„Responsabili, orientaţi spre realizări și foarte principiali”[1] – așa arată un portret sumar al copiilor perfecţioniști, care explică de ce, până la un punct, acesta este genul de copil la care visează orice părinte.

Aceste calităţi, despre care vorbește psihologul Dunya Poltorak, nu reprezintă însă decât partea luminoasă a unui tablou care are foarte multe umbre, pentru că perfecţionismul își lasă amprenta asupra sănătăţii fizice și psihice a copiilor, dar și asupra performanţelor acestora.

Perfecţionismul are o componentă genetică, iar simptomele sale pot fi întâlnite chiar și la vârste mici (3-4 ani)[2], susţine Gordon Flett, profesor de psihologie la Universitatea York, Canada, care cercetează de zeci de ani legătura dintre perfecţionism şi sănătate. Factorii de mediu spun și ei o parte din poveste.

Ultimele decenii au înregistrat o tendinţă de creștere a incidenţei perfecţionismului în rândul copiilor și adolescenţilor, arată o metaanaliză a unor studii publicate între 1989 și 2016. Potrivit cercetătorilor, această creștere se asociază cu individualismul și materialismul culturii occidentale, cu un mediu școlar și profesional tot mai competitiv, dar și cu o generaţie de părinţi mai anxioși și mai predispuși să exercite mai mult control parental.[3]

Cum descoperi că ai un copil perfecţionist

Un perfecţionist veritabil își găsește motivaţia în frica de eșec și în dorinţa de acceptare, tocmai de aceea nereușitele capătă proporţiile unei adevărate drame[4], spune terapeutul Michele Kambolis. Tendinţa de a controla totul, inclusiv împrejurările, îi poate oferi unui copil cu tendinţe perfecţioniste o anumită alinare pe termen scurt, dar îi creează în același timp o stare cronică de disconfort, explică Kambolis.

Perfecţionistul suferă de amânare cronică (pentru că sarcinile nu i se par niciodată perfect executate) și suferă adevărate prăbușiri când lucrurile nu merg așa cum se așteaptă. Privite din afară, reacţiile lui par disproporţionate, dar vocea lui interioară îl presează continuu, spunându-i că a rata perfecţiunea înseamnă a fi el însuși un eșec. Această presiune continuă eviscerează de bucurie chiar și activităţile care prezintă interes pentru copil și îl face să fie reticent la învăţarea de lucruri noi, deoarece știe că are nevoie de timp și de exerciţiu pentru a ajunge la performanţele dorite.[5]

Indiciile care trădează tendinţele perfecţioniste ale copilului sunt observabile pentru un ochi vigilent de părinte. De exemplu, tendinţa copilului de a se deprecia, etichetându-se drept „incapabil” sau „bun de nimic” și lamentându-se că nu reușește să facă nimic cum trebuie. Dificultatea copilului de a trece peste un eșec real sau închipuit reprezintă un alt semnal de avertizare.[6] Lipsa abilităţii copilului de a se bucura de realizările sale, pentru că accentul cade mereu pe următoarea victorie care trebuie bifată, este un semn îngrijorător și revelator totodată pentru tendinţele perfecţioniste[7], punctează Gordon Flett.

O notă de plată greu de achitat

Există cel puţin trei dimensiuni ale perfecţionismului, potrivit cercetătorilor Paul Hewitt și Gordon Flett[8]: perfecţionismul orientat spre sine (așteptări și standarde nerealiste fixate pentru propria persoană), perfecţionismul orientat spre alte persoane și perfecţionismul prescris social, în care subiecţii se simt presaţi să atingă așteptările nerealiste ale persoanelor care reprezintă o autoritate (părinţi, profesori, șefi).

Mai multe studii[9] efectuate în rândul copiilor și tinerilor au găsit asocieri între perfecţionismul orientat spre sine și depresie, nevroză sau stare de nefericire ca urmare a reacţiilor la stres și eșec. De asemenea, studiile au arătat că această dimensiune a perfecţionismului se corelează pozitiv cu ideile suicidare și prezice o amplificare a depresiei de-a lungul timpului.

Perfecţionismul orientat spre alte persoane a fost mai puţin analizat, dar, potrivit cercetătorilor, perfecţionismul prescris social se dovedește a fi cea mai distructivă formă[10], predispunând la afecţiuni psihopatologice majore.

Inventariind mai multe studii despre perfecţionism, psihoterapeutul Azmaira Maker[11] observă că printre efectele nocive ale acestuia se numără și oboseala, insomnia, migrenele, tulburările alimentare și cele obsesiv-compulsive. Un studiu din 2019 efectuat pe copii cu vârste între 8 și 12 ani a arătat că presiunea din exterior și autoevaluarea negativă duc la iritabilitate, vulnerabilitate cognitivă, sentimente de inutilitate și la o serie de simptome psihofiziologice. Pe de altă parte, cercetătorii au concluzionat că perfecţionismul nu este întotdeauna un indicator al inadaptării psihologice și că perfecţionismul orientat spre sine nu generează probleme psihologice atunci când copilul se simte acceptat și iubit și în eventualitatea unui eșec.[12]

Amintind că studiile nu au demonstrat că perfecţionismul se asociază cu rezultate academice superioare, Azmaira Maker concluzionează că elevii perfecţioniști plătesc un cost foarte mare pentru niște beneficii neglijabile.[13]

Strategii de a reduce presiunea

Chiar și atunci când nu afectează grav bunăstarea copilului, perfecţionismul rămâne o haină prea greu de purtat, iar părintele are un rol major în sprijinirea copilului pentru obţinerea unui echilibru mai puţin fragil. Fixarea standardelor nerealiste și toleranţa slabă la eșec sunt vulnerabilităţi pe care copilul trebuie să înveţe să le gestioneze mai bine, aplicând strategii adaptate vârstei sale.

Schimbarea mentalităţii cu privire la potenţial: Deseori, adulţii au o perspectivă greșită asupra abilităţilor și talentelor și o transmit în mod inconștient și copiilor. Astfel, mulţi cred că ne naștem cu o cantitate fixă de talent sau de inteligenţă, așa că tratează eșecul ca pe un semn al atingerii propriului potenţial, scrie Carol Dweck, cercetător la Universitatea Stanford.[14] La polul opus se plasează cei care cred că talentul și abilităţile lor pot fi dezvoltate, așa că se raportează la eșecuri ca la oportunităţi pentru a învăţa mai mult. Copiii au nevoie de acest mod de gândire pentru a deveni rezilienţi și pentru a se dezvolta într-un mod sănătos.

Evaluarea mesajelor pe care le transmitem copiilor: Un perfecţionist tinde să gândească în termeni de „totul sau nimic”, iar părintele poate întări acest tipar defectuos de gândire atunci când pune accentul pe competiţie sau pe obţinerea celui mai bun rezultat. Chiar și obiceiul părintelui de a se lăuda cu performanţele copilului sau de a-i tempera anxietatea înainte de un examen cu încurajări care îi amintesc de performanţele din trecut („Va fi bine, tu întotdeauna iei 10!”) poate crea mai multă presiune pentru menţinerea unui anumit nivel de performanţă. Părintele are responsabilitatea de a crea un mediu în care copilul să se simtă iubit necondiţionat și în care să înveţe că efortul depus pentru a ajunge la un anumit rezultat ar trebui să conteze mai mult decât rezultatul în sine.

Creșterea toleranţei la eșec: Copilul cu tendinţe perfecţioniste obișnuiește să amâne cât mai mult finalizarea sarcinilor școlare, evită să-și asume riscuri și are un apetit foarte scăzut pentru activităţi noi. Aceste tendinţe îl împing într-un spaţiu foarte îngust, în care nu rămâne „prea mult loc pentru scop, bucurie sau plăcere”[15], scrie psihologul Simon Sherry. Pentru a-l ajuta să gestioneze mai bine eșecul, copilul poate fi încurajat să se implice în activităţi nefamiliare lui (un sport la care nu excelează) doar pentru divertisment, învăţând astfel că putem fi imperfecţi și să ne bucurăm totuși de viaţă, adaugă Sherry. Părinţii înșiși ar trebui să se confrunte voit cu situaţii incomode, să admită că fac greșeli și să discute onest despre ele, prezentând astfel un model care să fie mai ușor de preluat de odraslele lor.

Stabilirea de standarde rezonabile este o strategie eficientă de reducere a anxietăţii micuţilor perfecţioniști. În timp ce unii copii pot fi cu greu determinaţi să își rezolve temele pentru acasă, perfecţioniștii tind să consume exagerat de mult timp cu sarcinile școlare, iar în acest caz părintele trebuie să așeze limite acestor activităţi, ajutând copilul să-și ia timp și pentru relaxare. Perfecţioniștii își dezvoltă stima de sine în strânsă legătură cu rezultatele și preocupările școlare, motiv pentru care este esenţial ca părintele să le extindă acestora noţiunea de identitate, implicându-i în diverse activităţi care nu presupun în niciun fel competiţia.[16] A apela la ajutorul unui profesionist poate fi, în final, cea mai bună alegere atunci când perfecţionismul copilului „interferează cu fericirea și dezvoltarea lui”.

Într-o societate în care fiecare categorie de vârstă jonglează cu mai multe cerinţe decât generaţiile de dinainte, este firesc ca părinţii să își dorească un copil motivat, care finalizează tot ce începe, fără să fie mereu împins de la spate.

Doar că perfecţionismul înseamnă mai puţin excelenţă și dezvoltare sănătoasă și mai mult un sistem debilitant de gândire – susţine Brené Brown, cercetătoare la Universitatea din Houston.[17]

„Sunt ceea ce reușesc să realizez”[18] e o filosofie de viaţă care secătuiește bucuria, creativitatea, gustul pentru nou și, în cele din urmă, pofta de viaţă a unui copil și, în egală măsură, și pe cea a adultului. Tocmai de aceea e esenţial să ajutăm copiii rătăciţi pe caldarâmul perfecţionismului să înveţe că viaţa nu gravitează în jurul perfecţiunii, ci mai degrabă al progresului, că (auto)compasiunea ne poate purta mai departe decât (auto)critica și că valorăm cu mult mai mult decât suma tuturor performanţelor noastre.

Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.

Footnotes
[1]„Jessica Grose, «How to Help Your Perfectionist Kid», The New York Times, 1 iul. 2020, https://www.nytimes.com/2020/07/01/parenting/perfectionist-kids.html.”
[2]„ibidem.”
[3]„Thomas Curran, Andrew P. Hill, «Perfectionism Is Increasing Over Time: A Meta-Analysis of Birth Cohort Differences From 1989 to 2016», în American Psychological Association, vol. 145, nr. 4, 2019, p. 410-429, https://www.apa.org/pubs/journals/releases/bul-bul0000138.pdf.”
[4]„Abigail Cukier, «How to handle your child’s perfectionism», Todayʼs Parent, 26 aug. 2018, https://www.todaysparent.com/family/family-health/nobodys-perfect-how-to-handle-your-childs-perfectionism/.”
[5]„Anxiety Canada, «Helping Your Child Overcome Perfectionism», The New York Times, 1 iul. 2020, https://www.nytimes.com/2020/07/01/parenting/perfectionist-kids.html. ”.
[6]„Jessica Grose, art. cit.”
[7], „ibidem.”
[8]„Paul Hewitt, Gordon Flett, «The Multidimensional Perfectionism Scale: Reliability, validity, and psychometric properties in psychiatric samples», în Psychological Assessment, vol. 3, nr. 3, 1991, p. 464-468, https://web.archive.org/web/20121212005244/http://www.mendeley.com/research/multidimensional-perfectionism-scale-reliability-validity-psychometric-properties-psychiatric-samples-1”.
[9]„Thomas Curran, Andrew P. Hill, art. cit.”
[10], „ibidem.”
[11]„Azmaira Maker, «The Perils of Perfectionism in Kids and Teens», Psychology Today, 30 sept. 2018, https://www.psychologytoday.com/us/blog/helping-kids-cope/201809/the-perils-perfectionism-in-kids-and-teens.”
[12]„Luis Manuel Lozano, Inmaculada Valor-Segura et al., «Relationship Between Child Perfectionism and Psychological Disorders», în Frontiers in Psychology, vol. 10, nr. 1885, 2019, https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6742684/”.
[13]„Azmaira Maker, art. cit.”
[14], „ibidem.”
[15]„Vezi nota 4”.
[16]„«10 Ways to Help Your Perfectionist Child», Education.com, 2 sept. 2010, https://www.education.com/magazine/article/perfectionism/.”
[17]„«Perfectionism», Anderson University, https://anderson.edu/student-life/counseling/perfectionism/.”
[18]„idem.”

„Jessica Grose, «How to Help Your Perfectionist Kid», The New York Times, 1 iul. 2020, https://www.nytimes.com/2020/07/01/parenting/perfectionist-kids.html.”
„ibidem.”
„Thomas Curran, Andrew P. Hill, «Perfectionism Is Increasing Over Time: A Meta-Analysis of Birth Cohort Differences From 1989 to 2016», în American Psychological Association, vol. 145, nr. 4, 2019, p. 410-429, https://www.apa.org/pubs/journals/releases/bul-bul0000138.pdf.”
„Abigail Cukier, «How to handle your child’s perfectionism», Todayʼs Parent, 26 aug. 2018, https://www.todaysparent.com/family/family-health/nobodys-perfect-how-to-handle-your-childs-perfectionism/.”
„Anxiety Canada, «Helping Your Child Overcome Perfectionism», The New York Times, 1 iul. 2020, https://www.nytimes.com/2020/07/01/parenting/perfectionist-kids.html. ”.
„Jessica Grose, art. cit.”
„Paul Hewitt, Gordon Flett, «The Multidimensional Perfectionism Scale: Reliability, validity, and psychometric properties in psychiatric samples», în Psychological Assessment, vol. 3, nr. 3, 1991, p. 464-468, https://web.archive.org/web/20121212005244/http://www.mendeley.com/research/multidimensional-perfectionism-scale-reliability-validity-psychometric-properties-psychiatric-samples-1”.
„Thomas Curran, Andrew P. Hill, art. cit.”
„Azmaira Maker, «The Perils of Perfectionism in Kids and Teens», Psychology Today, 30 sept. 2018, https://www.psychologytoday.com/us/blog/helping-kids-cope/201809/the-perils-perfectionism-in-kids-and-teens.”
„Luis Manuel Lozano, Inmaculada Valor-Segura et al., «Relationship Between Child Perfectionism and Psychological Disorders», în Frontiers in Psychology, vol. 10, nr. 1885, 2019, https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6742684/”.
„Azmaira Maker, art. cit.”
„Vezi nota 4”.
„«10 Ways to Help Your Perfectionist Child», Education.com, 2 sept. 2010, https://www.education.com/magazine/article/perfectionism/.”
„«Perfectionism», Anderson University, https://anderson.edu/student-life/counseling/perfectionism/.”
„idem.”