În vara anului 2015, îndrăgitul violoncelist român Andrei Ioniţă a câștigat premiul întâi la celebrul Concurs Ceaikovski. |Care a fost călătoria muzicală și spirituală a acestui tânăr muzician?

Care sunt cele mai timpurii amintiri legate de muzică?

Mama mi-a spus că, atunci când eram mic de tot, în jur de un an, ea îmi cânta cântece de leagăn, iar eu imitam toate sunetele cântecului, fără cuvinte, căci nu ştiam încă să vorbesc. Atunci şi-a dat seama mama mea că e posibil să am aptitudini muzicale. Am crescut în biserica adventistă, unde am ascultat toate imnurile şi muzica religioasă, iar mama făcea parte din corul bisericii. Îmi amintesc că mergeam la repetiţiile corului.

Andrei Ioniţă

Era plictisitor sau interesant?

Îmi plăcea. Uneori corul cânta piese mai energice, care mă atrăgeau.

La ce vârstă ai început studiile muzicale?

La patru sau cinci ani am început să iau lecţii de pian la o şcoală de muzică.

Probabil că a fost ideea mamei, care face parte dintr-o biserică cu o cultură muzicală bogată. Mulţi alţi copii din biserică studiau muzica, nu-i aşa?

Cred că, începând din anii ’40 sau ’50 s-a petrecut un fenomen uimitor. Atunci au fost fondate multe biserici în zona rurală, iar bunicul meu mi-a spus că pastorii nu le vorbeau membrilor bisericii doar despre credinţă, ci îi învăţau şi lucruri practice, între care cum să cânte la instrumente. Bunicul meu a învăţat să cânte la vioară şi la pian, iar din primul lui salariu şi-a cumpărat un acordeon ca să cânte imnurile învăţate la biserică. Bunicul a cumpărat și un pian, pe care îl avem încă acasă, în București.

Așadar acesta e pianul la care studiai. Dar cum ai început să cânţi la violoncel?

A fost o idee providenţială a profesoarei mele de pian de la şcoala de muzică. Ea considera că am o ureche bună și că ar fi păcat să nu studiez un instrument cu coarde. Era deja puţin cam târziu pentru vioară. Eram deja în clasa a treia când m-am hotărât să studiez violoncelul.

Pentru o vreme ai studiat și ai excelat la ambele instrumente și uneori ai participat la concursuri și ai obţinut premii la ambele instrumente.

Da, dar nu am participat niciodată la concursuri importante de pian. Violoncelul a devenit instrumentul meu preferat, mi-a plăcut să cânt la el de la bun început. Să cânt la violoncel îmi produce pur şi simplu mai multe emoţii.

Ce anume a modelat gusturile tale muzicale?

Când eram mic am primit câteva CD-uri cu concerte faimoase, lucrări de bază din literatura pentru violoncel. Îmi amintesc că, după primul concurs la care am participat în București, profesoara mea de pian a insistat ca drept premiu să primesc un CD cu un concert pentru violoncel, concertul de Dvořák. Aceea a fost prima dată când l-am ascultat şi l-am pus iar și iar. Am fost foarte impresionat. Nu ştiam că acesta e cel mai cunoscut concert pentru violoncel.

La început ai vorbit despre ce se petrecea la biserică. Îmi amintesc că, încă de mic, erai recitatorul preferat pentru versete biblice şi poezii religioase. Nu ştiu care sunt amintirile tale, dar eu îmi amintesc că recitai cu multă pasiune, cu convingere, cu o maturitate şi profunzime cu mult peste vârsta ta de atunci.

Da, îmi amintesc că recitam poezii. Le învăţam singur, dar obişnuiam să le repet cu cei din

familie. Cred că eram, poate, puţin teatral, dar nu într-un mod exagerat, ci încercam să redau mesajul într-un mod onest şi convingător. Cred că îmi era natural să recit din pricina personalităţii mele artistice, care e un dar primit de la Dumnezeu.

Cât de timpuriu ai realizat că ai primit darul unei personalităţi artistice şi că aceasta este, poate, chemarea ta în viaţă? Din câte ştiu, erai foarte bun la toate disciplinele şcolare.

Cred că în primul rând ar fi o lipsă de respect să nu fii conştient de talentele cu care ai fost înzestrat.

Aceasta e o perspectivă foarte profundă.

Încerc să fiu cât se poate de modest, dar în acelaşi timp nu pot să spun că nu sunt conştient de talentul ce mi-a fost dăruit. Cred că încă din copilărie am realizat că sunt, poate, special într-un anume fel sau că pot face anumite lucruri pe care alţi copii nu le pot face. Am crescut fiind conştient de asta şi îmi venea foarte natural să recit poezii, să cânt la un instrument sau uneori cu vocea. Nu am fost niciodată împins de la spate să fac aceste lucruri, mai ales la biserică, știind și că aduc bucurie în sufletul celor din jur.

Dar cred că, totodată, ai simţit admiraţia şi iubirea celor din biserică.

De la bun început am simţit că fac parte din această comunitate. Cunosc foarte mulţi muzicieni şi văd că în prezent mulţi artişti, în special tineri, au parte în copilărie de prea puţină iubire sau afecţiune. Acum realizez că am fost binecuvântat să copilăresc în comunitatea adventistă şi să am o asemenea familie, căci mama m-a sprijinit prin toate mijloacele avute.

Ai fost foarte îndrăgit de toţi cei din biserică. Totodată, de mic ai început să participi la concursuri de cunoştinţe biblice, până la nivel naţional, şi cred că ai obţinut locul întâi de la început până când ai terminat liceul. Petreceai foarte mult timp citind şi pregătindu-te?

Da. Și îmi amintesc și de pregătirile pe care le făceam la biserică pentru acele concursuri, cu sprijinul unei doamne foarte amabile.

Consideri că studiul intensiv al Bibliei ţi-a dat posibilitatea de a găsi răspunsuri biblice la problemele tale și ţi-a modelat modul de a gândi, perspectiva asupra vieţii şi caracterul?

În primul rând, din punct de vedere intelectual, studiul Bibliei m-a ajutat în privinţa dezvoltării memoriei. Am reţinut multe detalii legate de istorisirile biblice şi chiar de temele filosofice prezentate în Scriptură. Sunt, desigur, conştient de faptul că studiul Scripturii a modelat perspectiva mea asupra vieţii. Uneori îmi amintesc câte un verset biblic sau câte un pasaj din cărţile citite, și asta exact la momentul oportun.

Foarte interesant! Cunoști învăţăturile Bibliei privind modul cum trebuie să trăim, dar ce anume îţi oferă putere şi te motivează pentru a le urma?

Nu sunt convins că Biblia doar ne învaţă punctual ce trebuie să facem şi ce nu, ci ne vorbeşte despre Dumnezeu şi iubirea Lui pentru noi. Desigur, alegerea de a urma sau nu învăţăturile Scripturii ne aparţine, iar eu am ales să urmez lucrurile învăţate de la familia mea şi din îndemnurile Bibliei, care exprimă convingerile mele.

Crescând, ai ajuns să te miști în cercuri noi, astfel că ai realizat, desigur, că multe persoane au o perspectivă diferită asupra lumii şi a vieţii. A fost asta o provocare pentru tine, ai avut parte de perioade de frământări şi îndoieli? Cred că îndoiala se află mereu în umbra credinţei, fiindcă, după cum ai spus, alegerea se află în mâinile noastre.

Andrei Ioniţă

Cred că ar fi o dovadă de ipocrizie ca cineva să spună că niciodată nu a avut îndoieli, mai ales în perioada adolescenţei. Deodată îţi vine în minte o întrebare: Oare chiar aşa stau lucrurile? Cum pot descoperi care e adevărul în diferite chestiuni?

Nu am ales să urmez învăţăturile biblice doar pentru că aşa am fost educat. Poate că, mai ales atunci când eşti copil, faci acest lucru, fiindcă simţi că trebuie să asculţi de cei din familie, însă după aceea, în cazul meu, mi-a venit natural să urmez învăţăturile Scripturii şi am convingerea că aceasta e calea pe care trebuie s-o aleg. Nu aş fi putut alege o altă cale.

Ceea ce spui e foarte impresionant. Să vorbim despre motivul pentru care ai ales să studiezi la Universitatea de Arte din Berlin şi cum ai ajuns acolo. Probabil că aceasta este cea mai prestigioasă universitate de muzică din lume şi cu siguranţă că nu e deloc uşor să fii admis.

Interesul faţă de muzica de calitate, în special faţă de muzica clasică, în Germania și în celelalte ţări de limbă germană este încă ridicat. În fiecare land există orchestre foarte valoroase, iar statul finanţează toate instituţiile de muzică. În Germania sunt profesori de muzică foarte buni, iar Berlinul a devenit în ultimii ani punctul central al muzicii germane şi, în opinia mea, al muzicii mondiale.

Simţeam că aveam deja o bază foarte solidă, pusă în ţara mea natală, şi am încercat întotdeauna să rămân fidel preferinţelor mele muzicale şi ideilor mele, la care nu am renunţat. Apreciez la profesorul meu tocmai faptul că nu a încercat să mă facă să mă schimb, ci să mă ajute să devin mai bun.

Ai participat la numeroase concursuri de muzică.

Nu am participat la foarte multe, dar am luat parte la câteva concursuri mai importante.

Beneficiul nu constă în a obţine locul întâi sau în a demonstra că eşti cel mai bun violoncelist sau pianist dintre toţi participanţii, ci în faptul că devii cunoscut. În special în zilele noastre e foarte dificil să ajungi să fii cunoscut şi să le arăţi oamenilor că vrei să-i bucuri prin ceea ce faci. Aceste concursuri îţi oferă oportunitatea de a cânta pe scene importante, iar, dacă ajungi în ultima etapă, chiar de a fi alături de marile orchestre. Niciodată nu ştii cine te va asculta. După aceea, chiar dacă nu obţii locul întâi, ţi se poate oferi şansa să concertezi.

Să vorbim puţin despre cel mai important concurs pe care l-ai câștigat, Concursul Ceaikovski, care e probabil cel mai solicitant concurs. De ce este aşa de cunoscut şi cum a devenit el așa de important în cariera atâtor muzicieni?

Cred că e vorba de tradiţia acestui concurs, care a început în anii ’50. E un concurs foarte dificil şi solicitant, mai ales în privinţa programului, care este foarte încărcat, căci trebuie să vii cu trei concerte şi două recitaluri şi să fii gata să dai tot ce ai mai bun pe scenă. Acest concurs are loc o dată la patru ani. Ultima ediţie a putut fi urmărită de la început până la final pe internet.

A fost vizionată de milioane de oameni.

Aşa este. Acest lucru nu e un câştig doar pentru noi, participanţii, ci şi pentru muzica clasică. Noi, muzicienii, suntem ca nişte translatori.

Între compozitor şi public?

E o chestiune foarte complexă, căci atunci când cineva scrie muzică, nu e vorba doar de limbajul universal al muzicii, ci totodată de modul în care artistul se exprimă pe sine însuşi. Când eşti pe scenă, eşti complet expus, toate temerile tale ies la lumină, şi acesta e motivul pentru care majoritatea artiştilor au un caracter nobil.

Pentru mine, muzica e cel mai înalt mijloc de exprimare a sentimentelor umane, mai puternic decât cuvintele sau decât va fi vreodată un tablou, în opinia mea. De aceea trebuie să fii concentrat la ceea ce faci pe scenă. În acelaşi timp, trebuie să te pierzi în limbajul muzicii şi în atmosfera creată pe scenă.

 

La final aş dori să discutăm despre modul în care perspectiva ta religioasă asupra vieţii şi a lumii îţi modelează caracterul şi îţi conturează drumul în viaţă. Unul dintre cele mai importante lucruri legate de credinţa adventistă este respectarea zilei de odihnă şi de închinare pe care Dumnezeu a instituit-o de la creaţie, Sabatul, sâmbăta în limbajul obişnuit. Pentru tine, ca muzician aspirant, acest lucru a adus cu sine anumite greutăţi, mai ales în privinţa concursurilor de muzică. De obicei, etapele finale au loc la sfârşitul săptămânii, astfel că acest lucru a devenit un factor limitativ pentru tine, presupun.

Aveţi dreptate. Chiar anul acesta am anulat câteva angajamente, deoarece credinţa mea

nu îmi permitea să le onorez în zilele programate. Și la Concursul Ceaikovski era posibil să fiu programat să cânt în două Sabaturi, însă s-a tras la sorţi exact ceea ce trebuia pentru a nu fi pus în această situaţie.

Dar în alte cazuri a trebuit să mergi şi să stai de vorbă cu organizatorii concursului.

Am făcut-o şi cu cei de la agenţia artistică de care aparţin, iar ei încearcă să îmi respecte alegerile pe cât de mult posibil, mai ales că, în ziua de azi, ne bucurăm de libertate de exprimare şi de libertate religioasă. Sunt două lucruri pe care ar trebui să le respectăm şi să le preţuim cât de mult putem, aşa că nu trebuie să ne fie jenă să vorbim despre convingerile noastre.

Aşadar consideri că respectarea Sabatului nu e pentru tine o limitare, ci acest lucru îţi formează caracterul, îţi dă o direcţie şi te menţine pe drumul corect în viaţă?

Desigur că păzirea Sabatului a reprezentat deja un factor limitativ în privinţa anumitor drumuri în viaţă, care probabil că nu erau cele potrivite pentru mine – nu voi şti niciodată acest lucru. Credinţa noastră că Dumnezeu ne-a creat, că suntem preţioşi în ochii Săi şi că suntem fiinţe complexe ne determină să adoptăm un anumit stil de viaţă, evitând consumul de droguri, alcoolul, fumatul şi multe alte lucruri.

Andrei Ioniţă

Unii consideră că nu poţi să fii artist fără acestea.

Stilul de viaţă al artiştilor cere să fii foarte flexibil în privinţa anumitor comportamente, dar trebuie să spun că, dacă unele persoane mă judecă pentru că fac sau nu fac anumite lucruri, asta le priveşte doar pe ele. Eu îmi apăr convingerile şi desigur că cei din jur te-ar putea întreba la un moment dat de ce faci şi mai ales de ce nu faci anumite lucruri, de ce eşti diferit faţă de ei. Eu le explic şi majoritatea celor cu care interacţionez sunt înţelegători şi au de asemenea capacitatea intelectuală să înţeleagă că fiecare om are dreptul să fie diferit. Ceea ce pot să spun e că până acum nu am fost ridiculizat din pricina convingerilor mele.

Consideri că muzica reprezintă chemarea lui Dumnezeu pentru tine? Și în ce mod se îmbină credinţa ta şi chemarea ta artistică pentru a aduce binecuvântări în viaţa ta şi în viaţa celor din jur?

Consider că perspectiva mea asupra artei e profund întemeiată pe credinţa mea, pe convingerea că există Cineva mai presus de noi şi, ori de câte ori cânt, mă simt conectat la acea sursă divină. Nu îmi cunosc viitorul, nu ştiu în compania căror persoane mă voi afla, însă ştiu că probabil m-am născut pentru a încerca să fiu o lumină atât din punct de vedere artistic, cât şi spiritual, pentru cei din jurul meu.

Interviul complet poate fi urmărit la http://www.sperantatv.ro/web/punctul-de-plecare-andrei-ionita-14-01-2017/