Înainte să bată clopotele de nuntă, poate n-ar strica să îţi scrutezi mai atent partenerul. Să remarci detalii care par nesemnificative, precum nivelul lui de colesterol, scrie jurnalista Rebecca Webber. Nu e vorba de o găselniţă care să facă drumul spre altar mai anevoios, ci de o concluzie la care au ajuns cercetătorii: sănătatea unui partener este un factor-cheie al bunăstării celuilalt.

„Stilul de viaţă nesănătos este cauza principală a decesului prin boli cronice la nivel mondial”, avertizează profesorul Jane Wardle, director al departamentului de cercetare în domeniul cancerului din cadrul Centrului de Studiere a Comportamentelor privind Sănătatea, de la UCL, Marea Britanie.

Principalii factori de risc sunt fumatul, greutatea excedentară, inactivitatea fizică, alimentaţia nesănătoasă și consumul de alcool, precizează Wardle, subliniind că înlocuirea obiceiurilor greșite cu unele sănătoase ar putea reduce riscul de boală, inclusiv pe cel de cancer. Deși afirmaţiile sale reiterează adevăruri cu care suntem deja familiarizaţi, ele vin în contextul unui studiu, coordonat de profesor, care a arătat că rata de succes a schimbării obiceiurilor nocive este de câteva ori mai mare atunci când ambii parteneri sunt angrenaţi în schimbare. Astfel, 50% dintre femeile fumătoare au reușit să renunţe la fumat dacă și partenerii lor au făcut-o, faţă de numai 8% în cazul celor ai căror soţi au continuat să fumeze.

Pentru că bolile cronice au devenit peste tot în lume o problemă de sănătate publică, merită să analizăm mai atent modul intim în care se intersectează și se condiţionează sănătatea partenerilor de viaţă. Deși între soţi nu există o legătură biologică, iar medicii le cer pacienţilor istoricul medical al familiei, dar aproape niciodată nu cer detalii despre starea de sănătate a partenerului, realitatea este că impactul pe care îl are sănătatea partenerului asupra bunăstării unei persoane este pe cât de subestimat, pe atât de puternic.

Când sănătatea se împarte la doi

Se știe deja că relaţia maritală vine la pachet cu o serie de beneficii pentru sănătate, cel puţin în cazul în care aceasta este una funcţională. Studii mai recente au arătat însă că sănătatea fizică și mintală (robustă ori, dimpotrivă, precară) a unui partener „se transmite” și celuilalt. Astfel, un studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Arizona a arătat că, pe măsură ce cuplurile îmbătrânesc, sănătatea unuia dintre soţi devine indicator bun al calităţii vieţii celuilalt. Această legătură persistă chiar și după moartea unuia dintre soţi, după cum a descoperit un studiu din 2015.

„Oamenii de care ne pasă continuă să ne influenţeze calitatea vieţii chiar și după ce dispar. Am constatat că nivelul calităţii vieţii unei persoane este la fel de intim legat și dependent de calitatea vieţii anterioare a soţului decedat, așa cum se întâmpla atunci când își putea vedea partenerul în fiecare zi”, a explicat Kyle Bourassa, coordonatorul studiului.

Un întreg șir de studii a relevat faptul că problemele de sănătate ale unui partener se traduc printr-un risc sporit la adresa sănătăţii celuilalt. Astfel, dacă unul dintre soţi este diabetic sau prediabetic, riscul partenerului de a dezvolta aceeași afecţiune crește cu 26%, iar dacă unul suferă de sindrom metabolic, riscul celuilalt de a se confrunta cu această afecţiune crește cu 30%.

„Când vorbim despre istoricul familial de diabet de tip 2, în general presupunem că factorii genetici sunt responsabili pentru creșterea riscului de apariţie a diabetului la membrii familiei. Cercetările noastre demonstrează că și soţii împărtășesc acest risc”, afirmă cercetătorul Kaberi Dasgupta, de la Institutul de Cercetare al Universităţii McGill.

Un studiu realizat pe 1.106 cupluri mexicane vârstnice din Statele Unite a concluzionat că diagnosticarea soţiei cu hipertensiune arterială, diabet, artrită sau cancer s-a asociat unui risc crescut al soţului de a dezvolta aceleași afecţiuni, dar și că soţiile pacienţilor cu hipertensiune, artrită și cancer au o vulnerabilitate sporită de a dezvolta aceste boli. De asemenea, un studiu mai vechi a arătat că partenerii pacienţilor hipertensivi aveau un risc dublu de a fi diagnosticaţi cu hipertensiune arterială, chiar și atunci când vârsta, indicele de masă corporală și diabetul au reprezentat variabile controlate.

Un alt studiu a pus în lumină fenomenul contagiunii emoţionale: în zilele în care partenerii sănătoșii au manifestat simptome fizice serioase, soţii lor care sufereau de diabet și artroză au avut creșteri ale glicemiei, respectiv înrăutăţirea simptomelor artritei.

Simptomele depresive ale unui partener se pot manifesta și la celălalt, iar un studiu longitudinal a arătat că o accentuare a acestor simptome în timp se asociază cu intensificarea lor și în cazul partenerului de viaţă, motiv pentru care tratamentul trebuie să se adreseze mai degrabă cuplului decât să se concentreze pe individ. De altfel, emoţiile negative au o putere de contagiune ridicată între parteneri, după cum au arătat studii realizate în 2008 și în 2010.

Pe de altă parte, optimismul unui soţ se asociază cu mai puţine boli cronice la celălalt soţ, potrivit cercetătorilor Universităţii din Michigan

Modul în care partenerii noștri ne afectează sănătatea poate fi „uneori la fel de misterios ca iubirea însăși”, scrie jurnalista Rebecca Webber, adăugând totuși că, în cele mai multe cazuri, există o legătură de bun-simţ între cele două variabile.

Oglindind obiceiurile celuilalt

Probabil nimeni nu are mai multă influenţă asupra comportamentului nostru decât partenerul de viaţă, iar interdependenţa sănătăţii celor doi trebuie căutată aici, scrie Webber, al cărei articol, publicat în Psychology Today, reprezintă un veritabil slalom printre studiile care arată cât de mult converg obiceiurile unui cuplu.

Chiar dacă se bate monedă pe ideea atracţiei contrariilor, oamenii își caută cel mai frecvent partenerii romantici printre cei care le seamănă. Poate că diferenţele atrag iniţial, dar nu ţin prea mult două persoane împreună, este de părere Deanna Meyler, coautor al unui studiu despre tendinţa partenerilor de a adopta obiceiuri similare legate de stilul de viaţă.

Potrivit cercetătorilor, partenerii tind să-și armonizeze mai ales obiceiurile legate de exerciţiul fizic, dietă, consumul de alcool, tutun și droguri sau vizitele la medic.

„Indivizii nu trăiesc în vid. Toţi cei care se află într-o relaţie ar trebui să fie conștienţi că iau unele decizii semnificative pentru sănătate pe baza influenţei pe care o exercită asupra lor partenerul”, spune epidemiologul Gregory Homish, subliniind că medicii ar trebui să scruteze cu mai multă atenţie acest aspect atunci când își examinează pacienţii.

Viciile pot avea „unele funcţii adaptative pentru relaţie”, explică spune Michael Rohrbaugh, profesor la Universitatea din Arizona, amintind că nu este un lucru neobișnuit ca un cuplu să vorbească despre cât de mult le condimentează fumatul conversaţiile sau viaţa sexuală. Tocmai din acest motiv, Rohrbaugh crede că terapia în cazurile de dependenţă are șanse mai bune de reușită dacă se adresează ambilor parteneri. Ceea ce nu înseamnă că procesul este facil, mai ales dacă un partener nu intenţionează să renunţe la dependenţă, se simte trădat de noile alegeri ale celuilalt și își manifestă frustrarea într-o manieră pasiv-agresivă. Presiunile făcute pentru a modifica obiceiurile partenerilor sunt însă, de regulă, puţin fructuoase; mai degrabă, au un efect opus celui scontat, avertizează Rohrbaugh.

Pe de altă parte, un studiu efectuat pe 6.012 persoane pe parcursul a 4 ani a arătat că propria schimbare poate avea un impact neașteptat de bun asupra partenerului atunci când un soţ a renunţat la fumat, celălalt a avut șanse de 8 ori mai mari de a abandona tutunul, iar renunţarea la alcool a crescut de 5 ori șansele partenerului de a deveni abstinent, efectul fiind la fel de puternic în cazul femeilor, ca și în cel al bărbaţilor. Excepţia a constituit-o totuși exerciţiul fizic faptul că un partener devine mai activ fizic nu influenţează foarte mult alegerile celuilalt, fapt explicat de Jody Sindelar, coautor al studiului, prin faptul că obţinerea unei forme fizice bune reclamă cel mai mult efort, deci și o voinţă puternică, dintre toate modificările studiate.

Similaritatea în obiceiuri și stare de sănătate reduce riscul dizolvării relaţiei maritale, a arătat un studiu al cercetătorilor norvegieni, care a analizat 6 caracteristici și comportamente legate de sănătate (sănătate precară, obezitate, consum sporit de alcool, afecţiuni mintale, lipsa exerciţiului fizic și fumatul). Cercetătorii au constatat că similaritatea în ce privește consumul de alcool, afecţiunile mintale, exerciţiile fizice și fumat s-a asociat cu stabilitatea conjugală, chiar dacă prezenţa acestor caracteristici reprezintă, în sine, un factor de risc, sugerând astfel că asemănările, chiar dacă sunt dintr-un registru negativ, pot reprezenta un liant în cuplu.

În final însă, partenerii cu aceleași modele alimentare, de somn, de exerciţiu fizic și cu aceleași legături sociale pot dezvolta boli diferite ca gravitate, iar în cuplurile în care o afecţiune gravă lovește doar unul din parteneri există o probabilitate crescută de erodare a relaţiei.

Până ce boala ne va despărţi?

Boala crește riscul de naufragiu al unei căsnicii – cel puţin așa conchid o serie de studii. Calitatea relaţiei de cuplu și gravitatea bolii pot influenţa șansele de dizolvare a cuplului, dar în general, relaţia este ameninţată dacă soţia este cea care se îmbolnăvește.

„Starea de sănătate reprezintă un factor determinant al dizolvării relaţiei conjugale”, conchide un studiu publicat în 2015 în The Journal of Health and Social Behavior, care arată totuși că un risc major de divorţ apare predominant în cazul în care soţia este cea care primește un diagnostic sumbru. De altfel, cercetarea confirmă rezultatele unui studiu din 2009, care a arătat că o afecţiune medicală severă reprezintă un predictor bun al dizolvării căsniciei, dacă femeile sunt cele care se îmbolnăvesc. Studiul s-a concentrat pe pacienţii cu tumori cerebrale și a descoperit, de asemenea, că pacientele a căror căsnicie a supravieţuit bolii au înregistrat mai multe beneficii obiective, printre care o rată mai scăzută a depresiei și o durată mai redusă de spitalizare.

„Studiile constată că, în general, sănătatea bărbaţilor are beneficii mai mari într-o căsnicie decât cea a femeilor. O explicaţie este aceea că femeile oferă îngrijire și sprijin partenerului într-o măsură mai mare decât o fac bărbaţii”, afirmă Mieke Beth Thomeer, sociolog la Universitatea Alabama din Birmingham. Consecinţa neplăcută a acestui decalaj în ce privește investiţia în sănătatea partenerului este că bărbaţii sunt mai predispuși să se distanţeze de o relaţie în care boala partenerei duce la pierderea privilegiilor de care s-au bucurat până atunci.

De asemenea, bărbaţii se dovedesc mai puţin capabili să-și asume rolul de îngrijitor, pe care-l consideră mai stresant decât femeile, iar avantajele de care se bucură pe piaţa căsătoriei până la vârste înaintate reprezintă alte motive pentru care bărbaţii evadează din relaţiile pe care boala semnează foarte lizibil.

Este adevărat însă că există și excepţii în care boala fortifică relaţia cuplului, iar cercetătorii recomandă identificarea timpurie a discordiei din relaţiile afectate de boala unui partener și intervenţia psihosocială pentru a reduce frecvenţa divorţului sau separării, cu atât mai mult cu cât menţinerea relaţiei reprezintă un plus pentru calitatea vieţii bolnavului și pentru calitatea îngrijirii.

De altfel, și văduvia crește riscul de mortalitate (cu 11%, 22% sau chiar peste 40%, după cum au arătat studii diferite), numai că, în acest caz, riscul mediu de deces al bărbaţilor este sensibil mai mare decât al femeilor în urma pierderii partenerului.

Profesorul Javier Espinosa a explicat această diferenţă prin faptul că moartea soţiei echivalează cu pierderea îngrijitorului, a persoanei care avea grijă de nevoile fizice și emoţionale ale bărbatului, „iar pierderea are un impact direct asupra stării de sănătate. Acest mecanism este mai slab la majoritatea femeilor care rămân văduve”.

Modul în care suntem legaţi de partenerii noștri de viaţă seamănă, poate, cu cel în care sunt legaţi alpiniștii în ascensiunile montane riscante. Bunăstarea și, mai ales, viaţa fiecăruia, depinde de fiecare pas, gest, cuvânt sau gest al celuilalt. Trăiesc sau mor împreună, înving sau eșuează ca echipă. Ideea unei legături atât de strânse, aproape ombilicale pe unele porţiuni ale traseului, poate fi motivatoare sau terifiantă pentru cupluri, în funcţie de alegerile făcute după ce vacarmul vieţii cotidiene a acoperit risipa de alb din ziua nunţii. Unii își vor verifica precauţi buzunarele, pentru a se asigura că au cuţitul cu care să taie funia în caz de urgenţă, iar alţii vor alege să întărească nodurile, în timp ce călătoria îi poartă prin bine și prin greu, prin bogăţie și sărăcie, prin sănătate și boală, spre borna kilometrică de la care începe veșnicia.