Favorizată de explozia de mijloace de comunicare, informaţia circulă în ritm halucinant, între alb și negru, absolut și relativ, iar secolul al XXI-lea celebrează acest nou status quo. Eliberat de responsabilitate, mediul de transmisie se confundă cu mesajul, iar cititorul obișnuit devine, pe rând, consumator, autoritate, beneficiar sau victimă.

Pe 30 martie 2016, ediţia virtuală, cu cel puţin 100 de milioane de vizitatori lunar, a tabloidului Daily Mail, al doilea cel mai bine vândut ziar din Marea Britanie, a postat un articol cu titlul „Dieta vegetariană «crește riscul de boli cardiace și cancer»”, care a fost redistribuit, până la data 25 mai 2016, de peste 9.300 de ori. Articolul a generat discuţii aprinse atât pe site-ul sursă, cât și în media de socializare1. În postarea de pe Facebook era inclus, de asemenea, subtitlul „Vești proaste pentru vegetarieni”2. În mai puţin de 300 de cuvinte, sunt incluse interpretarea detaliilor esenţiale ale studiului, opinia unei părţi terţe și aluzii la diverse alte descoperiri care confirmă ceea ce pare să implice acest studiu, după care este atașat un video care conţine „sfaturi pentru o dietă vegetariană sănătoasă”.

Cât mai contează că – pe lângă utilizarea falsă a ghilimelelor din titlu, lipsa trimiterilor bibliografice de orice fel și formularea cel puţin ambiguă a unor argumente nefundamentate3 – o parte din autorii studiului preluat au ţinut să menţioneze, o săptămână mai târziu, printr-un mijloc de comunicare mult mai puţin popular4, că articolul din MailOnline este o „reprezentare greșită a descoperirilor noastre”? Care este însemnătatea faptului că aceeași sursă a publicat, în trecut, articole care laudă efectele protectoare ale alimentaţiei vegetariene împotriva aceluiași set de boli5 sau care susţin, alternativ, efectul protector sau cancerigen al cafelei?6,7 Și, nu în ultimul rând, ce spune popularitatea respectivului articol despre ușurinţa cu care poate fi adoptat un construct pseudoștiinţific?

Mai importantă însă este reacţia cititorilor. „Păcăleală de 1 aprilie”, „Într-un fel sau altul, tot mori. Haideţi să mâncăm ce ne place”, „Nu mai este știinţă ce se discută despre treburile astea”, „Ce-o să facem de-acuma? Nu mai mâncăm nimic?” sunt doar câteva exemple de comentarii pe marginea articolului menţionat. Limpezirea acestui tip de confuzie pe marginea unui subiect important cere întoarcerea la… școală.

Modele

Foarte devreme în cursul celor șase ani de instruire, studentul la medicină este așezat faţă în faţă cu o întrebare la care trebuie să răspundă repede și hotărât, deși, în respectivul moment, îi lipsește cu siguranţă imaginea de ansamblu: Ce fel de doctor trebuie să fii? Neașteptatul provine din faptul că întrebarea este formulată la timpul prezent, conţinând în același timp un imperativ – Trebuie să hotărăști acum! Studentul este lipsit apoi de timpul de reacţie, cum se întâmplă în cazul oricărei întrebări retorice, și este așezat în faţa modelelor de relaţie pacient-doctor.8

Primul model, cel paternalist, a definit o mare parte din istoria medicinei, însă este în prezent un model aflat „în dizolvare”, abordat doar de unii dintre practicienii care „au prins” o societate mai simplă, mai altruistă și mai încrezătoare. În acest caz, doctorul stabilește, pe baza experienţei în domeniu și a informaţiilor acumulate în procesul de educaţie, care sunt intervenţiile de care va beneficia pacientul. Acesta este considerat un amator al domeniului și are simplul rol de a accepta (fie înainte, fie după actul medical) deciziile doctorului. Se presupune că doctorul și pacientul au un set comun de valori, care definesc ideea de beneficiu medical, și că medicul va pune întotdeauna binele pacientului deasupra beneficiilor proprii, consultându-se cu alţi specialiști de fiecare dată când atribuţiile sau cunoștinţele îi sunt depășite. Astfel modelul paternalist așază întreaga putere de decizie în mâinile medicului, care „știe ce e mai bine pentru pacient”.

În afara situaţiilor de urgenţă, comunitatea medicală vestică a ales să renunţe la acest tip de relaţionare, din cauza gradului ridicat de subiectivitate, a riscului de abuz de autoritate și a lipsei de autonomie a pacientului. Riscul cel mai serios rezultă din tendinţa umană, dar neetică a unor cadre medicale de a-și apăra, pe de o parte, viciile din propriul stil de viaţă, depreciindu-le impactul, și de a promova, pe de altă parte, măsuri terapeutice care nu sunt susţinute știinţific, ci de propria experienţă personală sau profesională. Rezultă astfel sfaturi contrariante legate, de exemplu, de consumul de cafea, alcool sau grăsimi saturate, așteptarea fiind ca pacientul să se supună necondiţionat.

Următoarele două modele, cel informativ și cel interpretativ, reprezintă episoade evolutive în căutarea unei soluţionări optime. În cazul primului, doctorul se asigură ca îi descrie pacientului boala diagnosticată și întreaga listă de intervenţii posibile, păstrând o distanţă obiectivă faţă de opţiuni și oferindu-i pacientului întreaga responsabilitate de alegere. În cazul celui de-al doilea model – cel interpretativ – se adaugă rolul medicului de a face o legătură între valorile pacientului și tratamentele disponibile, sugerând tratamentul în funcţie de „felul de-a fi” al pacientului, asemenea unui consilier neutru din orice alt domeniu. Deși superioare primului tip de relaţie, aceste idei subminează calităţile esenţiale ale unui act medical eficace. Modelul informativ îl transformă pe „vindecător” într-o pagină de internet sau într-un manual de medicină rece, echidistantă, nepăsătoare, așezată în mâinile „clientului” (de altfel, acest model mai este numit și „al consumatorului”). Decizia îi revine în totalitate pacientului, care este lipsit de un sfat, de apropierea empatică și de apelul profilactic la… mai bine. De asemenea, un doctor „interpret” nu-i va putea cere pacientului întreruperea consumului de băuturi carbogazoase, alimente fast-food sau droguri, pentru că ar contrazice sau ar submina o parte din valorile acestuia, valori definite prin preferinţa pentru un anumit stil de viaţă.

Cea de-a patra variantă este de fapt și răspunsul dezirabil la întrebarea ridicată: modelul deliberativ. În acest scenariu, doctorul are rolul dublu de ghid și de negociator, ghidând pacientul prin încrengătura complexă a informaţiilor medicale, chestionând practicile, preferinţele sau valorile dăunătoare ale acestuia și negociind, în funcţie de cele dezbătute, abordarea optimă a problemei de sănătate. Pacientul este încurajat să judece, să ceară explicaţii, iar doctorul are obligaţia să explice și să convingă, împins de la spate de greutatea dovezilor știinţifice. De aici rezultă eficacitatea acestei abordări: este singura în care doctorul are obligaţia de a fi om de știinţă. Nu părinte, nu judecător, nu autoritate infailibilă, nu dicţionar, nu consilier, nu facilitator, ci în primul rând și în mod determinant un om de știinţă care are obligaţia și înclinaţia înspre a asigura bunăstarea fizică, psihică și socială a individului9.

Starea de boală așază pacientul într-un context de vulnerabilitate maximă, în care frica de necunoscut, simţământul lipsei de control și deznădejdea îi domină trăirile. Mai mult, această vulnerabilitate este vizibilă și în interesul în creștere acordat educării sau informării în scop profilactic, activitate care ar trebui să facă parte din „instrumentarul” oricărui absolvent din domeniul medical. Astfel, dacă întrebarea pentru studentul medicinist ar fi transferată omului de rând, ar primi următoarea formă: În cine trebuie să ai încredere într-un moment de maximă vulnerabilitate?

Medicina bazată pe dovezi

Modelul deliberativ este, după cum am menţionat, fundamentat pe medicina bazată pe dovezi, concept conform căruia deciziile clinice trebuie susţinute de date – preferabil date rezultate dintr-o activitate de cercetare etică, bine planificată, transparentă, repetabilă, care a supravieţuit criticii experţilor din domeniu. Acest deziderat modern elimină subiectivismul și legenda din procesul decizional, întrucât chiar și cel mai experimentat clinician poate acţiona în detrimentul bolnavului, sub mirajul sau influenţa recentă a unor cazuri selectate, dar fără valoare statistică.10

O voce insistentă și populară în acest domeniu este cea a epidemiologului Ben Goldacre, autor de cărţi11 și articole despre pseudoștiinţă și despre gălăgia iresponsabilă a ziarelor sau revistelor online sau offline care diseminează cu o atitudine autoritară informaţii medicale care variază de la comic la îngrijorător. Dr. Goldacre militează de asemenea pentru transparenţă în comunitatea știinţifică12 și împotriva modului în care orice instituţie cu interes financiar se poate hrăni de pe urma ignoranţei colective, fie că este vorba de o corporaţie farmaceutică, fie că este vorba despre un cercetător cu acreditări contestabile, care pornește, prin intermediul unui articol cu profunde erori știinţifice, o mișcare ce a dus la scăderea alarmantă a ratei vaccinărilor.

Întregul efort pare, pentru moment, o luptă împotriva morilor de vânt, reprezentate de titlurile senzaţionaliste și ţintite către firesc și emoţional13, atât de populare în mediul online. O teză de doctorat cu titlul „Stabilirea dovezilor care informează conducerea și raportarea analizelor sistematice ale studiilor caz-control randomizate” nu poate supravieţui pe reţelele sociale lângă un articol de tipul „Alertă de sănătate: exerciţiul fizic te îngrașă!” Într-un rar moment defetist, Goldacre descrie un studiu mandatat de Fondul Mondial pentru Cercetarea Cancerului, în cadrul căruia „jumătate din cei intervievaţi considerau că oamenii de știinţă și doctorii se răzgândesc constant în privinţa sfaturilor ce privesc stilul de viaţă, chiar dacă, în realitate, aceste sfaturi nu s-au schimbat prea mult în ultima decadă (nu fuma, fă ceva exerciţiu fizic, mănâncă mai multe fructe și legume etc.). Iar un sfert dintre participanţi au raportat că, din cauza acestor răzgândiri, ai putea mai degrabă să faci ce vrei, pentru că nu va fi nicio diferenţă. Mai mănâncă o plăcintă și dă drumul la televizor.”14

O problemă analizată consecvent în cărţile sau în prezentările lui Goldacre este eroarea de înţelegere sau logică denumită confirmation bias, sau „favorizarea confirmării”15. Se fac vinovaţi de această eroare atât cercetătorii medicali16, cât și pacienţii sau indivizii care primesc informaţii profilactice: când cred într-un concept sau trăiesc după anumite principii sau idei în prealabil asimilate, oamenii vor căuta și accepta doar dovezi sau argumente care susţin respectiva paradigmă, ignorând sau contrazicând dovezile contrare. Un individ care consumă frecvent dulciuri va primi cu braţele deschise un articol care minimizează efectele nocive ale acestui obicei, dar va trece cu vederea orice argument care să-l determine la o schimbare, iar cel care petrece frecvent ore târzii pe Facebook va sări cu entuziasm peste articolul despre efectele negative ale oboselii cronice.

Momeală pentru click-uri

Sursele moderne de informaţie cunosc și exploatează din plin beneficiile acestei erori. Între ceea ce știu și ceea ce ar dori să știe oamenii, există un teritoriu al curiozităţii care poate fi ușor monetizat prin intermediul titlurilor clickbait (momeală pentru click), termen definit de Dicţionarul Merriam-Webster ca „material online (cum ar fi titlul de articol) conceput pentru a-i face pe cititori să dea click pe linkuri, în special atunci când respectivele linkuri conduc la conţinut de o valoare sau interes dubioase”17. Conţinutul, în orice caz, este de interes secundar, important fiind titlul, care va fi, de cele mai multe ori, trimis mai departe la prieteni și rude fără verificări suplimentare, pentru a distra, confirma sau contrazice și, în final, pentru a genera trafic și venit sursei.

Împrumutată din lumea tabloidelor, această formă de scurtcircuitare a raţiunii ar fi cel mult simpatică și demnă de conștientizat, atunci când se referă la detalii picante din viaţa unei persoane publice, dar devine distructivă și chiar fatală în domeniul informării în privinţa sănătăţii. Revenind la modelele relaţiei doctor-pacient, ne putem întreba dacă am avea încredere într-un medic paternalist, știe-tot, autoritar, subiectiv, care ne dictează starea de bine fără a se sinchisi să-și explice motivaţiile, sursele de informare, raţionamentul sau așteptările. Dar dacă sursa de informare sau de interpretare nu ar fi nici măcar trecută printr-un sistem educaţional relevant sau printr-un jurământ primum non nocere?18

Călătorie vs. destinaţie

Argumentul ultim ţine de un detaliu semnificativ, și anume că știinţa nu se referă în primul rând la concluzii, ci mai ales la modul în care s-a ajuns la respectivele concluzii.19 Bineînţeles, structura efortului știinţific impune formularea unor întrebări, apoi căutarea răspunsurilor. Validitatea acestora depinde însă, inevitabil de modul în care s-a ajuns la final. În căutarea sinceră și transparentă a adevărului, avem obligaţia de a analiza critic înșiruirea argumentelor care au dus la concluzie, mai ales dacă respectiva concluzie salvează sau… omoară. Dată fiind fragilitatea extremă pe care o resimţim în faţa bolii și a morţii, am putea, de asemenea, avea o reacţie radicală împotriva egoismului și a falsului, o reacţie fundamentată pe surse demne de încredere, pe capacitatea de a judeca limpede și pe disponibilitatea de a face schimbări spre bine, chiar și atunci când adevărul descoperit este neconvenabil.

Articol apărut în revista Semnele timpului, iunie 2016

1 Katie Strick, „Vegetarian diet «rises risk of heart disease and cancer»”, 30 mar. 2016, dailymail.co.uk

2 Vezi pagina Facebook a publicaţiei, https://www.facebook.com/DailyMail/posts/1262961690430243

3 Exemplu: „Creșterea producţiei de acid arahidonic induce creșterea bolilor inflamatorii și a cancerului”, corelaţia directă nu este menţionată în articolul original și nu este susţinută de nicio analiză sistematică a studiilor observaţionale făcute pe acest subiect (vezi http://bmccancer.biomedcentral.com/articles/10.1186/1471-2407-12-606)

4 Shruti Chakraborty, „Vegetarian diet does NOT increase cancer risk: Researchers clarify”, 6 apr. 2016, indianexpress.com

5 „Vegetarian diet proved to fight disease”, accesat 26 mai 2016, dailymail.co.uk

6 „How healthy is your cup of coffee?”, accesat 26 mai 2016, dailymail.co.uk

7 Dr. Ellie Cannon, „Men shoud wake up and drink the coffee”, 18 dec. 2009, dailymail.co.uk

8 „Emanuel J. Ezechiel and Emanuel L. Linda, Four models of the physician-patient relationship”, în The Journal of the American Medical Association, vol. 267, nr. 16, 1992, p. 2221.

9 Definiţia stării de sănătate a individului, conform OMS, este „o bunăstare completă, fizică, mintală și socială, care nu constă numai în absenţa bolii sau a infirmităţii”, vezi http://www.who.int/about/mission/en/

10 D.L. Longo et. al. (ed.), Harrison’s Principles of Internal Medicine, ed. a 18-a, McGraw-Hill, New York, 2012, p. 2.

11 Bad Science (2009), Bad Pharma (2012) și I Think You’ll Find It’s A Bit More Complicated Than That (2014).

12 Ben Goldacre, „What doctors donʼt know about the drugs they prescribe”, prezentare video TEDMED 2012, https://www.ted.com/talks/ben_goldacre_what_doctors_don_t_know_about_the_drugs_they_prescribe

13 Bryan Gardiner, „Youʼll be outraged at how easy it was to get you to click on this headline”, 18 dec. 2015, wired.com

14 Ben Goldacre, I Think You’ll Find It’s a Bit More Complicated Than That, Fourth Estate, Londra, 2014, p. 337.

15 Raymond S. Nickerson, „Confirmation Bias: A Ubiquitous Phenomenon in Many Guises”, Review of General Psychology, vol. 2, nr. 2, 1998, p. 175-220.

16 John P.A. Ioannidis, „Why most published research findings are false”, PLoS Medicine, vol. 2, nr. 8, 2005, p. e124

17 Vezi „clickbait” în Merriam-Webster Dictionary, merriam-webster.com

18 Expresie care rezumă jurământul hipocratic, recitat pe parcursul ceremoniei de absolvire de către studenţii din domeniul medical. Înseamnă „Mai întâi, nu voi face rău”. Vezi http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15778417

19 Ben Goldacre, op. cit., p. 17.