Studiu: Românii rămân cu kilogramele în plus

350

Românii nu reușesc să învingă excesul kilogramelor corporale. Un studiu recent dezvăluie obiceiurile alimentare ale românilor și care indică persistenţa unor probleme cu ample implicaţii asupra stării de sănătate.

„Deși datele la nivel european reflectă o situaţie relativ bună pentru români în ceea ce privește normoponderalitatea, realitatea arată că, în conformitate cu distribuţia populaţiei în funcţie de Indicele Masei Corporale (IMC), doar 44% dintre românii peste 18 ani sunt normoponderali, în timp ce 33% sunt supraponderali, 15% obezi și 5% subponderali. Numărul persoanelor cu o greutate normală scade dramatic odată cu vârsta. Se observă că, la vârsta de peste 55 de ani, doar 3 din 10 români au o greutate normală, în timp ce două treimi sunt supraponderali sau obezi”, se arată într-un comunicat de presă transmis de ISRA Center.

Studiul a evidenţiat și existenţa unei corelaţii între educaţie şi obezitate. Dacă în cadrul populaţiei cu educaţie scăzută ponderea persoanelor obeze este de 21%, în rândul celor cu studii superioare procentul acestora scade până la 12%. Însă nu doar educaţia intervine în această problemă, ci și propria percepţie. Astfel, majoritatea românilor, adică 51%, apreciază că au o greutate normală, în timp ce 4 din 10 consideră că greutatea lor este mai mare decât ar trebui. Subiectivismul are un rol determinant asupra modului în care românii își percep constituţia fizică și, cel mai probabil, dorinţa de schimbare a stilului de viaţă, în condiţiile în care 23% dintre românii ce îşi descriu propria greutate între limite normale sunt, de fapt, supraponderali sau obezi.

Creșterea ponderii celor care au probleme cu kilogramele poate fi și un rezultat al deprinderilor formate și cultivate în faţa rafturilor cu alimente. „Doar 39% dintre români verifică de fiecare dată aportul caloric atunci când aleg un nou produs. Condiţia fizică a unei persoane nu modifică acest comportament, rezultatele fiind similare în cazul populaţiei supraponderale sau obeze. De altfel, 3 din 10 români nu verifică niciodată descrierea calorică a unui produs cumpărat pentru prima oară și 2 din 10 verifică acest aspect în mai puţin de jumătate dintre ocazii”, indică studiul.

Dincolo de aspectele deficitare din stilul de viaţă al românilor, există și aspecte pozitive, care merită observate. Astfel, cercetarea ISRA Center relevă că 3 din 10 români au crescut consumul de fructe sau legume, 4 din 10 au diminuat consumul de zahăr sau dulciuri, carnea de porc nu mai face parte din alimentaţia a 5% dintre români, iar alimentele prăjite nu se mai regăsesc pe masa a 9% dintre români. Mai mult, „37% dintre români cumpără produse din agricultura ecologică cel puţin o dată pe săptămână și doar 16% exclud aceste produse din coșul de cumpărături. Procentul include produsele ambalate sau neambalate, indiferent de sursa cumpărăturilor, supermarket, piaţă agroalimentară sau alţi furnizori”, arată aceeași sursă.

Datele studiului nu diferă foarte mult faţă de ceea ce ISRA Center descoperea în urmă cu 5 ani. Astfel, conform studiului din 2012, aproape jumătate dintre români (adică 46%) aveau un exces de kilograme, iar 4% erau subponderali. Aceleași probleme de percepţie se manifestau și atunci – dintre cei care considerau că au o greutate normală, o jumătate erau supraponderali, iar o treime sufereau de obezitate.

Bărbaţii au cel mai mult de luptat în această privinţă. Astfel, conform unui studiu din 2015, realizat de Asociaţia Română pentru Studiul Obezităţii, obezitatea afectează 23% dintre bărbaţi, faţă de 20,3% dintre femei, iar supraponderea, 41,6% dintre bărbaţi, comparativ cu 24,7% dintre femei. „Cei din zona rurală au o prevalenţă mai crescută a obezităţii și greutăţii și nu ne așteptam la acest lucru”, a explicat conf. univ. dr. Gabriela Roman, preşedintele Asociaţiei Române pentru Studiul Obezităţii. Conform datelor studiului, se asociază cu obezitatea consumul a mai mult de trei mese pe zi bogate cantitativ, mesele consistente după ora 21.00, consumul unor cantităţi mari de alimente la interval mai mic de o oră faţă de masa precedentă, mâncatul noaptea, consumul de untură, consumul alimentelor prăjite, sedentarismul, numărul scăzut de ore de somn.

Toate aceste elemente, luate împreună, fac ca românii să poarte cu ei 200.000 de tone de exces ponderal, după cum relevă un studiu Ponderas din 2013. Cel mai îngrijorător este faptul că nici nu se încearcă prea mult schimbarea acestei situaţii. „Din studiul pe care l-am efectuat, a reieșit că, dintre persoanele care au exces ponderal, peste 70% nu au ţinut nici măcar o dietă, semn că nu conștientizează impactul pe termen lung al obezităţii. Iar dintre aceia care au urmat un regim alimentar, aproximativ 40% s-au declarat nemulţumiţi de rezultate”, a precizat dr. Cătălin Copăescu, director general Ponderas.