Viaţa nu este doar un cadou foarte tare. Este ceva ce omul primește cu împrumut de la Dumnezeu. E concluzia lui Oscar, eroul copil din „Oscar și Tanti Roz”, un roman republicat de editura Humanitas.

Apărut în Franţa, în 2002, romanul epistolar Oscar și Tanti Roz s-a impus în scurt timp drept cea mai citită carte a dramaturgului și romancierului francez Eric-Emanuel Schmitt. Roman de mici dimensiuni, Oscar și Tanti Roz explorează două subiecte dificile, respectiv suferinţa și destinul implacabil al fiinţei umane – moartea.

Caracterul inedit este dat de lentila prin care sunt observate subiectele amintite. Este vorba
despre ochii unui puști de 10 ani, bolnav de leucemie, care își petrece ultimele zile pe holurile unui spital, știind că nu există vreo speranţă pentru el.

Încurajat de bătrâna infirmieră, Tanti Roz, să-și spună păsurile lui Dumnezeu, Oscar Îi scrie lui „Doamne-Doamne” 13 epistole care devin, pentru Schmitt, pretext pentru observaţii profunde, lucide, dar și pentru interogări sincere despre viaţă, destin și sens.
„Oracol”  fără voia ei, Tanti Roz este mai mult decât o bătrânică simpatică, hotărâtă să
răspundă întrebărilor lui Oscar; este o voce care, vorbind, caută să înţeleagă pentru sine
(și pentru cititor).  Într-un final, Tanti Roz conchide că „cele mai interesante întrebări rămân întrebări. (…) Numai întrebările fără interes au răspunsuri definitive”  (p. 92).

De-a lungul celor 100 de pagini, Oscar își imaginează că fiecare zi pe care o trăiește reprezintă zece ani de viaţă, ajungând astfel să „trăiască” , în doar câteva zile, 110 ani
și experimentând imaginar momentele majore ale unei vieţi: prima dragoste, viaţa de familie, grijile cotidiene, bătrâneţea, apropierea morţii. Ultimul capitol, tot o epistolă, dar semnată de Tanti Roz, sugerează că, în confruntarea cu moartea, omul poate să găsească o rezervă inepuizabilă de dragoste, în Dumnezeu.

Pancarta pe care Oscar și-o pusese la căpătâi în ultimele lui zile reflectă, până la urmă, o speranţă pentru dincolo de moarte: „Numai Doamne-Doamne are voie să mă trezească”  (p. 103). Romanul lui Schmitt (al treilea din Ciclul Invizibilului) a fost adaptat pentru scene de teatru din toată lumea, iar în 2009 a stat la baza scenariului pentru filmul cu același
nume.

Cartea păstrează însă, în simplitatea și magia cuvintelor, la fel ca Micul prinţ al lui Antoine de Saint-Exupéry, profunzimi care o recomandă spre lectură înainte de orice altă variantă (audio-vizuală) a poveștii micuţului Oscar.

Citește și: Creștinism, pur și simplu | Recenzie de carte

Oscar și Tanti Roz