„Un cititor trăiește o mie de vieţi înainte de a muri, a spus Jojen. Omul care nu citește niciodată nu trăiește decât una.” (George R.R. Martin)

Gustul cel mai pregnant al copilăriei mele e cel al cărţilor, fie ele primite, cumpărate, împrumutate de la bibliotecă sau de la prieteni cu suflet mare și bibliotecă așijderea, fie buchisite în podul bunicilor, un veritabil rai al cărţilor, revistelor și manualelor vechi, de pe care învăţaseră bunicii pe vremea când mergeau la școală. În cenușiul epocii, cartea devenea substanţă de contrast, infuzând în viaţa cititorilor împătimiţi delicii greu de bănuit de către cei imuni la farmecul lecturii.

Librăriile erau departe de a oferi varietatea de cărţi cu care ne-au obișnuit astăzi. Tabletele și telefoanele mobile nu bântuiau nici măcar imaginaţia noastră de copii, iar desenele animate erau un bricolaj scurt de aventuri anoste ale unui personaj nu mai puţin anost: Mihaela. Și, nu de puţine ori, serile Epocii de Aur sucombau într-un întuneric irespirabil, din care evadam, la lumina lanternei sau a lumânării, în primăvara perpetuă a filelor de carte.

Deși nu-l citiserăm niciunul dintre noi pe Steinbeck, știam deja, la vârsta primelor lecturi, că sunt călătorii care se prelungesc nedefinit, chiar și după ce voiajorul a revenit acasă. Iar noi, copiii îndrăgostiţi pătimaș de cuvintele scrise, eram într-o eternă călătorie: îl însoţeam, preţ de 80 de zile, pe Phileas Fogg, pe care nimeni, nici măcar Scotland Yardul, nu l-ar fi putut opri din călătoria lui în jurul lumii. Pășeam pe vârfuri, ca niște zmeie confiscate, în Casa bunicilor, pătimind între zidurile ei urgia nepoţilor care n-au voie să fie copii. Bântuiam prin Împărăţia Vântului, prin sălcii, respirând aerul aventuros al prieteniei dintre boemul Șobolan de apă, respectabilul Bursuc și imaturul Broscoi.

Și doar o singură teamă brăzda emoţia acestor călătorii, la care staţia de îmbarcare era o carte nouă: că preţioasa rezervă de titluri noi s-ar putea epuiza înainte de vreme.

Senzaţia că astăzi nu se mai citește, sau cel puţin că generaţia tânără nu o mai face, e accentuată de lamentaţiile psalmodiate periodic de un cor de părinţi, bunici, dascăli, librari și editori. Trecutul e ridicat, din rama lui prăfuită, la rangul de veritabil El Dorado al cărţilor de către cei pentru care cuvântul scris va avea totdeauna gustul madlenei lui Proust. Cei așezaţi confortabil între vertebrele modernităţii susţin că prezentul nu duce lipsă de cititori, chiar dacă titlurile parcurse, la fel ca și suportul pe care ne sunt livrate informaţiile, sunt altele.

Ne așteptăm ca această dilemă, care naște polemici, să fie tranșată de rigoarea cifrelor – doar că studiile despre consumul de carte nu sunt foarte numeroase și nu ajung întotdeauna la aceleași concluzii. Din înmănuncherea lor se poate obţine, totuși, măcar în crochiu o imagine de ansamblu în care suntem mai mult sau mai puţin fericiţi să ne recunoaștem.

Cât citesc românii?

Barometrul de Consum Cultural, lansat de Institutul Naţional pentru Cercetare și Formare Culturală, este studiul care măsoară tendinţele asociate consumului cultural din România. În 2014, studiul[1] rostogolea în spaţiul public câteva date îmbucurătoare, menite să tempereze pesimismul celor care deplâng scăderea consumului de carte: jumătate dintre români citiseră cel puţin o carte pe lună pe parcursul ultimelor 12 luni. Datele barometrului au stârnit reacţii vehemente de protest, atât din partea editurilor, cât și a oamenilor de cultură. S-a spus chiar că secţiunea Barometrului despre cultura scrisă ar fi fost făcută „din pix, într-un birou”, aceasta fiind singura explicaţie a „concluziilor stupefiante”[2] la care a ajuns studiul.

Federaţia Editorilor din România a avertizat, într-un comunicat de presă, că acest raport conţine erori de interpretare a datelor și că ar putea determina ministerul să aloce, în mod nejustificat, sume și mai mici de bani unei pieţei de carte deja fragile.

Realitatea este că cifrele avansate de Barometrul din 2014 au rămas stinghere într-un șirag de studii ce au relevat faptul că suntem un popor prea puţin sedus de bucuriile lecturii.

În 2013, Institutul de Statistică al Comisiei Europene, Eurostat, publica un studiu care indica faptul că 51% dintre români abia reușesc să citească o carte pe an și doar 2,8% atingând performanţa de a citi cel puţin o carte pe lună. Comparaţia cu restul Europei ne era net defavorabilă, procentul adulţilor care citeau minimum o carte pe lună fiind de 35% în Islanda, 24% în Luxemburg și în Finlanda, 22% în Germania, 17% în Polonia și în Italia, 9% în Bulgaria.[3]

Un studiu realizat în 2011 de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie – „Obiceiurile de lectură ale românilor” – înregistra un procent mai bun al cititorilor fideli, dar la spectrul opus, și cifre descurajatoare legate de mărimea segmentului de populaţie pentru care lectura este o activitate rară, când nu lipsește cu desăvârșire din agendă. Întrebaţi când au citit ultima carte, 23% dintre respondenţi indicaseră săptămâna precedentă, 20% un interval foarte lung – un an sau mai mult în urmă –, iar 22% admiteau că nu citesc niciodată. În aceste condiţii, nici achiziţia de carte nu putea să urce la o cotă respectabilă, câtă vreme 12% dintre români nu cumpărau cărţi deloc, iar 25% – mai puţin de o carte pe an.[4]

Barometrul de Consum Cultural 2016 avea să se alinieze datelor livrate de sondajele și studiile anterioare legate de consumul de carte: 46% dintre subiecţi declarau că nu au citit nici măcar o carte în ultimele 12 luni, 20% bifaseră lectura a una, maximum două cărţi pe an și doar pentru 9% dintre respondenţi lectura făcea parte din tabieturile zilnice.[5]

Cititul sporadic sau aproape inexistent a modelat și silueta conversaţiilor zilnice, din care lipseau cu obstinaţie subiectele livrești: 58% dintre subiecţii chestionaţi nu au discutat cu membrii familiei nici măcar o dată despre cărţi și reviste, 16% au făcut-o cel mult o dată sau de două ori pe an și numai 10% au declarat că discută săptămânal despre cărţi.

Dincolo de declaraţiile respondenţilor și de asumata lor marjă de subiectivitate, piaţa de carte din România oferă suficiente dovezi că lectura a devenit o cenușăreasă a activităţilor cotidiene.

Piaţa de carte a României este în valoare de numai 60 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că, în medie, un român cheltuie 3,15 euro pe cărţi în cursul unui an. Suma ne plasează printre codașii europeni, la mare distanţă de piaţa de carte germană (aproape 9 miliarde de euro), dar și de bulgari, care cumpără de două ori mai multe cărţi, sau de Slovenia, o ţară cu o piaţă de carte de 75 de milioane de euro și cu numai 2 milioane de locuitori.[6]

Numărul mic al librăriilor deschise în ţară este un indiciu că dorinţa de a citi e destul de rarefiată, chiar și în mediul urban. În 2015 existau 260 de librării în toată ţara – cifră avansată de un studiu al organizaţiei patronale Agora – în condiţiile în care în România sunt 263 de orașe, iar multe librării sunt concentrate în capitală.[7] De fapt, sunt judeţe în care nu există librării, după cum susţine Grigore Arsene, preşedintele Asociaţiei Editorilor din România.[8]

În zona rurală (în care trăiește jumătate din populaţia ţării) nu există librării, dar funcţionează biblioteci – și ele în scădere, de altfel, cu fonduri de achiziţii modeste, deci în imposibilitatea de a cumpăra titluri recente. În 2014, studiile indicau discrepanţa dintre numărul celor care frecventează mallul și biblioteca – în timp ce 14% dintre români mergeau în centrul comercial măcar o dată pe lună, doar 1,7% pășiseră într-o sală de bibliotecă.[9] În 2016, 78% dintre subiecţii chestionaţi nu ajunseseră nici măcar o dată la bibliotecă, deși 75% dintre localităţi deţin una, chiar dacă, putem presupune fără riscul de a greși prea mult că bibliografia e veche și destul de puţin atractivă. Un comportament congruent, de altfel, cu mentalitatea românilor – 73% apreciază că „munca e mai importantă decât cititul pentru a reuși în viaţă“, iar 55% sunt convinși că „poţi să ai succes în viaţă și fără să citești“[10].

Prejudecata care întreţine antiteza dintre citit și școala vieţii are de altfel viaţă lungă. Într-o tabletă scrisă în 1939, George Călinescu surprindea acribia cu care bătrâna sa gazdă investiga motivele pentru care timpul criticului literar era confiscat de zilnice și prelungi lecturi. De la îngrijorare („N-ăi fi bolnav cumva!”), la confuzie („dacă zici că ai terminat, ce tot înveţi mereu?”), gazda epuizează toate registrele unei uimiri incapabile să intuiască rostul cititului, dincolo de momentul eliberator al absolvirii. Suspiciunea cu care e privit cititul de plăcere și disocierea vieţii de carte transcende însă personajul călinescian, manifestându-se vocal sau discret și astăzi în societatea românească, unde observaţia cronicarului – „Căci nu este alta, mai frumoasă și mai de folos în toată viaţa omului zăbavă, decât cetitul cărţilor” – ameninţă să devină desuetă.

O zăbavă destul de dificil de exersat într-un secol al vitezei, care nu poate ademeni generaţia tânără în absenţa efortului și exemplului adulţilor.

Cum sună viitorul generaţiei care (nu) citește

„A deprinde un copil să citească nu înseamnă a umple un vas, ci a aprinde un foc.” (Michel de Montaigne)

Un studiu din 2005 al Institutului Naţional de Ştiinţe ale Educaţiei arăta faptul că o treime din elevii de școală generală nu deschideau o carte în cursul unui an, iar 36% nu citiseră nicio carte în ultimele 3 luni.[11] Un deceniu mai târziu, un studiu realizat de Centrul de Evaluare și Analize Educaţionale livra niște cifre năucitoare, asemănătoare de altfel cu cele obţinute prin testările PISA: 42% dintre elevii români sub 15 ani sunt analfabeţi funcţional. Ceea ce însemnă că, în pofida faptului că au abilitatea de a citi, întâmpină dificultăţi în probarea competenţelor de bază, așa că nu pot face operaţii aritmetice de bază sau nu înţeleg un text citit la prima vedere.

Proverbul „Ai carte, ai parte” rămâne actual în ciuda derapajelor care au loc pe piaţa muncii, sugerează un grup de studii[12] bazate pe statisticile din România, care estima că un an în plus de școală poate crește câștigurile salariale cu 8% (chiar cu 11% în rândul romilor), ducând la o creștere anuală cu 2,7% (modelul Psacharopoulos) sau chiar cu 2,9% (după estimările Barro-Lee) a PIB-ului pe cap de locuitor în intervalul 2015-2025.

Societatea în care trăim și mai ales cea spre care ne îndreptăm reclamă nevoia de educaţie continuă, pe tot parcursul vieţii active. Departamentul pentru Cultură, Media și Sport din Marea Britanie atrăgea atenţia asupra legăturii dintre abilitatea de a citi și statutul de cetăţean activ și informat, afirmând că „cititul este o condiţie prealabilă pentru aproape toate activităţile culturale și sociale”[13]. Jurnalistul Hamish McRae, autorul cărţii The world in 2020. Power, culture and prosperity (Lumea în 2020. Putere, cultură și prosperitate), sublinia că eficienţa, cultura și intelectul vor fi resursele cerute de lumea viitorului apropiat, reducând rolul resurselor naturale, al pământului și capitalului în determinarea creșterii economice a unei naţiuni.[14]

În 1999, Asociaţia Internaţională a Cititului atrăgea atenţia că adolescenţii deveniţi adulţi în secolul al XXI-lea vor citi și vor scrie mai mult decât au făcut-o semenii lor în oricare etapă a istoriei umanităţii, ceea ce va reclama un nivel avansat de alfabetizare, atât pentru o viaţă profesională împlinită, cât și pentru a se ghida prin avalanșa de informaţii disponibile și pentru a gestiona o lume complexă, care va ridica probleme tot mai stringente.[15]

Cercetătoarele britanice Christina Clark și Kate Rumbold au inventariat beneficiile aduse copiilor de cititul de plăcere, în listă regăsindu-se îmbunătăţirea abilităţilor de scriere și de citire, creșterea gradului de comprehensiune a unui text, dezvoltarea vocabularului, îmbogăţirea culturii generale, dar și participarea la viaţa comunităţii, înţelegerea mai profundă a naturii umane și creșterea calităţii deciziilor luate.[16]

De fapt, obiceiul de a citi este mai important decât credem, chiar și în cazul copiilor care provin din medii defavorizate, fiind un predictor mai bun al succesului educaţional decât statutul socioeconomic al familiei de origine.[17]

Ce ne împiedică să mai citim?

Pentru unii, cititul este plăcere, pentru alţii – obligaţie sau amintire ștearsă a unei corvezi încheiate odată ce au absolvit cursurile școlare. Printre motivele întemeiate care pot obstrucţiona accesul la lectură se numără o realitate oarecum paradoxală, aceea că nu de puţine ori școala ucide bucuria de a citi, în loc să o cultive. Profesorul Mircea Vasilescu ilustrează această realitate într-un articol[18] scris pentru Dilema Veche, redând definiţia[19] artei poetice, așa cum se găsește ea transcrisă în caietul unui elev de clasa a VII-a. Departe de a fi excepţia, invazia termenilor tehnici e regula care guvernează în programa școlară și în manuale, iar inflaţia de teorie literară nu familiarizează elevul cu textul literar, ci osifică învăţarea mimetică, care evacuează gândirea și interpretarea individuală.

Faptul că textele literare nu trebuie pur și simplu citite, ci au de înfruntat furcile caudine ale cerinţelor de identificare și analiză (a figurilor de stil, a părţilor de vorbire și propoziţie etc.), reclamând o recitare „plată și hagiografică” e o dovadă în plus pentru profesorul Mihai Maci că școala nu are ca prioritate dezvoltarea plăcerii de a citi, „de a te pierde într-un text, de a-i trăi povestea, de a visa cu ochii deschişi citindu-l şi, mai apoi, bucuria de a-l împărtăşi celorlalţi”[20].

Atelierele literare care își propun să străpungă armătura cititului „pentru că trebuie” au reușit, nu o dată, să transforme copiii în cititori antrenaţi doar schimbând abordarea[21], mizând nu pe recitarea mecanică și aridă a unui comentariu, ci pe dezbatere, construire de scenarii alternative, rescrierea finalurilor.

Preţul cărţilor le face accesibile doar unei plaje restrânse de cumpărători, argumentează profesorul Maci, identificând un nou obstacol în calea unui consum mai substanţial de carte. În condiţiile în care tratatele sau lucrările fundamentale într-un domeniu ating sau depășesc 100 de lei (adică un procent nu chiar neglijabil) din salariul mediu pe economie, accesul regulat la aceste cărţi este unul prohibitiv.[22]

Când nu este vorba strict despre cărţi de specialitate, cititorii pasionaţi au însă ocazii de a-și completa grila de lecturi urmărind reducerile oferite periodic de edituri, participând la târgurile de carte sau accesând oferta de carte a librăriilor online. Reducerea cotei de TVA pentru cărţi la 5% a scăzut preţul cărţilor cu aproximativ 2 lei, dar eliminarea TVA-ului, în acord cu practica altor ţări europene, s-ar dovedi salutară, susţine Bogdan Ungureanu, director executiv al editurii Publica.[23]

Precaritatea materială nu explică, de una singură, apetenţa scăzută pentru cuvântul scris, punctează profesorul de limba română Mircea Vasilescu, tot el amintind de piaţa de carte a vecinilor bulgari, înfloritoare prin comparaţie cu cea românească. În ecuaţia renunţării la citit mai trebuie căutate și scleroza sistemului de învăţământ, absenţa campaniilor de promovare a lecturii sau inexistenţa politicilor publice de refacere a reţelei de biblioteci.[24]

Dezinteresul pentru lectură este o tendinţă care se manifestă însă la nivel global, cu viteze diferite, numai că, în căutarea acarului Păun, putem ignora faptul că și noi înșine, până la urmă, suntem responsabili pentru ce și cât citim. Concurată puternic de o cultură a divertismentului, de abundenţa informaţiei sau de ritmul alert în care trăim, viaţa modernă nu pare a fi mediul cel mai prielnic cititului. Dar ceea ce modelează profilul nostru de cititori este, în ultima instanţă, statutul pe care decidem să-l acordăm cuvântului scris în economia vieţii de zi cu zi.

Reţetarele cititorului loial

Nu e atât de greu să treci frontiera care desparte cititorul novice de acela pasionat și organizat în lecturile lui, susţine Darius Foroux, care semnează un articol pentru Huffington Post, descriind metodele prin care a reușit să citească 100 de cărţi în fiecare an. Citind 10 ore pe săptămână, Foroux parcurge 26.000 de pagini într-un an, adică aproximativ 100 de cărţi a câte 250 de pagini. Deși 10 ore pe săptămână alocate cititului ar putea să pară o ţintă irealizabilă pentru cei a căror profesie nu-i obligă să citească zilnic, Foroux susţine că ea este una rezonabilă, cu condiţia de a folosi orice moment liber în acest scop și (mai ales) de a investi în citit minutele și orele irosite în vizionarea știrilor sau verificarea postărilor de pe Facebook.[25]

Performanţa de a citi 100 de cărţi pe an nu este atât de dificil de bifat, confirmă James Huntington, care povestește într-un articol[26] periplul său de la lectura a una sau două cărţi pe an la parcurgerea a 100 de titluri. Momentul său de trezire a avut loc la vârsta de 31 de ani, când a realizat că, dacă își menţine același ritm de lectură, nu va reuși să citească mai mult de 70 de cărţi până la sfârșitul vieţii. Chiar dacă ar fi reușit să ajungă la o medie de 12 cărţi citite pe an, nu i-ar mai fi rămas timp decât de 500 și ceva de cărţi până la sfârșitul vieţii. Realizând că își dorește să parcurgă câteva mii de cărţi în următorii ani, Huntington și-a fixat o ţintă de 100 de cărţi pe an, iar schimbările pe care a trebuit să le opereze pentru a include această nouă preocupare în orarul său zilnic au fost punctuale, dar nu atât de dramatice cum și-ar fi putut imagina. O primă decizie a fost aceea de a aloca cititului 90% din timpul cheltuit cu reţelele de socializare – măsură care i-a permis să citească o carte pe săptămână. Următorii pași au constat în vizionarea emisiunilor TV numai în weekend și trezirea foarte matinală, la ora 4, rezultatul fiind un buget mai mare de timp, nu doar pentru citit, ci și pentru activităţi eșuate de ani buni pe lista cu ţinte de atins.

Ceea ce merită reţinut în experienţa celor doi cititori nu este neapărat numărul de cărţi citite – în definitiv, lectura se desfãșoară cu mai multe viteze, în funcţie de particularităţile cititorului, dar și de gradul de dificultate al cărţilor selectate –, ci conștientizarea faptului că modul în care ne gestionam timpul este un element-cheie în dinamica relaţiei noastre cu cuvântul scris.

De fapt, lipsa de timp este o scuză îndelung vehiculată de cei care nu se mai apropie reverenţios de o carte, punctează și Ryan Holiday, strateg media și editor la The New York Observer. În timp ce cititorii săi sunt adesea convinși, inventariind listele cu cărţi care apar în buletinul său de lectură, că secretul trebuie să fie o viteză atipică a cititului, Holiday susţine că, în fapt, el citește suficient de lent cât să își ia notiţe, cuvântul-cheie fiind, de fapt, prioritizarea. Dacă a citi devine o extensie a ceea ce ești și nu doar o sarcină ce trebuie îndeplinită, atunci timpul va deveni suficient de elastic pentru a permite întâlnirea cu pagina scrisă, în același mod în care mesele zilnice, orele de somn sau cele petrecute cu cei dragi sunt cimentate în orarul zilei pentru că reprezintă „părţi nenegociabile ale vieţii”[27].

A citi înseamnă a avea acces la înţelepciunea înmagazinată de cinci milenii pe un suport scris, subliniază Holiday, remarcând că, oricare ar fi anvergura sau dificultatea problemei cu care te confrunţi într-un anumit moment, există o soluţie pe care cineva mai inteligent sau mai informat a consemnat-o deja într-o carte.

„Cărţile au soarta lor”[28], spune un aforism vechi, atribuit poetului latin Terentianus Maurus, soartă care atârnă, mai mult decât de orice alt factor, de cititori. Cărţile au supravieţuit incendiilor care au devorat marile biblioteci ale Antichităţii, s-au dovedit mai longevive decât papirusurile și sulurile de pergament și s-au salvat, atât cât a fost cu putinţă, din autodafé-urile secolelor trecute. Singurul lucru căruia cărţile n-ar putea să îi supravieţuiască ar fi indiferenţa cititorilor, deveniţi tot mai grăbiţi și mai pragmatici, poate și tributari mentalităţii Mașei, personajul cehovian sastisit că știe „prea multe lucruri de prisos”[29].

Anișoara Odeanu, una dintre scriitoarele noastre interbelice, surprindea în povestirea Greșeala lui Alexei Aleksievici destinul tragic al unui scriitor care a sfârșit sinucizându-se, prea deprimat de lecturarea unicei sale cărţi. În timp ce autorul fusese uitat de-a binelea, cartea sa a început să se vândă din ce în ce mai bine. Doar că se vindea la kilogram, iar cumpărătorii cei mai fervenţi erau băcanii, pentru că filele cărţii erau îndeajuns de mari pentru a întocmi din ele pungi pentru bomboane.[30]

Celui care refuză întâlnirea cu cartea e dificil să îi deslușești pierderea pe care o suferă, poate tot atât de dificil ca demersul de a le împărtăși frânturi din frumuseţea muzicii lui Mozart celor condamnaţi să-și trăiască viaţa într-o lume a tăcerii, sublinia[31] Nicolae Manolescu. Și totuși, continuă criticul literar, efortul își merită truda din cel puţin două motive: a citi înseamnă a învăţa, pentru că lectura e un multiplicator al experienţelor noastre, dar și o enormă cutie de rezonanţă, în care trăirile noastre se intersectează cu experienţa altora – întâlnire ce poate acţiona ca un reactiv, aducând la lumină informaţii despre noi înșine încă necunoscute până atunci.

Plăcerea unei lecturi se plătește în monedă vie, dar e un preţ rezonabil, dacă dincolo de învelișul de cerneală și de hârtie retina noastră surprinde, în pleiada ei de culori, o lume care ni se dezvăluie asimptotic, din unghiuri comode ori stingheritoare. O panoramă ușor de ratat când viaţa devine un labirint de pungi lucioase, în care societatea a ambalat promisiunile lipicioase ale unei lumi exclusiv materiale.

Footnotes
[1]„Carmen Croitoru, Anda Becuţ (coord.), «Barometrul de Consum Cultural 2014. Cultura între global și local», culturadata.ro, Institutul Naţional pentru Cercetare și Formare culturală, București 2015, http://www.culturadata.ro/wp-content/uploads/2014/05/Barometrul-de-Consum-Cultural-2014.pdf ”.
[2]„Răzvan Chiruţă, «Barometrul de Consum Cultural, de la un prezent dezamăgitor la un viitor luminos», 30 mar. 2015, http://suplimentuldecultura.ro/10246/barometrul-de-consum-cultural-de-la-un-prezent-dezamagitor-la-un-viitor-luminos/ ”.
[3]„«Eurostat regional yearbook 2013», Eurostat, Uniunea Europeană, http://ec.europa.eu/eurostat/documents/3217494/5783689/KS-HA-13-001-00-EN.PDF/d75e7940-2eec-4b80-9dbe-aca1a5f5b637 ”.
[4]„Obiceiurile de lectură ale rămânilor”, 2011, http://www.ires.com.ro/uploads/articole/ires_obiceiurile-de-lectura-ale-romanilor_2011.pdf ”.
[5]„ Carmen Croitoru, Anda Becuţ (coord.), «Barometrul de consum cultural 2016. O radiografie a practicilor de consum cultural», culturadata.ro, Institutul pentru cercetare și formare culturală, http://www.culturadata.ro/wp-content/uploads/2017/06/Barometrul_de_consum_cultural_2016.pdf ”.
[6]„«The Book Sector in Europe: Facts and figures 2017», https://fep-fee.eu/-Publications- ”.
[7]„Cristina Frunteș, «Supporting the development of the Romanian book market. Extablishing a fixed book price according to the European model», http://webbut.unitbv.ro/BU2016/Series%20V/BULETIN%20I/34_Fruntes.pdf ”.
[8]„Dorina Calin, «Asociaţia Editorilor: România, pe ultimul loc în UE privind industria de carte. Există judeţe fără librării», 12 mai 2015, mediafax.ro”.
[9]„Vezi nota 1. ”.
[10]„Vezi nota 5. ”.
[11]„«Educaţia informală și mass-media», Institutul de Știinţe ale Educaţiei, Laboratorul Teoria Educaţiei, București, 2005, https://dorinpopa.files.wordpress.com/2008/06/educatia-informala-si-mass-media.pdf ”.
[12]„«Costul investiţiei insuficiente în educaţie în România», raport final pentru UNICEF, nov. 2014, http://www.unicef.ro/wp-content/uploads/Costul-investitiei-insuficiente-in-educatie_2014.pdf ”.
[13]„Citat în Christina Clark and Kate Rumbold, Reading for Pleasure: A Research Overview, National Literacy Trust, nov. 2006, http://pennykittle.net/uploads/images/PDFs/Reports/Reading_pleasure_2006.pdf”.
[14]„Simona Sava (coord.), Perspective pentru cercetarea în educaţie, Editura universitară, București, 2015, https://fsp.uvt.ro/wp-content/uploads/2014/07/Perspective-pentru-cercetarea-in-educatie_BT.pdf ”.
[15]„ Christina Clark and Kate Rumbold, art.cit.”
[16]„ Idem. ”.
[17]„«Reading for Change: Performance and Engagement across Countries. Results from PISA 2000», OECD, 2002, http://www.oecd.org/education/school/programmeforinternationalstudentassessmentpisa/33690904.pdf ”.
[18]„Mircea Vasilescu, «Mai facem literatură în școală?», 28 oct. 2016, dilemaveche.ro  ”.
[19]„ «Arta poetică este un concept cu un caracter normativ specific esteticii ce desemnează un ansamblu de reguli/norme privind „naşterea” sau facerea poeziei ori în general tehnica literaturii», în Mircea Vasilescu, art.cit. ”.
[20]„ Mihai Maci, «De ce nu (mai) citim?», 27 febr. 2015, http://www.contributors.ro/cultura/de-ce-nu-mai-citim/”.
[21]„Ana Maria Sandu, «Plăcerea de a citi», în Dilema veche, nr. 695, 15-21 iunie; vezi dilemaveche.ro ”.
[22]„ Mihai Maci, art.cit. ”.
[23]„Marius Chivu, «Cărţi fără librării, piaţă fără cititori», în Dilema veche, nr. 630, 17-23 martie 2016; vezi dilemaveche.ro ”.
[24]„Mircea Vasilescu, «Spectacolul politic și cititul», 30 dec. 2016, dilemaveche.ro ”.
[25]„Darius Faroux, «How to Read 100 Books a Year», 15 mar. 2016, huffingtonpost.com  ”.
[26]„ James Huntington, «How I started reading 100 books a year», 30 ian. 2018, https://www.thriveglobal.com/stories/21930-how-i-started-reading-100-books-a-year ”.
[27]„Ryan Holiday, «How to read more – a lot moare», 15 oct. 2013, https://ryanholiday.net/how-to-read-more-a-lot-more/ ”.
[28]„ Pro captu lectoris habent sua fata libelli, lat. ”.
[29]„Anton Pavlovici Cehov, «Trei surori», în Livada de vișini. Trei surori, Polirom, 2016.”
[30]„ Bianca Burţa Cernat, Fotografie de grup cu scriitoare uitate. Proza feminină interbelică, Cartea Românească, 2011.”
[31]„ Nicolae Manolescu, Viaţă și cărţi, Paralela 45, 2009.”

„Carmen Croitoru, Anda Becuţ (coord.), «Barometrul de Consum Cultural 2014. Cultura între global și local», culturadata.ro, Institutul Naţional pentru Cercetare și Formare culturală, București 2015, http://www.culturadata.ro/wp-content/uploads/2014/05/Barometrul-de-Consum-Cultural-2014.pdf ”.
„Răzvan Chiruţă, «Barometrul de Consum Cultural, de la un prezent dezamăgitor la un viitor luminos», 30 mar. 2015, http://suplimentuldecultura.ro/10246/barometrul-de-consum-cultural-de-la-un-prezent-dezamagitor-la-un-viitor-luminos/ ”.
„«Eurostat regional yearbook 2013», Eurostat, Uniunea Europeană, http://ec.europa.eu/eurostat/documents/3217494/5783689/KS-HA-13-001-00-EN.PDF/d75e7940-2eec-4b80-9dbe-aca1a5f5b637 ”.
„Obiceiurile de lectură ale rămânilor”, 2011, http://www.ires.com.ro/uploads/articole/ires_obiceiurile-de-lectura-ale-romanilor_2011.pdf ”.
„ Carmen Croitoru, Anda Becuţ (coord.), «Barometrul de consum cultural 2016. O radiografie a practicilor de consum cultural», culturadata.ro, Institutul pentru cercetare și formare culturală, http://www.culturadata.ro/wp-content/uploads/2017/06/Barometrul_de_consum_cultural_2016.pdf ”.
„«The Book Sector in Europe: Facts and figures 2017», https://fep-fee.eu/-Publications– ”.
„Cristina Frunteș, «Supporting the development of the Romanian book market. Extablishing a fixed book price according to the European model», http://webbut.unitbv.ro/BU2016/Series%20V/BULETIN%20I/34_Fruntes.pdf ”.
„Dorina Calin, «Asociaţia Editorilor: România, pe ultimul loc în UE privind industria de carte. Există judeţe fără librării», 12 mai 2015, mediafax.ro”.
„Vezi nota 1. ”.
„Vezi nota 5. ”.
„«Educaţia informală și mass-media», Institutul de Știinţe ale Educaţiei, Laboratorul Teoria Educaţiei, București, 2005, https://dorinpopa.files.wordpress.com/2008/06/educatia-informala-si-mass-media.pdf ”.
„«Costul investiţiei insuficiente în educaţie în România», raport final pentru UNICEF, nov. 2014, http://www.unicef.ro/wp-content/uploads/Costul-investitiei-insuficiente-in-educatie_2014.pdf ”.
„Citat în Christina Clark and Kate Rumbold, Reading for Pleasure: A Research Overview, National Literacy Trust, nov. 2006, http://pennykittle.net/uploads/images/PDFs/Reports/Reading_pleasure_2006.pdf”.
„Simona Sava (coord.), Perspective pentru cercetarea în educaţie, Editura universitară, București, 2015, https://fsp.uvt.ro/wp-content/uploads/2014/07/Perspective-pentru-cercetarea-in-educatie_BT.pdf ”.
„ Christina Clark and Kate Rumbold, art.cit.”
„ Idem. ”.
„«Reading for Change: Performance and Engagement across Countries. Results from PISA 2000», OECD, 2002, http://www.oecd.org/education/school/programmeforinternationalstudentassessmentpisa/33690904.pdf ”.
„Mircea Vasilescu, «Mai facem literatură în școală?», 28 oct. 2016, dilemaveche.ro  ”.
„ «Arta poetică este un concept cu un caracter normativ specific esteticii ce desemnează un ansamblu de reguli/norme privind „naşterea” sau facerea poeziei ori în general tehnica literaturii», în Mircea Vasilescu, art.cit. ”.
„ Mihai Maci, «De ce nu (mai) citim?», 27 febr. 2015, http://www.contributors.ro/cultura/de-ce-nu-mai-citim/”.
„Ana Maria Sandu, «Plăcerea de a citi», în Dilema veche, nr. 695, 15-21 iunie; vezi dilemaveche.ro ”.
„ Mihai Maci, art.cit. ”.
„Marius Chivu, «Cărţi fără librării, piaţă fără cititori», în Dilema veche, nr. 630, 17-23 martie 2016; vezi dilemaveche.ro ”.
„Mircea Vasilescu, «Spectacolul politic și cititul», 30 dec. 2016, dilemaveche.ro ”.
„Darius Faroux, «How to Read 100 Books a Year», 15 mar. 2016, huffingtonpost.com  ”.
„ James Huntington, «How I started reading 100 books a year», 30 ian. 2018, https://www.thriveglobal.com/stories/21930-how-i-started-reading-100-books-a-year ”.
„Ryan Holiday, «How to read more – a lot moare», 15 oct. 2013, https://ryanholiday.net/how-to-read-more-a-lot-more/ ”.
„ Pro captu lectoris habent sua fata libelli, lat. ”.
„Anton Pavlovici Cehov, «Trei surori», în Livada de vișini. Trei surori, Polirom, 2016.”
„ Bianca Burţa Cernat, Fotografie de grup cu scriitoare uitate. Proza feminină interbelică, Cartea Românească, 2011.”
„ Nicolae Manolescu, Viaţă și cărţi, Paralela 45, 2009.”