„Circumstanţele nu contează atunci când ai un vis.“ Acesta pare să fie mesajul central al poveștilor celor care au reușit în ciuda unor obstacole inimaginabile. Se pot naște însă visuri în mijlocul luptei pentru supravieţuire, în depravare și mizerie? Și, chiar dacă se nasc, au vreo șansă de supravieţuire?

Phiona Mutesi nu știe când s-a născut. Mama ei presupune că undeva prin anul 1996, dar nu este sigură. În mahalaua unde s-a născut, atât ceasurile, cât și calendarele sunt lucruri pe care puţini și le pot permite. Phiona este unul dintre miile de copii din cele opt mahalale ale Kampalei, capitala Ugandei, zone înţesate de criminalitate, prostituţie și sărăcie cruntă.

Phiona avea doar trei ani atunci când tatăl ei a murit de SIDA, iar sora ei mai mare, Juliet, de o boală necunoscută. Puţinele lucruri pe care le aveau le-au fost furate la scurt timp din casa mătușii ei, în care și le adăpostiseră după moartea celor doi. Mama ei nu fusese la școală, prin urmare nu a putut să se angajeze. Au dormit o vreme pe străzi și nici nu mai știau de câte ori s-au mutat prin Katwe, cea mai săracă mahala a Kampalei, fie din cauza imposibilităţii de a plăti chiria, fie de teama că locul în care stăteau se putea prăbuși peste ei. Oricât de mult s-ar fi mutat, nu aveau cum să plece din mahala. Toţi știau că „cine se naște în Katwe, moare în Katwe”, din cauza violenţei, a abandonului sau a bolilor. Phiona a fost aproape de moarte de două ori în copilărie, cel mai probabil din cauza malariei.

Nu a mai mers la școală după moartea tatălui ei și a început să vândă porumb pe străzile orașului, pentru a supravieţui. Ziua ei începea la 5 dimineaţa, când trebuia să meargă să aducă apă potabilă de la câţiva kilometri distanţă. Atunci când ploua, drumurile erau inundate cu gunoaie și dejecţii, canalizarea fiind un lux de care locuitorii din mahala nu beneficiază. Apoi trebuia să vândă porumb și să aibă grijă de fraţii mai mici, pentru că mama ei era plecată aproape toată ziua să cumpere fructe de la piaţa din oraș și să le revândă pe străzi pentru a câștiga ceva bani.

Avea nouă ani și într-o zi era disperată să găsească ceva de mâncare pentru că nu mai mâncase de trei zile, așa că l-a urmărit pe fratele mai mic, Brian, care de câteva zile se tot furișa și dispărea câteva ore. Se gândea că găsise o sursă de hrană. A ajuns în faţa unei biserici părăginite, în care mai mulţi copii se jucau pe câteva table cu niște piese frumoase, albe și negre. În mod surprinzător, erau foarte liniștiţi. „I-am privit jucându-se fericiţi și entuziaști și am vrut să am și eu șansa să fiu atât de fericită.“[1] Robert Katende, cel care îi învăţa pe copii să joace șah, a observat-o și a chemat-o alături de ceilalţi.

Robert era angajat al misiunii creștine din Katwe și antrena echipa de fotbal. Fusese, la rândul lui, un copil care se luptase pentru supravieţuire. Mama îi murise când era mic, iar copilăria și-o petrecuse dormind în tufișuri și căutând disperat de mâncare. Îl salvase sportul, fusese ajutat de o misiune creștină și acum era absolvent al unei universităţi. Pentru că nimeni nu îl angaja ca inginer, în ciuda rezultatelor deosebite din facultate, venise în Katwe pentru a face pentru alţi copii ceea ce alţii făcuseră pentru el cu ani în urmă. Fiindcă nu toţi copiii iubeau fotbalul, în timpul liber îi învăţa șah. La început fusese reticent – ce puteau să înţeleagă ei din jocul de șah? Nici măcar nu exista în limba lor un nume pentru joc. I-a atras cu terciul pe care li-l oferea la sfârșitul antrenamentului, apoi a fost surprins să vadă că jocul chiar le plăcea.

Șahul era despre ei, despre viaţa lor. „Șahul este foarte asemănător cu viaţa mea. Dacă faci mișcări inteligente, poţi să stai departe de pericol, dar orice mișcare greșită poate să fie ultima“[2], povestește Phiona. În doar șase luni, aceasta a ajuns la nivelul celor care învăţau deja de doi ani. Robert a observat să are un talent deosebit și o determinare ieșită din comun. Mergea șase kilometri în fiecare zi doar pentru a învăţa să joace.

În anul 2009, trei dintre „pionieri“, așa cum se autointitulaseră copiii din clubul de șah, au reușit să ajungă în Sudan, la Campionatul de Juniori al Africii. Era prima dată când ieșeau din mahala și prima dată când zburau cu avionul. Deasupra Ugandei, Phiona se întreba dacă nu cumva ajunsese în Rai. În Sudan, au dormit pentru prima dată într-un pat și au avut posibilitatea să comande ce mâncare voiau ei. Totul era nou și uimitor pentru copiii aceia. Și mai uimitoare a fost reușita celor trei, de departe cei mai mici și mai neexperimentaţi competitori – aceștia au câștigat campionatul.

Întoarcerea în mahala a însemnat și revenirea la problemele lor zilnice. Au decis că nu pot păstra trofeul. Avea să fie furat de la oricare dintre ei l-ar fi păstrat. Deși erau campioni, grija lor principală rămânea găsirea hranei. Ceva se schimbase, totuși. Dacă până atunci nu se gândeau la viaţa lor, violenţa, mizeria și boala fiind parte din normalitate, acum șahul îi obligase să vadă lucrurile altfel, să capete determinarea și perseverenţa de a-și depăși condiţia.

În anul 2010, participarea la Olimpiada Internaţională de Șah din Rusia i-a adus Phionei recunoaștere internaţională. Deși nu se afla la nivelul celor de acolo, reușitele fetei erau extraordinare, având în vedere trecutul ei. Tim Crothers, un jurnalist american de la ESPN, a decis să scrie un articol[3] despre povestea ei, care a devenit viral în scurt timp. Era faimoasă, dar locuia încă în mahala, se lupta pentru supravieţuire și se antrena cu determinare pentru competiţii.

Abia în anul 2013 a reușit să se înscrie la școală, cu ajutorul banilor pe care i-a obţinut din drepturile de autor pentru cartea scrisă de Tim, Regina din Katwe. Tim o vizitase în casa ei din mahalaua Katwe după scrierea articolului, iar ce a văzut acolo l-a impresionat și l-a determinat să scrie cartea. Următorii bani câștigaţi din drepturile de autor pentru un film realizat pe baza poveștii ei i-a folosit pentru a cumpăra un teren în afara mahalalei, pe care a construit o casă pentru mama ei. Eforturile Phionei, pe care mama ei nu le înţelesese niciodată, dar pe care le susţinuse cum putuse mai bine, erau în sfârșit răsplătite.

Phiona a reprezentat Uganda la alte trei olimpiade internaţionale, iar de anul acesta este studentă la Universitatea Northwest din Kirkland, Washington. Visul ei este să devină mare maestru la șah, dar și avocat. „Mă rog lui Dumnezeu ca, prin modul în care îmi voi continua viaţa, să inspir cât mai mulţi copii să ajungă să înţeleagă ce înseamnă viaţa cu adevărat“[4], mărturisește Phiona. La doar 21 de ani, are destul timp și încă suficiente „piese“ de mutat.

 

Footnotes
[1]„ Tim Crothers, „Chess queen of Africa“, 28 aug. 2016, theguardian.com”.
[2]„ Ibid.”
[3]„ Tim Crothers, „Game of her life“, 12 apr. 2013, espn.com”.
[4]„ Angel Canales, Adam Rivera, „Phiona Mutesi, «Queen of Katwe», Rises From Uganda Slums to Become Inspirational Chess Prodigy“, 20 sept. 2016, abcnews.go.com”.

„ Tim Crothers, „Chess queen of Africa“, 28 aug. 2016, theguardian.com”.
„ Ibid.”
„ Tim Crothers, „Game of her life“, 12 apr. 2013, espn.com”.
„ Angel Canales, Adam Rivera, „Phiona Mutesi, «Queen of Katwe», Rises From Uganda Slums to Become Inspirational Chess Prodigy“, 20 sept. 2016, abcnews.go.com”.