Experimentul „Rakamakafo”: rușii vs. americanii și corigenţa la omenie

944

Cine sunt mai săritori şi ajută pe cineva în nevoie, rușii sau americanii? În contextul politic actual, întrebarea nu este lipsită de miză. Un experiment stradal răspunde la întrebare scoţând la iveală elemente-surpriză.

Fiecare cultură are propriile sale tradiţii și particularităţi. Religia, bucătăria naţională, unele tipare comportamentale sau atitudinale, toate contribuie la specificul cultural al popoarelor. Deși suntem cu toţii afectaţi de globalizare, acest specific naţional nu poate fi estompat. Și poate că este bine să rămână așa.

Totuși, unele lucruri nu ar trebui să fie condiţionate cultural. Ele fac parte din patrimoniul universal al umanităţii. Așa ar trebui să fie, de exemplu, tendinţa de a-i ajuta pe alţii.

În realitate însă, lucrurile nu stau deloc așa. Teoretic, acceptăm că este recomandabil să ajutăm și să nu lăsăm indiferenţa să se instaleze în viaţa noastră. Aceasta până când vreun experiment social sau o întâmplare reală arată că există un decalaj între ceea ce afirmăm și modul în care acţionăm.

Rezultatele experimentului efectuat de doi tineri ruși i-a surprins chiar și pe iniţiatori.

Rușii au probleme nu doar cu vecinii, ci cu ei înșiși

Nikolai și Guram sunt doi tineri din Sankt Petersburg care au iniţiat un proiect de „farse cu miez sociologic” prin care încearcă să surprindă atitudini, reacţii și să înţeleagă de ce anumite lucruri se întâmplă în jurul lor. Practic, obiectivul lor este realizarea de experimente sociale cu oameni reali în situaţii din viaţa reală. Tinerii filmează aceste clipuri și le încarcă pe canalul YouTube „Rakamakafo”.

Unul dintre experimentele lor recente este semnificativ și fiindcă are o oarecare miză politică. Scopul experimentului a fost acela de a observa care este reacţia trecătorilor atunci când văd că un necunoscut se simte rău. Așa că Nikolai și Guram s-au apucat de treabă: unul în Sankt Petersburg, celălalt în Miami. Amândoi se prăbușesc jos și așteaptă intervenţia celor din jur.

Partea interesantă este că reacţiile cetăţenilor din cele două orașe sunt într-un contrast evident. În Sankt Petersburg a fost liniște și pace. Nikolai acuză dureri de stomac și lasă impresia că așteaptă ajutor. Trecătorii se uită și pleacă mai departe. În cele 3 zile de filmări, tânărul rus a stat și câte o oră în poziţia omului suferind, fără să îl întrebe nimeni dacă are probleme.

A repetat episodul de 27 de ori, sute de oameni au trecut pe lângă el și doar 10% dintre cetăţenii ruși au avut timp și disponibilitate să îi întindă o mână.

Mult mai norocos a fost Guram. Filmul arată cum americanii aproape că se înghesuie să întrebe cu ce îl pot ajuta. „În trei zile de filmări, aproape că nu am reușit un minut să stau jos”, a spus tânărul, surprins și el de intervenţia promptă a cetăţenilor americani.

Experimentul în sine aproape că nici nu mai necesită concluzii suplimentare. „Ce s-a întâmplat cu o naţiune cu o cultură atât de minunată?” este întrebarea pe care tinerii ruși se văd nevoiţi să o ridice cu privire la atitudinea concetăţenilor lor.

Un experiment care încurcă lucrurile

Iniţiativa celor doi tineri din Sankt Petersburg ridică o sumedenie de întrebări. În actualul context geopolitic, concluziile lor sunt dificil de asimilat de către o ţară căreia i s-a cultivat în mod artificial sentimentul superiorităţii. Războiul Rece nu a făcut decât să accentueze lupta pentru podium.

Toate palierele vieţii sociale, politice sau economice au fost cuprinse de febra concurenţei. Tehnica, logistica, spionajul au fost utilizate pentru ca superioritatea să fie demonstrată oricând și în orice condiţii. Cel mai puţin a intrat în dispută chiar elementul ce constituie miza experimentului: omenia.

Generalizarea concluziilor ar constitui o eroare. Nu ar fi cel mai recomandabil de presupus că rușii în masă se comportă într-o manieră indiferentă sau că toţi americanii sunt săritori. Însă, pe de altă parte, nu se poate ignora faptul că sute de cetăţeni cu aceeași cultură, tradiţie și nivel de civilizaţie au trecut nepăsători. Ce se întâmplă?

De ce rușii par mai puţin înclinaţi să ajute?

Un răspuns facil ar fi că este vorba despre o genă naţională. Însă istoria a înregistrat efectele negative ale unei gândiri de acest gen. Ideea existenţei unui ADN colectiv poate fi atrăgătoare, însă extrem de riscantă. Pe baza ei Hitler a câștigat alegeri și a distrus destine. De altfel, rasismul și-a făcut loc în gândirea multor teoreticieni din perioada interbelică. Mitul superiorităţii de rasă a fost întreţinut în mod voluntar deoarece corespundea așteptărilor societăţii. Unii nu pot scăpa de acest virus nici astăzi.

Atractivitatea acestei idei încă se menţine în stare latentă la nivel subconștient. Trecutul nu poate fi șters cu buretele. Nici românii nu fac excepţie. Puseuri de superioritate încă ne mai tulbură uneori armonia socială. În cazul rușilor, lucrurile sunt și mai evidente. Dar nu fiindcă ar fi dezavantajaţi de vreo genă, ci fiindcă suportă în continuare efectele unei mentalităţi care pune accentul pe gândirea colectivă, nu pe individualitate.

Este exact ceea ce opune Rusia democraţiei americane. Din punct de vedere psihologic, specialiștii au atestat faptul că fiinţa umană are predispoziţia de a nu interveni dacă nu mai vede pe cineva făcând același lucru. Indiferenţa cetăţenilor din Sankt Petersburg se încadrează acestei tendinţe.

În schimb, americanii acţionează altfel nu fiindcă sunt supraoameni. Ci, pur și simplu, este vorba de o altă educaţie și un alt stil de viaţă. Sunt elemente care, adăugate contextului social, pot modela comportamentul unei naţii. Devine astfel explicabil de ce unele societăţi par să fie mai altruiste decât altele.

În condiţiile în care Rusia dezvoltă și în prezent o cultură a adversităţii și a dezbinării, efectele pot fi sesizabile și asupra cetăţeanului de rând. Se simt chiar la nivelul străzii, prin lipsa gesturilor banale ca cele evidenţiate de experiment. Deja aici nu mai este vorba de politică, ci de pierderea unei calităţi vitale a fiinţei umane. Una care este posibil să nu mai fie recuperată atunci când politicienii se vor gândi să își întindă mâna. Ce se cultivă acum se va secera mai târziu.