Perioadele dificile ne influenţează alimentaţia

102

Ştirile despre criza economică, despre tensiuni şi violenţă, dar şi gândul că în viitor lucrurile se vor înrăutăţi declanşează o reacţie a corpului de „a trăi bine pe moment", ceea ce influenţează tipul de alimentaţie, arată o echipă de cercetători americani de la Universitatea din Miami.

Astfel, atunci când oamenii simt că resursele şi mâncarea se diminuează, ei sunt tentaţi nu doar să îşi găsească alinarea în mâncare, ci şi să consume alimente mai bogate în calorii, arată Daily Mail, citând studiul apărut în revista Psychological Science.

„Rezultatele studiului nostru sunt dovada perioadei prin care a trecut ţara noastră. Încheierea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale (nr din SUA) în care s-a vorbit despre o economie slabă, violenţa făcută cu ajutorul armelor, război şi disensiunile dintre taberele politice dovedeşte că oamenii se recuperează greu după această etapă. Acum, când ştim că astfel de mesaje îi determină pe oameni să consume alimente bogate în calorii datorită instinctului de supravieţuire, ar fi mai înţelept, pentru cei care vor să aibă un an mai sănătos, să renunţe la astfel de ştiri o perioadă", a declarat Juliano Laran, profesor asistent la Universitatea Miami.