Expresiile faciale nu reflectă cu precizie sentimentele

128

La etajul 1 al Muzeului Britanic din Londra, într-o expoziţie dedicată identităţii, un panou de sticlă iluminat le transmitea vizitatorilor importanţa pe care trăsăturile feţei o au în comunicarea identităţii noastre: „Faţa ta te trădează – îţi dezvăluie sexul, moștenirea genetică și sentimentele”. Aceasta se întâmpla în anul 2012. Între timp, pentru mulţi, sexul a ajuns să fie o chestiune de alegere. Cât despre sentimente, se pare că acestea nu ar fi atât de transparente pe chipul nostru cum se credea de secole.

Psihologul Carlos Crivelli a făcut niște descoperiri uimitoare în timpul călătoriei pe care a întreprins-o în Papua Noua Guinee, în anul 2015. Arătându-le membrilor unui trib insular fotografii tipice pentru modul în care un occidental ar ilustra frica (sprâncenele ridicate, ochii măriţi și gura deschisă), i-a întrebat ce văd. Spre surprinderea lui, niciun răspuns nu a identificat frică în fotografii, ci agresiune. Pentru Crivelli, aceasta a fost dovada de nestrămutat că interpretarea pe care o dăm expresiilor faciale nu este nicidecum universală.

Dintr-o perspectivă, expresiile pe care le afișăm nu sunt nici pe departe o oglindă a trăirilor noastre, ci mai degrabă o expunere a intenţiilor și a scopurilor noastre sociale. Faţa este ca „un drum plin de indicatoare care le arată celor care trec pe acolo pe unde să o ia”, susţine de exemplu Alan Fridlund, profesor de psihologie la Universitatea din California, Santa Barbara, și partener de cercetare al lui Crivelli. Cei doi văd expresiile faciale ca având o funcţie utilitaristă, ele trasează căile în care dorim să decurgă o anumită interacţiune socială.

Aceasta nu înseamnă că expresiile noastre sunt manipulatoare. Chiar și atunci când sunt instinctive, ele transmit informaţii despre ce am dori să se întâmple mai departe într-o comunicare socială, nu neapărat despre ce se întâmplă în sufletul nostru, spun cercetătorii citaţi de BBC.

În călătoria pe care a făcut-o în Papua Noua Guinee, Crivelli a petrecut luni întregi printre membrii tribului trobriander. Printre ei, experimentul cu feţe gândit de psiholog primea mereu răspunsuri prin care participanţii atribuiau fotografiilor mai degrabă acţiuni decât emoţii. La vederea unei feţe zâmbitoare, indigenii o descriau în cuvintele lor ca „râzând” – o acţiune sau ca fiind un rezultat al „magiei atracţiei” – o emoţie unică tribului trobriand, pe care Crivelli a înţeles-o ca descriind starea de „răpire, de fermecare” sau un sentiment în urma „unui impact pozitiv al magiei”.

Maria Gendron, un psiholog cercetător în cadrul Universităţii Northwestern, spunea că a descoperit reacţii similare și la alte grupuri indigene (himba, din Namibia, sau hadza, din Tanzania), care nu aveau obiceiul de a se raporta la feţe descriind sentimente, ci acţiuni: „râde/plânge/i-a murit cineva”.

Această nouă formă teoretică de raportare la expresiile faciale contestă practic doi piloni fundamentali în teoria emoţiilor bazale. Primul este acela că unele emoţii sunt transmise și recunoscute ca atare în mod universal. Al doilea este ipoteza de lucru potrivit căreia expresiile sunt reflexii viabile ale acelor sentimente. Acești doi piloni au fost fixaţi în teoria emoţiilor bazale în anii 60-70, prin intermediul cercetărilor efectuate de psihologul Paul Ekman. Moștenirea lui culturală este vizibilă și astăzi în modul în care ne raportăm la emoţiile afișate pe feţele oamenilor. Însă perspectiva lui a avut întotdeauna și critici, cum au fost cele venite din partea lui Margaret Mead, unul dintre cei mai cunoscuţi antropologi. Aceasta era de părere că expresiile noastre faciale nu sunt înnăscute, ci sunt comportamente învăţate.

Alina Kartman
Alina Kartman
Alina Kartman face parte din echipa permanentă de redactori ST. Are peste 9 ani de experiență în presa online din România și, atunci când nu scrie pentru ST, îmbină jurnalismul cu videografia și copywriting-ul la studioul KiteMedia.