Poate că facem parte din comunitatea fără graniţe a cititorilor fascinaţi să colinde splendidele teritorii dintre copertele unei cărţi. Sau poate că obiceiul de a citi s-a fracturat cândva, sub greutatea urgenţelor și priorităţilor unei vieţi în care se respiră precipitat, sub tirania acelor de ceasornic. Putem însă reface oricând traseele acestei călătorii „de nicăieri către niciunde”, după cum putem învăţa să facem din exerciţiul lecturii un stil de viaţă de care să ne îndrăgostim tot mai mult.
În 2022, jurnalista Nancy Jo Sales și-a propus să citească 50 de cărţi, după ce a realizat că, deși fusese o cititoare împătimită încă din copilărie, nu reușise să citească mai mult de 13 cărţi în ultimii doi ani. Pentru a-și atinge obiectivul, a început să citească 20 de pagini dimineaţa devreme și alte 20 de pagini înainte de culcare. Curând, Sales a constatat că se simte mai bine și are un somn mai odihnitor, după ce a revenit la cititul sistematic, renunţând totodată la familiarul (și cronofagul) slalom printre comentariile caustice de pe reţelele de socializare.
Cel mai mare dușman în această călătorie pentru regăsirea gustului de a citi i-a fost telefonul. De fapt, Sales știa foarte bine cum de ajunsese să citească atât de puţin în ultimii ani, pentru că telefonul îi livra conștiincios datele despre timpul tot mai consistent pe care îl petrecea cu ochii în ecran zi de zi.
Poate că am citit de plăcere în trecut, dar n-am mai reușit să găsim timp pentru această dulce zăbavă, cum o numește cronicarul. Sau poate că nu am gustat niciodată din plin bucuria cititului, pe care l-am considerat mai degrabă o corvoadă. Oricum ar fi, dacă dorim să devenim cititori mai buni, avem nevoie să regândim relaţia noastră cu ecranul.
Pixelii care ne devorează timpul, dar și plăcerea de a citi
De cât timp este nevoie pentru a citi 200 de cărţi într-un an? Răspunsul pe care-l dă jurnalistul Charles Chu, după ce a reușit să bifeze acest obiectiv pentru doi ani consecutiv, este surprinzător – e nevoie de mult mai puţin timp decât cel petrecut în cursul unui an de un american singur pe reţelele de socializare sau în faţa televizorului.
O persoană care citește cu o viteză de 400 de cuvinte pe minut are nevoie de 417 ore pentru a citi 200 de cărţi din categoria non-ficţiune, fiecare carte având aproximativ 50.000 de cuvinte. Pare (sau chiar este) de-a dreptul imposibil să aloci 417 ore pe an cititului (aproximativ 68 de minute pe zi), dar un american petrece 608 ore pe an doar pe reţelele de socializare și de două ori și jumătate mai mult timp în faţa televizorului. Poate că, în ce ne privește, timpul pe care ni-l înghite televizorul sau navigatul pe internet este cu mult mai mic, dar cu siguranţă va fi mai bine investit dacă citim. Chiar dacă nu vom bifa 200, 100 sau 50 de cărţi într-un an. Irosirea timpului nu este însă, nici pe departe, singurul inconvenient al împrietenirii excesive cu dispozitivele digitale.
„Mi-am tratat creierul ca pe un mușchi care avea nevoie de întindere”, spune Sales, povestind despre timpul de care a avut nevoie creierul ei mereu distras pentru a se reacomoda cu rigoarea lecturii.
Mediul digital avantajează procesarea rapidă a informaţiei, în detrimentul procesării lente, care e responsabilă de procese analitice, critice și empatice foarte importante.
Atunci când petrecem foarte mult timp în faţa unui ecran, creierul se obișnuiește să zapeze prin valuri de informaţie, iar noi rămânem blocaţi în acest mod de raportare la informaţie, afirmă neurologul Maryanne Wolf. Ne pierdem „răbdarea cognitivă”, pentru că mediul digital avantajează procesarea rapidă a informaţiei, în detrimentul procesării lente, care e responsabilă de procese analitice, critice și empatice foarte importante.
Nu există studii care să arate în cât timp are loc „întoarcerea” la cititul care reclamă concentrare (și încetinire). Obișnuită să citească pe suport digital, Wolf a descoperit, reluând o carte a scriitorului Herman Hesse, că lectura devenise plictisitoare și solicitantă. Cu toate că era o devoratoare de literatură, a avut nevoie de două săptămâni pentru a face trecerea de la un mod de citire la altul.
Spre deosebire de ecran, „cartea asigură o lectură profundă. Pe vremuri, exista ceva numit «citit». Acum, oamenii dau click-uri și nu mai gândesc prea mult. Așa că a apărut un termen nou, «cititul profund», care înseamnă să citești și să gândești”, spune psihiatrul Manfred Spitzer.
Planul de lectură ne ajută să devenim cititori mai buni
Se spune că trebuie să ţintești luna pentru a atinge cel puţin stelele. Poate că avem intenţia de a ne extinde lista de lecturi sau ne promitem că vom regăsi plăcerea de altădată a cititului, însă lucrurile nu vor funcţiona așa cum sperăm, dacă nu creăm un plan de lectură.
Atunci când întocmim un plan, trebuie să stabilim ce urmărim să învăţăm sau să dezvoltăm prin citit (citim pentru divertisment, citim pe tema hobby-urilor sau intereselor noastre, pentru dezvoltare profesională, pentru dezvoltare personală?), pentru a selecta ulterior cărţile care ne vor ajuta să ne atingem scopul. De asemenea, trebuie să selectăm durata de timp pe care intenţionăm să o dedicăm cititului (obiectivele fixate trebuie să fie detaliate, specifice, dar și realiste) și momentele zilei pe care le putem folosi în acest scop.
Planul de lectură joacă rolul unui ghid, împiedicându-ne să trecem la întâmplare de la o carte la alta sau să stagnăm, punctează autorul Jeremy Anderberg, care inventariază multiplele beneficii ale acestui plan: ne ajută să continuăm procesul de învăţare pe tot parcursul vieţii, ne menţine disciplina în lectură, ne oferă imboldul de a termina de citit cărţi pe care altfel le-am abandona la jumătate, ne aprofundează cunoștinţele generale și ne poate ajuta să stăpânim foarte bine un domeniu pe care decidem să-l aprofundăm.
Nu în ultimul rând, planul „unge roţile cititului”: în loc să fim copleșiţi de numărul mare de opţiuni pe care ni le oferă biblioteca sau librăriile și să ne epuizăm motivaţia și voinţa de a citi în istovitorul proces al alegerii, vom trece pur și simplu la următoarea carte din lista noastră, păstrându-ne energia și ritmul.
Redescoperind cititul profund
Există o legătură între abilităţile de citire și capacitatea de concentrare, a arătat un studiu din 2005. Lectura este mai solicitantă din punct de vedere neurologic decât vorbirea sau procesarea imaginilor, declară Ken Pugh, directorul centrului de cercetare Haskins Laboratories. Creșterea capacităţii de concentrare este cu atât mai importantă cu cât, în epoca digitală, durata medie în care reușim să fim atenţi a scăzut. Un studiu al cercetătorilor canadieni, în cadrul căruia au fost intervievaţi 2.000 de participanţi și a fost studiată activitatea cerebrală a 112 subiecţi cu ajutorul electroencefalogramei, a arătat că oamenii își pierd concentrarea după 8 secunde.
Lectura este mai solicitantă din punct de vedere neurologic decât vorbirea sau procesarea imaginilor.
Chiar dacă lista noastră conţine cărţi ușor de citit, ea ar trebui să includă și cărţi care să ne solicite mai mult atenţia și înţelegerea – de exemplu, o carte care tratează un subiect teologic complex sau una știinţifică, a cărei terminologie să nu ne fie foarte familiară. La fel de importantă ca selectarea cărţilor care să ne provoace abilităţile analitice este și stabilirea scopului pentru care citim textele respective.
Există un nivel de bază, elementar al cititului, în care decodăm informaţia, dar cu cât acumulăm mai multe cunoștinţe, cu atât ajungem la forme mai sofisticate de lectură, explică neurologul Marianne Wolf. Atingem apogeul în lectură atunci când reușim să ne cufundăm în gândurile și sentimentele autorului, așadar să lecturăm un text într-o manieră critică, profundă și empatică. La celălalt capăt al spectrului, spune Wolf, se află lectura superficială, în care zgândărim la suprafaţa ideilor expuse de un text, prin urmare înţelegem și reţinem foarte puţin din ceea ce expune/transmite autorul.
Indiferent de mediul în care citim, lectura profundă presupune stabilirea unui scop profund cu care ne avântăm în această aventură a cititului, punctează Wolf. Astfel, dacă scopul nostru este să înţelegem un text până la ultimele sale semnificaţii sau să ne bucurăm de muzicalitatea limbajului folosit de autor, atunci lectura devine puntea prin care trecem de la perspectiva autorului la propria noastră perspectivă.
Lectura profundă activează acele regiuni cerebrale care ar fi stimulate în cazul în care cititorul chiar ar trăi evenimentele respective.
Lectura profundă este acea formă de lectură lentă, imersivă, care solicită analiză, reflecţie și folosirea bagajului deja existent de informaţii, notează scriitoarea știinţifică Susan Reynolds. Această formă de lectură activează acele regiuni cerebrale care ar fi stimulate în cazul în care cititorul chiar ar trăi evenimentele respective.
Frecvenţa și conţinutul lecturii pot influenţa mai mult capacitatea de a scrie decât frecvenţa exerciţiilor de scriere, a arătat un studiu din 2016, realizat pe studenţi. Cercetătorii au descoperit că studenţii care au citit literatură, cărţi de non-ficţiune și reviste academice au reușit să scrie mai sofisticat din punct de vedere sintactic decât cei care au citit anumite genuri de ficţiune (mister, fantezie sau science fiction). În timp ce scorurile maxime au fost obţinute de studenţii care obișnuiau să citească reviste academice, scorurile cele mai mici au revenit studenţilor care își obţineau în mod obișnuit informaţiile de pe site-uri.
Arta de a citi încet
„Nu vreau să citești 100 de pagini pe oră. Vreau să citești trei pagini pe oră” – aceasta este replica autoarei Yiyun Li atunci când studenţii care vin la cursul ei de scriere creativă se laudă cu viteza lor de citire.
Li spune că obișnuiește să savureze cărţile pe care le citește sau recitește, așa că nu parcurge niciodată mai mult de 10 pagini dintr-o carte într-o zi. Citește însă din mai multe cărţi într-o zi, pentru că aceasta este parte a jobului său. Pentru Li, cititul încet – degustatul fiecărei pagini – e o abilitate foarte importantă, pe care și-a format-o fără ca s-o înveţe cineva (cum) să devină o cititoare care nu se grăbește nicăieri.
Elizabeth Strout este o scriitoare care a primit Premiul Pulitzer. A publicat prima sa carte după 40 de ani, iar ca sexagenară a reușit să scrie 5 cărţi în 6 ani. Chiar dacă viteza cu care scrie este impresionantă, Strout nu face parte din cei care privesc cititul ca pe un maraton. Mărturisește că nu a fost niciodată o cititoare rapidă și că, pe măsură ce timpul a trecut, a ales un ritm și mai lent decât cel obișnuit, pentru că vrea să audă sunetul fiecărei propoziţii, „ca atunci când citești poezie”.
Citește și: În căutarea cititorilor de altădată
În loc să ne dorim să citim mai repede, ar trebui să învăţăm să citim mai bine, spune cercetătoarea Anne-Laure Le Cunff. Studiile arată că viteza cu care citim poate fi în detrimentul înţelegerii, subliniază Le Cunff, care crede că singurul avantaj al citirii rapide este acela că ne ajută să parcurgem ușor un text amplu (de fapt, să-l „răsfoim”, trecând în revistă ideile principale).
Printre beneficiile cititului lent se numără reducerea stresului și consolidarea informaţiei în memorie, dar cei care citesc mai încet pot ajunge să citească mai mult, tocmai pentru că reușesc să se bucure de ceea ce citesc, punctează cercetătoarea. De asemenea, faptul că ochii noștri se întorc la porţiunile de text citite anterior (între 10% și 15% din timpul în care citim) nu este un obicei împotriva căruia ar trebui să luptăm, pentru că în acest proces creierul nostru face legături între informaţiile citite).
Trăim prea puţin pentru a citi cărţile care ni se recomandă ori cele pe care visăm să le adaugăm în palmaresul nostru. Prea puţin pentru a putea răsfoi măcar cărţile care se publică într-o singură lună sau săptămână (în fiecare an sunt publicate aproximativ 4 milioane de cărţi).
Unii reușesc, fără să fi citit poate mai mult de 100 de cărţi fundamentale, să atingă scopul pe care îl are lectura: acela de a fi „deliciu” și „mijloc de orientare a spiritului”.
Cititul frenetic nu e tot ce contează, puncta filosoful Alexandru Paleologu, subliniind că unora nu le-a folosit prea mult cititul unor biblioteci întregi. Există o vocaţie a inculturii, pe de o parte, și un dar al culturii, pe de alta. Unii reușesc, fără să fi citit poate mai mult de 100 de cărţi fundamentale, spune filosoful, să atingă scopul pe care îl are lectura: acela de a fi „deliciu” și „mijloc de orientare a spiritului”.
Sau, așa cum notează scriitorul Alberto Manguel, citim ca (să începem) să înţelegem lumea, dar și pe noi înșine, „nu prin opoziţie, ci prin recunoașterea cuvintelor care ne sunt adresate individual, din locuri îndepărtate și cu mult timp în urmă”[1].
Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.
