Judecătorii permit unei femei desfigurate să se răzbune

101

Ceea ce pentru milioane de oameni este doar un episod negativ în experienţa lor emoţională, a rămas pentru iraniana Ameneh Bahrami cea mai oribilă traumă a vieţii ei.La 26 de ani, Ameneh a refuzat cererea în căsătorie a tânărului Majid Movahedi. Cu orgoliul rănit, acesta a urmărit-o timp de mai multe luni până când, văzând-o într-o staţie de autobuz, a prins ocazia să îi arunce acid sulfuric în faţă. În urma atacului, femeia a rămas desfigurată și a orbit. Mai mult, ea a suferit nu mai puţin de 19 intervenţii chirurgicale reparatorii. Judecătorii i-au acordat 19.000 de lire despăgubire și l-au condamnat pe Majid la închisoare, însă Ameneh a refuzat banii, cerând ca atacatorul să sufere exact aceeași traumă pe care a suferit-o și ea.La șase ani de la teribilul incident, judecătorii au decis să îi acorde permisiunea femeii de a turna acid în ochii agresorului. Potrivit Daily Mail, Ameneh are voie să pună câte 20 de picături în fiecare ochi. Femeia spune că este „foarte fericită” în urma acestei sentinţe. „După șase ani s-a făcut dreptate. Dar noi suntem niște perdanţi, pentru că am suferit enorm,” a spus Ameneh, referindu-se la ea și la familia ei, ameninţată cu moartea în repetate rânduri de către Mohavedi.