A apărut ediţia din luna mai a revistei Semnele timpului

A apărut ediţia din luna mai a revistei Semnele timpului. Cu titlul de copertă „Viitorul monedei unice" și editorialul „Tăceri strigătoare la cer", în 48 de pagini, ediţia curentă Semnele timpului vă invită la o analiză creștină, cu opinie, a evenimentelor lumii de azi.

Concert extraordinar de Paște la Palatul Parlamentului

Astăzi, la Palatul Parlamentului la ora 18:00, Concertul extraordinar de Paște, intitulat „Iisus trăiește!” – transmis LIVE  pe site-ul semneletimpului.ro Ieri, într-o sală din București, au avut loc ultimele repetiţii ale ansamblului de peste 200 de artiști.

Studiu: De ce să îţi trimiţi copilul la şcoala de muzică

Educaţia muzicală în anii de studiu ajută la dezvoltarea unor abilităţi utile în viaţa de zi cu zi. Este concluzia unei cercetări efectuate de neurologii de la Universitatea Northwestern din Statele Unite şi făcută publică în cadrul întrunirii anuale a Asociaţiei Americane pentru Progresul Ştiinţei (AAAS).