Poate fi vindecată amnezia printr-o lovitură la cap?

572

Numeroase filme de televiziune au promovat ideea conform căreia o lovitură la cap ar putea vindeca persoanele care suferă de amnezie, ajutându-i să își recapete memoria. O lovitură însă ar putea fi extrem de periculoasă pentru creier.

Dacă, după ce persoana care a suferit o lovitură la cap mai primește una, aceasta din urmă nu îi va vindeca amnezia, ci îi va face creierul mult mai vulnerabil. Un studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Carolina de Sud, Charleston a arătat că persoanele care au suferit o traumă la nivelul creierului au mai multe șanse de a retrăi un episod asemănător, în raport cu ceilalţi. Fenomenul poate fi explicat pe de-o parte de faptul că respectivul accident ar putea afecta capacitatea de atenţie sau echilibrul persoanei, iar pe de altă parte riscul ar putea fi alimentat de continuarea implicării în activităţi periculoase care cresc riscul experimentării unei noi lovituri.

Cea de-a doua lovitură la cap ar putea fi însă fatală. În câteva cazuri izolate, tineri sportivi care au suferit o comoţie și care s-au întors pe teren și-au găsit sfârșitul după ce au mai primit o lovitură la cap. Cu toate acesta, există și specialiști care nu cred că al doilea impact ar putea produce moartea. Neurologul Paul McCroy, de la Universitatea din Melbourne este de părere că în aceste cazuri, de vină pentru decesul tinerilor au fost efectele provocate de a doua lovitură asupra creierului.

Cu cât numărul de lovituri la cap crește, cu atât riscul vulnerabilităţii este mai mare. Cercetătorii de la Colegiul de Medicină Albert Einstein din cadrul Universităţii Yeshiva au constatat că jucătorii de fotbal care lovesc frecvent mingea cu capul ar putea dezvolta anomalii cerebrale asemănătoare cu cele ale pacienţilor care au suferit comoţii cerebrale.

Cu toate acestea, mitul conform căruia o a doua lovitură la cap ajută la revenirea memoriei ar putea fi alimentat de o afecţiune denumită fuga disociativă. Această tulburare poate apărea în urma unui eveniment traumatic, iar pacientul pleacă pur și simplu într-o călătorie, aparent fără scop și uneori presupune asumarea unei noi identităţi.

Amnezia se poate manifesta prin întâmpinarea unor dificultăţi în formarea de noi amintiri după un accident – amnezie anterogradă, notează BBC. De asemenea, pot fi întâlnite și cazuri de pierdere parţială a memoriei, denumită amnezie retrogradă.