Evanghelia după Iuda şi Scriptura

5228

Evanghelia după Iuda este un text coptic, care a fost găsit la finalul secolului XX şi a fost ţinut timp de şaptesprezece ani într-o căsuţă de valori dintr-o bancă din Hicksville, New Jersey, deoarece negustorul egiptean care a găsit-o nu a reuşit să obţină banii pe care spera să-i câştige.

I Fundal

Evanghelia după Iuda s-a bucurat de multă atenţie în ultima vreme, de când Asociaţia National Geographic a publicat un articol despre acest subiect în revista sa.[1] Această asociaţie a primit, de asemenea, dreptul de a publica Evanghelia atât în formă scrisă, cât şi prin intermediul televiziunii. Atunci când în sfârşit a fost vândută, era deja deteriorată, însă este considerată una dintre cele mai mari descoperiri de text din ultimele decade.

Deşi Evanghelia după Iuda este disponibilă pentru toată lumea de puţină vreme – R. Kasser, M. Meyer, G. Wurst şi F. Gaudard au realizat o traducere [2] -, faptul că această evanghelie exista era cunoscut de multe secole. Irineu, Episcop al Lyonului (180 d.Ch.), o menţionează în lucrarea sa Împotriva ereziilor, atribuind-o unei secte gnostice. W. Schneemelcher a tratat acest subiect în Scrierile Apocrife ale Noului Testament (New Testament Apocrypha) [3]

Prin utilizarea metodei datării cu ajutorul carbonului radioactiv, savanţii au plasat apariţia copiei existente în perioada dintre anii 220 d.Ch. şi 340 d.Ch. Totuşi textul original trebuie să fi fost mult mai vechi, de vreme ce Irineu îl menţionează în finalul celui de-al doilea secol. A fost scris probabil între anii 130 d.Ch. şi 170 d.Ch. Conţinutul acestei copii nu a fost păstrat în întregime. Unele rânduri lipsesc. Totuşi este posibil să îţi faci o idee despre ceea ce tratează această evanghelie.

II. Conţinut

Evanghelia după Iuda descrie întâlnirile dintre Iisus şi cei doisprezece ucenici şi discuţiile pe care Iisus le-a avut cu Iuda Iscarioteanul. Potrivit părţii introductive, evanghelia prezintă o istorisire secretă despre ceea ce Iisus i-a împărtăşit lui Iuda cu trei zile înainte de Paşte. Iisus explică atât viziunea pe care cei doisprezece ucenici o aveau despre templu şi preoţie, cât şi viziunea pe care Iisus o avea cu privire la creaţie.

Evanghelia după Iuda pare să aibă o aură mistică. Se spune că Iisus apărea adesea printre ucenici întruchipat într-un copil. Iuda mărturiseşte că Iisus provine dintr-un spaţiu dumnezeiesc sau din Împărăţia lui Barbelo. Dumnezeu este Cel care există prin Sine Însuşi. În plus, există doisprezece eoni, şaptezeci şi doi de eoni, şaptezeci şi doi de aştri şi şaptezeci şi două de ceruri, trei sute şaizeci de aştri şi milioane de îngeri.

Iisus râde de rugăciunea celor doisprezece. El vorbeşte în repetate rânduri despre dumnezeul lor în care se încred, ca şi când s-ar distanţa de ei, deşi el fusese cel care îi chemase iniţial să-i fie ucenici. Cu alte cuvinte, acest Iisus gnostic pare să-L respingă pe Dumnezeul Vechiului Testament. Într-o viziune, cei doisprezece văd templul şi doisprezece preoţi imorali şi corupţi. Iisus le spune că ei sunt aceşti preoţi care conduc poporul pe căi greşite, ca slujitori ai păcatului.

Învăţătura referitoare la nemurirea sufletului se regăseşte în acest document. Doctrina creaţiei este destul de diferită faţă de învăţătura biblică. Cel care există prin Sine Însuşi a ieşit dintr-un nor. Alte fiinţe s-au ivit din alţi nori. Nu numai că există eoni şi alte creaturi, dar lucrarea de creare a fiinţelor nu este limitată numai la Dumnezeu. Luminătorii sunt creaţi şi tot ei dau naştere altor luminători. Îngerul Nebro şi-a creat şase îngeri, ca asistenţi, printre care Saklas; acesta se adresează altor îngeri, cărora le spune că ar trebui să creeze o fiinţă umană „după un chip (chipul nu este identificat)". Astfel sunt creaţi Adam şi Eva. Eva, cea din nor, se numeşte Zoe, care înseamnă viaţă.

Totuşi cel mai important rol este cel al lui Iuda. Într-o viziune, el îi vede pe cei doisprezece lovindu-L cu pietre şi persecutându-L. Iisus îi spune că va fi blestemat de alte generaţii şi totuşi, într-o zi, el va domni peste ele. Iuda îi va întrece pe toţi ceilalţi. Aşa că Iuda Îl trădează pe Isus, făcându-I astfel o favoare. Pasajul-cheie este acela în care Iisus îi spune lui Iuda: „Îl vei sacrifica pe omul care mă întruchipează." Cu alte cuvinte, Iuda îl va omorî pe Iisus – şi astfel Îi va face o favoare. „Acesta nu seamănă deloc cu Iisus", spune Meyer. „El va scăpa, în sfârşit, de această carne materială, fizică", eliberându-L astfel pe Christosul adevărat, fiinţa divină dinăuntru."[4]

Evanghelia se termină la fel de brusc precum începe. Nu menţionează moartea sau învierea lui Iisus.

1 Andrew Cockburn, "The Judas Gospel", National Geographic, mai 2006, p. 78-95

2 http://www9.nationalgeographic.com/lostgospel/_pdf/GospelofJudas.pdf3 Wilhelm Schneemelcher, New Testament Apocrypha, volumul 1: Gospels and Related Writings, ediţia revizuită, Louisville, Westminster John Knox Press, 1991, p. 386-387

4 Cockburn, p. 91

III. Evaluare

Evanghelia după Iuda este produsul unui autor cu înclinaţii gnostice, care aparţine celui de-al doilea secol. Nu este vorba despre relatarea vreunui martor ocular, nici nu este scrisă de Iuda Iscarioteanul. În contrast, Evangheliile canonice au fost scrise în primul secol d.Ch. şi, cel puţin două dintre ele, au fost atribuite unor martori oculari.

Evanghelia după Iuda relatează aspecte din ultima parte a vieţii lui Iisus şi se termină brusc. Dacă aceasta ar fi singura evanghelie de care am dispune, am cunoaşte puţine detalii despre Iisus şi ar fi foarte dificil să avem o relaţie personală cu El. În această privinţă, această evanghelie este complet diferită de Evangheliile canonice. În Evanghelia după Iuda nu apare nimic despre naşterea Domnului Iisus, despre botez şi nici referitor la primii Săi ani de misiune. Este menţionat faptul că Iisus a făcut minuni, dar nu este prezentată nici măcar una. Practic, evanghelia constă în dialoguri. Exceptând secţiunea în care este dezbătută Creaţia, nu se tratează subiecte precum Predica de pe Munte sau învăţăturile Domnului Iisus din parabole. De vreme ce moartea şi învierea lui Iisus nu sunt menţionate, întâlnirile de după Paşte cu ucenicii şi înălţarea la cer sunt, de asemenea, omise. Acest lucru este uşor de înţeles, pentru că gnosticii nu erau interesaţi de natura umană a lui Iisus, ci mai degrabă de natura Sa divină (1 Ioan 2:22; 4:1-3). Subiectul escatologic lipseşte cu desăvârşire. Subiectul mântuirii nu este deloc dezbătut. Caracterul lui Iisus este umbrit. În primul rând, nu avem suficiente informaţii care să ne permită să ne formăm o imagine despre caracterul lui Iisus. În al doilea rând, Iisus râde, în repetate rânduri, de ucenicii Săi, de Iuda şi, câteodată, pare să fie un râs batjocoritor.

Această evanghelie nu indică nici repere geografice referitoare la locaţiile în care Iisus ar putea fi plasat la o anumită dată, nici nu prezintă informaţii cronologice care ne-ar putea ajuta să Îl localizăm în timp. Aşadar, informaţiile istorice prezentate sunt minime.

Faptul că în multe privinţe Evanghelia după Iuda nu concordă cu Evangheliile canonice este un lucru evident. Personajul negativ din Evangheliile canonice – Iuda – este singurul care Îl înţelege pe Iisus şi Îi oferă sfârşitul dorit. Ceilalţi ucenici sunt cu toţi greşiţi şi slujesc unui Dumnezeu greşit. Când vine vorba despre adevăr, nu toate evangheliile pot fi considerate serioase şi de încredere. Cititorul trebuie să se hotărască dacă poate să accepte sau nu Evangheliile canonice ca fiind autentice şi să le folosească drept reper pentru a determina statutul altor evanghelii. Totuşi nu numai Evangheliile canonice îşi ridică vocea împotriva autenticităţii şi veridicităţii Evangheliei după Iuda; epistolele din Noul Testament şi mărturia Vechiului Testament o fac, de asemenea. Mai mult, înţelegerea biblică asupra divinităţii, precum şi învăţăturile sale despre Creaţie, mântuire şi originile omenirii contrazic mesajul Evangheliei după Iuda.

Fără îndoială, descoperirea Evangheliei după Iuda reprezintă un eveniment important pentru savanţi, aşa cum a fost şi descoperirea Evangheliei coptice după Toma. Ea ne permite să avem o imagine mai clară asupra celui de-al doilea secol de după Christos, perioadă în care Biserica Ortodoxă a trebuit să se lupte cu multe erezii. Totuşi această evanghelie nu oferă niciun detaliu istoric sau teologic care să necesite o reinterpretare a Scripturii.

Emoţia publicului referitoare la această descoperire ar fi putut fi generată de cartea Codul lui Da Vinci, scrisă de Dan Brown, care pretinde că adevărul asupra căsătoriei lui Iisus a fost ascuns de Biserică de-a lungul secolelor şi că acest adevăr trebuie recâştigat. Se presupune că adevărul nu se regăseşte în Biblie, ci în scrieri secrete care înfăţişează o imagine diferită a lui Iisus, un Iisus care a avut o relaţie amoroasă cu Maria Magdalena, relaţie din care a rezultat un copil. Prin intermediul Evangheliei după Iuda am mai avea o altă carte din trecut care pretinde că faptele relatate în Evangheliile biblice ar trebui să fie puse la îndoială şi corectate. Pentru mai multă lume, acest lucru este emoţionant doar pentru că reprezintă o noutate, pentru motivul că ar contravine poziţiei bisericilor tradiţionale, pentru că nu solicită o convertire personală şi schimbarea stilului de viaţă sau pentru că se potriveşte cu atmosfera sincretismului actual. Totuşi, la final, rămân aceleaşi întrebări: (1) Adevăratul Iisus este Cel prezentat în Biblie; este El Mesia, Fiul lui Dumnezeu? (2) Este Biblia demnă de încredere şi este ea Cuvântul lui Dumnezeu? Avem motive întemeiate să răspundem la aceste întrebări în mod afirmativ.

(Traducere: Patricia Nicolae)