Zvonul că un tânăr de 17 ani care s-a sinucis într-o pădure de lângă Codlea ar fi fost victima unei provocări online sinistre a fost catalizatorul unui întreg șir de alarme mediatice pentru prevenirea unei eventuale epidemii de suiciduri în ţara noastră.

Discuţiile privind influenţa jocului „Balena Albastră”, căci despre el este vorba, au fost alimentate constant în ultimele zile de presa care a raportat aparenta asociere a unor incidente cu provocarea deja notorie, în Rusia, de doi ani.

În România, totul a început în urmă cu câteva săptămâni, după ce un tânăr de 17 ani din Codlea s-a sinucis, inexplicabil, într-o pădure din apropierea localităţii. La scurt timp de la aflarea veștii, dinspre surse locale, s-a răspândit zvonul că tânărul, de altfel jovial și comunicativ, ar fi participat la provocarea online „Balena Albastră”. „Balena Albastră” este unul dintre numele sub care circulă o provocare online asumată ca un joc în care, pentru a câștiga, trebuie să duci la îndeplinire 50 de „misiuni” automutilante pe parcursul a 50 de zile, sub îndrumarea unei „călăuze”, iar pentru a câștiga, participantul trebuie să parcurgă ultima misiune, care este una de sinucidere.

Odată lansat zvonul că moartea tânărului din Codlea ar fi avut legătură cu provocarea morbdidă, nici dezminţirile apropiaţilor nu au mai putut opri valul de speculaţii. Așa se face că, în urmă cu doar câteva zile, după ce cinci elevi de clasa a VI-a au fost spitalizaţi fiindcă s-au asfixiat încercând să vadă care dintre ei își poate ţine respiraţia mai mult, „Balena Albastră” a fost din nou învinuită. În absenţa unor informaţii concludente din partea Poliţiei în primele ore de la incidente, presa a răspândit zvonurile pe care le-a obţinut direct de la surse mai mult sau mai puţin apropiate de cei implicaţi. Și chiar dacă, după aceea, Poliţia a negat existenţa vreunei legături cu jocul fatidic, informaţia iniţială a continuat să alimenteze discuţii despre un posibil fenomen online, la noi.

Un reportaj în exclusivitate realizat de Digi24 a prezentat mărturia unei adolescente de 13 ani din Timișoara care spunea că a încercat și ea jocul, din curiozitate, și că a început să fie hărţuită de utilizatorul pe care îl avea drept „călăuză” în joc. Acesta i-ar fi trimis mesaje de ameninţare și ar fi activat de la distanţă camera foto a telefonului prin care aceasta se conectase la reţea, făcându-i poze ei sau locului în care se afla. Potrivit reportajului, părinţii au resetat telefonul, dezactivând totodată și funcţia de geolocaţie, însă mesajele au continuat să apară. Mama fetei a spus că „telefonul este compromis” și că singura soluţie este înlocuirea lui. Reporterii au precizat de asemenea că, de când au predat fostul telefon la Poliţie, mesajele au încetat.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timișoara – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice – s-au autosesizat după vizionarea reportajului și au pornit o investigaţie în urma căreia au aflat că adolescenta minţise.

Întreaga poveste cu „Balena Albastră”, traumă din cauza căreia părinţii ar fi trimis-o la psiholog, nu era altceva decât o invenţie pe care fata o născocise ca să își convingă părinţii să îi cumpere un telefon nou.

Tânăra a mers până acolo încât își instalase o aplicaţie care generează un istoric fals al apelurilor și mesajelor primite.

Deși niciunul dintre cazurile corelate în România cu jocul online nu s-a dovedit a avea cu adevărat legătură cu „Balena Albastră”, presa continuă să transmită avertizări în termeni alarmanţi și să colporteze o statistică insuficient documentată, potrivit căreia jocul a ucis peste 100 de adolescenţi ruși.

De unde a pornit totul

Primele apariţii în presă ale subiectului „Balena Albastră” au avut loc în Rusia, în luna mai a anului trecut, când publicaţia rusească Novaya Gazeta a raportat că „aproape toţi din cei 130 de adolescenţi ruși care s-au sinucis în perioada noiembrie 2015 – aprilie 2016 făceau parte din aceeași comunitate pe VKontakte.com (o reţea socială asemănătoare Facebookului, n.r.)”.

Jurnaliștii ruși spuneau că „cel puţin 8” dintre suiciduri aveau legătură cu „Balena”, însă o investigaţie condusă de Radio Europa Liberă avea să arate inconsistenţa logică a acestei ipoteze, dincolo de faptul că infomaţiile nu fuseseră verificate cu Poliţia. De fapt, contrar zvonisticii internaţionale, niciunul dintre cazurile de suicid din Rusia, Kazahstan și Kîrgîzstan, despre care s-a presupus că ar avea legătură cu Balena Albastră, nu s-a dovedit a fi în mod concludent legat de acesta.

O rezervă ar fi trebuit să vină și din conștientizarea faptului că, deși majoritatea acelor tineri frecventau grupuri dedicate jocului suicidar, asta nu înseamnă neapărat că jocul i-a determinat să se sinucidă, ci că la fel de posibil este ca tinerii să fi căutat jocul tocmai din cauza tendinţelor lor suicidale.

Pe de altă parte însă, faptul că presa rusă a invocat ca „indiciu preliminar” o posibilă conexiune între suicidurile investigate de Poliţie și jocul sinistru a dus la construirea unui cult al jocului, pe care nici infirmările oficiale ulterioare nu l-au putut sparge. Așadar și în Rusia informaţia a urmat un tipar similar cu cel pe care îl observăm zilele acestea în România. Numai că, în Rusia, coordonatele jocului sunt la o cu totul altă scară.

Se estimează că sute de mii de tineri sunt înscriși în comunităţi online care au ca tematică jocul suicidar. Lucrul acesta nu înseamnă, desigur, că toţi sunt interesaţi să se sinucidă, ci că jocul are notorietate de fenomen. Ceea ce nu este cazul în România.

Poliţia și politicienii

Brandul acestui joc a devenit cunoscut internaţional până acolo încât lideri politici și activiști din Rusia și Kazahstan s-au văzut împinși de presiunea publică să ia măsuri pentru a combate „Balena”.

Un tânăr de 21 de ani, Filipp Budeikin, a fost arestat în apropiere de Moscova fiind suspectat că ar fi orchestrat întregul joc. Însă voci precum cea a Yelenei Mizulina, membru conservator al Consiliului Federaţiei Ruse, susţin că arestarea lui Budeikin nu a dus la o diminuare a fenomenului. Mizulina le-a cerut procurorilor să investigheze legăturile între grupurile de pe internet și suicidurile raportate. Deputata Irina Yarovaya a promis introducerea în legislaţie a unor prevederi care să incrimineze încurajarea sau intimidarea minorilor spre săvârșirea suicidului. În Kazahstan, ministrul de Interne, Kalmukhanbet Kasymov, a lansat un apel la crearea unei baze de date cu utilizatorii social media. Iar în Kîrgîzstan, Poliţia a început să efectueze raiduri în internet-cafe-uri, pentru a controla copiii care le frecventează de urme de tăieturi sau de mesaje suspecte pe telefoanele lor.

Diverși activiști s-au alăturat eforturilor autorităţilor, înscriindu-se pe grupurile VK special pentru a lua legătura cu copiii vulnerabili care le frecventează și pentru a încerca să îi ajute să se răzgândească. Misiunea nu este nicidecum una ușoară, așa cum au demonstrat doi reporteri Radio Europa Liberă. Odată pentru că, dată fiind isteria creată în jurul jocului, conturile VK ale celor implicaţi sunt blocate pe bandă rulantă. Apoi, pentru că distanţa și comunicarea doar prin intermediul textului îngreunează foarte mult procesul, în ciuda intenţiilor celor care fac eforturi pentru a obţine contrariul.

Potrivit site-ului specializat în verificarea informaţiilor virale, Snopes.com, grupurile VK de încurajare a suicidurilor au început să apară la scurt timp după ce adolescenta Rina Palenkova s-a sinucis, aparent la câteva minute după ce a postat un ultim selfie pe VK.

Imaginea a circulat intens în social media, iar Rina a devenit exponentul a ceea ce a devenit aproape un cult al sinucigașilor, strânși în jurul unei comunităţi online care s-a numit la început „Marea balenelor”. Snopes citează un site rusesc, Lenta.ru, conform căruia fondatorul acestui grup ar fi declarat că nu ar fi avut nicio clipă intenţia de a forma un grup de încurajare a sinucigașilor, ci că a creat grupul pentru a strânge subscriberi cât mai mulţi și pentru a deveni, astfel, cât mai atractiv în ochii advertiserilor.

La fel ca și Facebook, reţeaua VKontakte este o piaţa populară pentru publicitate, iar cei care susţin comunităţi online populare pot câștiga bani frumoși din vânzarea de publicitate.

În acest scop însă, administratorul respectiv a clonat pagini și a postat din nou clipuri video și fotografii cu Rina, cu mormântul ei și chiar capturi de ecran cu mesaje din corespondenţa ei.

Cu ce să rămânem

Provocările online sunt, cu certitudine, un fenomen, tematica lor variind de la competiţii puerile (cine poate înghiţi o lingură de praf de scorţișoară fără să vomite), la acţiuni comice, în scopul de a crește notorietatea anumitor cauze (provocarea găleţii cu gheaţă). Despre provocarea Balena Albastră nu se poate vorbi însă în termeni la fel de neechivoci.

Unii l-au numit „Ambulanţa neagră a milenialilor”, acuzând că jocul nu este altceva decât „un fals aruncat pe piaţă și repetat până la adevăr”. Și totuși, fascinaţia morbidă pe care o exercită ar putea fi explicată din punct de vedere psihologic.

Ce poate fi atractiv la un joc a cărui finalitate este moartea și ale cărui runde sunt pași pentru desensibilizarea la pericol, obișnuirea cu durerea și alienarea? Dacă vom căuta răspunsul strict în logică, ne vom lovi de un zid, pentru că răspunsul ocolește subtil orice intuiţie care ar dicta că toate presupusele beneficii ale jocului nu se pot ridica la nivelul tributului pe care îl cere.

O teorie de psihologie a gamingului s-ar putea aplica, într-o măsură uimitor de mare, în cazul „Balenei Albastre” și ar putea fi, totodată, și un semnal luminos la capătul unui tunel de panică.

Teoria motivaţiei intrinseci descrie pornirea de a progresa către un scop, fără a avea nicio promisiune/așteptare a unei recompense externalizate. (Ca atunci când te implici într-o activitate neplătită, necunoscută sau știind că nu vei fi în niciun fel compensat pentru ea.) Psihologul Richard Ryan, de la Universitatea Rochester (SUA) a co-creat, în 1985, teoria autodeterminării, care este unul dintre cele mai cunoscute cadre de interpretare a motivaţiei intrinseci.

Potrivit lui Ryan, „Orice joc video bun aplică cele mai importante principii ale motivării” care, conform teoriei autodeterminării, se reduc la trei categorii mari: autonomie (pornirea cuiva de a fi cauza propriului comportament sau alegeri); conectivitate (pornirea de a fi legat într-un fel de ceilalţi, de a te identifica cu un grup) și competenţa (dorinţa de a controla sau influenţa efectele comportamentului propriu). „Balena Albastră” combină cele trei principii, cultivând iluzia că a-ţi lua viaţa este o demonstraţie de autocontrol și că acesta poate fi dobândit prin exerciţiu. Apartenenţa la comunităţile morţii îi oferă participantului iluzia că este înţeles și integrat printre alţii la fel ca el.

Orice joc se prezintă în faţa potenţialilor jucători ca o provocare. Dacă nu ar fi așa, nu ar avea niciun rost să fie jucat și nici nu ar avea priză la public. Probabil că, pentru un adolescent deja tulburat sufletește, a te sinucide la capătul unui joc poate trece drept o provocare. Interpretarea potrivit căreia, sub diferite influenţe, tinerii pot ajunge cu ușurinţă să romantizeze suicidul este în consens cu această grilă.

Însă tocmai faptul că a percutat la ideea de provocare, considerând-o atractivă, este un semn că acel adolescent încă deţine resurse motivaţionale suficiente pentru un alt curs al acţiunii. Dacă el găsește satisfacţie în autonomia, conectivitatea și competenţa pe care i le oferă un joc, este foarte probabil în stare să o regăsească și în alte activităţi care să nu presupună a-și face rău.

Înapoi la esenţial

E drept că adolescenţa este o perioadă dificilă, din pricina schimbărilor prin care trece organismul și a hipersensibilităţii adolescentului la orice indiciu (mai ales provenind dinspre cei de vârsta lui) cu privire la valoarea lui ca om și la identitatea lui. Însă tocmai de aceea este extrem de important ca, mai mult de a-i supraveghea și a le impune interdicţii, părinţii să comunice cu copiii lor adolescenţi. Lucrul acesta îi poate ajuta să le cunoască nevoile și, înţelegându-le, să îi ghideze discret spre alternative care să îi împlinească.

Teama adulţilor faţă de jocul morbid are totuși o doză semnificativă de paradox, în condiţiile în care etapele lui preliminare presupun și acţiuni vizibile. Părinţii cărora le e frică de posibilitatea ca, într-o zi, propriii lor copii să joace acest joc au la îndemână o soluţie mult mai simplă decât restricţionarea militărească a accesului la electronice și la internet. Însă câţi dintre aceștia sunt suficient de prezenţi pe lângă copiii lor, încât să vadă dacă aceștia au sau nu pe braţ o tăietură – fie ea în formă de balenă sau de caracatiţă deghizată în vânzător ambulant de iluzii scrise cu litere chirilice?