The Hunger Games – violenţa excesivă slujește virtuţii?

127

După încheierea fenomenului „Harry Potter" și după lansarea ultimului episod din saga „Twilight" („Amurg"), la finalul anului trecut, Hollywood-ul este gata să ofere publicului un substitut despre care promite că va avea un impact și mai puternic: trilogia „The Hunger Games".

Producţia bazată pe romanele SF post-apocaliptice ale scriitoarei americane Suzanne Collins și-a creat deja perspectiva unui mare succes. Romanele lui Collins au primit numeroase distincţii între care titlurile de „Bestseller" New York Times (2009-2010), „Cartea anului" acordat de Publishers Weekly (2008) și „Cea mai bună carte pentru adulţii tineri" din partea American Library Association, ALA, (2009).

Cu un buget estimat la 78 de milioane de euro și un număr record de bilete vândute înaintea premierei în SUA, „The Hunger Games" vine însă la pachet și cu o serie întreagă de reproșuri. Mai întâi, romanele din care e inspirată producţia cinematografică se află pe lista ALA a celor mai criticate cărţi. Apoi, criticile faţă de violenţa cărţilor i-au determinat pe producătorii filmului să elimine o parte din scene. Filmul nu este recomandat copiilor sub 12 ani, însă criticii spun că acest rating este totuși prea permisiv faţă de violenţa conţinută.

Intriga filmului

„The Hunger Games" spune povestea tinerei Karniss Everdeen, care se oferă să își înlocuiască sora mai mică, desemnată pentru un concurs pe viaţă și pe moarte, transmis în direct la televizor, pentru a-i distra pe cei bogaţi și plictisiţi. Acţiunea filmului se petrece într-o societate post-apocaliptică, totalitară, împărţită în 12 districte lovite de sărăcie. Pentru a pedepsi tentativele revoluţionare ale locuitorilor săraci, conducerea societăţii a hotărât să organizeze anual o competiţie tip reality-show, în care să câștige cine supravieţuiește. Câte un copil era desemnat să reprezinte fiecare district și să lupte împotriva celorlalţi copii. La final, unul singur putea rămâne în viaţă. După numeroase scene de violenţă crâncenă și după pierderi sfâșietoare, eroina filmului reușește să se salveze, încălcând regulile nedrepte ale jocului.

Scenariul atrage prin numeroase paralele cu societatea de astăzi, în care „pâinea și circul" sunt apanajul celor privilegiaţi și care conduc masele. Pelicula este apreciată ca o apologie a rezistenţei în faţa opresiunii și o pledoarie pentru altruism.

Filmul ca metodă de evanghelizare

Unii lideri religioși spun că filmul poate genera discuţii religioase. Revista evreiască The Tablet face o paralelă între povestea filmului și istoria relatată în cartea biblică a Esterei: „o fată dintr-o minoritate oprimată este trimisă în capitală. O naţiune întreagă privește în timp ce ea luptă împotriva oponenţilor și câștigă."

Pastorii metodiști Andy Langford și Ann Duncan, a căror parohie se află chiar în Cleveland și Cabarrus (North Carolina, SUA), unde a fost filmată o mare parte din acţiunea filmului, spun că „liderii pot folosi această ocazie ca o oportunitate de a prezenta paralelele biblice (…) și pentru a indica felul în care credincioșii pot răspunde la crizele culturale din jurul nostru." Langford și Duncan au creat un cerc de studiu biblic bazat pe trilogie pentru a-i implica mai mult pe tineri în studierea Scripturii. Și, potrivit Christian Post, de la începutul lunii ianuarie, aproximativ 80 de persoane au participat deja la studiu [.doc] .

Asemenea celor doi pastori, Oretha Winston, editorialist la Elev8, aprecia că volumul „The Hunger Games" „îi provoacă pe cititori să contemple planurile lor morale și inspiră schimbare”. „Cât de mult (…) accepţi viaţa ca un dat care ne poate fi schimbat? Îţi joci în arenă rolul, până la moarte? Ești dispus să accepţi status quo-ul pentru că este prea greu să lupţi?", a mai comentat Winston.

La polul opus însă, organizaţia americană Focus on the Family notează într-o evaluare a primului roman din seria „Hunger games" că filmul nu prezintă „niciun punct de credinţă creștină". În schimb, la secţiunea „alte sisteme de credinţă", evaluatorii notează că personajul principal face câteva referiri la „noroc", că poartă „o amuletă de protecţie" și că pădurea a fost un mântuitor pentru eroină și familia ei.

Intenţiile autoarei

Descrierea este în consonanţă și cu opinia autoarei, care a mărturisit că s-a inspirat mai degrabă din legenda greacă a regelui Minos, care trimite șapte băieţi și șapte fete să lupte cu Minotaurul într-un labirint. Prin urmare, filmul nu poate fi considerat o alegorie creștină precum seria „Narnia", după C.S. Lewis.

De fapt, background-ul autoarei ar putea fi suficient pentru a tempera astfel de alegorii. Collins a lucrat ca scenarist de televiziune și a fost foarte cunoscută pentru mai multe emisiuni pe care le-a realizat pentru canalul Nickelodeon. A început să scrie cărţi pentru copii în 2003, iar „The Hunger Games" este a treia serie pe care a scris-o. Autoarea și-a bazat romanele pe propria experienţă ca fiică a unui ofiţer din aviaţia americană, și a mărturisit că are amintiri foarte vii privind Războiul din Vietnam și frica pe care o simţea pentru tatăl ei, de fiecare dată când vedea la știri violenţă militară.

Collins s-a declarat îngrijorată că prea mulţi oameni au deveni astăzi desensibilizaţi la violenţa care ne înconjoară. O afirmaţie destul de bizară venind de la cineva care pune în mâna copiilor de 12 ani o carte pe care și adulţii o consideră extremă în prezentarea crimelor. „Pregătirea emoţională și expunerea anterioară la astfel de subiecte sunt lucrurile pe care le iau în calcul atunci când evaluez dacă o persoană tânără poate sau nu să facă faţă cărţii," a explicat autoarea afirmând implicit faptul că romanele sale se află la o graniţă a violenţei și confirmând practic una dintre intrigile filmului: masele vor conflict.