„Affluenza”, boala tinerilor de bani gata

584

Un adolescent de 16 ani a scăpat de pedeapsa cu închisoarea pentru uciderea unor persoane într-un accident de mașină după ce judecătorul a acceptat pledoaria avocaţilor săi, care au argumentat că tânărul nu a fost decât o victimă a bogăţiei.

Ethan Couch a fost condamnat de un tribunal special pentru minori, Fort Worth, Texas, la 10 ani de închisoare după ce, conducând sub influenţa alcoolului, a provocat un accident soldat cu moartea a patru persoane, relatează Huffington Post. Procurorii ceruseră, iniţial, o condamnare de 20 de ani pentru tânărul care se dovedise că avea o alcoolemie de 0,24 (triplul limitei legale) la momentul accidentului.

Psihologul G. Dick Miller a depus mărturie în favoarea tânărului, motivând că acesta suferă de „affluenza" (o condiţie socială specifică celor care doresc să acumuleze tot mai multă avere). În depoziţia sa, psihologul a susţinut că „familia a simţit că averea i-a adus privilegii și nu a existat nicio legătură raţională între comportament și consecinţe".

Miller a susţinut că părinţii lui Couch nu obișnuiau să îi sancţioneze în niciun fel comportamentele nocive, ba din contră, i-au permis să consume alcool de la o vârstă foarte fragedă și i-au dat voie să conducă mașina încă de la 13 ani, citează CBS. Drept urmare, avocaţii apărării au susţinut că părinţii au fost responsabili pentru acţiunile adolescentului și că, din cauza modului în care aceștia l-au educat, tânărul ar avea nevoie de tratament, nu de închisoare.

În urma pledoariei, tribunalul a decis ca adolescentul să fie trimis la un centru privat de consiliere care costă 450.000 dolari, taxa fiind plătită de către tatăl său.

De altfel, copiii care provin din familii bogate prezintă un risc mai crescut decât ceilalţi de a dezvolta afecţiuni mintale, a arătat un studiu recent. Explicaţia oferită de oamenii de știinţă a fost că aceștia se simt obligaţi să se ridice la înălţimea standardelor stabilite de părinţi. Adesea, aceștia din urmă își forţează copiii să exceleze la școală, la sport sau în alte activităţi, precum muzica. Cercetătorii consideră că presiunea exercitată asupra tinerilor atât la școala, cât și în activităţile nonformale conduc la creșterea sentimentelor de vulnerabilitate, relatează The Telegraph.

Tanya Byron, care tratează tineri cu o serie întreagă de probleme la clinica sa din Londra, a declarat recent că elevii de la unele școli de top în care se puneau mari speranţe au dezvoltat o adevărată fobie pentru educaţia școlară. „Teama de eșec devine atât de intensă pentru copiii bogaţi de la care se așteaptă mult, încât aceștia dezvoltă fobii și își pierd și interesul pentru mersul la școală."

Psihologi, precum Keren Rosner, afirmă că, de fapt, schimbarea valorilor societăţii în care trăim este principalul „vinovat" al percepţiei adolescenţilor faţă de aspectele materiale. „Copiii din zilele noastre se orientează spre comportamentul validat şi exemplificat de media, de viaţa mondenă şi de posibilităţile moderne. Tinerii au ajuns să facă legea şi să ceară fără rezerve orice doresc. Cu cât au mai mult, cu atât îşi doresc mai mult şi atunci apare o nevoie nesecată şi permanentă de bani. Prin bani obţin atenţie, apreciere şi un statut special", spune Rosner.

Situaţia din România nu este cu nimic diferită de ceea ce se întâmplă la nivel global. Sub titlul „Prinţișorii României", ziarul Adevărul evidenţiază cazurile unor tineri provenind din familii bogate care s-au făcut remarcate prin diverse scandaluri publice, bătăi în cluburi, lupte cu săbii, prietenii şi afaceri cu clanuri interlope, aventuri amoroase care s-au lăsat cu scandal mediatic, accidente rutiere îngrozitoare şi chiar crime.