Paradoxul norvegian: cetăţeni bogaţi, dar sărăciţi

17420

Cine nu și-ar dori să aibă bani suficienţi ca să își permită să călătorească, să investească sau să își continue studiile? Privim cu invidie spre ţări mai bogate și visăm să ajungem acolo. Totuși, nici acestea nu o duc prea bine, bogăţia devenind o sabie cu două tăișuri. Norvegia o demonstrează din plin.

Ne-am obișnuit ca în fiecare campanie electorală să fie făcute promisiuni care vizează în mod special buzunarul alegătorului. Deși nu au nicio acoperire, acestea constituie unul dintre deliciile premergătoare alegerilor. Este ca și cum votul se scoate la licitaţie. Cine promite mai mult?

Se plusează fiindcă și electoratul dorește să audă cifre, fie ele și imaginare. Viitorul trebuie să arate bine, chiar dacă este configurat doar pe hârtie. Sărăcia va fi eradicată, iar bogăţia – parteneră pe viaţă a cetăţeanului. Este mesajul care ar putea sintetiza foarte bine strategiile de campanie ale multor candidaţi.

În tumultul campaniei, se ignoră însă lansarea în dezbatere publică a unei teme fundamentale. Chiar este utilă bogăţia? Sărăcia este un atribut definitoriu al majorităţii românilor, însă nu se pot oferi garanţii că bogăţia ar fi preferabilă și echitabilă. O ţară bogată înseamnă automat și o ţară de succes?

Norvegia, o ţară a paradoxurilor

Un răspuns surprinzător în această privinţă vine dinspre Norvegia. Este una dintre ţările cu o constantă creștere economică și cu un nivel de trai deosebit de crescut. Norvegia a ajuns la un nivel de prosperitate atât de ridicat, încât nu mai știe ce să facă cu banii, scrie Business Insider. De fapt, aceasta ar fi cam singura ei grijă.

Ar putea fi etichetată, fără teama de a greși, ca un paradis terestru. Peisajele parcă desprinse din povești și lipsa incertitudinilor cotidiene pot justifica această etichetă. Cu un sistem social foarte bine pus la punct, salarii extrem de mari și program de lucru redus, Norvegia este o ţară de vis.

Totuși, succesul pare să acţioneze ca un bumerang. Un material video realizat de Deutsche Welle prezintă un paradox. Cu cât ţării îi merge mai bine, cu atât se năruie anumite sectoare ale economiei.

Clipul prezintă povestea unei femei care lucrează pe o platformă petrolieră, prestând o muncă grea, dar cu beneficii imense. Activitatea ei se rezumă la patru luni pe an. În restul, se bucură de vacanţă. Călătoriile și pasiunile îi colorează timpul în care nu este la muncă.

Este acest caz întruchiparea idealului? Răspunsul este negativ, fiindcă bogăţia Norvegiei nu este rezultatul unei dezvoltări durabile echilibrate. Baza economiei este reprezentată de petrolul şi gazele din Marea Nordului şi noile câmpuri petrolifere enorme descoperite în Marea Barents. Rentabilitatea din aceste domenii a condus la prăbușirea industriilor tradiţionale. Practic, manufacturile sunt în colaps. Adică, bogăţia ţării este grav dăunătoare sănătăţii… economiei.

Bogăţia care complică viaţa

Nivelul venitului pe cap de locuitor al norvegienilor este al doilea din lume, după Luxemburg. Cine nu și-ar dori acest privilegiu? Există însă un mic detaliu care creează o problemă mare. Norvegienii au construit un stat social robust din exploatarea resurselor, oferind impresia falsă de economie dezvoltată uniform. De aici derivă și problema esenţială: bogăţia a redus motivaţia oamenilor de a munci.

Și nu este singura consecinţă a stilului de viaţă influenţat de bani. Norvegia este și cel mai secularizat stat al continentului european (doar 1% din cele 5 milioane de locuitori merg regulat la biserică). Cu alte cuvinte, bogăţia poate umple viaţa, dar reușește să și golească sufletul. Evident, nu poate fi formulată o concluzie finală, însă nici nu pot fi ignorate eventualele implicaţii ale banilor asupra alegerilor majore din decursul vieţii. Norvegienii alocă timp hobby-urilor, familiei, dar nu și bisericii.

Banii, o sursă de faliment

Cei mai bogaţi 1% dintre oameni controlează peste 48% din bogăţia lumii, potrivit unui raport recent al băncii elveţiene Credit Suisse. Instituţia trage un semnal de alarmă: bogaţii devin pe zi ce trece tot mai bogaţi şi se adânceşte inegalitatea în societate, iar această situaţie ar putea genera o nouă recesiune. Concluzia este clară: averea celor înstăriţi creşte într-un ritm mult mai alert decât cresc veniturile celorlalţi cetăţeni.

Această constatare nu ar trebui să fie un element de satisfacţie pentru nimeni. Nici măcar pentru cei bogaţi. Și nici motiv de invidie pentru săraci. Banii pot colora viaţa, dar o pot și dezorienta. Se poate argumenta fie și printr-o singură întrebare: de ce se sinucid oamenii bogaţi? Statistic, se demonstrează că banii nu mai reușesc să fie o sursă de mulţumire.

Un caz concludent în această privinţă este Qatarul, azi cea mai bogată ţară din lume. Totuși, una cu un nivel de stres accentuat, fiindcă multitudinea ofertelor generează o presiune copleşitoare în luarea deciziei corecte. Tot mai mulţi încep să realizeze că, în goana după dezvoltare, s-a pierdut ceva important. „Fie-vă milă de qatarieni”, a comentat un antropolog american.

Bogăţia nu presupune în mod automat o binecuvântare. Cum nici sărăcia nu este o virtute în sine. Punerea într-un raport corect nu este chiar lesne de realizat, fiindcă presupune o schimbare de perspectivă. Una pe care Biblia o semnalează într-o formă plastică: „Unul care dă cu mâna largă ajunge mai bogat; şi altul, care economiseşte prea mult, nu face decât să sărăcească” (Proverbele 11:24,25). Sărăcirea nu presupune neapărat pierderea banilor și nici ratarea vieţii. Este suficientă golirea sufletului.