Studiu: mamografiile duc la tratamente ne-necesare

23

Un studiu publicat astăzi în New England Journal of Medicine avertizează cu privire la faptul că mamografiile efectuate prematur conduc la tratamente ne-necesare.

Deşi sunt eficiente în detectarea cancerelor cu risc ridicat de răspândire, studiul de amploare efectuat de o echipă de cercetători americani a arătat că peste un milion de femei au fost tratate de cancere ce nu le-ar fi pus viaţa în pericol.

Statisticile citate de Associated Press arată că o treime dintre cancerele de sân, aproximativ 50.000 şi 70.000 de cazuri în fiecare an, nu au nevoie de tratament.

Riscurile la care se supun femeile care fac mamografii o dată pe an, începând cu împlinirea vârstei de 40 de ani, includ alarmele false, necesitatea a de repeta analizele şi de a face biopsii ne-necesare. De asemenea, uneori femeile suferă operaţii şi chimioterapie, chiar şi în cazul unor tumori care nu prezintă pericol imediat şi care nu ar necesita un asemenea tratament.

Singurele două categorii de femei care ar avea de câştigat de pe urma mamografiei anuale sunt femeile cu ţesut mamar foarte dens şi femeile care au avut o rudă de gradul I (mamă, fiică, soră) diagnosticată cu cancer la sân.