Motivul viciat pentru care femeile abuzate se întorc la agresorii lor

2492

Tabloul clasic: ea știe că el este un bărbat dur, că uneori nu-și stăpânește furia, care degenerează în violenţă, dar știe și că, în adâncul inimii lui, este un om bun. Într-un acces de mânie ajunge să o lovească și repetă gestul ori de câte ori se enervează. Atunci începe sacrificiul ei. Suportă ani în șir situaţia, până când disperă și îl părăsește. Departe de el, începe să îi ia apărarea și se întoarce la soţul-agresor. De ce?

Statisticile arată că perpetuarea unui asemenea ciclu de degradare accentuată apare mai mult la femei. Acestea sunt conștiente că vor continua să fie victime, însă nu pleacă de lângă agresor. Apare atașamentul faţă de cei care le fac rău. În aceste condiţii, manipularea nu mai vine din partea celuilalt, ci din partea victimei, care încearcă sa se convingă singură că, de fapt, așa este corect să procedeze. Paradoxal, victimele sunt cele care se întreabă cu ce greşesc şi cum se pot îndrepta, în timp ce agresorii împrăştie acuze şi caută vinovaţi oriunde altundeva, dar nu în propria persoană.

Specialiștii consideră că astfel se conturează o perpetuare a agresiunii în relaţiile de cuplu care face parte dintr-un fenomen cunoscut în psihologie cu numele de codependenţă. O echipă de specialiști în psihiatrie, în cartea Labirintul codependenţei, consideră că deși persoanele codependente spun că doresc să fie vindecate și alinate, în adâncul sufletului lor se manifestă o nevoie pervertită: aceea de a se menţine în nefericire. Mai mult de atât, victimele își asumă chiar rolul de martiri, ceea ce le determină să sacrifice timpul, energia și fericirea pentru a ţine familia împreună și pentru a-l determina pe agresor să renunţe la agresivitatea sa.

Autorii consideră că persoanele codependente manifestă o atitudine de negare care este alimentată suplimentar de către unele autorităţi religioase (biserici sau lideri spirituali) care insistă că este de datoria soţiilor să se supună soţilor și a copiilor să asculte de părinţi. Într-o astfel de situaţie, religia nu constă într-o căutare plină de speranţă, ci o luptă disperată. Practic, morala creștină a slujirii aproapelui este pervertită de simptomele codependenţei, iar nevoia de sacrificiu pentru binele altora poate să se transforme într-o adevărată obsesie.

În România, situaţia este chiar mai dificilă, în condiţiile în care o mare problemă a femeilor abuzate este şi aceea că nu ştiu unde să ceară ajutor şi speră ca totul să se rezolve de la sine. „Sentimentele pe care le trăieşte o femeie supusă ani la rând abuzurilor partenerului pot trece de la nesiguranţă, teamă şi denigrare la furie, şoc şi autoînvinovăţire. Multe dintre aceste victime speră că lucrurile se vor întoarce la normal”, arată lectorul universitar Laura Goran Băzărea, doctor în psihologie, citată de EVZ.

Doctorul Cristian Curcă, director medical al INML, are o atitudine chiar mult mai tranșantă, considerând că „agresorul nu se schimbă, fie că are două clase sau două facultăţi. Poate cu psihoterapie ar fi o şansă, dar la noi nu se face”, a declarat specialistul, citat de Jurnalul.

Pe 25 noiembrie,  aproximativ o sută de activiste împotriva violenţei în familie au format un lanţ uman pentru a marca Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor, acţiunea amintind de faptul că una din patru victime ale violenţei domestice moare.