Japonezii au inventat haina care te face să te simţi iubit

94

Se șie deja că singurătatea este noua epidemie care invadează lumea, din ce în ce mai mulţi oameni amânând cât mai mut momentul întemeierii unei familii. În Japonia, se pare că situaţia este cu totul aparte din moment ce studenţii de la Universitatea Tsukuda au simţit nevoia să creeze un dispozitiv pentru ca „fiecare să poate avea senzaţia că are o iubită".

Conform inginerului care a creat hardware-ul pentru dispozitiv, acesta este singurul scop al proiectului, care se vrea a fi cât mai realist. Studenţii au pus la cale un scenariu elaborat care presupune deja ca persoana care poartă haina să își imagineze că are o relaţie intimă cu cineva. Iar atunci când simte nevoia de o îmbrăţișare a persoanei iubite imaginare, poate trage de un cordon de la baza hainei, care îi va da senzaţia că este îmbrăţișată pe la spate.

Mai mult decât atât, haina vine cu un dispozitiv audio pentru ca persoanele care o poartă să poată auzi în căști „șoaptele dulci" ale persoanei iubite. Dispozitivul redă un mesaj preînregistrat, unul dintre ele fiind: „Iubitule, îmi pare rău că am întârziat".

„Dacă aş avea o iubită, cred că ar fi o situaţie plăcută pentru mine dacă ea m-ar îmbrăţişa lându-mă prin surprindere atunci când o aştept în staţia de autobuz", explică creatorul acestei haine, Maito Omari.

Haina poartă numele Riajuu care, într-o traducere aproximativă, ar desemna o persoană care este mulţumită de viaţa ei reală, în afara universului online, scrie Mediafax.