În tinereţe, Stephen Hawking a fost la un pas de eutanasie

448

Preţ de un moment, viaţa lui Stephen Hawking a stat în mâinile soţiei lui, căreia medicii i-au pus în faţă posibilitatea de a alege dacă să îl păstreze pe fizician în viaţă sau nu. Se întâmpla în 1985, când Stephen Hauking a dezvoltat o infecţie gravă, care s-a transformat în pneumonie. Doctorii i-au indus coma, ţinându-l în viaţă doar cu ajutorul aparatelor. Crezând că nu mai are nicio şansă, i-au prezentat soţiei sale opţiunea de a opri aparatele, însă aceasta a refuzat, relatează Mediafax.

Stephen Hawking vorbeşte despre aceste aspecte ale vieţii sale în serialul „Stephen Hawking's Universe", realizat şi difuzat de Channel 4.

În timpul studiilor sale la Oxford, la vârsta de 21 de ani, Stephen Hawking a observat că era din ce în ce mai neîndemânatic şi cădea de multe ori, fără niciun motiv. După o serie de teste, s-a constatat că suferea de o boală incurabilă, numită maladia Charcot sau maladia Lou Gehrig. Aceasta se caracterizează printr-o pierdere progresivă a anumitor celule nervoase ale creierului şi măduvei spinării, care comandă muşchii voluntari şi fac posibilă mişcarea. Nu se cunosc cauzele acestei boli, dar se ştie că este progresivă, invalidantă şi fatală, înrăutâţind situaţia bolnavului odată cu trecerea timpului.

Astrofizicianul britanic care a publicat lucrări despre Univers, găurile negre şi teoria relativităţii are 71 de ani.