeau atenţia asupra potenţialelor efecte negative ale consumului de grăsimi saturate, cum este untul, ceea ce nu a făcut decât să crească plaja produselor cu un conţinut ridicat de grăsimi trans, dar și apetitul oamenilor pentru ele. Astăzi, majoritatea alimentelor procesate pe care le găsim la raft, dar și produsele de tip fast-food conţin acești acizi grași trans.
Abia după 1990 au început să se cerceteze serios efectele asupra sănătăţii ale consumului în exces a acestor grăsimi, iar astăzi știm că înlocuirea grăsimilor saturate cu grăsimi parţial hidrogenate nu a fost cea mai bună idee. Consumul produselor care conţin grăsimi trans duce la creșterea nivelului de colesterol LDL (colesterolul „rău) și la scăderea nivelului de HDL (colesterolul „bun”). Astăzi, medicii și nutriţioniștii recomandă înlocuirea grăsimilor trans cu grăsimi mononesaturate sau polinesaturate, după ce s-a descoperit că dietele bogate în grăsimi trans cresc rata de deces cu 28% și incidenţa bolilor de inimă cu 21%, având și un risc asociat pentru diabetul de tip 2. Doza zilnică recomandată în prezent de OMS pentru grăsimile trans este de 1% din totalul caloriilor, adică aproximativ 2g/zi pentru o dietă de 2.000 de calorii. O pungă de biscuţi de ovăz, pentru comparaţie, conţine nu mai puţin de 55 g de grăsimi, mai precis margarină vegetală.
Eliminarea acestor grăsimi din lanţurile alimentare globale este o ţintă prioritară pentru activitatea OMS în perioada 2019–2023. Astfel că, dând ca exemplu ţări precum Danemarca sau Statele Unite, care alături de alte 18 ţări au restricţionat aproape până la eliminare folosirea grăsimilor trans încă de acum un deceniu, cu rezultate imediate în reducerea bolilor cardiovasculare, OMS le cere guvernelor statelor membre, 193 la număr, să ia măsuri pentru ca în cinci ani de zile această ţintă să fie atinsă, estimând că în fiecare an 500.000 de persoane mor din cauza bolilor de inimă derivate din consumul acestor grăsimi. Pentru a-și atinge ţinta, guvernele sunt sfătuite să urmărească pe puncte următoarele șase strategii: evaluarea surselor de provenienţă ale grăsimilor trans produse industrial, pentru a gândi politicile necesare înlocuirii lor; crearea unor campanii de conștientizare a efectelor negative a grăsinilor trans în rândul populaţiei, al legiuitorilor, al producătorilor și al furnizorilor; promovarea ideii de a înlocui aceste grăsimi cu variante mai sănătoase; elaborarea de legi pentru eliminarea grăsimilor trans; aplicarea acestor legi; monitorizarea procesului, adică monitorizarea cantităţilor de grăsimi trans din lanţul alimentar și schimbările în obiceiurile de consum ale populaţiei în perioada de tranziţie.
Doza zilnică recomandată în prezent de OMS pentru grăsimile trans este de 1% din totalul caloriilor, adică aproximativ 2 g/zi pentru o dietă de 2.000 de calorii.
Această nou-adoptată ţintă a OMS nu poate de una singură să elimine comercializarea sau folosirea grăsimilor trans, dar acest ghid poate pune presiune pe ţările și pe producătorii care au rămas în urmă. Statele Unite, de exemplu, prin Administraţia pentru Alimente și Medicamente, a interzis grăsimile trans la nivel naţional din 2015, când deja 85% din cantitatea acestor grăsimi fusese deja eliminată, graţie campaniilor de conștientizare și a măsurilor luate de guvernele locale. „Interzicerea grăsimilor trans în orașul New York a ajutat la reducerea numărului de infarcte miocardice fără schimbarea gustului sau a preţului alimentelor, iar eliminarea lor pe tot globul poate salva milioane de vieţi,” a declarat Michael Bloomberg, fost primar al New Yorkului pentru trei mandate consecutive și actual ambasador al OMS. Problema majoră este în statele cu venituri mici și mijlocii, unde controlul asupra industriei alimentare este lax și unde producătorii profită de asta pentru a continua în același stil.
Cealaltă problemă majoră este că interzicerea grăsimilor trans este doar în una din multiplele schimbări care ar trebui să aibă loc în dieta noastră pentru a ne asigura că nu ne facem mai mult rău decât bine cu ceea ce mâncăm.
O imagine completă
Din cele șase regiuni în care OMS își împarte activitatea pe glob, regiunea europeană este cea mai sever afectată de ceea ce se numesc boli noncomunicabile (BNC), cunoscute de asemenea și ca maladii cronice, sau maladii ale stilului de viaţă. Cele mai des întâlnite forme ale acestor boli sunt afecţiunile cardiovasculare, cancerul, afecţiunile respiratorii cronice și diabetul.
Aceste boli sunt responsabile pentru 68% din totalul anual de decese la nivel mondial, iar conform celui mai recent studiu OMS, numărul de decese cauzate de BNC se preconizează să crească de la 38 de milioane, în 2012, la 52 de milioane, în 2030. Pentru a contracara acest fenomen, dietele cele mai recomandate de specialiști a fi urmate pe continentul european și în general, sunt în continuare bine cunoscutele diete mediteraneană și nordică. Dieta mediteraneană, cu originea în zonele din sudul Europei unde cresc măslini, este caracterizată de o mare apetenţă pentru fructe, legume, nuci, cereale și ulei de măsline, o apetenţă moderată pentru pește și pui și o apetenţă scăzută pentru lactate, carne roșie, carne procesată și dulciuri. Factori sociali și culturali sunt strâns legaţi de cei culinari în dieta mediteraneană, mesele lungi și lente în compania familiei sau prietenilor și perioadele de siestă de după contribuind la beneficiile acestei diete asupra sănătăţii. Dieta mediteraneană are o asociere directă cu scăderea incidenţei cancerului, bolilor cognitive, a celor cardiovasculare, cât și a obezităţii și a diabetului de tip 2.
Dieta nordică împărtășește multe dintre caracteristicile celei mediteraneene, dar se concentrează în jurul produselor locale din Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia. Se consumă multe fructe, în special fructe de pădure, pește gras (somon, hering, macrou), pește slab, legume și leguminoase și cereale integrale. O diferenţă notabilă între cele două diete este folosirea uleiului de rapiţă în locul uleiului de măsline. OMS notează că această dietă este o reevaluare pozitivă a dietei tradiţionale pentru Peninsula Scandinavă, care era bogată în carne, grăsimi saturate și sare, și săracă în legume, pe când acum este bogată în legume și acizi grași esenţiali, din pești proveniţi din cele mai bune surse locale. Această dietă, deși mai puţin studiată decât cea mediteraneană, și-a arătat beneficiile în reducerea factorilor de risc pentru bolile cardiovasculare și pentru diabet.
În prezent, doar un total de 15 ţări din regiunea europeană recomandă sau implementează politici pentru promovarea acestor diete în rândul populaţiei. Cele mai multe ţări au politici și programe independente, pe când ţările nordice demonstrează disponibilitatea și capacitatea de a adopta politici colaborative și de a derula programe în comun, astfel încât nicio ţară din regiune să nu fie lăsată în spate și să se creeze astfel inegalităţi în starea de sănătate a populaţiilor din peninsulă. Cu toate acestea, OMS a evaluat impactul politicilor aplicate în toate cele 53 de ţări membre ale regiunii europene, și a găsit o mortalitate ridicată asociată cu bolile noncomunicabile în toate ţările, indiferent de diferenţele economice, politice și sociale.
„Procentul mare de decese provocate de BNC în aceste 15 ţări, dar și în toată regiunea demonstrează că simpla prezenţă a unor programe și intervenţii nu garantează controlul și prevenirea BNC… Cele mai recente date continuă să indice că nici regiunile mediteraneene și nordice nu respectă recomandările. Îngrijorător este faptul că dieta celor mai tinere generaţii corespunde tot mai puţin cu tiparele tradiţionale, iar acum unele ţări mediteraneene au cele mai mari rate ale obezităţii la copii din Europa”, se precizează în studiu. Concret, nicio ţară europeană analizată nu a reușit să își reducă rata de obezitate în ultimii 33 de ani. Un alt studiu OMS, dedicat problemei obezităţii, arată că în 46 dintre cele 53 de ţări din regiunea europeană, mai mult de 50% din populaţia totală și 33% dintre copiii cu vârste între 6 și 9 ani sunt supraponderali sau obezi.
Studii realizate anterior arată că cea mai eficientă soluţie este un mix între creșterea preţurilor la alimentele nesănătoase și acordarea de subvenţii pentru cele sănătoase.
OMS nu descurajează implementarea unor programe regăsite în ţările nordice, precum faptul că în Suedia mâncarea servită în școli este gratuită și controlată pentru a respecta cele mai înalte standarde, sau faptul că la nivelul ţărilor nordice există un consens cu privire la ce înseamnă un aliment sănătos, consens materializat într-o etichetă specială cu care sunt scoase în evidenţă cele mai sănătoase produse dintr-un anumit grup alimentar, pentru a fi ușor identificate de cumpărători, indiferent că sunt în Danemarca sau Norvegia. Ba dimpotrivă, OMS le recomandă și ţărilor din bazinul Mediteranei să urmeze aceste exemplu, care înlesnesc implementarea programelor de sănătate. Însă doar aceste acţiuni nu își ating scopul. Acesta este și motivul pentru care acum OMS le cere direct guvernelor să reacţioneze și să gândească legi pe care cei din industria alimentară le-ar considera extreme.
Printre acţiunile prioritare se înscriu restricţionarea promovării în rândul copiilor a produselor alimentare, regândirea etichetelor pentru a fi mai ușor de înţeles și reformularea reţetelor pentru îmbunătăţirea compoziţiei nutriţionale, prin reducerea cantităţii de zahăr, sare și grăsimi saturate și eliminarea completă a grăsimilor trans. Studii realizate anterior arată că cea mai eficientă soluţie este un mix între creșterea preţurilor la alimentele nesănătoase și acordarea de subvenţii pentru cele sănătoase. Dacă s-ar crește doar taxele la alimentele nesănătoase, atunci s-ar cauza o discrepanţă pe clase sociale – cei bogaţi ar fi relativ neafectaţi și ar continua tiparele de consum, pe când cei din clasele cu venituri mai reduse și-ar reduce semnificativ consumul faţă de cei bogaţi, dar nu ar contrabalansa neapărat cu o creștere a consumului de alimente sănătoase, ca să își poată îmbunătăţi semnificativ starea de sănătate.
De asemenea, creșterile de taxe ar trebui să fie semnificative dacă se doresc rezultate pe măsură. Un model realizat pe situaţia din Scoţia arată că ar fi nevoie ca preţurile la carne, lactate, ouă și grăsimi/uleiuri să crească cu 1%, 4%, 11% și respectiv 24%, doar pentru a reduce consumul de calorii și de grăsimi cu 17,5% și respectiv 20%, pentru a se încadra în normele recomandate în prezent în Scoţia, dar ar fi nevoie de procente și mai mari dacă recomandările privind alimentaţia vor fi și mai drastice în viitor. Or, imaginaţi-vă ce ar însemna o astfel de suprataxare pentru o ţară unde nu s-au făcut anterior programe și campanii pe această temă și unde populaţia nu înţelege și nici nu își dorește astfel de schimbări.
Alegerea e a noastră
Producătorii de grăsimi alimentare s-au plâns la început de imposibilitatea de a înlocui grăsimile trans fără să altereze gustul, textura și consistenţa pe care consumatorii și-o doresc în produsele pe care le cumpără. Însă consumatorilor nu le-a fost dor de grăsimile trans când au fost înlocuite în Danemarca, prima ţară care le-a interzis, precizează Steen Stender, profesor de nutriţie la Universitatea din Copenhaga. „Oamenii nu sunt dependenţi de acizi grași trans. Nu funcţionează precum nicotina”, spune el.
În realitate, Alianţa Internaţională a Producătorilor de Alimente și Băuturi, o asociaţie ce include Coca-Cola, Mondelez, Kellog, General Mills, Unilever, Nestle sau McDonald’s, se mândrește că membrii săi au înlocuit grăsimile trans produse industrial din 98.8% din portofoliul lor global. Aceste companii multinaţionale au eliminat aceste grăsimi din produsele vândute în SUA, Canada și părţi din Europa, acolo unde guvernele au restricţionat utilizarea lor, dar rămân în continuare în produsele destinate ţărilor care nu au reglementări în acest sens, și unde și producătorii locali se folosesc, atrage atenţia o analiză Wall Street Journal. Ceea ce înseamnă că schimbarea stă în presiunea pe care consumatorii o pot pune atât asupra companiilor, pe care le pot boicota direct, cât și asupra guvernanţilor aleși de a obliga aceste companii să își reformuleze reţetele în conformitate cu anumite standarde de calitate și nutriţie.
Câţi oameni sunt însă conștienţi de impactul pe care un anume regim alimentar îl poate avea asupra propriei stări de sănătate și asupra mediul înconjurător din care provine hrana lor? Sau, mai bine spus, câţi sunt dispuși să facă schimbări în dieta personală pentru binele comun, când nu o fac nici pentru binele propriu? La cum merg lucrurile, tot mai multe voci le cer guvernelor să acţioneze rapid, fără să mai aștepte trezirea la viaţă a conștiinţei populare. O coaliţie de 20 de organizaţii „verzi”, printre care Greenpeace și World Wildlife Fund, au semnat o scrisoare deschisă în care le cer liderilor europeni Jean-Claude Juncker şi Donald Tusk să „schimbe degrabă politicile, pentru accelerarea unei tranziţii spre diete mai sănătoase și sustenabile care să se bazeze mai mult pe fructe şi legume și considerabil mai puţin pe carne, lactate și ouă, alimente care trebuie să fie și mai calitative”. Organizaţiile se bazează pe studii care, independent de OMS, vin cu aceleași soluţii ca OMS. De exemplu, un studiu realizat de cercetători de la Universitatea Oxford și publicat în jurnalul Nature cere suprataxarea cu 40% a cărnii de vacă, cu 25% a grăsimilor/uleiurilor, cu 20% a laptelui etc., simultan cu acordarea de subvenţii pentru fructe și legume, pentru a combate degradarea mediului înconjurător și a stării de sănătate a populaţiei. Din moment ce multe dintre alimentele cu o amprentă mare de carbon, precum carnea de vacă și lactatele sunt și printre cele mai dăunătoare oamenilor care le consumă în cantităţi mari, astfel de măsuri ar rezolva două probleme majore dintr-o singură lovitură.
Schimbarea stă în presiunea pe care consumatorii o pot pune atât asupra companiilor, pe care le pot boicota direct, cât și asupra guvernanţilor aleși de a obliga aceste companii să își reformuleze reţetele în conformitate cu anumite standarde de calitate și nutriţie.
Pe de altă parte, sunt cei care, pariind pe iraţionalitatea cu care oamenii moderni caută să își îndeplinească poftele cu orice preţ, încearcă o abordare știinţifică aparte – transformarea produselor vegetale în produse care să fie la fel de gustoase precum cele din carne. Ouăle făcute din fasole, laptele din drojdie sau carnea crescută în laborator sunt doar câteva dintre proiectele la care lucrează o întreagă nișă de companii ambiţioase, care vor să folosească cea mai nouă tehnologie pentru a crea alimente de care papilele noastre gustative să se poată atașa mai ceva ca de produsele din carne și lactate. Lor li se alătură alţi entuziaști ai tehnologiei moderne care nici măcar nu își închipuie că ar putea scoate gustul carnivor din om, ci speră ca prin modificări genetice să crească vaci care în mod natural să elimine mult mai puţin gaz metan în aer, reducând astfel semnificativ contribuţia industriei producătoare de carne de consum la încălzirea climei. „O tonă de gaz metan are potenţialul de încălzire globală a 23 de tone de dioxid de carbon. O vacă folosită pentru lapte produce aproximativ 75 de kilograme de gaz metan pe an, echivalentul a mai mult de 1,5 tone (metrice) de dioxid de carbon. Vaca, normal, face ce îi vine natural. Dar oamenii par înclinaţi să uite că creșterea vacilor este o industrie… Este o afacere a omului, nu una naturală. Și suntem destul de buni la asta, motiv pentru care concentraţia de metan din atmosferă a crescut cu 150% în ultimii 250 de ani, în timp ce concentraţia de dioxid de carbon a crescut cu 30%”, explică Pete Hodgson, fost ministru al Comerţului, al Cercetării și al Sănătăţii în cadrul guvernelor din Noua Zeelandă.
Sună nebunesc pentru că așa și este atașamentul nostru faţă de lucurile care ne oferă satisfacţii instantanee. Iar alimentaţia, plecată de la funcţia pură de susţinere a organismului uman, a ajuns în epoca internetului, a selfie-urilor și a Instagramului la „nivel de pornografie”, adică a ajuns să fie un alt mecanism prin care să obţinem o doză rapidă de endorfine și atât. La fel ca în cazul pornografiei, ne închipuim că nu suntem afectaţi, doar pentru că și acest tip de consum își arată efectele mai degrabă în timp decât imediat, doar că spre deosebire de pornografie, conform OMS aceste efecte pot fi fatale pentru 500.000 de persoane în fiecare an. Alimentaţia poate să susţină organismul uman sau poate să îl distrugă. Alegerea o facem noi.
Pentru Caren Latney, alimentaţia înseamă viaţă. La 51 de ani, singură și bolnavă de cancer la plămâni, Caren nu putea să stea destul în picioare pentru a-și găti o mâncare, iar cu două asigurări medicale care să acopere costurile tratamentului, oricum nu mai avea bani pentru a-și prepara mesele bogate în proteine pe care Asociaţia Americană de Cancer le recomandă pacienţilor cu această afecţiune. Lipsa unui sprijin financiar și social o punea în situaţia de a muri mai degrabă din cauza tratamentului decât a bolii.
„Noi credem că alimentaţia este medicament și că te poate ţine afară din spital, economisind în același timp sute de mii, dacă nu milioane de dolari la buget.” Richard Ayoub, director al Organizaţiei nonguvernamentale MANNA.
Clinica unde se trata a reușit totuși să o pună în contact cu o organizaţie nonprofit care oferă patru mese pe zi persoanelor în risc de malnutriţie din cauza unei boli severe. Opt ani mai târziu, Caren încă primește mesele gratuite de la MANNA, organizaţie care a demonstrat prin studii că a reușit astfel să îmbunătăţească calitatea vieţii pacienţilor și să reducă costurile medicale lunare cu până la 55%, ceea ce a captat atenţia politicienilor din California. Aceștia au lansat primul program din SUA în care alimentaţia este gândită pe post de medicament, pentru îmbunătăţirea stării pacientului și reducerea costurilor de la buget pentru spitalizare, medicamente și costuri adiacente. Astfel, pentru trei ani de zile, șase organizaţii diferite din California vor avea la dispoziţie șase milioane de dolari pentru a împărţi mese pacienţilor asiguraţi la stat, dar care nu au posibilitatea de a urma o dietă specifică condiţiei lor de sănătate, fie că vorbim de cancer, diabet, boli cardiovasculare sau alte boli.
Acum în vârstă de 59 de ani, Caren suferă de metastaze de la cancerul iniţial, dar este convinsă că boala ar fi răpus-o de mult dacă nu ar fi primit hrana de care avea nevoie și pentru care spune că este etern recunoscătoare. „Noi credem că alimentaţia este medicament și că te poate ţine afară din spital, economisind în același timp sute de mii, dacă nu milioane de dolari la buget”, declară Richard Ayoub, director al Organizaţiei MANNA. Dacă acest program pilot va reuși să demonstreze impactul pozitiv asupra costurilor financiare, urmările ar putea fi fără precedent. Guvernul federal american ar putea decide că alimentaţia corectă merită să fie inclusă ca beneficiu în cadrul asigurării de sănătate, reabilitând astfel rolul primordial al alimentaţiei – de susţinere și vindecare a organismului uman – și totodată confirmând o dată pentru totdeauna importanţa unei abordări holistice chiar și în tratarea bolilor moderne și postmoderne.
