Copiii și schimbarea la suflet

1576

Există un moment în experienţa unor părinţi sau fraţi mai mari, când observă că acel copil bucălat, care râdea cu gura până la urechi și nu emana decât iubire, începe să se comporte tot mai egoist. Sunt acele momente în care părintele se întreabă dacă a exagerat cu jucăriile sau cu laudele și ce să facă mai departe. Când se întreabă dacă e vina sa ori este doar „natura umană”.

Dincolo de percepţiile subiective, există un consens în lumea știinţifică asupra etapelor de dezvoltare a copiilor: cei mai mici sunt pur egoiști, la vârste mai mari se ghidează după ideea că totul se împarte egal, indiferent de contribuţiile personale, iar abia la școală încep să ia în considerare balanţa dintre merite și recompense.

Graham Music, psihoterapeut pentru copii și adolescenţi la clinica Tavistock and Portman din Londra, nu este de acord cu această teorie. În cartea sa The Good Life: Wellbeing and the New Science of Altruism, Selfishness and Immorality, ce va fi publicată la sfârșitul lunii, argumentează că instinctul natural este de a fi altruiști, însă acesta este distrus de cerinţele vieţii moderne, de stres și de consumism.

De la copil…

Music arată către o serie de experimente care îi susţin ipoteza. La Institutul Max Planck din Germania, mai mulţi copii de 15 luni au fost puși câte unul într-o cameră cu un adult care se prefăcea că are nevoie de ajutor. Dacă adulţii încercau să ajungă la un obiect mai îndepărtat, copiii încercau să le dea obiectul respectiv, iar dacă scăpau ceva pe jos „accidental”, copiii ridicau obiectul. Dar, dacă același adult arunca intenţionat pe jos un obiect, copiii nu mai voiau să-l ridice, înţelegând că acţiunea a fost deliberată și că obiectul nu era dorit.

Cercetătorii au observat același comportament voluntar și orientat în funcţie de intenţia adultului și în acţiuni mai complexe. Adultul trebuia să formeze un turn de cărţi, iar dacă din greșeală o dădea jos pe ultima, copiii încercau să o pună la loc. Însă, dacă observau că adultul a dat-o jos intenţionat, nu mai interveneau.

„Există o tendinţă demonstrată de a ajuta. Copiii iubesc să ajute și simt o recompensă intrinsecă, asta până când adulţii încep să-i recompenseze cu jucării. Grupul copiilor recompensaţi extrinsec și-au pierdut repede interesul de a ajuta, în timp ce copiii care nu au primit recompense și care nu știau că alt grup primește, continuau să ajute, mulţumiţi fără să aibă niciun motiv aparent”, explică Music.

Într-un alt studiu, copii între 3 și 5 ani au arătat că deja de la acea vârstă sunt capabili să folosească meritele ca factor decisiv pentru împărţirea recompensei cu alţii, chiar dacă asta presupune ca lor să le rămână mai puţin din recompensă.

În experiment, un copil și partenerul său de joacă, o păpușă manipulată de cercetători, trebuiau să culeagă monezi care mai târziu erau schimbate pe abţibilduri. Cercetătorii controlau câte monede colecţiona fiecare. Copiii au păstrat mai puţine abţibilduri pentru ei înșiși, atunci când au strâns mai puţine monede decât partenerul, arătând că ţin cont de merite. Cu toate acestea, au fost puţini copiii care au dat mai mult de jumătate dintre abţibilduri partenerului care a „lucrat” mai mult ca ei. Cu alte cuvinte, tot spre ei înșiși își îndreptau în mod primordial atenţia.

Experimentul confirmă ipoteza conform căreia copiii relaţionează propria contribuţie cu cea a partenerului, în loc să se axeze doar pe ei înșiși. Și aceasta de la o vârstă mult mai mică decât se credea până acum. Ce se află atunci în spatele suspinului „Nu e corect!”, pe care părinţii îl aud atât de des? Frustrarea copilului de a nu primi tot ce își dorește sau un simţ al echităţii lezat?

… la adult

Tendinţele noastre fundamentale către altruism nu sunt observabile doar la copii, ci și la adulţi. Peste tot în lume, în mod deosebit dezastrele naturale pun în lumină această latură a caracterului. Evenimentele tragice sunt adesea acompaniate de povești de eroism și de gesturi de punere la comun a resurselor în comunităţile afectate.

În timpul atacurilor de la 11 septembrie, nu s-a auzit de oameni călcaţi în picioare încercând să iasă din Turnurile Gemene, ci, mai degrabă, calmul, organizarea și sacrificiile umane au fost cele care au răzbătut. Putem „da vina” pe un factor cultural, însă poveștile s-au repetat și după cutremurul și tsunami-ul din Japonia, în 2011.

Pe de altă parte, există multiple experimente care dezvăluie natura clar egoistă a oamenilor, unele dintre ele fiind menţionate și de Music în cartea sa. Printre acestea se numără și unul în care mai mulţi studenţi la teologie au fost înștiinţaţi că trebuie să ţină un discurs despre parabola bunului samaritean. Jumătate dintre ei trebuiau să fac asta imediat și jumătate au primit timp de pregătire. Când au părăsit camera, au trecut pe lângă un actor, care se prefăcea că are probleme. Cei presaţi de timp l-au ignorat, iar ceilalţi s-au oprit să îl ajute. „Viteza cu care ne ducem viaţa are un impact asupra altruismului, iar acest lucru este valabil și în școli”, concluzionează Music.

Un experiment recent pare să-i dea dreptate. Două fetiţe de cinci și şapte ani, bine îmbrăcate, au rătăcit într-o zonă aglomerată dintr-un centru comercial din Londra. Nu erau la cerșit, însă privirile lor trădau că au nevoie de ajutor. Ceea ce a surprins o cameră ascunsă este uluitor: o singură persoană le-a abordat. Alte 616 le-au ignorat fără ezitare. Experţii au spus că reticenţa trecătorilor din Londra poate fi explicată parţial prin faptul că oamenii erau în primul rând prea grăbiţi.

Music susţine că avem o nevoie disperată să ne reevaluăm tendinţele materialiste. „Lumea noastră ne face să ne pierdem din ce în ce mai mult contactul cu obligaţiile noastre sociale. Recompensele nu aduc nimănui fericirea și pierdem ceva fundamental când ne recompensăm pentru anumite comportamente. O știm cu toţii, dar ne-am pierdut în etosul consumist, în insistenţa că avem nevoie de un iPhone ca să fim fericiţi și cădem în această plasă din nou și din nou”, concluzionează expertul.

O natură duală

Natura egoistă a copilului este evidentă de prima dată când începe să tragă de obiecte și să plângă pentru a le obţine. Asta însă nu îl poate explica pe „bunul samaritean” de care mai citim câteodată în ziare, auzim la știri sau cu care ne întâlnim faţă în faţă. Nu îl poate justifica pe bunicul Dobri, un bătrân din Bulgaria, care străbate zeci de kilometri pe jos, din satul său natal către capitala Sofia, pentru a cerşi, pentru ca apoi să ajute alţi nevoiași cu banii primiţi de la trecători.

Darwin a fost campionul modelului egoist-competitiv de funcţionare a lumii, în care organismele evoluează, variază și se multiplică după dictonul „cel mai bun învinge și cel mai slab piere”. Cu toate astea, Darwin însuși scria în cartea The Descent of Man că dragostea, simpatia și cooperarea există și ele în lumea naturală, ca în cazul pelicanilor, de pildă, care au grijă să-și hrănească un camarad orb din grupul lor. Comunităţile cu cel mai mare număr de membri empatici vor produce și cel mai mare număr de pui, observa Darwin care concluziona emoţionat că „virtutea va triumfa”.

Nu ne putem dezice de niciunul dintre studiile expuse mai sus și de altele ca ele, chiar dacă uneori concluziile par a fi contradictorii. Nu suntem întotdeauna altruiști și nu suntem întotdeauna egoiști, dar ne putem exercita întotdeauna capacitatea de a alege. Ne naștem cu toate aceste trei atribute, iar ceea ce evoluează cu adevărat este abilitatea noastră de a alege corect.

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.