Cum va fi vremea în prima zi de școală; când este programată prima vacanţă; în ce stadiu sunt noile manuale la început de școală; la ce să ne așteptăm de la trafic. Presa a încercat să răspundă astăzi tuturor întrebărilor practice pe care le-ar putea avea un părinte în prima zi a anului școlar. Marile întrebări însă rămân neglijate, fiindcă răspunsurile la ele sunt cel mai greu de găsit. Una dintre acestea, foarte relevantă chiar și simbolic azi, este ce facem cu analfabetismul funcţional?

Declarativ, românii au susţinut întotdeauna că educaţia este importantă, iar rezultatele vârfurilor academice – fie că e vorba de olimpici, fie de elevi-model care au atins punctaje maxime la examenele-reper – sunt întotdeauna un motiv de bucurie naţională. Însă declaraţiile nu se reflectă în fapte, iar aici nu e vina sistemului de învăţământ.

Potrivit unui studiu al Institutului Naţional de Statistică, educaţia este ultima prioritate pe lista cheltuielilor unei gospodării. Românii sunt dispuși să cheltuiască și chiar plătesc mai mult pentru telefonie decât pentru ridicarea nivelului de cunoștinţe. Din datele INS, citate de Capital, reiese că o familie cheltuie, în medie, doar 48 de lei pe an pentru educaţie, în timp ce, pentru telefonie, cheltuie în medie 1.088 de lei pe an. Studiul face distincţie între educaţie și activităţi culturale și recreere, pentru care românii au scos din buzunar circa 90 de lei pe an.

Eurostat vine cu scoruri la fel de descurajatoare în privinţa procentului din PIB alocat educaţiei. Potrivit agenţiei citate de economica.net, în anul 2015, România a cheltuit circa 248 de euro pe cap de locuitor pentru educaţie, cea mai mică sumă din Uniunea Europeană, la nivel european media fiind de 1.400 de euro pe cap de locuitor. Raportat la PIB, aceasta se traduce într-o investiţie procentuală de 3,1%. Din nou, cea mai redusă din Europa, în condiţiile în care media la nivelul UE a fost 4,9% din PIB. Din perspectiva Uniunii, educaţia este al patrulea mare capitol al cheltuielilor publice, după protecţia socială, 19,2% din PIB; sănătate, 7,2% din PIB, şi servicii publice generale, 6,2% din PIB.

„Dacă crezi că educaţia este scumpă, așteaptă să vezi cât te va costa ignoranţa”, declara cu un an în urmă Bogdan Enoiu, general manager la McCann Erickson România în faţa rezultatelor remarcabile obţinute de Liceul Teoretic „Ion Ghica” din Răcari, în care compania investise pentru dotări, dar și pentru formarea profesorilor și diversificarea curiculei suplimentare. Într-un singur an, de la două menţiuni la olimpiadă înregistrate în toată școala în anul anterior, s-a ajuns la 26 de premii la olimpiade și concursuri, iar 10% dintre elevi și-au crescut media de la un an la altul, scria republica.ro.

Lipsa investiţiei în educaţie se răsfrânge, mai devreme sau mai târziu, în pierderea potenţialului unor copii dotaţi care devin inhibaţi de sistemul preocupat să recompenseze mai degrabă capacitatea de memorare decât dezvoltarea competenţelor. Nu e de mirare deci că aproape 42% dintre elevii români de 15 ani sunt analfabeţi funcţional, adică pot să citească, dar nu înţeleg ceea ce au citit, pot reproduce verbal sau în scris textul, fără să îl poată folosi în rezolvarea unei probleme. Și sociologul Elisabeta Stănculescu pune acest fenomen pe seama programelor şcolare, care „sunt astfel concepute şi puse în practică, încât îi familiarizează – auditiv şi grafic – pe elevi/studenţi cu un număr de cuvinte şi structuri lingvistice fără însă a-i obişnui să-şi pună sistematic întrebări şi să caute sistematic răspunsuri mai extinse în legătură cu substanţa lor, cu sensurile lor multiple, cu deosebirile de nuanţă, cu situaţiile reale în care se aplică sau în care nu se pot aplica.”

Potrivit Centrului de Evaluare şi Analize Educaţionale (CEAE), în Uniunea Europeană România ocupă primul loc în clasamentul analfabetismului funcţional, iar la nivelul întregului continent doar Albania stă mai rău decât noi la acest capitol.

Miza evidenţiată de reprezentanţii CEAE este uriașă: „Riscăm ca România însăşi să devină o ţară cu două viteze: elita a 10% din populaţie, bine plătită, şi ceilalţi, din care o bună parte vor trăi la limita subzistenţei”, a declarat Cristian Hatu, cofondator CEAE. Dacă perspectiva se menţine, aproape jumătate din viitoarea forţă de muncă a României nu va mai putea susţine productivitatea muncii, în mai puţin de 20 de ani, spun specialiștii.

„Această problemă ne costă cât două PIB-uri”, este de părere Ligia Deca, consilier de stat în Departamentul Educaţie şi Cercetare din Administraţia Prezidenţială. „Există predicţii care vorbesc despre cât ar creşte PIB-ul României dacă am rezolva această problemă. O variantă moderată spune că ar creşte cu peste 200% până în 2035.”

De altfel, și președintele Klaus Iohannis a făcut din analfabetismul funcţional un pivot al discursului pe care l-a susţinut astăzi la Colegiul Naţional „Gheorghe Șincai”: „Este clar că, indiferent de modul cum va arăta România, de cum se va dezvolta economia şi de cum vom construi strategia naţională pe Educaţie, avem o serie de provocări urgente cărora trebuie să le răspundem. (…) Succesul sistemului educaţional este singura cale de supravieţuire a României puternice, iar eşecul său ne condamnă la involuţie.” Însă după ce a oferit încurajări părinţilor, pe umerii cărora a așezat responsabilitatea stimulării intelectuale a celor mici, alocuţiunea președintelui s-a oprit fără să menţioneze vreun pas concret în problema a cărei urgenţă a recunoscut-o deja.

Sigur că părinţii au un potenţial de influenţă semnificativ pentru traiectoria academică a copiilor. Pe de altă parte însă, dacă ne uităm la cei care au reușit să stabilească standarde mondiale ale excelenţei în educaţie, vedem că sunt state care gravitează în jurul unor sisteme de învăţământ care funcţionează aproape ireproșabil. Singapore, Coreea de Sud și Finlanda sunt doar câteva dintre cele mai sonore nume când vine vorba de sisteme educaţionale cu eficienţă foarte ridicată. Însă succesul lor răsunător ar trebui să fie altceva decât o invitaţie mai directă sau mai indirectă la mimetism. Mai ales că e limpede: sub numeroase aspecte, România este foarte diferită de toate cele trei ţări. Exemplul lor ar trebui să fie însă o încurajare că gândirea unei strategii de învăţământ trebuie și, mai ales, poate să depășească mandatele și capriciile ministeriale.

DISTRIBUIE:
Alina Kartman
Alina Kartman face parte din echipa permanentă de redactori ST. Are peste 8 ani de experiență în presa online din România și, atunci când nu scrie pentru ST, îmbină jurnalismul cu videografia și copywriting-ul la studioul KiteMedia.