Ne-am obişnuit să trăim într-un ritm alert, să fim tot timpul pe fugă, tot timpul ocupaţi. Unii chiar confundă acest lucru cu o mai mare importanţă sau valoare a propriei persoane, însă realitatea este că acest stil de viaţă poate avea efecte negative, motiv pentru care, uneori, este esenţial să ne oprim şi să nu facem nimic.

Trebuie să învăţăm ca, din când în când, să nu facem nimic. Da, să învăţăm, pentru că stilul de viaţă cu care suntem obişnuiţi ne spune că tot timpul trebuie să fim în mişcare şi să ne ocupăm cu ceva. Iată câteva motive pentru care trebuie să facem acest lucru, potrivit The Guardian:

1. Faptul de a nu face nimic şi de a te odihni sporeşte creativitatea. Deconectarea de la rutina zilnică şi odihna măresc nivelul de creativitate. De asemenea, mersul pe jos îmbunătăţeşte creativitatea cu până la 60 de procente. De multe ori, atunci când ne aflăm în faţa unui proiect, tindem să petrecem mult timp concentraţi asupra lui, fără a ne lua timp să ne gândim şi la altceva sau să facem o plimbare. Potrivit studiilor, după o pauză în care nu facem nimic (a se înţelege nimic „util”), rezultatele muncii sunt mult mai bune decât dacă nu am fi avut acel moment de relaxare.

2. Suprasolicitarea este contraproductivă. Dacă suntem prea ocupaţi, iar la sfârşitul zilei oboseala îşi spune cuvântul, nu înseamnă neapărat că am făcut lucruri utile. Nu ne oprim din treburile noastre, pentru a nu pierde timpul, însă nu sesizăm că tocmai acest freamăt continuu ne împiedică să fim eficienţi.

3. Creierul are nevoie de repaus. Nu numai pentru a-şi încărca „bateriile”, ci şi pentru a „digera” informaţiile pe care le primeşte, pentru a le stoca în memorie sau pentru a „lucra” la sistemul de învăţare. De multe ori, studenţii au impresia că rezultatele lor la examene depind în totalitate de numărul orelor pe care le petrec învăţând, dar s-a constatat că pauzele permit creierului să se deconecteze şi să fixeze mai bine în memorie cele învăţate.

Este greu să te opreşti şi să nu faci nimic altceva decât să-ţi iei timp pentru tine, să te odihneşti, să meditezi şi să te gândeşti la lucrurile cu adevărat importante. Dar este esenţial, şi pentru sănătatea fizică, şi pentru cea emoţională.