Masa din sufragerie a devenit un loc atât de familiar, încât este ușor să trecem cu vederea faptul că mâncatul împreună ne poate schimba viaţa.
Într-o ocazie, l-am invitat pe angajatul benzinăriei locale să ni se alăture mie și prietenilor mei pe o canapea construită din nisip pe plajă, pentru a mânca un sendviș după ce își încheia tura. Spre surprinderea noastră, nu doar că a venit atunci, dar a continuat să răspundă invitaţiei noastre luni de zile după aceea.
În seara ultimei sale zile de muncă la acest job, înainte de a se muta în altă parte a ţării, am mers la benzinărie împreună cu ceilalţi prieteni și am mâncat cu toţii îngheţată. Cu lacrimi în ochi, ne-a mulţumit că l-am făcut să se simtă ca într-o familie și ne-a spus că suntem cel mai bun lucru care i s-a întâmplat de când s-a mutat în Australia. Tot ce făcuserăm se rezuma la a-l invita din când în când să mănânce cu noi sau la a schimba câteva vorbe atunci când alimentam mașina – dar impactul acestor gesturi mărunte a fost profund.
Nu invit în mod obișnuit pe cineva la cină. Totuși, după această experienţă, mi-aș dori să facem cu toţii acest lucru cât mai frecvent. Durerea singurătăţii este cât se poate de reală și mulţi dintre noi am resimţit niveluri crescute ale acesteia după ce am petrecut luni de zile în izolare din cauza pandemiei de Covid-19.[1] Dar nu doar pandemia ne-a făcut să ne simţim singuri. Trăim într-o lume în care există garduri și uși încuiate.
Pregătim cina pentru noi înșine, potrivit gusturilor și nevoilor noastre, și nu ne deranjăm vecinii probabil niciodată, din niciun motiv. Poate că ne simţim confortabil și în siguranţă, dar mulţi dintre noi suntem apăsaţi de singurătate. Deși suntem conectaţi prin intermediul telefoanelor, întâlnirile faţă în faţă sunt din ce în ce mai puţine.
Mâncatul împreună – un liant social vechi de milenii
Dacă ne întoarcem în timp – înainte să se fi auzit de „epidemia de singurătate”[2] –, vedem în istorie constant oameni adunaţi pentru a mânca împreună. În jurul focului, ghemuiţi pe covor, așezaţi la masă. Nunţile, priveghiurile, petrecerile aniversare și festivalurile religioase sunt ocazii în care oamenii se strâng și mănâncă împreună.
În picturile din biserici și muzee Îl vedem pe Iisus frângând pâinea pentru ucenicii Lui. Cum de reușește mâncarea să reunească oamenii (și continuă să o facă de mii de ani)? Cum ne ajută o cutie de pizza sau un platou de prăjituri să ne conservăm relaţiile într-o manieră greu de imaginat în absenţa acestor strângeri în jurul mesei?
Primii creștini practicau atât de mult această formă de comuniune în jurul mesei, încât împăratul Iulian a început să se teamă că acești oameni extrem de sociabili vor prelua controlul asupra imperiului cu ospitalitatea lor atipică.
Oricât de surprinzător ar suna, masa a transformat, de exemplu, Imperiul Roman. În cartea Surprise the World, autorul Michael Frost explică faptul că mii de credincioși obișnuiţi îl derutau pe împăratul Iulian (secolul al IV-lea) cu așa-numitele lor sărbători ale părtășiei.[3] Primii creștini practicau atât de mult această formă de comuniune în jurul mesei, încât împăratul Iulian a început să se teamă că acești oameni extrem de sociabili vor prelua controlul asupra imperiului cu ospitalitatea lor atipică. În timp ce viaţa devenise brutală sub stăpânitorii romani, oamenii și-au dat seama că masa era un soi de incubator unde puteau să-i invite pe străini și să-i hrănească pe cei săraci și unde se puteau întâlni cu persoanele considerate de rang inferior.
„A venit Fiul Omului, mâncând și bând” (Luca 7:34), scria doctorul Luca în evanghelia Sa. În loc să poarte vreo pelerină sau să fie urmat de o armată de îngeri și purtat de un cal alb, Fiul Omului a venit pur și simplu mâncând și bând – adică în deplină simplitate. Numai în Evanghelia după Luca există 10 ipostaze ale lui Iisus luând masa cu diverși oameni – de la escroci și vameși la pescari prietenoși sau fruntași ai fariseilor.
Iisus a intrat în mod regulat în casele altora pentru a lua masa. A mâncat în aer liber împreună cu mii de oameni, deși nu avea ce să le ofere până când a apărut un băiat cu câteva pâini și câţiva pești (Matei 14:13-21). A purtat conversaţii dificile la cină și a frânt pâinea cu ucenicii chiar înainte de a fi răstignit, precum și imediat după ce a înviat (Matei 26:17-30; Luca 24:40-43). A făcut toate acestea pentru că Îi păsa de oameni și știa că mesele împreună ne fac mai umani într-o manieră în care puţine alte lucruri au puterea să o facă.
Dar a mânca împreună este mai mult decât un obicei cu beneficii sociale – e o practică din care obţinem, de asemenea, beneficii pentru sănătatea fizică.[4] Atunci când stăm în jurul mesei, avem ocazia să ne privim de aproape unii pe alţii și avem timp să ascultăm ce ne spun interlocutorii noștri în timp ce savurăm mâncarea. Tot ce ţine de acest ritual reduce riscul de apariţie a bolilor cardiovasculare și stimulează producerea de endorfine. Endorfinele fac parte din sistemul de răspuns la durere și la stres al creierului,funcţionând în mod similar cu opiaceele.
Ce au în comun mâncatul împreună și longevitatea?
Dan Buettner și echipa National Geographic au călătorit în jurul lumii pentru a găsi zonele în care oamenii trăiesc cei mai mult. Au numit aceste locuri „zone albastre”[5] și au descoperit că unul din obiceiurile oamenilor care trăiesc mult, în orice regiune a globului, este acela de a nu mânca singuri. În insula Ikaria, zona albastră a Greciei, oamenii sunt cunoscuţi pentru faptul că mănâncă încet, în timp ce se bucură de conversaţiile din jurul mesei, iar acest obicei îi ajută să construiască relaţii puternice, dar și să aibă o digestie mai bună.
În familiile în care se acordă prioritate meselor împreună există un risc mai scăzut de obezitate, dar și de alte probleme de sănătate.
Nu doar programul nostru aglomerat ne împiedică să mâncăm împreună; dietele noastre individualizate sunt și ele un obstacol greu de înlăturat. Dar dacă v-aș spune că beneficiile mâncatului împreună depășesc posibilele efecte negative ale alimentelor consumate? În familiile în care se acordă prioritate meselor împreună există un risc mai scăzut nu doar de obezitate, ci și de alte probleme de sănătate, a concluzionat un studiu din 2014.[6]
Cei care mănâncă în compania altora au șanse mai mari de a se accepta și de a fi satisfăcuţi de viaţa pe care o au. Filozoful grec Seneca îi atribuia lui Epicur – care cumpărase cândva o casă pentru a mânca împreună cu prietenii săi – cuvintele unei recomandări ca nimeni să nu se așeze la masă singur: „Înainte să mănânci sau să bei ceva, gândește-te cu cine mănânci sau cu cine bei, și nu la ce mănânci sau ce bei”.[7]
Masa din sufragerie a devenit un loc atât de comun, încât este ușor să treci cu vederea faptul că acolo pot fi schimbate vieţi. Puţine lucruri reușesc să ne facă atât de umani precum ne face mâncatul împreună, iar faptul că împărţim mâncarea cu alţii creează un context în care oamenii se simt iubiţi, văzuţi și auziţi. Vestea bună (Evanghelia) s-a răspândit pe vremuri de la o masă la alta. Dacă fiecare dintre noi s-ar deprinde să invite pe cineva să ia masa împreună din când în când, poate că, la fel ca primii creștini, am schimba lumea.
„Stând zilnic la masă împreună trăim o viaţă care merită trăită. La masă învăţăm ce înseamnă să fii o familie și cum să trăiești în relaţii responsabile, iubitoare. Prin intermediul mesei, ne trăim vecinătatea și cetăţenia, ne exprimăm loialitatea faţă de anumite locuri și comunităţi și învăţăm ce înseamnă căminul și apartenenţa. La masă sărbătorim frumuseţea și ne exprimăm solidaritatea cu cei frânţi și înfometaţi”, spune teologul și fostul bucătar profesionist Simon Carey Holt.[8]
„Stând zilnic la masă trăim o viaţă care merită trăită. La masă învăţăm ce înseamnă să fii o familie și cum să trăiești în relaţii responsabile, iubitoare.”
Ideea de a organiza o masă festivă poate fi, fără îndoială, copleșitoare. Dar nu este nevoie să orchestrăm ceva atât de complicat. Cei mai mulţi dintre noi mănâncă deja trei mese pe zi, așa că timpul de care avem nevoie pentru a ne împărtăși gândurile, experienţele și emoţiile se încadrează foarte bine în timpul pe care îl folosim pentru a ne hrăni.
Schimbarea se face cu pași mici. Putem începe prin a mânca împreună cu un coleg în pauza de prânz în loc să navigăm pe internet pe telefonul mobil. Sau am putea să ne invităm vecinii la un prânz într-o duminică sau să mâncăm în parc biscuiţi cu un prieten.
Ce trebuie să avem întotdeauna în minte e că mâncarea contează mai puţin – compania este importantă.
Zanita Fletcher este scriitoare, lifecoach și redactor asistent pentru revista Signs of the Times Australia/Noua Zeelandă și locuiește în GoldCoast, Queensland. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul acestei reviste.
