România este pe primul loc la sărăcia copiilor

227

România este singura ţară membră UE în care, în continuare, milioane de oameni trăiesc la limita subzistenţei.

Potrivit celui mai recent raport Eurostat, și în 2017 ţara noastră a avut cea mai mare pondere din Uniunea Europeană a copiilor aflaţi în sărăcie sau sunt expuși riscului de excluziune socială.

Cu un procent de 41,7%, România se clasează pe primul loc în acest top, urmată de Bulgaria, cu 41,6%. La polul opus se află Cehia, cu 14,2%, urmată de Danemarca, cu 14,5%, și de Finlanda, cu 15,1%. La nivelul Uniunii Europene, media consemnată este de 24,5%. În cadrul studiului s-a avut în vedere grupa de vârstă 0-17 ani, iar nivelul de sărăcie a fost analizat în funcţie de nivelul de trai aferent fiecărei ţări în parte.

În ciuda poziţionării României în acest top, experţii subliniază totuși faptul că în comparaţie cu anul trecut, când figuram cu 49,2%, situaţia de la noi din ţară s-a remediat semnificativ. În ceea ce privește grupa de vârstă 65 de ani și peste, România coboară pe locul cinci, cu 33,2%. De data aceasta ne poziţionăm cu mult înaintea Bulgariei, al cărei procent de vârstnici afectaţi de sărăcie este de 48,9%.

Însă un alt mare decalaj comparativ cu media europeană se remarcă în dreptul nivelului de sărăcie a persoanelor care deţin un loc de muncă și a șomerilor. Astfel, România figurează detașat pe primul loc la angajaţii săraci, însă abia pe locul nouă la șomeri, ceea ce este o anomalie în sine.

Per total, aproape 7 milioane de români trăiesc în sărăcie, iar dintre aceştia peste 3,8 milioane sunt în deprivare materială severă, arată tot datele Eurostat. Cu toate că nu există o statistică oficială, oficialii cred că peste 150.000 de copii români cu vârsta de cel puţin 14 ani nu au acte de identitate, iar în marea majoritate a cazurilor, aceștia provin din mediul rural.

Guvernul a anunţat în 2016 un set de 47 de măsuri care ar trebui să reducă numărul persoanelor defavorizate până în 2020. Acest set de măsuri ar trebui să simplifice procedurile de obţinere a actelor de identitate și de integrare în sistemul de educaţie a copiilor defavorizaţi. Însă, până la implementarea acestora, concluzia pe care o putem trage este că în ţara noastră pensionarii o duc mai bine decât copiii, iar munca nu este o modalitate sigură de a ieși din sărăcie.

La nivel internaţional, Banca Mondială a lansat un program interreligios pentru eradicarea sărăciei, cu scopul ca, până în anul 2030, sărăcia extremă să fie eradicată. Analiștii susţin că este pentru prima dată când Banca Mondială apelează la grupuri religioase în vederea implementării unui astfel de proiect. Iniţiatorii susţin că misiunea este prea importantă pentru a putea fi gestionată de o singură instituţie.

Niciun articol afișat