Irlandezii stau la coadă pentru o „nuntă seculară”

216

După ce anul trecut Biserica Catolică din Irlanda şi-a dat acordul formal pentru ca un grup umanist să efectueze „căsătorii umaniste", anul acesta s-a înregistrat peste 500 de cereri, iar numărul celor care oficiază a crescut de la unul la zece.

Până anul acesta, Asociaţia Umanistă din Irlanda punea la dispoziţie o singură persoană care să oficieze cununii, dar cererea foarte mare a făcut ca asociaţia să mărească la zece numărul celor care pot oficia o asemenea ceremonie.

În plus, numai în primele trei luni ale acestui an au fost înregistrate 595 de cereri pentru oficierea unor asemenea nunţi seculare. Brian Whiteside, care a fost până acum unicul ofiţer acreditat pentru a oficia asemenea ceremonii, are programate 90 de cununii până la finalul anului şi a programat deja 50 pentru anul viitor.

Ceremonia umanistă pentru cei care vor mai mult decât o cununie civilă, dar refuză să se căsătorească în biserică, a devenit legală de la 1 ianuarie anul acesta, după o campanie de zece ani a Asociaţiei Umaniste. Astfel, Irlanda s-a alăturat altor state în care căsătoriile umaniste sunt legale, precum Australia, Canada, Islanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Scoţia şi câteva state americane.

O asemenea ceremonie constă în momente muzicale, lectura unor pasaje literare despre iubire şi costă între 475 şi 1.000 de euro, informează Huffington Post.

Statisticile arată o creştere a a acestor ceremonii. Dacă în 1996, 90% dintre căsătoriile irlandeze aveau loc în Biserica Catolică, procentul a scăzut la 69% în anul 2010.