Într-o lume ideală, lucrurile ar fi simple: tu, care eşti tată sau mamă, îi spui ceva minunăţiei de copil care îţi luminează casa, iar el, ascultător şi supus, face precum i-ai spus. Nu ştim dacă o asemenea lume chiar ar fi ideală, dar, pentru mulţi părinţi, ea pare un rai în care ar evada cu drag măcar câteva săptămâni.

În lumea reală, deocamdată, lucrurile stau destul de diferit. Părintele îi spune copilului (în funcţie de vârstă şi de circumstanţe) ceva de genul: „Ţi-am spus de o mie de ori să nu te mai joci la priză“ sau „De câte ori trebuie să-ţi spun să fii cuminte și să mă asculţi?“ etc. Şi aproape toată lumea ştie că de regulă sunt necesare şi alte mijloace ca să-l faci pe omuleţul mai mic, dar nu mai puţin plin de voinţă, de gusturi, de plăceri şi de interese proprii, să se lase modelat în direcţia şi în sensul în care şi-ar dori adulţii. Printre aceste mijloace, aproape dintotdeauna s-au aflat şi pedepsele corporale, de la o palmă aplicată uşor peste fund, la nuia, bici, coji de nucă sau atâtea alte variante. În perioada recentă, cel puţin în lumea occidentală, mentalităţile au început să se schimbe în favoarea unei educaţii fără palme şi ţipete. Această transformare culturală este susţinută de un larg segment al corpului medical, care afirmă că pedepsele corporale sunt nocive pentru copil şi au efecte adverse care nu merită asumate. În cele ce urmează, încercăm să prezentăm sintetic corpul de cunoştinţe ştiinţifice referitoare la riscurile asociate pedepselor corporale.

Un tablou sumbru…

Majoritatea autorităţilor ştiinţifice par să se opună cu vehemenţă oricărei pedepse corporale, de la uşoara bătaie cu palma la fund la alte forme mai serioase. De exemplu, Academia Americană de Pediatrie se opune pedepselor corporale deoarece acestea au „o eficacitate limitată“ şi „efecte adverse potenţial nocive“. Într-un material destinat publicului larg, psihologul Alan Kazdin afirma în anul 2008 că bătaia cu palma la fund (spanking, în limba engleză) sunt asociate cu o mulţime de efecte adverse, atât în copilărie (agresivitate, rezultate şcolare slabe, depresie), cât şi la vârsta adultă (cancer, boală cardiacă, boli respiratorii). A.J. Zolotor, de la Departamentul de Medicină de Familie al Universităţii din Carolina de Nord (Chapel Hill), susţine că pedepsele corporale „sunt asociate cu o lungă listă de consecinţe adverse asupra dezvoltării, comportamentului şi sănătăţii“ copilului. Mai multe studii – despre care se menţionează frecvent în literatura de specialitate – au demonstrat existenţa unei legături între aplicarea pedepselor corporale şi o varietate de probleme comportamentale şi de sănătate mintală. În introducerea unui studiu recent realizat cu participarea unor cercetători din mai multe ţări din Uniunea Europeană, inclusiv din România, se menţionează că „o metaanaliză a relaţiei dintre pedeapsa corporală şi rezultatele adverse asupra sănătăţii mintale a dus la constatarea că pedeapsa corporală s-a asociat cu 11 experienţe şi comportamente importante din copilărie, printre care agresivitate crescută şi comportament antisocial“.

O metaanaliză este, pe scurt (şi simplificând), o analiză a altor analize, un studiu care reuneşte date din mai multe studii care au abordat acelaşi subiect, procesându-le prin mijloace statistice adecvate, sofisticate, ca şi cum ar fi un singur studiu pe o populaţie mult mai mare. Metaanaliza menţionată anterior, realizată de Elizabeth Thompson Gershoff, de la Universitatea Columbia, din SUA, a evaluat următoarele 6 comportamente şi experienţe, măsurate în copilărie: complianţa imediată (conformarea copilului la regulile impuse de părinte); internalizarea morală (adoptarea interioară a valorilor şi a atitudinilor aşteptate de societate, astfel încât acestea să nu fie determinate doar de consecinţele externe, ci să vină „din interior“); agresivitatea copilului; comportamente delincvente şi antisociale; calitatea relaţiei părinte-copil; sănătatea mintală şi abuzarea fizică a copilului. La aceste 6 experienţe şi comportamente, s-au adăugat încă 5, măsurate la vârsta adultă: agresivitatea, comportamente criminale şi antisociale, sănătatea mintală şi abuzarea propriului copil sau a partenerului de viaţă (de către cel care în copilărie a fost supus pedepselor corporale).

Analizând cu instrumente statistice adecvate relaţia dintre aplicarea pedepsei corporale şi fiecare dintre aceste 11 variabile, E.T. Gershoff a constatat că există o asociere semnificativă statistic pentru fiecare dintre ele, efectul fiind redus pentru 3 dintre acestea (sănătatea mintală la vârsta adultă, abuzul la vârsta adultă asupra propriului copil sau a partenerului, internalizarea morală); pentru 4, efectul a fost între redus şi moderat (comportamentul delincvent şi antisocial în copilărie, comportamentul criminal şi antisocial la vârsta adultă, sănătatea mintală în copilărie, agresivitatea în copilărie), pentru 2, efectul a fost moderat (agresivitatea la vârsta adultă, calitatea relaţiei părinte-copil). Pentru tendinţa de abuzare fizică a copilului efectul a fost moderat spre mare, iar pentru complianţa imediată efectul a fost mare. Dintre acestea, singurul efect dezirabil, complianţa imediată, a avut efectul cel mai mare, indicând (cel puţin pe termen scurt) o bună eficacitate a pedepselor corporale în atingerea comportamentelor aşteptate de părinţi (sau de persoanele care îngrijesc copilul). Acest beneficiu este însă însoţit de 10 experienţe şi comportamente nedorite: internalizare morală redusă (copilul nu îşi însuşeşte valorile şi atitudinile pe care şi le-ar dori părintele), agresivitatea copilului şi comportamentele delincvente şi antisociale cresc, sănătatea mintală în copilărie este afectată, există riscul ca pedeapsa să se transforme în abuz fizic, copilul devenit adult va tinde să aibă o agresivitate crescută şi comportamente criminale şi antisociale, sănătatea mintală ca adult îi va fi afectată şi va exista un risc crescut ca, la rândul său, copilul devenit adult să îşi abuzeze fizic copilul sau soţul/soţia. Acestea sunt rezultatele metaanalizei lui E.T. Gershoff, citate până acum de alţi cercetători (conform motorului de căutare Google) de nu mai puţin de 1.491 de ori.

…dar nu tabloul complet

Numeroasele voci care citează (de cele mai multe ori într-o manieră foarte concisă) concluziile cercetătoarei americane par adesea să facă abstracţie de limitările studiului, de clarificările şi de observaţiile autoarei referitoare la interpretarea acestor date. „În primul rând şi înainte de toate“ (acestea sunt cuvintele lui E.T. Gershoff), corelaţiile nu dovedesc cauzalitatea. „Deoarece aceste metaanalize sunt bazate în principal pe studii corelaţionale, pedeapsa corporală aplicată de părinţi nu poate fi identificată în mod definitiv ca fiind cauza acestor comportamente şi experienţe, cu excepţia complianţei imediate. Pentru unele dintre comportamentele copilului luate în considerare în metaanalize, este posibil ca direcţia cauzală să fie inversă faţă de ceea ce ar putea fi de aşteptat (de ex. copiii agresivi tind să atragă mai multe pedepse corporale de la părinţii lor). În plus, ar putea să existe şi o a treia variabilă, care să prezică atât utilizarea de către părinţi a pedepsei corporale, cât şi stilul de disciplinare inconsecvent[1] al părinţilor. (…) Metaanalizele nu vor fi niciodată capabile să elimine complet asemenea explicaţii alternative.“ De asemenea, cercetătoarea a atras atenţia asupra problemei validităţii concluziilor unor studii retrospective privind comportamentele din copilărie realizate pe baza întrebărilor puse la vârsta adultă.

La trei ani după studiul lui E.T. Gershoff, doi cercetători americani, Robert Larzelere (de la Universitatea din Oklahoma) şi Brett Kuhn (de la Centrul Medical al Universităţii din Nebraska) au realizat o altă metaanaliză, integrând 50 de ani de cercetări în domeniul disciplinării copiilor, din perspectivă comparativă: studiul (care a identificat 26 de articole relevante) a comparat rezultatele disciplinării fizice cu rezultatele altor metode şi tactici utilizate de părinţi pentru disciplinare. În introducere, cei doi autori atrăgeau atenţia asupra problemelor metodologice şi a caracterului esenţial al unei abordări comparative, construind o analogie cu pacienţii bolnavi de cancer care sunt supuşi tratamentului cu radiaţii: pacienţii care au experimentat radioterapie în anul precedent au o probabilitate mai mare de a prezenta simptome de cancer decât cei care nu au primit (sau nu au avut nevoie de) tratament cu radiaţii. Studiile longitudinale de genul celor utilizate în metaanaliza lui Gershoff ar indica faptul că tratamentul cu radiaţii se asociază cu o incidenţă crescută a simptomelor de cancer. Desigur, explicau ei, problema iniţială (cancerul) este factorul cauzal care explică şi intervenţia corectivă (tratamentul cu radiaţii), şi rezultatul ulterior (simptomele de cancer). Nu radiaţia a cauzat însă cancerul, ci acesta a fost cauza asocierii observate.

Asocierile între rezultate negative şi intervenţii corective sunt tipice nu doar pentru intervenţiile disciplinare ale părinţilor, ci pentru toate intervenţiile corective în general: ale medicilor (de pildă, tratamentul cu radiaţii şi rezultatele medicale), ale psihologilor (consilierea maritală), ale educatorilor sau ale părinţilor. Altfel spus, „dacă bătaia cu palma la fund ar trebui interzisă pe baza asocierii ei cu agresivitatea ulterioară, atunci spitalele ar trebui interzise, deoarece pacienţii acestora mor cu o frecvenţă mai mare decât oamenii care stau în alte locuri“. Continuând analogia, cei doi autori afirmă că, dacă am transfera studiul lui E.T. Gershoff la cazul tratării cu radiaţii a pacienţilor cu cancer, atunci două treimi (65%) din studiile referitoare la tratamentul cu radiaţii ar fi menţionat doze excesiv de mari de radiaţie (pedepse fizice excesive, abuz fizic), 58% ar fi fost studii transversale (inadecvate stabilirii relaţiilor de tip cauză-efect) şi numai 4% dintre ele ar fi luat în considerare prezenţa sau severitatea cancerului (prezenţa şi gravitatea unor comportamente inadecvate, pe care pedepsele încearcă să le corecteze). „O metaanaliză a tratamentului cu radiaţii utilizând predominant studii de corelaţie ar ajunge la aceleaşi concluzii ca şi metaanaliza lui Gershoff (2002), şi anume că tratamentul cu radiaţii se asociază în mod consecvent cu rezultate vătămătoare.“

Bătaia cu palma la fund condiţională[2] a fost asociată mai puternic cu reduceri ale comportamentelor de neconformare sau antisociale decât 10 din 13 tactici disciplinare alternative[3] (contrastul faţă de celelalte soluţii disciplinare fiind mediu în privinţa neconformării şi mic în cazul comportamentelor antisociale). În cazul pedepselor fizice obişnuite[4], nu s-au observat diferenţe relevante faţă de tacticile alternative, cu excepţia unui studiu din 1975, care a constatat că pedepsele fizice au fost mai eficace în cazul consumului de droguri. Tacticile alternative s-au dovedit superioare pedepselor fizice doar în comparaţiile în care s-au utilizat predominant pedepse fizice sau în care acestea au fost exagerat de severe.

Cea mai recentă metaanaliză

Este oarecum surprinzătoare lipsa de atenţie acordată celei mai recente metaanalize din domeniu, publicată în anul 2013 de Christopher J. Ferguson, de la Universitatea Internaţională A & M, din Texas. În partea introductivă a studiului, acesta a discutat pe larg multiplele probleme de ordin metodologic pe care le ridică metaanaliza lui E. Gershoff şi multe din studiile care au stat la baza acesteia: a) combinarea bătăii cu palma la fund (spanking) cu formele mai severe de pedeapsă corporală (ca şi cum ar fi o realitate unică şi uniformă); b) succesiunea în timp a pedepsei corporale şi a rezultatelor negative atribuite acesteia (doar 13% din studiile incluse în metaanaliza lui E. Gershoff au avut caracter longitudinal); c) problema statistică (relativ complicată tehnic) a controlului pentru alte variabile relevante tehnic, care tinde să umfle artificial mărimea efectului atribuit unei anumite variabile; d) bazarea excesivă pe amintirile subiecţilor („redările retrospective despre pedepse corporale (trecute) pot să fie la urma urmei indicii mai bune cu privire la starea psihologică actuală a respondentului decât să fie amintiri exacte ale unor acte de disciplină care au avut loc cu ani sau cu decenii în urmă“); e) varianţa comună a metodelor de colectare a datelor (în multe dintre studiile incluse în metaanaliza lui E. Gershoff, aceeaşi persoană (cel pedepsit) descria şi pedeapsa corporală, şi impactul asupra copilului, ceea ce poate duce la corelaţii umflate artificial). Pornind de la aceste considerente, C.J. Ferguson a propus o metaanaliză bazată doar pe studii longitudinale, care să evite multe dintre problemele de metodologie ale studiilor precedente.

Concluziile lui C.J. Ferguson pe baza studiilor longitudinale? „Cele mai bune dovezi actuale sugerează că bătaia cu palma la fund sau pedepsele corporale au un impact mic sau neînsemnat, dar semnificativ statistic asupra rezultatelor negative, cel puţin pentru simptomele de externalizare şi internalizare şi pentru performanţa cognitivă. În acest context, «problemele de externalizare» s-au referit la probleme de comportament referitoare la agresivitate, la nerespectarea regulilor, la comportamente antisociale şi de opoziţie, iar cele de «internalizare» s-au referit la depresie, anxietate şi stres. Singura excepţie a fost pentru bătaia cu palma la fund a copiilor sub vârsta de 7 ani, pentru care a fost nesemnificativ în privinţa simptomelor de externalizare.“ „Semnificativ statistic “ în acest context înseamnă că probabilitatea ca o asociere (cum ar fi cea dintre pedepsele corporale şi un rezultat cognitiv mai mic) să provină din pură întâmplare este foarte mică (în mod obişnuit, când probabilitatea teoretică de a observa o anumită asociere sau un anumit rezultat din pură întâmplare este mai mică de 5% se consideră că este „semnificativă statistic“). Altfel spus, impactul observat este destul de sigur asociat pedepselor corporale, dar este „mic sau neînsemnat“.

Ce înseamnă în termeni practici că impactul este „mic sau neînsemnat“? Înseamnă că, dacă există un impact negativ al bătăii la fund sau al pedepselor corporale, acesta este mic sau neînsemnat, probabil sub 1%, şi, în orice caz, sub 5% dintre rezultatele negative observate pot fi atribuite acestor intervenţii disciplinare. Dar trebuie spus că autorul mai are de făcut două observaţii importante: în primul rând, nu trebuie înţeles cumva că aceste rezultate pot fi generalizate la forme mai severe de pedepse corporale sau la abuzul fizic ori sexual, pentru că acestea nu au fost incluse în studiu şi pentru acestea rezultatele par să fie mult diferite. În al doilea rând, „aceasta nu înseamnă că oamenii de ştiinţă ar trebui să aprobe bătaia cu palma la fund; pot exista argumente rezonabile care să sugereze că bătaia cu palma la fund nu conferă beneficii deosebite şi astfel ar putea fi uşor înlocuită cu strategii disciplinare alternative“.

Dogmatism şi lipsă de nuanţe?

O analiză onestă a datelor indică faptul că – aşa cum a arătat C.J. Ferguson – pedepsele corporale aplicate moderat şi doar în anumite condiţii au un impact negativ foarte limitat asupra comportamentului copilului. În acelaşi timp, de vreme ce există alternative mai puţin neplăcute (atât pentru copil, cât şi pentru părinte), nu există motive pentru încurajarea acestui gen de disciplină. La fel însă, datele ştiinţifice nu justifică o atitudine dogmatică în care simpla lovire cu palma la fund a unui copil să devină un păcat de neiertat. Acelaşi C.J. Ferguson rezumă problema complexă a acestor rezultate în contextul intervenţiilor politice din diverse zone geografice şi al opiniilor vehiculate într-un spaţiu public deseori înfierbântat: „Într-adevăr, prea mult din dezbaterea asupra bătăii cu palma la fund şi a pedepselor corporale presupune că aceste practici sunt în mod invariabil rele sau în mod invariabil acceptabile pentru copil, putând scăpa din vedere nuanţe importante referitoare la utilizarea lor. Într-o atmosferă în care discutarea unui subiect ca acesta este încărcată politic, poate fi dificil să abordăm bătaia cu palma la fund/pedeapsa corporală într-un mod mai nuanţat şi mai complex, dar înţelegerea de către noi a acestui fenomen ar avea de câştigat dintr-o asemenea abordare. De exemplu, gradul de influenţă al bătăii cu palma la fund şi al pedepselor corporale ar putea fi legat de contextul în care se aplică disciplina, incluzând căldura şi caracterul pozitiv al mediului familial. Deşi unele studii au început să examineze asemenea relaţii (…), acestea sunt relativ puţine la număr (…). Astfel poate fi o greşeală ca oamenii de ştiinţă să considere că bătaia cu palma la fund este invariabil nocivă sau întotdeauna acceptabilă. Dimpotrivă, efectele pot varia în funcţie de context, de vârstă şi de modul în care este utilizată bătaia cu palma la fund.“

Iar E.T. Gershoff – al cărei studiu este atât de mult utilizat (mai degrabă cu ignorarea contextului şi a concluziilor cercetătoarei, făcându-se abstracţie de problemele metodologice care îi afectează concluziile) pentru a se propovădui în mod dogmatic efectele catastrofale ale pedepselor corporale – afirma: „Asemenea majorităţii analizelor statistice, metaanalizele examinează agregate de oameni; asocierea între pedeapsa corporală şi comportamentele particulare ale unui copil individual pot să nu urmeze tiparele identificate aici. Prezenţa pedepsei corporale face anumite comportamente mai probabile, dar în mod clar nu inevitabile.[5] Alte aspecte complexe ale relaţiei părinte-copil şi contextul joacă probabil un rol important, dar nu sunt încă bine înţelese. Faptul că peste 90% dintre americani sunt bătuţi cu palma la fund când sunt copii (Straus, 1994a; Straus & Stewart, 1999) şi majoritatea nu sunt adulţi violenţi şi criminali contrazice afirmaţia că pedeapsa corporală are în mod necesar efecte negative asupra copiilor.“

Footnotes
[1]„Stilul de disciplinare inconsecvent (nedefinit explicit de autoare, dar larg cunoscut în domeniul disciplinării copilului) descrie părinţii care nu aplică în mod consecvent acelaşi stil de disciplinare; uneori stabilesc limite ferme pentru a căror depăşire aplică pedepse, iar alteori cedează şi nu reacţionează, deşi este vorba despre aceeaşi problemă (vezi, de ex., Dr. Parvathy Pathy, Fiona Tan, Shylon Loo, Living with Discipline Issues, Marshall Cavendish International (Asia) Pte Ltd, 2015).”
[2]„Definită de autori ca acea formă de pedepsire corporală în condiţii limitate, în care se asociază cu rezultate mai bune pentru copil (de ex. bătaia cu palma la fund a unui copil de 2-6 ani care refuză să meargă la colţ).”
[3]„Acestea au inclus: raţionamente, interzicerea verbală, ameninţări sau afirmarea verbală a puterii, anularea privilegiilor sau mersul la colţ (time-out), utilizarea unei bariere (statul afară din cameră), raţionament plus pedeapsă nonfizică, ignorare, retragerea iubirii, restrângere fizică şi afirmare fizică a puterii, criticare (muştruluire), izolare, distrare. ”.
[4]„Definite de autori drept pedeapsa fizică aplicată în mod tipic de părinţi.”
[5]„Aici cercetătoarea îşi ignoră propria afirmaţie că, de fapt, corelaţiile observate nu sunt neapărat cauzale (cum de altfel au argumentat magistral R.E. Larzelere şi B.R. Kuhn).  ”.

Note

„Stilul de disciplinare inconsecvent (nedefinit explicit de autoare, dar larg cunoscut în domeniul disciplinării copilului) descrie părinţii care nu aplică în mod consecvent acelaşi stil de disciplinare; uneori stabilesc limite ferme pentru a căror depăşire aplică pedepse, iar alteori cedează şi nu reacţionează, deşi este vorba despre aceeaşi problemă (vezi, de ex., Dr. Parvathy Pathy, Fiona Tan, Shylon Loo, Living with Discipline Issues, Marshall Cavendish International (Asia) Pte Ltd, 2015).”
„Definită de autori ca acea formă de pedepsire corporală în condiţii limitate, în care se asociază cu rezultate mai bune pentru copil (de ex. bătaia cu palma la fund a unui copil de 2-6 ani care refuză să meargă la colţ).”
„Acestea au inclus: raţionamente, interzicerea verbală, ameninţări sau afirmarea verbală a puterii, anularea privilegiilor sau mersul la colţ (time-out), utilizarea unei bariere (statul afară din cameră), raţionament plus pedeapsă nonfizică, ignorare, retragerea iubirii, restrângere fizică şi afirmare fizică a puterii, criticare (muştruluire), izolare, distrare. ”.
„Definite de autori drept pedeapsa fizică aplicată în mod tipic de părinţi.”
„Aici cercetătoarea îşi ignoră propria afirmaţie că, de fapt, corelaţiile observate nu sunt neapărat cauzale (cum de altfel au argumentat magistral R.E. Larzelere şi B.R. Kuhn).  ”.