Portretul unui bun ascultător conţine abilităţi ce se formează în timp, printr-o interacţiune onestă cu cei din jur, motivată de dorinţa de a-i înţelege și ajuta.

Dacă aș fi primit o monedă de fiecare dată când am auzit sau am citit că bunăstarea într-o relaţie se bazează pe comunicare, astăzi aș fi fost, în mod sigur, posesoarea unei sume considerabile.

Nu există carte, psiholog sau experienţă de viaţă care să excludă importanţa comunicării din lista ingredientelor de succes pentru o relaţionare echilibrată în familie, între prieteni sau la locul de muncă. Dar, deși vorbim des despre ea și chiar o practicăm precum respiratul, comunicarea implică o serie de calităţi care nu apar subit, peste noapte, ci se dezvoltă în timp și, mai presus, se dezvoltă premeditat. Adică presupun planificare și efort, încercare și eroare, adaptare din mers.

Una dintre componentele principale ale comunicării este capacitatea de a asculta. Nu doar de a auzi – în integralitatea lor – frazele rostite de interlocutor, ci de a pătrunde dincolo de cuvinte, la nivelul mesajului nonverbal, cu semnificaţiile lui precise.

Ascultarea necesită multă muncă. Nu este ușor, dar nici imposibil să fii un bun ascultător.

Cele mai mari obstacole în calea ascultării își trag seva din derapajele unor tipare de comunicare cărora mulţi le dăm credit, dovedind prejudecăţi, dezinteres, lipsă de empatie sau chiar superioritate în dialogul cu ceilalţi.

În timp, problemele de comunicare ne împiedică să stabilim conexiuni reale cu cei din jur; ne distanţează de oameni. Un bun ascultător este cel ce rămâne în contact cu oamenii, dovedind abilităţi care, deși par banale, nu sunt atât de ușor de pus în practică.

Un bun ascultător este atent

Pare de la sine înţeles că, pentru a putea comunica eficient, trebuie să fim atenţi la ce ni se spune; să respectăm această regulă minimă de comunicare. Menţinerea concentrării se dovedește o provocare din ce în ce mai mare pentru omul modern. Supraexpunerea la stimulii vizuali și auditivi pe care tehnologia ni-i servește la fiecare pas ne slăbește capacitatea de a ne menţine atenţia îndreptată în aceeași direcţie pentru mai mult timp. În plus, dependenţa de tehnologie scade disponibilitatea de a fi ochi și urechi la ce se întâmplă în jur; telefoanele inteligente sunt primele care ne fură privirile, dar și implicarea în momentul prezent.

Potrivit unui studiu citat de aarp.org, americanii își verifică telefonul de 2.617 ori pe zi. Însă tendinţa de a rămâne conectaţi este la fel de pregnantă indiferent de naţionalitate, având consecinţe pe toate planurile: ne distrage atenţia de la realitatea imediată, scade productivitatea, creează anxietate.

Un experiment derulat în Chicago arată că pietonii care își foloseau telefoanele în timpul deplasării nu au observat banii „gratuiţi” atârnaţi de un copac aflat în raza lor vizuală; un alt studiu efectuat la Universitatea din Hokkaido, Japonia, relevă că simpla prezenţă a smartphone-ului în apropierea posesorului îi influenţează acestuia performanţa în urma îndeplinirii unor sarcini intelectuale, iar Asociaţia Americană de Psihologie avertizează că nevoia de a verifica constant telefonul înseamnă mai mult stres și mai puţină concentrare.

Nevoia de a verifica constant telefonul afectează calitatea comunicării faţă în faţă.

Pentru a deveni buni ascultători, avem nevoie de un comportament controlat, care să ne ţină ancoraţi în realitatea relaţiilor nemijlocite, desfășurate aici și acum. La nivel de comunicare, lucrul acesta se traduce prin trasarea unor reguli simple, cu ajutorul cărora ne putem păstra concentrarea în direcţia potrivită (când suntem în mijlocul unei conversaţii, nu răspundem decât la apeluri urgente, nu facem pauză pentru a verifica e-mailul, Facebookul sau Instagramul etc.).

Un bun ascultător nu întrerupe

Cu toţii vrem să fim ascultaţi atunci când vorbim și, în mod sigur, nimănui nu îi place să fie întrerupt. Cu toate acestea, obiceiul de a întrerupe interlocutorul este des întâlnit, fiind de regulă folosit pentru a redirecţiona atenţia asupra propriei persoane. Dacă colegul povestește despre ședinţa de dimineaţă, intervenim ca să-i relatăm un context asemănător la care am luat parte; dacă vecinul se plânge că a fost inundat, îi comunicăm instant că am trecut deja prin neplăcerile acestui supliciu.

Este o tendinţă firească aceea de a lega ce spune interlocutorul de întâmplări similare, trăite pe propria piele. Folosită în exces, împărtășirea experienţei personale, menită să creeze familiaritate, îi poate lăsa celuilalt sentimentul restrângerii dreptului la exprimare ori al minimizării importanţei mesajului transmis.

Răbdarea manifestată în cadrul unui dialog arată că ne respectăm partenerul de conversaţie, că nu îi desconsiderăm vorbele și ceea ce stă în spatele lor – disponibilitatea de a împărtăși cu noi informaţii, gânduri sau sentimente pe care el le consideră valoroase, demne de relatat.

Un studiu întreprins la Universitatea „George Washington” arată că bărbaţii obișnuiesc să întrerupă mai des partenerii de conversaţie de sex feminin decât pe cei de sex masculin. Diferenţe apar și în funcţie de alte caracteristici ale participanţilor la dialog (vârstă, statut, tipul relaţiei și al interacţiunii etc.).

Cert este că (aproape) toţi întrerupem și o facem fără a realiza gravitatea situaţiei, din varii motive: fie pentru că am învăţat acest model defectuos în familie, fie pentru că vrem să preluăm controlul asupra discuţiei ori ne entuziasmează subiectul și dorim să contribuim, fără ezitare, cu propriile gânduri și idei.

Există și contexte în care putem interveni diplomat, solicitând detalii suplimentare, dacă apar neclarităţi în vorbire, asigurându-ne că am înţeles mesajul în situaţii de ambiguitate ori conducând discuţia pe făgașul iniţial, în cazul unor abateri de la subiect. Dacă, în schimb, intervenim pentru a muta lumina reflectoarelor pe noi înșine, riscăm să părem neinteresaţi de interlocutor sau chiar egocentrici.

Deseori, întreruperea este o tactică specifică persoanelor abuzive emoţional, care folosesc puterea cuvântului pentru a exercita control asupra oamenilor și/sau a unor situaţii importante. Alteori, deși este lipsită de o miză psihologică majoră, are capacitatea ca – prin repetitivitate – să altereze orice schimb de informaţii echilibrat.

De unde știm când întreruperea noastră deranjează? Evident, observând semnalele transmise de interlocutor. Limbajul său nonverbal ne poate servi drept ghid pentru practicarea unui bun exerciţiu al ascultării.

Un bun ascultător pune întrebările potrivite

Deși nu trebuie să întrerupă, un bun ascultător nu trebuie nici să fie tăcut, ci să pună întrebările potrivite, acel tip de întrebări care îndeamnă la reflecţie. Potrivit unei cercetări bazate pe analiza comportamentală a peste 3.000 de participanţi la un program de dezvoltare profesională adresat managerilor, una dintre calităţile oamenilor care știu să asculte este abilitatea de a asculta activ.

Conceptul, popularizat de psihologii americani Carl Rogers and Richard Farson în 1957, face referire la o largă paletă de comportamente și atitudini abordate în cadrul unei conversaţii: lipsa judecăţilor de valoare, oferirea de feed-back verbal și nonverbal, adaptare la ritmul interlocutorului, interes pentru înţelegerea neclarităţilor ș.a.

Dincolo de toate formele pe care le îmbracă, miezul ascultării active este adresarea întrebărilor ce duc la concluzii revelatoare. În articolul său din The New York Times scris pe această temă, Adam Bryant, CEO al unei companii de mentorat, invocă o zicală sugestivă în context: Este mai bine să fii interesat decât interesant.

În aceeași idee, un ascultător bun știe că are ceva de învăţat de la fiecare om cu care intră în contact și își folosește curiozitatea pentru a scoate aurul la suprafaţă, pentru a pune sub semnul întrebării, în mod constructiv, prejudecăţi și vechi presupuneri, atât cu privire la sine, cât și cu privire la partenerul de dialog.

O astfel de comunicare urmează drumul colaborării, și nu al unei competiţii verbale în care fiecare încearcă să își impună punctul de vedere; o comunicare cu dublu sens transformă conversaţia într-o experienţă plăcută, pozitivă, scutită de critici și de nepăsare, dar bogată în sugestii ce explorează alternativele.

Cercetarea menţionată anterior mai arată și că oamenii tind să accepte mai ușor sugestiile ascultătorilor activi decât recomandările venite din partea ascultătorilor pasivi sau a celor combativi, care fie nu își dovedesc interesul pe parcursul conversaţiei, fie o fac doar pentru a desfiinţa ce li se spune.

Întrebările care încurajează declaraţiile sincere sunt întrebările deschise, de clarificare, neintruzive și specifice, întrebări adresate în limitele stabilite de persoana care se destăinuie.

Un bun ascultător nu se oprește aici

Calităţile unui bun ascultător nu se opresc aici. În această categorie intră și persoanele animate de o motivaţie altruistă în ceea ce privește interacţiunea cu ceilalţi – persoanele care se străduiesc să creeze un climat de încredere, își folosesc experienţa în favoarea interlocutorului, nu se bazează pe etichete, nu absorb energie, ci o oferă, învaţă mereu de la oameni.

Aparent intangibil, portretul ascultătorului „ideal” conţine abilităţi ce se formează în timp, printr-o interacţiune onestă cu cei din jur, motivată de dorinţa de a-i înţelege și ajuta.

Te-ar putea interesa și: „Demonii dialogului” și nevoia de conectare | De ce apar conflictele în cuplu?

bun ascultător secretul relatiilor