Ce facem cu vinovăţia?

717

Un avion civil care a fost doborât în Ucraina, o crimă de onoare al cărei rost nu îl putem înţelege, un compromis care ne-a distrus demnitatea și un gest al Papei Francisc, pe care cineva l-a prezis de mult, acestea sunt doar câteva dintre subiectele actuale, analizate în ediţia din august a revistei Semnele timpului.

După cum ne-am obişnuit cititorii, revista debutează cu un editorial semnat de Norel Iacob, redactorul-șef, ce analizează succint, dar totodată cuprinzător, conflictele militare ce au avut loc în ultimele luni la nivel mondial. Comparaţiile dintre actuala stare de tensiune din jurul Rusiei şi tensiunile create de Germania lui Hitler au fost inevitabile și cer o lămurire. Spre ce ne îndreptăm și cât suntem de capabili să menţinem pacea? „Între a sfârși un război și a începe unul este mereu o diferenţă foarte mică”, scrie Norel Iacob, iar tot ce putem face este să sperăm că „politicienii momentului știu istoria și învaţă din ea”.

Florentin Lehaci este autorul a două articole din secţiunea „Religie” a acestui număr. Dacă primul pornește de la constatarea Papei Francisc că „în fiecare creștin este un evreu”, al doilea pleacă de la gestul papei de a bate palma, la propriu, cu liderii charismatici, ceva ce părea de necrezut nu cu mult timp în urmă. Așadar ambele articole tratează subiecte controversate. Papa Ioan Paul al II-lea ne-a transmis ideea că evreii sunt „fraţii mai mari” ai credinţei creștine, însă Papa Francisc, așa cum ne-a obișnuit, duce lucrurile mai departe, aducând creștinismul la rădăcinile sale iudaice și trimiţând gândul către o reconciliere și acceptare mutuală.

Despre reconciliere este vorba și în al doilea articol, în care autorul analizează ce s-a întâmplat la prima întâlnire a Papei Francisc cu lideri spirituali de sorginte protestantă, atât de încântaţi de mesajul său ecumenic, ce duce o politică de „căutare a fraţilor în credinţă”, de reîntregire a marii familii creștine, încât au cerut un „high five”. Ceea ce îi unește și îi animă pe acești lideri de biserici, care, cel puţin din punct de vedere dogmatic, ar fi extrem de greu de reconciliat, este oroarea de instituţii și legalism. „Îl vreau pe Dumnezeu și o relaţie cu el, nu o formă de religie. Am ascultat pentru prima dată acest tip de limbaj, din gura Papei Francisc. Putem să fim pe aceeași lungime de undă cu fraţii noștri ortodocși și catolici mai mult decât suntem noi conștienţi”, a concluzionat un lider charismatic.

Tot un articol despre religie scrie și Alina Kartman, care aprofundează problema de neînţeles pentru nemusulmani a crimelor de onoare. Deși asemenea povești par să ne (re)confirme faptul că lumea islamică din Orientul Mijlociu este absurdă și definită de fanatism, autoarea urmărește particularităţile acestui fenomen în ţara unde are loc cel mai des, pentru a demonstra că nu legea islamică sau religia în sine este o invenţie dăunătoarea rasei umane, ci că mediul care „banalizează răul” este responsabil pentru fundamentalismul, radicalismul, extremismul ce transcend confesiunile religioase.

Pe lângă crimele de onoarea, ţările din Orientul Mijlociu și din Asia mai sunt cunoscute pentru abuzul sexual asupra femeilor. Din cauza faptului că actele sunt la limita sălbăticiei, ne-am hrănit cu iluzia că noi, vesticii intelectuali și avansaţi, democraţi și corecţi le-am putea da în mod special indienilor lecţii de normalitate și moralitate, însă realitatea este cu totul alta. Americanii, australienii, europenii și africanii sunt mult înaintea indienilor în ce privește numărul de violuri la 100.000 de locuitori. De fapt, Universitatea Harvard, care a format minţile luminate ce conduc lumea de zeci de ani, se află pe locul doi în SUA la numărul de violuri raportate. „Suntem propria creaţie”, scrie Eliza Berzescu, analizând cauzele ce stau în spatele acestui fenomen.

La rubrica de interviuri, Adrian Bocăneanu prezintă viziunea pe care regizorul Martin Doblmeier, romano-catolic, și-a făcut-o despre Biserica Adventistă cu ocazia celor trei filme documentare Adventiștii, Adventiștii 2 și Modelul: Istoria educaţiei adventiste, ce a învăţat și ce l-a surprins cel mai mult. Totodată el își spune povestea de viaţă, vorbește despre felul în care îmbină credinţa cu munca sa de regizor și procesul de transformare prin care trece pentru producerea unui documentar.

Florin Gheţu continuă seria de articole știinţifice ce pun faţă în faţă teoria evoluţionistă cu cea creaţionistă, analizând de data aceasta subiectul ADN-ului nefuncţional. Până de curând, se credea că 96% din genomul unui organism multicelular nu are niciun rol funcţional, lucru care avea sens pentru biologii evoluţioniști, care considerau că acesta este „locul ideal unde evoluţia poate explora în voie, la întâmplare, noi funcţii și caracteristici ale speciei”. În ultimii ani s-a ajuns însă la concluzia că 80% din ADN-ul considerat nefuncţional are, de fapt, funcţii biochimice, direct sau indirect legate de activitatea celulei și de reglementarea genelor. „Importanţa acestui rezultat marchează un punct de cotitură atât în biologia moleculară, cât și în chestiunea spinoasă a originii vieţii”, scrie Florin Gheţu.

Seria articolelor care răspund întrebărilor de bază cu care persoanele religioase se confruntă în mod curent este continuată de pastorul Nicu Butoi cu o temă spinoasă: Ce ne facem cu vinovăţia? Cu toţii greșim și știm care a fost exact momentul în care am greșit, pentru că avem o conștiinţă care ne spune asta. Astăzi suntem antrenaţi să credem că vina este un construct social ce trebuie aruncat la gunoi pentru a ne putea bucura într-adevăr de libertate și fericire. „Dar duce distrugerea simptomelor la eliminarea diagnosticului?” A-i spune unei persoane vinovate că nu trebuie să se simtă prost, pentru că vinovăţia nici nu există, este ca și cum i-ai spune unui persoane nevăzătoare să deschidă ochii pentru că orbirea nu există, e doar în mintea ei. Studiază împreună cu Nicu Butoi cazul lui David și al Bat-Șebei și află ce spune Biblia despre conștiinţă.

Screen Shot 2014-08-08 at 13.23.59