A avea o opinie clară, rezultatul unui proces critic de gândire, este ceva ce îşi doreşte toată lumea. A-ţi forma însă o opinie care să nu fie ecoul opiniilor altora este un demers complex, nenatural, dar care poate fi învăţat, din fericire.

A gândi critic înseamnă a asimila informaţii şi a le folosi pentru a-ţi forma o opinie despre ceva sau cineva. Un prim pas spre a forma o gândire critică este atenţia la detalii. Aceasta poate fi exersată în mai multe aspecte. Spre exemplu, este la fel de important să analizezi ce are de câştigat cineva dintr-o anume afirmaţie, să pui la îndoială sursa unei informaţii şi să cauţi lucrurile evidente dintr-o situaţie.

Mai întâi, trebuie să verificăm dacă cine îşi exprimă o părere sau prezintă nişte informaţii are o motivaţie pentru care le dă o anumită direcţie. Sau pentru care prezintă numai o parte a adevărului. Uneori, motivaţia personală întăreşte argumentaţia, dar alteori este evident că există şi o agendă ascunsă.

Apoi, într-o epocă în care există atâta informaţie şi atâţia furnizori de informaţie, sursele pot fi ascunse, estompate sau chiar ambigue. De aceea, este important să căutăm şi să identificăm sursa unei informaţii, iar ulterior să verificăm — dacă nu este evident — câtă încredere putem avea în ea.

În cele din urmă, trebuie să reţinem că uneori opiniile personale sunt aşezate în preajma unei serii de afirmaţii evidente, general acceptate şi adevărate. „Acum ştim că cerul este albastru, iarba este verde şi Apple face cele mai bune computere” este doar un exemplu pe care îl dă editorul Thorin Klosowski, într-un material pe acest subiect de pe site-ul Lifehacker. Indiferent de tipul discursului pe care îl ascultăm, atenţia la detalii ne ajută să ne dăm seama ce se află în spatele cuvintelor.

Un al doilea pas este adresarea de întrebări, pentru a înţelege ce informaţii sunt necesare şi care nu sunt, dar şi pentru a avea parte de feedback. Folosind exemplul detectivului Sherlock Holmes din cărţile lui Arthur Conan Doyle, care îşi dezvoltase o gândire deductivă foarte ascuţită, psihologul Maria Konnikova explică faptul că fiecare conversaţie ne poate furniza date importante. „După ce aflăm informaţiile necesare, trebuie să facem ceea ce fac de obicei cercetătorii — să ne dăm un pas în spate şi să analizăm situaţia în ansamblul ei, chiar să aşezăm datele în altă ordine pentru a înţelege substratul”, explică Konnikova.

De asemenea, întrebările pot viza nu doar cunoaşterea opiniei celui din faţa noastră, ci şi contraargumentele acestui punct de vedere. Cum ar răspunde cel din faţa noastră unei opinii opuse decât a lui? Care sunt argumentele cele mai puternice pentru a face faţă unei dezbateri deschise?

În al treilea rând, există şi câteva indicii pentru a identifica atunci când cineva nu este pe deplin sincer în argumentaţia sa. Câteva dintre acestea sunt: „nu mă înţelege greşit”, „să fiu sincer”, crede-mă”, aşa cum arată Wall Street Journal.

Totodată, gândirea critică se formează atunci când ne confruntăm cu situaţii şi opinii care nu se încadrează în ceea ce ştim, care nu respectă preconcepţiile noastre şi care nu se potrivesc cu ceea ce aşteptăm să auzim. Dacă ar fi aşa, nu am învăţa nimic nou. Dar, confruntându-ne şi cu alte opinii, ajungem să ne reevaluăm propriile convingeri şi să le vedem în lumina în care le văd alţii, argumentează scriitorul britanic Terry Pratchett în cartea Adevărul.

În cel din urmă, al cincilea pas este practicarea acestui obicei, fie prin notarea observaţiilor într-un jurnal, fie prin participarea la dezbateri împreună cu prietenii sau cu necunoscuţi. Petntru că a gândi critic nu înseamnă a învăţa, ci a antrena mintea să gândească, după cum afirma Albert Einstein.