Personalităţi de succes dezvăluie poveștile reuşitei lor

480

Pentru a obţine ceea ce îţi dorești, oamenii de succes știu că este nevoie de mult efort, iar sfaturile practice oferite în acest sens, de la depășirea fricii, până la conservarea ambiţei și a perseverenţei, sunt uneori insuficiente. În anumite cazuri este nevoie de metode inedite și creative pentru a-ţi atinge obiectivele.

Huffington Post a adunat câteva povești inspiraţionale despre modurile neobișnuite prin care anumite personalităţi și-au construit succesul profesional:

În loc să se lase păgubașă după ce regizorul Steven Spielberg și actorul Daniel Day-Lewis i-au spus că nu este potrivită pentru rolul lui Mary Todd Lincoln (soţia lui Abraham Lincoln), actriţa Sally Field luptat în continuare pentru a-i convinge că rolul îi vine ca o mănușă. Așa că l-a convins pe Day-Lewis să vină tocmai până în Irlanda, din Los Angeles, pentru a vedea o improvizaţie cu ea într-un costum complet pentru Spielberg. Perseverenţa, credinţa în forţele proprii și în talentul ei, dar și creativitatea au fost ingredientele cheie care i-a adus lui Sally Field rolul mult dorit.

Înainte de a deveni unul dintre cei mai bine vânduţi autori și mai apreciaţi jurnaliști de business, Michael Lewis lucra la Salomon Brothers în Londra. Pe atunci i-a venit idea de a scrie articole prin care satiriza sistemul bancar al orașului. Chiar dacă primul său articol apărut în The New Republic a stârnit probleme în cadrul companiei pentru care lucra, acesta a continuat să scrie, publicând sub un pseudonim ales după numele mamei sale, Diana Bleeker. Curajul de a continua, în ciuda situaţiei delicate iscate, umorul și incisivitatea i-au adus lui Lewis, sau mai bine zis Dianei Bleeker, un contract cu prestigioasa publicaţie Business Magazine.

Pe când era student la facultate, reputatul cronicar de la New York Times, David Brooks, se ocupa de rubrica de umor a ziarului Universităţii Chicago. Când a aflat că autorul William F. Buckley se afla în vizită în campusul facultăţii, el i-a trimis un articol în care îi parodia lucrarea Overdrive. În text, a inserat un pasaj care i-a stârnit interesul lui Buckley: „Unii ar spune că sunt invidios pe domnul Buckley. Dar adevărul este că vreau doar un loc de muncă şi am un mod mai ciudat de a-l cere. Deci, ce zici, Billy? Poate te scutesc de un ban?". Peste o săptămână, în timpul unei prelegeri susţinute la Chicago, Buckley a anunţat că dorește să îi ofere un loc de muncă lui Brooks. În acest caz, umorul și modul inedit de a-și face cunoscut flerul și abilităţile au pus temelia carierei jurnalistice impresionante a lui Brooks.