„Schimbarea începe cu fiecare dintre noi și se încheie numai atunci când toţi copiii vor fi liberi să fie copii”, declara Craig Kielburger, un activist canadian pentru drepturile omului. Un mesaj cât se poate de actual, câtă vreme criza generată de pandemie riscă să expună (alte) milioane de copii la exploatare prin muncă.

Sora mea are 10 ani. În fiecare dimineaţă, la ora 7:00, pleacă la lucru și se întoarce seara, la ora 9:00. Bărbatul pentru care muncește o tratează rău. O lovește dacă i se pare că lucrează încet sau ţipă la ea dacă vorbește cu ceilalţi copii. Vine după ea atunci când e bolnavă și nu poate lucra.” Acesta este un fragment dintr-o poveste ce se regăsește într-un raport scris de Lee Tucker, consultant al organizaţiei Human Rights Watch, pe tema muncii copiilor din Asia.

Autoarea relatării spune că nu se mai gândește la școală sau la joacă, ci singurul ei gând este să își aducă sora acasă. Pentru aceasta are nevoie însă de 600 de rupii (aproximativ 17 dolari americani) și știe că familia ei nu va putea strânge niciodată o asemenea sumă. Aceasta nu este însă o istorie singulară, milioane de copii din întreaga lume împărtășind o soartă asemănătoare.

Cifrele rușinii

Aproximativ 218 milioane de copii (cu vârsta minimă de 5 ani) lucrează la nivel global, iar cel puţin 152 de milioane dintre aceștia sunt supuși exploatării, potrivit datelor oferite de Child Labor Coalition. Se consideră însă că aceste date sunt subestimate, întrucât informaţiile obţinute în cadrul recensămintelor îi includ doar pe copiii care trăiesc în mijlocul familiei, în timp ce orfanii și copiii care ajung pe stradă rămân adesea neincluși în statistici.

Dacă cei 218 milioane de copii ar forma o ţară, aceasta ar fi a cincea cea mai mare din lume, după China, India, Statele Unite și Indonezia.

Aproape jumătate dintre acești muncitori exploataţi au vârste între 5 și 11 ani, iar 73 de milioane sunt implicaţi în activităţi care le periclitează viaţa și sănătatea. Aproape jumătate dintre copiii care muncesc sunt în Africa (72,1 milioane); 62,1 milioane se află în Asia și Pacific; 10,7 milioane, în America; 1,2 milioane, în statele arabe, și 5,5 milioane, în Europa și Asia Centrală.

Exploatarea copiilor are loc în principal în sectorul agricol (71%), aici incluzându-se pescuitul, exploatarea forestieră, zootehnia şi acvacultura, urmat de sectorul serviciilor (17%) şi de sectorul industrial, inclusiv minerit (12%).

Munca depusă de copii în cadrul unei afaceri de familie sau în timpul vacanţelor, atunci când strâng bani de buzunar și dobândesc abilităţi și experienţă, este inofensivă și chiar benefică, potrivit Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM). Exploatarea prin muncă a copiilor se referă însă la un alt gen de muncă, una „care îi privează pe copii de potenţialul lor, de potenţialul și demnitatea lor și care dăunează dezvoltării lor fizice și mintale”. Aici se includ formele grave de exploatare, precum sclavia, traficul de persoane, recrutarea forţată și alte forme de muncă forţată, precum și munca prestată de un copil care nu are vârsta minimă pentru aceasta sau căruia i se pune în pericol bunăstarea.

Aproximativ 10% din accidentele de muncă ale copiilor sunt reprezentate de fracturi, accidente de strivire și de amputare, conform unui raport de acum două decenii al Băncii Mondiale. Referindu-se la cele 2,78 de milioane de decese anuale ale copiilor, decese legate de accidente de muncă, Guy Ryder, directorul general al Organizaţiei Internaţionale a Muncii, a remarcat că, „dacă acestea ar fi victimele unui război, am vorbi mai mult despre ele”.

Pandemia ar putea înrăutăţi fenomenul exploatării

În timp ce numărul copiilor exploataţi prin muncă a scăzut cu 94 de milioane din anul 2000, COVID-19 ar putea inversa acest progres, potrivit raportului „COVID-19 and child labour: A time of crisis, a time to act” (COVID-19 și exploatarea copiilor prin muncă: moment de criză, moment de a acţiona), realizat de OIM și UNICEF.

Este de așteptat ca pandemia să afecteze profund categoriile sărace de populaţie, iar închiderea școlilor, creșterea șomajului și disponibilitatea redusă a serviciilor sociale vor augmenta așteptările familiilor legate de creșterea contribuţiei copiilor la venitul tot mai subţiat al gospodăriilor, arată raportul.

Raportul avertizează că efectele economice ale pandemiei se vor resimţi multă vreme după ce criza sanitară se va fi încheiat.

Aproximativ 4 miliarde de persoane (55% din populaţia globului) nu beneficiază de protecţie socială, ceea ce le face foarte vulnerabile la perioade de criză. Numărul persoanelor care se confruntă cu sărăcia extremă (sub 1,90 dolari/zi) ar putea crește cu 40-60 de milioane în acest an, potrivit prognozelor Băncii Mondiale. Alte estimări indică o creștere a celor care trăiesc în sărăcie extremă cu 85 de milioane, 180 de milioane sau chiar 420 de milioane, în funcţie de scenariul evoluţiei economice (o recesiune a economiei de 5%, 10%, respectiv 20%).

Am fost surprinși de amploarea unui potenţial tsunami de sărăcie care ar putea urma COVID-19 în ţările în curs de dezvoltare”, a declarat Andy Sumner, profesor de dezvoltare internaţională la King’s College London.

Un context perfect pentru exploatare

În vremuri de criză, munca prestată de copii devine un mecanism de supravieţuire pentru numeroase familii. În reconfigurarea lumii de după COVID-19, trebuie să ne asigurăm că le oferim copiilor și familiilor lor instrumentele de care au nevoie pentru a face faţă unor vicisitudini similare pe viitor”, a declarat directorul executiv al UNICEF, Henrietta Fore.

O creștere a nivelului de sărăcie cu un punct procentual generează o creștere a exploatării copiilor prin muncă de cel puţin 0,7% în anumite ţări, potrivit studiilor.

Raportul OIM-UNICEF menţionează faptul că multe dintre ţările cu venituri mici și medii au înregistrat inversări dramatice ale cifrelor privind munca copiilor și școlarizarea acestora în urma crizelor economice precedente. Astfel, în Coasta de Fildeș, un stat din Africa de Vest, pe fondul scăderii preţurilor la cacao în criza economică din 1990, o scădere cu 10% a veniturilor a dus la creșterea cu peste 5% a exploatării prin muncă a copiilor și a redus înscrierea copiilor la școală cu peste 3%. La polul opus, criza cafelei din America Centrală (2000-2001) a determinat o creștere a numărului de copii înscriși în școala primară și un declin ușor al muncii copiilor, dar factorul care a făcut diferenţa a fost reprezentat de programele de asistenţă socială, care au protejat bunăstarea gospodăriilor.

Întrucât programul global de lucru a scăzut în pandemie (se estimează că în al doilea trimestru va fi cu 10,5% mai mic, echivalentul a 305 milioane de locuri de muncă cu normă întreagă), oportunităţile scăzute de angajare și salariile mai mici vor crește numărul celor care vor lucra informal sau vor fi exploataţi de angajatori. În comparaţie cu adulţii, copiii au și mai multe riscuri de a accepta o muncă în condiţii nesigure și plătită necorespunzător, iar angajatorii ar putea prefera recrutarea de copii pentru a-și reduce costurile legate de forţa de muncă.

Închiderea temporară a școlilor, pentru a reduce răspândirea COVID-19, ar putea crește numărul copiilor exploataţi prin muncă. Există îngrijorări cu privire la faptul că unii dintre elevii săraci sau din zonele în care impactul COVID-19 a fost mai puternic nu se vor mai întoarce la școală după ce pandemia se va încheia.

Închiderea școlilor a afectat aproximativ 1,6 miliarde de elevi și studenţi (91% din populaţia școlară la nivel global, date valabile în aprilie 2020), aceasta în condiţiile în care aproape jumătate din populaţia lumii nu are acces la internet, așa încât învăţământul online nu a putut reprezenta o opţiune pentru mulţi.

De asemenea, decesele provocate de COVID-19 vor lăsa un număr mare de copii fără unul sau ambii părinţi ori fără îngrijitori precum bunicii, aceștia devenind astfel foarte vulnerabili la muncă forţată, sclavie sau alte forme de exploatare (despre sclavia modernă, care afectează adulţi și copii, am scris pe larg în articolul „Cum poate fi combătută sclavia modernă”).

Crizele de sănătate ale adulţilor cresc posibilitatea retragerii copiilor de la școală cu 11% și participarea la munca din fermă, cu 24%, potrivit unui studiu realizat în 2012 în Mali. Un studiu din Nepal a arătat că dizabilitatea paternă sau moartea tatălui reprezintă factorii predictivi cei mai importanţi ai glisării copiilor spre forme de exploatare prin muncă.

În căutarea soluţiilor

Anul 2021 a fost declarat Anul Internaţional al Eliminării Exploatării prin Muncă a Copiilor. Dar, deși numărul copiilor implicaţi în muncă a scăzut cu 94 de milioane faţă de anul 2000, ritmul reducerii a scăzut cu două treimi în ultimii ani.

Este dificil de eradicat exploatarea copiilor prin muncă, atâta timp cât familiile sunt prinse în sărăcie generaţională sau conjuncturală și nu-și pot asigura hrana, îmbrăcămintea și un adăpost, fără contribuţia copiilor, chiar dacă pentru acest lucru este sacrificată educaţia lor. În Congo, de exemplu, familiile copiilor care lucrează în minele de cobalt se opun eforturilor de aplicare a legilor cu privire la munca efectuată de copii, pentru a nu pierde o sursă sigură de venit. Despre cum se construiește o întreagă industrie pe umerii sclavilor, foarte mulţi dintre ei de vârste mici, am scris în articolul „Cobalt și sânge cele două feţe ale telefonului nostru mobil”.

Pe de altă parte, caracterul competitiv al comerţului internaţional, care reclamă introducerea rapidă pe piaţă a produselor la un preţ cât mai scăzut pentru consumatori, face ca la fiecare nivel al lanţului de aprovizionare să se reducă la maximum costurile. Un muncitor prost plătit reprezintă o modalitate eficientă de a reduce cheltuielile, iar copiii reprezintă forţa de muncă cel mai puţin costisitoare și cea mai vulnerabilă la exploatare.

În general, progresele obţinute la nivel global în lupta împotriva exploatării prin muncă a copiilor au avut la bază măsuri de ridicare a nivelului de trai, extinderea programelor de protecţie socială și o concentrare pe bunăstarea adolescenţilor, arată raportul OIM-UNICEF.

Pentru a depăși criza generată de COVID-19, va fi nevoie atât de mobilizarea tuturor resurselor interne și de utilizarea resurselor bugetare disponibile, cât și de resurse externe. De exemplu, Iordania a canalizat o parte din resursele bugetare spre gospodăriile vulnerabile, în primele etape ale răspunsului la pandemie, iar muncitorii care au intrat în șomaj au primit un salariu parţial, în timp ce contribuţiile la fondul de asigurări sociale au fost parţial suspendate.

Complexitatea exploatării prin muncă a copiilor și caracterul special al crizei actuale arată clar faptul că nu există o soluţie unică. Experienţa arată totuși că politicile mai largi cu privire la educaţie, protecţie socială, justiţie, piaţa muncii și drepturile omului și cele internaţionale referitoare la muncă pot face o diferenţă critică”, spun autorii raportului. De altfel, raportul subliniază că este nevoie de consolidarea sistemului de protecţie a copilului și a sistemelor de protecţie socială, ca elemente fundamentale de sprijinire a familiilor cu venituri mici, așa încât să nu se ajungă la exploatarea muncii copiilor din aceste familii.

La nivel global, 190 de ţări și de teritorii au proiectat și introdus 973 de măsuri de protecţie socială, programele de asistenţă socială reprezentând 59,6% din răspunsurile globale la pandemie.

O altă categorie de măsuri se referă la protejarea locurilor de muncă și sprijinirea persoanelor care nu mai lucrează, prin indemnizaţii de șomaj și alte ajutoare, dar și protejarea lucrătorilor din economia subterană și facilitarea trecerii lor la economia formală, pe termen lung. Pentru a acoperi necesarul de forţă de muncă din sectoarele deficitare, afectate de restricţiile determinate de pandemie, guvernul italian a legalizat șederea în ţară a migranţilor fără acte, ajutându-i astfel să obţină contracte de muncă în agricultură și ca îngrijitori. O măsură de acest gen, dincolo de beneficiile pe care le aduce economiei italiene, are un impact direct asupra copiilor imigranţilor, mai puţin expuși riscului de a abandona școala ca să lucreze, câtă vreme părinţii lor reușesc să trimită bani familiei de acasă.

Nu în ultimul rând, economiile emergente vor avea nevoie de politici macroeconomice, formulate în cooperare cu comunitatea internaţională. Secretarul general al ONU a făcut apel la comunitatea internaţională să sprijine ţările cu un buget fiscal limitat, oferindu-le asistenţă financiară și scutindu-le de plata datoriei externe sau amânând aceste plăţi.

Consumerism și sclavie

Depravarea umană este o sursă de întristare continuă”, spune activistul indian pentru drepturile copiilor Kailash Satyarth, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2014, deplângând exploatarea copiilor, o problemă care n-a fost eradicată în ciuda tuturor promisiunilor.

În ultimele 4 decenii, Satyarth a salvat peste 87.000 de copii din India de la muncă forţată. Povestește despre fete atât de abuzate încât își pierduseră capacitatea de a vorbi sau de copiii dintr-o fabrică de confecţii din New Delhi, obligaţi să muncească 20 de ore pe zi în subsolul fabricii, fără niciun fel de ventilaţie, care nu mai puteau merge sau privi spre soare după ce au fost transferaţi într-un centru de reabilitare.

Numai printr-o colaborare a guvernelor locale, a societăţii civile și a voluntarilor poate fi eradicată exploatarea copiilor, crede activistul indian, care subliniază nevoia de stabilire a mecanismelor de responsabilitate solide, pentru a garanta faptul că la niciun nivel al lanţului de aprovizionare nu este exploatată munca unor copii.

Chiar dacă este ușor să plasăm responsabilitatea asupra statelor și corporaţiilor, realitatea este că și noi, consumatorii, cu apetitul nostru insaţiabil pentru produse mai multe și mai ieftine, jucăm un rol notabil în perpetuarea acestei exploatări. Institutul pentru Educaţie Umană a publicat o listă cu câteva sfaturi legate de comportamentele consumatorilor menite să combată exploatarea copiilor, de la verificarea originii produselor achiziţionate și reducerea avântului consumerist la oferirea de donaţii către organizaţiile cunoscute care derulează proiecte pentru copiii exploataţi.

Cum pot oamenii să se bucure de sucul acestor portocale, când copii ca mine trebuie să-și verse sângele pentru a le culege?” l-a întrebat o fată din Brazilia pe Satyarth. Nu era o întrebare la care activistul să poată răspunde, pentru că ea ne este adresată nouă, tuturor.

Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului.