-Ah, ce mai faci? Bine, ţin cură (aka mor de foame). Tu ce mai faci?

-Păi și eu mă gândeam că ar fi cazul să încep iar. Că m-am cam rotunjit în ultima vreme de când nu am mai avut grijă ce mănânc.

Ia oricare două femei de pe stradă și vor avea un subiect de conversaţie – „Parcă toată viaţa am fost la cură, nu?” În curând, o să iei oricare doi bărbaţi de pe stradă și, în loc să vorbească despre fotbal, o să vorbească despre cure, de aia paleo, aia în care mănânci ca un om din peșteră etc. Să slăbești cere niște efort, dar cu toţii am făcut-o, de multe ori. Și de multe ori ne-am îngrășat la loc. Așa se face că slăbitul, în loc să fie un efort de moment, devine un efort pe termen lung, întrerupt de momente în care ne eliberăm frustrările și punem la loc kilogramele. Ironic, în același timp refuzăm strategiile pe termen lung, adică cele de „transformare” a corpului, nu doar de slăbire, socotind că dietele merg mult mai repede. Oare de câţi ani de cure am avea nevoie ca să ne convingem că nu adoptăm strategia corectă?

Mulţi se sperie de această variantă din cauza anumitor „promotori” de pe Facebook sau Instagram, oameni care arată de parcă ar participa la concursuri de fitness și care anunţă triumfător de fiecare dată când au ocazia că nu au mai pus gura pe zahăr de 7 ani, de când și-au început „transformarea”. Nu zahăr, nu pâine, paste sau cartofi, nu prea multe fructe, iar dulciuri, doar raw-vegane, la ocazii. Normal că dai bir cu fugiţii în faţa unei asemenea liste de interdicţii. Mulţumim tuturor celor care ne descurajează prin lăudăroșenia lor, în loc să spună mai degrabă cât de greu le-a fost și lor să ajungă acolo. Asta e ca atunci când vezi pe Instagram o fotografie cu cineva care face un anumit antrenament fizic și îţi promite că și tu o să arăţi divin în X săptămâni, fără să precizeze câţi ani de alte antrenamente are în spate. Singura poză la care ar trebui să te uiţi când iei decizia să îţi transformi corpul, obiceiurile și în definitiv viaţa este una cu tine din prima zi, pe care să o pui pe oglinda de la baie și pe ușa frigiderului, ca, atunci când te lasă curelele și nu mai ești motivat, să îţi aduci aminte de unde ai plecat, cât de departe ai ajuns și cât de mult ai pierde dacă ai renunţa.

Relaţia ta cu informaţiile

Pe lângă poza cu pricina, care nu o să te transforme doar că te uiţi la ea, întrebarea e: Ce mănânci?. Ce ar trebui să alegi din zecile și poate sutele de planuri de dietă care sunt promovate astăzi? De cine să asculţi? De studii, de nutriţioniști sau de antrenori de fitness, care ar trebui să știe pe pielea lor ce funcţionează și ce nu? Păi, în primul rând, ar trebui să faci un research pe cont propriu cât mai serios pentru ca, atunci când vei întreba un nutriţionist sau un antrenor, să poţi să îţi dai seama când te sfătuiește corect și când nu, pentru că fiecare are o reţetă proprie, evident mult mai bună decât a altora, cu care îţi promite marea cu sarea. Dacă nu primești marea cu sarea până la final, de obicei e vina ta și nu vei primi alte explicaţii.

După ce faci research-ul și treci pe la câţiva nutriţioniști și antrenori, s-ar putea să ajungi la următoarea concluzie: nimeni nu știe precis despre ce vorbește. Chiar dacă suntem în 2017, organismul uman este încă un mister pentru noi, iar tot ceea ce se întâmplă în stomac, de la alimentaţie la microbiom și la posibile legături cu obezitatea și cu alte probleme de sănătate, rămâne un mare semn de întrebare. Politicile publice realizate pe baza unor studii de nutriţie de acum 40 de ani făcute doar pe oameni din SUA și din Europa se dovedește că au făcut mai mult rău decât bine. Periodic se iau niște studii pe baza cărora se anunţă noul inamic public, fie că e grăsimea, carbohidraţii, zahărul sau altele, lucru care ne împinge de la o extremă la alta. Cu ce înlocuim grăsimea din meniul zilnic? Cu carbohidraţi. Cu ce înlocuim zahărul? Cu grăsime sau carbohidraţi. În definitiv, mie îmi pare că marea diferenţă între problemele pe care societatea le are acum cu prevalenţa unor boli și cu dificultatea de a slăbi, faţă de generaţiile anterioare, este pur și simplu cantitatea mult mai mare de mâncare pe care o consumăm.

Am fost la un nutriţionist care mi-a făcut o dietă pe bază de „supe” de tipul: castravete cu kiwi, roșii cu ceapă și ardei, date crude prin blender, și apoi am fost la alt nutriţionist care împărţea un anumit număr de calorii între anumite alimente, astfel încât să știu câte grame de brânză cu câte grame de pâine pot să mănânc la micul dejun în 300 de kcal. Pe moment ambele strategii m-au ajutat să slăbesc, iar singurul lucru pe care îl aveau în comun era deficitul caloric. Ia orice plan dietetic de pe internet, fie keto, paleo, atkins, dukan etc., dacă nu ești în deficit caloric, nu o să funcţioneze. Dacă ești în deficit caloric și ești sănătos, orice plan dietetic ar trebui să funcţioneze. Însă nu orice plan se potrivește pe personalitatea ta, gusturile tale, programul tău și nu orice plan este sănătos să fie ţinut pe termen lung. Dacă ai un program care nu îţi permite să ai mese dese sau pur și simplu nu îţi trebuie atâtea mese, alege postul intermitent, dar stai în deficit caloric. Alege ce crezi că poţi să ţii pe termen lung sau nu alege nimic, mănâncă moderat din toate grupele de alimente, dar respectă deficitul caloric (sunt multe aplicaţii pe telefon care te pot ajuta să faci asta ușor). Să îţi asculţi organismul a devenit o expresie clișeică pentru că toată lumea știe că funcţionează cel mai bine, dar nimeni nu îl ascultă. Stabilește un deficit caloric pe care să îl poţi susţine, să nu te înfometezi, să nu ai dureri de cap și letargie și pe care să îl poţi crește puţin și lent, astfel încât efortul tău să se cimenteze la fiecare pas.

Ah, și un ultim amănunt: dă-te jos de pe cântar. Dacă nu ai dușmani, nu îţi face din obiectele de prin casă. Te interesează câte kilograme ai sau cum stau hainele pe tine și cum arăţi în oglindă? Cântarul te păcălește, pentru că nu îţi spune din ce e compusă greutatea ta – nici măcar unul foarte scump cu bioimpedanţă nu îţi poate oferi garanţia acurateţei. Poate într-o zi reţii mai multă apă, poate în timp crești în masa musculară… nu te cântări mai mult de o dată pe săptămână, mereu în aceleași condiţii. Un prieten mai de nădejde este metrul de croitorie (ia câteva când te mai duci la Ikea), doar că trebuie să fii conștient că, măsurând așa, progresul o să apară mai lent. Și nu te măsura într-un singur loc, acolo unde vrei să vezi schimbarea cea mai mare, pentru că de acolo probabil că se va duce grăsimea ultima. Toate persoanele slăbesc într-un anume fel, de sus în jos sau invers, depinzând și de conformaţia lor, deci trebuie să iei măsurători de peste tot ca să vezi cum progresezi. Ideea finală e să fii conștient de toate micile și marile lucruri care îţi pot faulta motivaţia de-a lungul drumului, ca să nu fii prins niciodată cu garda jos.

Relaţia ta cu tine

„Mamă, da’ mai bine arătai înainte! Mie îmi plăcea mai mult.” Iată aici unul dintre cei mai puternici factori demotivatori: prietenii, familia sau soţul/soţia, gurile rele din social media care îţi spun că, din punctul lor de vedere, totul a fost degeaba. O încurajare mai mare nici că se putea! Pe unii s-ar putea să nu îi deranjeze asta, dar presupun că pentru cei mai mulţi ar avea un oarecare impact negativ. Desigur, asta depinde și de motivaţia ta. De ce vrei să îţi transformi corpul? O faci pentru că ai căzut în plasa societăţii, care îţi dictează ce e frumuseţea? O faci pentru că soţul/soţia nu mai este atras/atrasă de tine? O faci pentru că ai o stare de sănătate proastă și vrei să trăiești mai sănătos? O faci pentru că ești singur și speri că, dacă arăţi cumva, o să îţi găsești jumătatea? O faci ca să le dai un exemplu copiilor? O faci pentru că pur și simplu nu te obișnuiești cu ce vezi în oglindă?

Dacă nu te-ai întrebat niciodată serios de ce vrei să faci asta, poţi să o faci acum sau poţi să o faci când o să dai de un platou și motivaţia ta o să dispară. Atunci o să trebuiască să cauţi resurse interne ca să mergi mai departe. Va trebui să te întrebi de ce ai vrut să faci asta și de ce ai vrea să te oprești acum. Va trebui să te uiţi la poza aia de acum X luni și să te întrebi serios ce anume te face să vrei să arunci totul pe geam și dacă merită acel lucru, iar, dacă nu merită, atunci cum poţi să îl scoţi din cursa obstacolelor.

Întotdeauna planurile au o șansă mai mare de reușită dacă sunt trecute pe foaie. La fel, toate aceste obstacole pe care le vei întâlni în calea ta au o mai mare șansă să fie îndepărtate dacă le scoţi din capul tău, le scrii pe o foaie și ai ocazia să le și vizualizezi. Probabil că majoritatea vor fi de ordin emoţional, ceea ce e bine, pentru că pot fi îndepărtate ușor cu soluţii raţionale. Dacă te simţi prea obosit și crezi că nu mai reziști încă un antrenament, nu lua decizii pripite, gândește-te unde greșești. Poate te antrenezi prea des, poate deficitul caloric e prea mic, poate mănânci, dar nu te hrănești (tipic pentru o dietă de 1.300 de kcal, formată din chipsuri și bomboane), poate trebuie să îţi faci un set de analize și să vezi ce vitamine și minerale îţi lipsesc. Dacă simţi că nu mai poţi înghiţi nicio frunză de salată, ia repede un pix și o foaie de hârtie înainte să ajungi la frigider. Gândește-te cât ţi-ai restricţionat dieta și cum a funcţionat pentru tine. Pentru unii oameni e mai ușor de realizat o abordare de tipul: „De azi nu mai mănânc dulciuri”, pe când alţii trebuie să scadă treptat cantitatea și tot să își permită o atenţie din când în când. Fă pași mici și alege ce funcţionează pentru tine.

Cei care spun că nu merită să pornești pe un astfel de drum în primul rând nu realizează diferenţa enormă pe care sportul și dieta o pot avea asupra întregii vieţi a unui om. Te vei simţi mai puternic, vei fi mai puternic, mai sănătos, te vei odihni mai bine, vei fi mai puţin stresat, te vei concentra mai bine și, în final, te vei bucura altfel de viaţă. În al doilea rând, cei care ar nega în dreptul altora o astfel de transformare o fac pentru că nu au încredere că se poate, nici în dreptul lor, nici în dreptul altora, așa că nici măcar nu vor să încerce (dar ar ţine o cură de o lună, care s-ar lungi, până la urmă, veșnic). Cea mai mare problemă aici sunt tentaţiile și incapacitatea vădită de a le face faţă. Iar asta nu e ceva de trecut cu vederea.

Prea mult timp ne-am antrenat, în toate aspectele vieţii, să cădem pradă tentaţiei. Poate ne-am jucat puţin, poate ne-am făcut că ne împotrivim pentru mai mult de două minute, dar mereu am știut cum o să se termine. Pentru majoritatea oamenilor e un nonsubiect, pentru că nu există nicio cale prin care să poţi face faţă tentaţiei pe termen lung. Așa că nu încearcă, nu își bat capul, ba mai adaugă încă o porţie, dacă tot au stricat treaba să fie stricată ca lumea. Dar și această abilitate este ca un mușchi care se antrenează prin exerciţiu. Cu toţii începem prin a eșua, și numai perseverenţa ne poate duce mai departe. Dar și aceste eșecuri trebuie analizate logic. Am mâncat ce nu trebuia pentru că în general mănânc prea puţin și mi-e prea foame? Cum pot să mă ajut singur să nu mai fac asta? Cu ce variantă mai sănătoasă aș putea să înlocuiesc ceva ce mă atrage mereu? Credem că, dacă ne tot repetăm că ceva nu se poate, sau că nimeni nu ar putea, scuzăm cumva propria neputinţă și putem să facem mai departe cum ne place, fără să ne simţim cu adevărat responsabili. Însă sentimentul pe care ţi-l dă chiar și o mică victorie asupra acestei mentalităţi și asupra propriei neputinţe nu are corespondent și te face să îndrăznești să crezi că și în alte aspecte ale vieţii ai putea repeta victoria și chiar vei vedea că poţi. Da, nu este un sentiment care te ţine o viaţă întreagă. Dar, dacă te ţine pentru azi, e destul. Mâine e altă zi.

Ce mai ratăm să înţelegem când ne gândim la eforturile pe care le presupune această „transformare” este că acesta este singurul mod prin care putem avea control asupra organismului nostru. Noi oricum ne transformăm zilnic, de când ne naștem și până murim corpurile noastre sunt într-o perpetuă transformare, că vrem, că nu vrem. Îmbătrânim, se lasă pielea, scade capacitatea pulmonară, mușchii se atrofiază, coloana se curbează, scădem în înălţime, metabolismul încetinește și creștem pe lăţime, devenim tot mai obosiţi și irascibili, tot ce facem cere un efort care ne prost dispune. Devenim o variantă a noastră la care e greu să ne gândim și să o acceptăm. Dacă nu credeţi că deciziile pe care le luăm în viaţă și obiceiurile bune pe care ni le formăm pot avea un impact absolut fenomenal asupra acestui proces de degradare prin care trecem cu toţii, atunci vă las cu povestea lui Ernestine Shepherd, care s-a apucat de sport la vârsta de 56 de ani.

DISTRIBUIE:
Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 5 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.