Există vreun antidot pentru lipsa de recunoștinţă?

591

Într-o lume în care poate cea mai populară formă de a căuta fericirea este achiziţionarea de obiecte, recunoștinţa nu își mai găsește locul, sugerează dr. Robert Emmons, într-un articol pentru platforma Greater Good a Universităţii California, Berkley.

„Lipsa de recunoștinţă este contagioasă și se transmite de la o generaţie la alta”, scrie expertul, referindu-se la o societate în care relaţiile, la fel ca lucrurile, devin lucruri perisabile, care se găsesc de vânzare și se pot cumpăra.

Studiile arată că persoanele nerecunoscătoare au tendinţa de a fi arogante, orgolioase, acordându-și o importanţă deosebită și căutând să fie admiraţi și aprobaţi de ceilalţi. În special persoanele narcisiste au tendinţa de a dezvolta o atitudine lipsită de recunoștinţă, caracterizată de un sentiment puternic că lucrurile li se cuvin și că ceilalţi le datorează ceva. Pentru acestea „numărarea binecuvântărilor va fi ineficientă, pentru că nemulţumirile vor fi întotdeauna mai numeroase decât darurile”, punctează dr. Emmond.

Pentru a exemplifica ingratitudinea și pentru a demonstra cât de puţin preţuim binecuvântările care ne sunt oferite, expertul oferă ca exemplu parabola celor zece leproși vindecaţi de Iisus, evocată de Luca în Noul Testament. Dintre aceștia, numai unul s-a întors pentru a-I arăta recunoștinţă Celui care l-a salvat de la o moarte iminentă. Cât despre ceilalţi, „poate au fost doar uituci”, spune dr. Emmond. „Până la urmă, odată ce și-au recăpătat onoarea, cu siguranţă erau grăbiţi să se întoarcă la familiile și la viaţa lor de dinainte.”

Cu toate acestea, lipsa de recunoștinţă poate fi (re)căpătată prin umilinţă. „Persoana umilă spune că viaţa este un dar pentru care trebuie să fie recunoscătoare, nu un drept ce trebuie revendicat”, spune dr. Emmond. Umilinţa este cea care ne arată cât de mult depindem de ceilalţi: de la părinţi și prieteni până la Cel care ne-a creat. Din păcate, acest simţământ al umilinţei „nu apare ușor, nici natural”, cu atât mai mult într-o societate în care fiecare se valorează pe sine, punctează dr. Emmond. Odată interiorizat însă, sentimentul de recunoștinţă, născut din umilinţă, îi oferă individului puterea de a recunoaște toate binecuvântările cu care este înzestrat, de la persoanele care îl înconjoară, abilităţile lui și până la privilegiul fiecărei guri de aer. Iar numeroasele studii care s-au concentrat asupra efectelor benefice ale recunoștinţei oferă o mulţime de motive pentru a aduce mulţumire darurilor pe care le-am primit. Unul dintre acestea este faptul că însăși recunoștinţa este un element esenţial pentru atingerea fericirii.