Una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă atât părinţii, cât și profesorii este aceea de a-i ajuta pe copii să rămână motivaţi, astfel încât să-și menţină atenţia concentrată, să continue când dau de greu, să meargă înainte și să finalizeze ce au început.

Cea mai cunoscută teorie este cea a motivaţiei interne și externe, pe care numeroase studii[1] au verificat-o, încercând să explice în principal importanţa motivaţiei interne pentru atingerea succesului. Motivaţia interioară, sau intrinsecă, ne ajută să desfășurăm o activitate de dragul activităţii în sine, pentru că ne face plăcere, pe când motivaţia exterioară, sau extrinsecă, ne ajută să desfășurăm o activitate pentru că avem un câștig de pe urma acesteia sau pentru că evităm astfel ceva neplăcut.Motivaţia extrinsecă se manifestă în mai multe forme, cea mai de dorit fiind motivaţia extrinsecă integrată[2], întrucât aceasta se apropie cel mai mult de motivaţia intrinsecă.

Copiii sunt predominant motivaţi intern în primii ani, pentru că viaţa lor înseamnă curiozitate, descoperire, noutate, explorare.

Se îndreaptă natural spre ceea ce le aduce plăcere. Dacă s-au plictisit de o activitate, renunţă la aceasta și se îndreaptă spre un alt joc, puzzle sau încep să își imagineze. Chiar și în anii școlii primare motivaţia internă este preponderentă, însă aceasta scade pe măsură ce copiii înaintează spre gimnaziu, liceu. Și este de înţeles, dacă ne gândim la concurenţa care apare, la accentul pus pe evaluări, examene și anumite materii.

Deși iniţial cercetătorii au urmărit importanţa motivaţiei interne în defavoarea celei externe[3] sau au presupus că cele două se exclud reciproc (dacă un individ este motivat puternic intern, atunci are o motivaţie externă scăzută și invers), totuși concluziile cercetărilor au arătat că fiecare dintre noi suntem motivaţi atât intern, cât și extern în diferite aspecte ale vieţii.

Chiar mai mult, absenţa motivaţiei extrinseci este mai critică decât prezenţa motivaţiei intrinseci în stabilirea relaţiei dintre motivaţie și realizare.

Specialiștii sunt de părere că doar tratând natura multidimensională a forţelor motivaţionale îi vom putea ajuta pe copiii noștri nemotivaţi din punct de vedere academic și că stabilirea unei dihotomii a motivaţiei intrinseci versus motivaţia extrinsecă poate fi inutil simplistă și ambele tipuri de motivaţie pot fi necesare pentru ca motivaţia să fie menţinută în timp.[4]

Alegerile bazate doar pe plăcerea imediată, pe ceea ce satisface interesul, fără a acorda atenţie și constrângerilor sau rezultatelor pozitive externe, pot reduce substanţial oportunităţile viitoare ale unui copil. Adaptarea la contextul extern este un factor important pentru atingerea succesului și găsirea echilibrului. Un copil nu poate lua jucăria celuilalt copil doar pentru că lui îi place așa, ci va trebui să ţină cont și de nevoile și drepturile celuilalt. Din celălalt punct de vedere, concentrarea exclusiv pe constrângeri și stimulente extrinseci poate scădea interesul și plăcerea naturală care apar din activitatea în sine.

Oferă relevanţă

Copiii fac alegeri bazate pe ceea ce le aduce plăcere, pe ceea ce îi interesează. Un copil va fi mult mai dispus să citească despre animale, dacă are o preferinţă naturală pentru acestea, decât despre ţări și capitale, pe care simte, de pildă, că nu le poate reţine mult timp. Pentru lectura opţională poate alege cărţi din domeniul preferat, iar pentru lectura obligatorie este util să îi stârnim curiozitatea. „De unde crezi că vine numele Paris pentru capitala Franţei? Cum crezi că se călătorea acum 100 de ani? Crezi că ţi-ar fi plăcut să trăiești în Evul Mediu? Cum ai scrie tu povestea aceasta?” Curiozitatea copilului o întreţinem ori de câte ori găsim răspunsuri și timp pentru întrebările lui.

Copiii fac alegeri bazate pe ceea ce le aduce plăcere, pe ceea ce îi interesează.

Uneori, în explicaţia de ce e important să facem un lucru, putem crește motivaţia copilului de a face acel lucru dacă explicaţia face referire la valorile lui: „Dulciurile sunt dăunătoare pentru organismul tău” sau „Atunci când îl lovești pe fratele tău demonstrezi că nu îl respecţi.

Când apelăm la motivaţia externă, este preferabil să legăm un comportament de dorit de una dintre valorile sau plăcerile copilului: „Știu că nu îţi place să înveţi la engleză, dar când vom merge în Anglia, îţi va fi foarte ușor să îţi cumperi jocul pe care ţi-l dorești.” „Te cred că nu ai răbdare să scrii caligrafic și vreau să te ajut cumva. Ce zici dacă vei primi 5 lei pentru fiecare rând pe care îl scrii frumos și îţi vei putea plăti astfel tabăra de ski?”

Mai multă autonomie

Să fii autonom înseamnă să ai dreptul să iniţiezi propriile activităţi, propriile acţiuni. Autonomia se bazează pe libertatea de alegere a fiecărui individ, indiferent de vârstă. Copiii au nevoie să devină capabili să ia propriile decizii chiar și când părinţii nu sunt în totalitate de acord cu ei, chiar și când deciziile lor nu sunt tocmai bune. Este un drept lăsat de la început de Dumnezeu oricărei fiinţe umane. Căderile fac parte din procesul mersului în picioare, iar deciziile greșite au rolul lor în a ne învăţa cum să luăm decizii bune.

Oricare ar fi contextul, libertatea de alegere a copiilor se poate manifesta doar într-un mediu sigur și structurat, cu opţiuni concrete, mai ales când este vorba despre copii cu vârste mici.

Copilul refuză să se spele pe dinţi seara: alegerea lui nu va fi dacă să se spele pe dinţi sau nu, ci dacă să folosească periuţa roșie sau verde, electrică sau manuală, dacă se spală înainte de a se schimba în pijamale sau după. Decizia luată trebuie și asumată, iar limitele ariei decizionale vor ţine cont de capacitatea copilului de a lua anumite decizii, în funcţie de nivelul dezvoltării sale. Dacă să meargă sau nu la grădiniţă va decide părintele, dar copilul poate fi lăsat să aleagă cu ce să se îmbrace, ce rucsac să poarte sau chiar la ce grădiniţă să meargă. Fiilor noștri le-am oferit această posibilitate de a-și alege școala: Colegiul de Artă local (la 5 minute de casă) ori o școală creștină din orașul vecin, iar decizia lor de a învăţa într-o școală creștină s-a dovedit a fi bună, chiar dacă pentru noi toţi ar fi fost mai comod altfel.

Uneori, teama sau rușinea poate fi atât de puternică încât ne face să alegem contrar cu ceea ce ne-am dori. De aceea a-i învăţa pe copii să își gestioneze emoţiile, chiar și în momente de criză, este un mare dar pe care li-l putem face.

Creează un mediu pozitiv

Copiii au nevoie de atenţia și grija constantă a profesorilor și a părinţilor. Au nevoie să fie trataţi cu respect și să fim disponibili pentru ei. Căldura, receptivitatea adulţilor la nevoile lor le oferă siguranţă pentru a se deschide și a cere ajutor și le oferă energie pentru a merge mai departe. Empatia poate dărâma munţii îndărătniciilor.

Copiii nu au nevoie să se simtă constrânși (prin pedepse sau recompense), ci mai degrabă înţeleși, iar acest lucru se produce dacă îi ascultăm activ.

Dacă nu vrea să își facă temele imediat ce vine de la școală, ar fi mai constructiv să înţelegem ce anume nu îi place și în ce condiţii i-ar fi mai bine să le facă. Poate că e prea obosit, poate că temele reprezintă un factor de stres și ar vrea mai întâi un timp de relaxare, poate că i-ar plăcea mai mult dacă le-ar face în curte sau în timp ce ascultă muzică clasică ori în bucătărie. O mamă povestea despre șocul pe care l-a avut când a descoperit că motivul pentru care fiul ei dorea să doarmă în patul părinţilor aproape în fiecare seară nu era moft de copil mic, ci teama de a fi lăsat singur acasă a doua zi dimineaţa. Din nefericire, a înţeles abia după un an, timp în care îl refuzase mai mereu.

Copiii au nevoie să negocieze, să își exprime punctul de vedere, să fie auziţi și luaţi în seamă. Negocierea nu înseamnă compromis (las și eu, lași și tu), ci exprimarea intereselor, a punctelor de vedere, discutarea variantelor și alegerea soluţiilor optime pentru ambele părţi.

Copiii au nevoie să negocieze, să își exprime punctul de vedere, să fie auziţi și luaţi în seamă.

Cei doi băieţi ai noștri se certau într-o zi pentru că la jocul respectiv unul voia să vorbească engleză, celălalt – română (nu stăpânește limba engleză foarte bine). I-am așezat la masa negocierilor și, după ce și-au exprimat punctul de vedere, motivaţia, au venit cu soluţii (posibile și imposibile) și au ajuns la concluzia că unul poate vorbi în engleză, iar celălalt poate răspunde în română și s-au jucat așa câteva ore. Ar fi fost mult mai rapid să intervin eu și să decid pentru ei, dar nu era jocul meu și probabil că la fel de rapid s-ar fi și încheiat joaca lor.

Vorbește pe limba lui

Mulţi părinţi se plâng că nu sunt ascultaţi de copii, dar poate că la fel de mulţi părinţi nu vorbesc astfel încât să ajungă la inima copiilor lor. Tipul de personalitate[5] a copiilor diferă de cele mai multe ori de personalitatea părinţilor, la fel ca și limbajul dragostei. Copilul rămâne motivat atunci când este conectat la sine, la căile proprii prin care obţine, înţelege și integrează informaţia. Tipul de personalitate influenţează și stilul de învăţare, de aceea o predare adaptată stilului propriu de învăţare oferă randament ridicat în menţinerea motivaţiei elevului la cote înalte. Pentru unii copii contează mai mult câteva minute de conectare cu adultul din preajmă pentru a îndeplini o anumită sarcină, pentru alţii la fel de importantă este un pic de mișcare.

copil zburand prin nori

Dezvoltă simţul valorii personale

La capătul opus motivaţiei extrinseci integrate este motivaţia bazată doar pe factori externi (recompense, pedepse), care, fiind un soi de dresaj, din nefericire are impact major negativ asupra valorii personale. Dacă unui copil i se ia jucăria pentru că o aruncă pe jos și este astfel pedepsit, în timp va dezvolta sentimentul că nu este suficient de bun să merite lucrurile frumoase. Dacă însă i se va oferi o explicaţie de genul: „Este nevoie să pun jucăria sus, pentru că dacă o arunci se va strica și nu vei mai avea apoi cu ce să te joci”, copilul va învăţa să judece de la cauză la efect, simţindu-se iubit și acceptat chiar dacă a fost oprit comportamentul său.

Definirea unor obiective proprii ale copiilor ajută la conturarea valorii personale.

La polul pozitiv, pentru dezvoltarea valorii personale, copiii au nevoie să primească feed-back în loc de laude. Este mult mai constructiv când spunem: „Ai așezat foarte bine piesele de puzzle! Ţi-a ieșit un căţeluș!”, în loc de un simplu „Bravo!” sau „Foarte bine!” Putem merge chiar un pic mai departe și, în loc de: „Vai ce căţeluș frumos ai făcut din puzzle”, l-am putea întreba: „Îţi place căţelușul? Ce crezi, a fost greu? Cum ţi s-a părut? Mai vrei să încerci și alt puzzle?”

Definirea unor obiective proprii ale copiilor ajută la conturarea valorii personale. Obiective de tipul realizărilor sau un standard ridicat trebuie alese cu grijă și pe măsura puterilor, astfel încât să nu fie plictisitoare, dar nici prea greu de realizat. Obiective de tipul dezvoltării abilităţilor sunt preferabile, pentru că cele menţionate anterior prezintă riscul ca de multe ori copiii să se definească prin prisma realizărilor sau a exigenţelor înalte. Un dream chart, așezat la vedere, îl va ajuta să-și menţină obiectivele vii, chiar și în momente de efort intens sau descurajare.

Când copilul este poticnit într-o problemă, schimbarea perspectivei prin lansarea de provocări ușoare îl va ajuta să depășească momentul dificil: „Cum crezi că poţi să așezi piesele de puzzle astfel încât să se potrivească?” „Care crezi că e cea mai scurtă rută până la bunici?” Crezi că poţi să termini tema în 30 de minute?” „Astăzi ai nevoie de mai multă energie pentru ora de sport. Știu că cerealele te vor ajuta. Vrei?” De ce crezi că s-au purtat colegii nepotrivit cu tine astăzi? Ce ai putea să faci să nu se mai întâmple?”

Motivaţia copiilor noștri e a lor, nu a noastră. Nu o putem controla, dar o putem influenţa. Putem oferi un model de bune practici trăind autentic și permiţându-le să fie autentici. Să fie ei, nu o duplicare a noastră.

Footnotes
[1]„Cele mai cunoscute studii sunt realizate de către Richard M. Ryan și Edward L. Deci, autorii teoriei autodeterminismului.”
[2]„Atunci când fac o activitate pentru că e importantă în raport cu sistemul meu de valori și credinţe. Spăl vasele nu că îmi place, ci pentru că în familie ne ajutăm reciproc.”
[3]„ Daniel H. Pink, Drive – The Surprising Force of What Motivates Us, Riverhead Books, New York, 2011.”
[4]„Suzanne Hidi, Judith M. Harackiewicz, «Motivating the academically unmotivated: A critical issue for the 21st century», în Review of Educational Research, vol. 70, nr. 2, 2000, p. 151-179.”
[5]„D.I.S.C este un test de personalitate ușor de înţeles. Vezi https://disc.studnet.ro/.”

„Cele mai cunoscute studii sunt realizate de către Richard M. Ryan și Edward L. Deci, autorii teoriei autodeterminismului.”
„Atunci când fac o activitate pentru că e importantă în raport cu sistemul meu de valori și credinţe. Spăl vasele nu că îmi place, ci pentru că în familie ne ajutăm reciproc.”
„ Daniel H. Pink, Drive – The Surprising Force of What Motivates Us, Riverhead Books, New York, 2011.”
„Suzanne Hidi, Judith M. Harackiewicz, «Motivating the academically unmotivated: A critical issue for the 21st century», în Review of Educational Research, vol. 70, nr. 2, 2000, p. 151-179.”
„D.I.S.C este un test de personalitate ușor de înţeles. Vezi https://disc.studnet.ro/.”