Căsătoria tradiţională, în picaj

1695

„În trecut, dacă voiai să pleci de acasă, trebuia să te căsătorești. Acum nu mai e așa,” a declarat un cuplu de tineri italieni, care au preferat să locuiască împreună fără să se căsătorească. Ei sunt imaginea arhetipală a unui nou stil de viaţă.

Căsătoria riscă să devină un lux. Cel puţin aceasta sugerează datele statistice din mai multe ţări europene. Numărul de căsătorii a scăzut dramatic în majoritatea ţărilor europene în ultimul deceniu, informează The Guardian.

Numărul de nunţi a ajuns la un minimum istoric în Franţa și Spania și a scăzut și în alte ţări de tradiţie catolică sau protestantă, conform datelor naţionale și europene.

Și România, ca ţară ortodoxă, se înscrie pe același trend descendent. Statisticile arată că, deși pentru tinerii români familia, biserica și prietenii sunt în continuare prioritare în rândul valorilor, tendinţa lor este de a nu mai formaliza relaţia, preferând concubinajul, evitând astfel asumarea unor responsabilităţi.

Amprenta părinţilor

În încercarea de a explica acest status quo, nu de puţine ori sunt invocate cauze care ţin de evoluţia economică a societăţii. Cu alte cuvinte, banii ar fi principala problemă. Ceea ce nu poate fi chiar contestat. Există însă și alte cauze mult mai subtile.

De exemplu, în Italia au fost cu puţin peste 200.000 de căsătorii anul trecut, fiiind rata cea mai scăzută de la Primul Război Mondial. Iar o parte de vină le aparţine și părinţilor.

„Căderea este foarte importantă și dincolo de toate așteptările”, a spus președintele institutului italian de statistică, Antonio Golini. În aprecierea lui, există cauze culturale și economice pentru acest fenomen.

Cauzele culturale constau în faptul că instituţia căsătoriei a devenit mai puţin importantă din punct de vedere religios și civil, pentru că mulţi tineri trăiesc împreună fără să se căsătorească. Cele economice ţin de investiţiile financiare, fapt care determină ca „într-o perioadă de criză ca aceasta, oamenii să prefere să trăiască împreună – în coabitare.”

Însă criza economică nu presupune doar că oamenii sunt în incapacitatea de a economisi bani. Mai există un aspect deloc de neglijat. Tinerii sunt în situaţia de a nu se mai putea desprinde de părinţi. Un studiu din acest an a constatat că aproape jumătate din persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani din Europa încă locuiesc cu părinţii lor. Experţii spun că acesta este un factor perfect pentru a ucide căsătoria.

Vârsta medie la care tinerii se căsătoresc în Spania este de 37,2 ani pentru bărbaţi, ceea ce înseamnă aproape cu 10 ani mai mult decât în anii 1980. „Căsătoria a fost în mod tradiţional un ritual de trecere la maturitate, dar și-a pierdut esenţa ei”, a declarat Castro-Martin, profesor de cercetare în cadrul unui institut de cercetare demografică din Spania.

Declinul nu se limitează la Europa occidentală. Anul trecut, numărul de nunţi din Polonia a scăzut, în condiţiile în care 43% dintre adulţii cu vârste între 25 și 34 de ani încă locuiesc cu părinţii lor. Sociologul Witold Wrzesien a declacat că tinerii polonezi doresc „independenţă fără responsabilitate. Ei doresc să fie trataţi cu respectul acordat adulţilor în timp ce stau sub siguranţa aripilor părintești și nu își asumă riscuri.”

Nici statul nu încurajează căsătoria

Nu doar părinţii – cu sau fără voia lor – menţin trendul descendent al căsătoriilor. Și statul joacă un rol deloc neglijabil într-o piesă care nu are deloc accente de comedie. Redefinirea căsătoriei pe care a impus-o mediul politic își arată acum roadele.

Un exemplu în această privinţă este Franţa. Aici tendinţa de scădere a numărului de căsătorii a fost parţial afectată de o creștere a contractelor de parteneriat civil. În 2013 pentru fiecare trei căsătorii au existat două parteneriatele civile. Specialiștii sunt de acord că aceste uniuni civile au stimulat în mod drastic scăderea numărului de căsătorii.

Mai există însă un aspect care adeseori este trecut cu vederea și care îl determină pe un editorialist de la Christian Headlines să considere că noi, mai exact „cultura noastră a renunţat la o înţelegere corectă a căsătoriei, cu ani în urmă, acesta fiind motivul pentru care, în loc să apărăm căsătoria, trebuie să o reconstruim de la zero”. Deci, a apăra ceva redus la minimum nu ar fi cea mai inteligentă soluţie.

În opinia sa, asistăm de mulţi ani la o redefinire a căsătoriei, care inevitabil a condus la dreptul cuplurilor homosexuale să încheie mariaje legale. Această redefinire a început cu anii 1970 în momentul în care în SUA s-a votat legea divorţului, prin care soţii puteau obţine dreptul de divorţ fără să trebuiască să demonstreze infidelitatea sau abuzul partenerului.

Atunci ar fi început abandonarea unei concepţii tradiţionale despre familie. Surprinzător este, în opinia jurnalistului, că atunci nu a existat o reacţie a creștinilor așa cum există acum în privinţa căsătoriei cuplurilor homosexuale. Practic, atunci cultura creștină a abandonat înţelegerea căsătoriei ca instituţie creată de Dumnezeu, iar creștinii s-au făcut că nu observă.

Ce se pierde?

Nu întâmplător, în faţa noilor realităţi statistice, papa Francisc a insistat în favoarea căsătoriei tradiţionale, comparând-o cu „icoana iubirii lui Dumnezeu”. În opinia Suveranului Pontif, însăși esenţa iubirii divine este pierdută în condiţiile evadării din planurile pe care Dumnezeu le-a avut pentru întemeierea unei familii.

În înţelegerea tradiţional religioasă căsătoria este mai mult decât o înţelegere socială. Este o legătură sacră între un bărbat şi o femeie, cu roluri clar delimitate. Cu principii care să stabilizeze relaţia și nu să o fractureze.

Devotamentul faţă de partener se evaluează după alte criterii în contextul unei relaţii în care Dumnezeu este invitat. În aceste condiţii, cei doi devin cu adevărat „două jumătăţi” care își găsesc împlinirea într-un scop comun.  Unul pe care au șansa să îl descopere cei care au experimentat în profunzime taina căsătoriei.