Obiceiurile și acţiunile zilnice sunt responsabile pentru starea de spirit pe care o avem. Puţini știu însă că deţinem o putere imensă asupra propriilor gânduri. Dezvoltarea acestei puteri ne-ar putea asigura drumul către fericire.

Oricine a avut momente în viaţă când a simţit că totul „merge ca pe roate“ și că nimic nu va putea să schimbe vreodată această stare de fapt. Deţinerea controlului, înfăptuirea tuturor lucrurilor propuse generează, cu siguranţă, sentimente minunate. Totuși există și momente în care totul parcă se încăpăţânează să ne meargă pe dos – zile în care nimic nu se concretizează, în care totul pare potrivnic. Cum se poate să existe o astfel de diferenţă având în vedere că, în ambele situaţii (bune sau mai puţin bune), este vorba de aceeași persoană care are acces la aceleași resurse? Cum se poate explica, de pildă, faptul că până și cei mai buni sportivi, care se antrenează de la vârste fragede, ani de-a rândul, reușesc ca în unele competiţii să se claseze pe primele locuri, iar în cazul altora clachează?

Caruselul stărilor de spirit

Chestiunea, pe cât de simplă, pe atât de complexă, cu care au de-a face aceste oscilaţii este starea de spirit. Există stări de spirit care ne stimulează, care ne fac să acţionăm la nivel înalt, să dăm tot ce este mai bun din noi și, pe altă parte, există stări care ne paralizează din perspectiva acţiunii (teama de eșec, anxietatea). Așa se și explică, în mare parte, diferenţele dintre rezultatele obţinute când cineva se bucură de încrederea celor din jur și rezultatele obţinute în momentele în care persoana respectivă este dominată de teama de eșec și/sau tristeţe.

Tocmai de aceea, în condiţiile în care majoritatea stărilor prin care trecem se instalează fără control conștient din partea noastră, deosebirea dintre cei care reușesc să-și atingă scopurile și cei care eșuează se rezumă, adesea, la capacitatea de transpunere într-o stare care să sprijine demersul asumat, indiferent de obstacolele întâmpinate. Cu alte cuvinte, obţinerea anumitor rezultate depinde, în mare măsură, de atitudinea și comportamentul care se nasc din starea de spirit care ne domină.

Circuitul dezechilibrului

Atunci când intrăm într-o anumită stare, creierul nostru accesează mai multe posibilităţi de manifestare comportamentală. Numărul acestor posibilităţi este determinat de modelele de viaţă preluate din lumea înconjurătoare, bazate pe educaţie, nivel de cunoaștere, convingeri și credinţe. Pe baza acestora evaluăm și interpretăm ceea ce ni se întâmplă și decidem, inconștient de multe ori, cu privire la reacţia pe care o vom avea. O gândire de genul: „Nu am nicio șansă să reușesc, nu cred că sunt în stare“, care se instalează înainte de a lucra efectiv în sensul realizării scopurilor propuse, se datorează, în esenţă, unei stări de spirit negativiste, care semnalează lipsa de încredere în propria persoană sau o stimă de sine scăzută.

Cum se câștigă controlul

Pasul decisiv în orientarea stării de spirit este dirijarea efectivă a creierului, potrivit lui Anthony Robbins, expert în tehnica programării neurolingvistice, care adaugă că, pentru a reuși acest lucru, trebuie să înţelegem cum și ce anume generează o stare de spirit. Robbins crede că există două surse principale ale stărilor de spirit: reprezentările interioare și fiziologia noastră. Percepţia și reprezentările interioare influenţează starea de spirit, care, la rândul său, își pune amprenta asupra atitudinilor, comportamentelor și acţiunilor pe care le întreprindem ulterior. Factorii fiziologici sunt, de asemenea, importanţi. Persoana aflată într-o stare de tensiune musculară sau de oboseală fizică, dacă acuză dureri sau are glicemia scăzută, va avea tendinţa să își reprezinte evenimentele din jur într-un mod care amplifică sentimentele negative. Controlarea stării de spirit presupune, deci, controlul conștient atât al reprezentărilor interioare, cât și al fiziologiei[1].

În momentul în care suntem convinși că ceea ce gândim este adevărat, ajungem să și (re)acţionăm în acest sens. Practic, îi comandăm creierului cum să își reprezinte ceea ce se întâmplă și, dacă ne formăm o reprezentare conform căreia lucrurile vor funcţiona, atunci vom crea resursele interioare care vor genera o stare de spirit pozitivă și constructivă. La fel se întâmplă în cazul reprezentărilor pesimiste. Cum te porţi, de exemplu, cu soţul/soţia când ajunge acasă mult mai târziu decât a promis? Conform specialiștilor, comportamentul celui care a așteptat va depinde, în mare măsură, de starea în care se găsește atunci când partenerul ajunge acasă. La rândul ei, starea aceasta va fi determinată, majoritar, de ceea ce persoana în cauză și-a reprezentat în minte ca fiind motivul întârzierii. Dacă și-a imaginat ore întregi că partenerul e implicat într-un accident, decedat ori în spital, atunci când acesta intră pe ușă s-ar putea să fie întâmpinat cu lacrimi în ochi, cu un simţământ de eliberare sau cu o îmbrăţișare și cu întrebarea: „Ce s-a întâmplat?“ Acest comportament este generat de o stare de îngrijorare. Dacă, în schimb, cel care așteaptă și-a imaginat că persoana iubită a întârziat din cauza unei întâlniri clandestine sau din pricină că nu i-a păsat de timpul sau de sentimentele celuilalt, atunci partenerul va fi primit cu o atitudine complet diferită, ca rezultantă directă a stării de frustrare sau furie.

Sfaturile psihologului Roya R. Rad pentru implementarea unor obiceiuri de gândire pozitivă:

1. Vezi partea plină a paharului. Privește și aspectele pozitive din viaţa ta, nu doar pe cele negative. Poate nu ai jobul pe careţi-l dorești, dar partea bună este că ai un loc de muncă, iar dacă te vei concentra asupra a ceea ce ai de făcut, ai putea transforma situaţia respectivă într-una favorabilă.

2. Reevaluează-ţi standardele. Evaluarea corectă a propriei persoane înseamnă recunoașterea atuurilor deţinute, dezvoltarea lor și cunoașterea și asumarea punctelor slabe.

3. Recompensează-te mai mult, pedepsește-te mai puţin. Apreciază-ţi efortul pe care l-ai depus până în acest moment, pentru ca, pe viitor, să îţi sporești rezultatele.

4. Judecă pe baza faptelor, nu a propriilor presupuneri. S-ar putea ca ipotezele pe care ţi le-ai format să fie eronate fără a ţine cont de datele concrete ale problemei.

5. Nu lua lucrurile personal. S-ar putea ca anumite acţiuni ale celor din jurul tău să nu aibă nicio legătură cu tine, ci doar cu anumite aspecte care ţin de personalitatea lor sau de probleme care îi afectează.

Gândește constructiv și construiește-ţi gândirea

Totuși, dacă gândirea pozitivă ar fi de ajuns, ar însemna că succesul este la un gând pozitiv distanţă. Potrivit psihologilor de la Universitatea din Waterloo, afirmaţiile încrezătoare menite să readucă starea pozitivă, precum „Viaţa mea este plină de bucurie“ sau „Sunt minunat(ă)“, au, în realitate, un efect opus celui scontat. Asemenea autoimpulsionări îi fac pe indivizii cu o încredere în sine scăzută să se simtă în final și mai rău. Repetând cât sunt ei de minunaţi, acești oameni devin și mai conștienţi de contradicţia dintre ceea ce spun și starea lor de fapt, susţine Joanne Wood, unul dintre profesorii de la Universitatea din Waterloo, într-un articol publicat de Psychology Today.

În realitate, obţinerea unor rezultate notabile presupune nu doar existenţa unei gândiri sau atitudini pozitive, ci și îmbinarea acestora cu voinţă, disciplină, perseverenţă și cunoaștere. O atitudine pozitivă este un start bun pentru schimbarea în bine, pentru atingerea scopului propus. Dar, fără eforturi proactive, care includ autoeducaţia continuă, gândirea pozitivă rămâne, cel mult, optimism. Este nevoie de o rememorare constantă a scopului și a motivelor pentru care cineva dorește să cultive o stare de spirit pozitivă. Iar aceste motive trebuie să fie autentice, puternice și susţinute de o speranţă de neclintit. Nu întâmplător, oamenii cu adevărat credincioși au mai mare succes în a-și păstra o stare de spirit bună. Cea mai bună sursă de speranţă și motivaţii autentice, dar și de responsabilitate faţă de nevoia de a persevera este o relaţie vie cu Dumnezeu.

Footnotes
[1]„Anthony Robbins, Putere nemărginită. Știinţa dezvoltării personale,  București, Ed. Amaltea, 2001, p. 41.”

„Anthony Robbins, Putere nemărginită. Știinţa dezvoltării personale,  București, Ed. Amaltea, 2001, p. 41.”