Aștept la ușa de la intrare a unei săli spaţioase, cu o pungă plină de pixuri în mână. Îmi zvâcnește capul de durere, ochii îmi sunt măriţi de frică, am un nod în stomac și simt că inima e pe cale să-mi sară din piept. Motivul? Am uitat să învăţ pentru un examen care e gata să înceapă.
Mă gândesc la manualul meu, uitat în camera de cămin aflată la trei minute de sprint de sala de examen. Dacă aș putea citi măcar o pagină din el, m-aș simţi cu mult mai pregătită decât sunt acum. Mă decid să dau o fugă în cameră, dar picioarele îmi sunt grele, de plumb. Nu pot înainta și, oricât m-aș forţa, e ca și cum aș încerca să alerg printr-un strat de zăpadă care îmi ajunge până la genunchi. Și chiar atunci, ochii mi se deschid larg și mă trezesc în patul meu, respirând cu greutate.
Au trecut 20 de ani de când am absolvit facultatea, dar coșmarurile de acest gen încă mă bântuie. În viaţa reală, nu am uitat niciodată data unui examen, totuși se pare că am o teamă adâncă de situaţia de a fi surprinsă nepregătită.
Poate că totul are de-a face cu o nevoie devoratoare de a fi permanent ocupată. Acum lucrez cu normă întreagă și nu mai trebuie să-mi petrec timpul liber învăţând. Totuși, în loc să se relaxeze, creierul meu nu se poate adapta la aceste pauze de activitate. Majoritatea oamenilor nu se luptă, cel mai probabil, cu coșmaruri ca ale mele, dar există șanse destul de mari să se confrunte cu nevoia de a ocupa cu activităţi fiecare fereastră de timp.
Supraaglomerarea, boala omului modern
Într-un articol publicat de The New York Times, eseistul Tim Kreider remarcă: „Atunci când întrebi pe cineva cum o mai duce, răspunsul comun pe care îl primești este: «Sunt ocupat», cu variantele «foarte ocupat» sau «nebunește de ocupat». Este evident că avem aici o laudă deghizată în plângere. În replică, interlocutorul se grăbește să-l felicite pe cel care se declară atât de ocupat: «Acesta e un lucru bun» sau «E cu mult mai bine decât să nu ai nimic de făcut». Aproape toţi cei pe care îi cunosc sunt ocupaţi. Sunt anxioși și se simt vinovaţi atunci când nu lucrează ori nu fac ceva pentru a-și promova munca.”
„Isteria actuală nu este o condiţie necesară sau inevitabilă a vieţii; este alegerea noastră, chiar dacă nu am făcut altceva decât să fim de acord cu acest lucru.”
De cele mai multe ori, singura persoană pe care trebuie să o învinovăţim suntem noi înșine. Chiar și atunci când avem dreptul la concediu, mulţi dintre noi nu ne bucurăm de el. Potrivit unui sondaj, 75% dintre angajaţii australieni nu își iau concediul anual, majoritatea motivând că volumul prea mare de muncă îi împiedică să-și ia o vacanţă.
„Isteria actuală nu este o condiţie necesară sau inevitabilă a vieţii; este alegerea noastră, chiar dacă nu am făcut altceva decât să fim de acord cu acest lucru”, punctează Kreider.
Atunci când i-a spus lui Adam: „Blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale (…). În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea până te vei întoarce în pământ” (Geneza 3:17-19), probabil că Dumnezeu nu a dorit ca noi să umplem fiecare secundă liberă din viaţa noastră cu o activitate trudnică.
Psihologul Timothy Sharp spune că obsesia noastră de a fi ocupaţi vine din așteptarea societăţii ca un volum mai mare de muncă să aducă mai multe realizări, care, la rândul lor, să ofere mai multă satisfacţie.
Arta pierdută de a nu face nimic și beneficiile ei
„Există un anumit adevăr în această așteptare, dar vine un moment în care trecem o linie roșie, iar faptul de a fi permanent ocupaţi poate deveni un stres. Am pierdut din vedere importanţa activităţilor liniștite (precum contemplarea și reflecţia) sau le-am ignorat valoarea. Am uitat arta de a nu face nimic. Nu susţin lenea, dar a te opri (și a te bucura că exiști) nu mai este ceva la fel de valoros cum era cândva”, punctează Sharp.
Această „artă pierdută” este poate cel mai bine ilustrată de dependenţa noastră de telefoanele mobile. „De câte ori există un moment în care nu facem nimic – fie că așteptăm tramvaiul, că mergem cu liftul, că suntem pe o scară rulantă în mall sau așteptăm să ni se aducă ce am comandat – oricare dintre aceste momente este un declanșator, așa că ne scoatem telefonul și îl verificăm rapid”, spune Brent Coker, de la Universitatea din Melbourne.
Oamenii de știinţă au descoperit că obţinem performanţe mai bune dacă luăm câte o pauză din când în când.
Un studiu al Universităţii din New South Wales a arătat că învăţarea se îmbunătăţește atunci când studenţii iau pauze, în loc de a învăţa continuu. Persoanele care fac mai multe sarcini în același timp realizează mai puţin decât cei care nu practică multitaskingul, potrivit unei cercetări a Universităţii Stanford.
Vorbind despre timpul de dinainte de revenirea lui Isus, Biblia spune: „Mulţi se vor grăbi încoace și încolo și cunoștinţa va crește” (Daniel 12:4, New Living Translation). Textul evocă imaginea unei gări în timpul orelor de vârf, plină de oameni care se grăbesc să ajungă la muncă. Deși a fi ocupat nu este neapărat un semn al timpului, această stare ne poate distrage atenţia de la porunca lui Dumnezeu: „Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 46:10).
Socrate a spus odată: „O viaţă neexaminată nu merită trăită.” Evaluarea propriei noastre vieţi, analizarea relaţiei noastre cu Dumnezeu, efortul de a-L cunoaște – toate acestea reclamă timp. Un timp pe care îl putem câștiga atunci când ne dăm voie să fim mai puţin ocupaţi și să reînvăţăm arta uitată de a nu face nimic.
Melody Tan este manager de proiect în cadrul programului TV Mums at the Table și locuiește în Sydney, împreună cu soţul și cu fiul ei. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul Signs of the Times Australia.
